Inadmissible appeal upholding ruling on clarification motion barred by Article 446.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court's decision of 30 September 2022, which had rejected the appellant's requests to clarify and complete a prior ruling—itself a dismissal of a revision request within a chain of successive extraordinary appeals. The dispute involved a series of procedural motions (clarification, completion, revision, annulment appeal, and appeal) challenging earlier judgments in a civil case, with the appellant alleging violations of procedural rights and access to justice. The decisive legal basis was Article 446 of the Code of Civil Procedure, which restricts the appeals available against rulings on clarification and completion to those permitted for the underlying judgment; because the challenged decision was not appealable, the recourse was deemed inadmissible. No further appeal was available.
Legislator headnote
AI generatedart. 446 C. proc. civ; Inadmissible appeal upholding ruling on clarification motion barred by Article 446: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie, completul de filtru a stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 08.02.2023.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Este reprezentat de recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 692/R/30.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 692/R/30.09.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă au fost respinse cererile de lămurire şi de completare formulate de revizuentul A., cu privire la decizia nr. 54/R/21.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2021.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..
Recurentul a expus pe larg situaţia de fapt şi stadiul litigiilor dintre părţi şi a arătat că nu i-au fost analizate şi soluţionate cererile şi excepţiile de neconstituţionalitate formulate, că nu au fost avute în vedere probele dosarului, nu au fost lămurite toate aspectele de fapt şi de drept ale pricinii, situaţie faţă de care i-au fost încălcate drepturile procesuale şi accesul la justiţie.
4. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie, completul de filtru a stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 08.02.2023.
La data de 21.12.2022, recurentul a formulat punct de vedere la raport, învederând că prin hotărârea atacată nu au fost soluţionate cererile deduse judecăţii, nu au fost analizate excepţiile de neconstituţionalitate invocate, nu au fost avute în vedere probele certe aflate la dosarul cauzei, fiind astfel încălcat, în mod sistematic, accesul la justiţie.
A mai arătat recurentul că raportul de admisibilitate nu ţine cont de aceste aspecte şi a reiterat apărările conţinute în memoriul de recurs.
6. Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
În cauză, prin decizia nr. 692/R/30.09.2022 (recurată), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins cererile de lămurire şi de completare formulate de revizuentul A., cu privire la decizia nr. 54/R/21.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2021.
Prin decizia nr. 54/R/21.01.2022 (supusă lămuririi şi completării), a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 620/R/26.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2020.
Prin decizia nr. 620/R/26.10.2020 (supusă revizuirii), a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 256/R/15.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosar nr. x/2019.
Prin decizia nr. 256/R/15.06.2020, a fost respinsă cererea de revizuire formulate de aceeaşi parte împotriva deciziei nr. 735/R/18.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosar nr. x/2014.
Prin decizia nr. 735/R/18.10.2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei nr. 2664/2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă formulată de A. şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs împotriva aceleiaşi decizii formulată de către acelaşi recurent.
Prin urmare, în cauză suntem în situaţia în care decizia recurată (692/R/30.09.2022) a soluţionat o cerere de lămurire şi completare a unei hotărâri (54/R/21.01.2022) prin care a fost respinsă o cerere de revizuire formulată împotriva unei alte hotărâri (620/R/26.10.2020), prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată împotriva unei hotărâri (256/R/15.06.2020) care a soluţionat o cerere de revizuire împotriva unei decizii (735/R/18.10.2019) prin care s-a respins, ca inadmisibilă o cerere de lămurire/completare şi recursul împotriva unei hotărâri a Tribunalului Bucureşti (decizia nr. 2664/2018).
Faţă de cele arătate, hotărârea împotriva căreia a fost declarată calea extraordinară de atac a recursului nu este susceptibilă de recurs, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 446 C. proc. civ., conform cărora încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.
Or, din istoricul căilor de atac şi cererilor de îndreptare/lămurire formulate de către recurent astfel cum a fost evidenţiat mai sus, rezultă că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs nu este susceptibilă de exerciţiul acestei căi de atac, potrivit textului legal anterior citat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 692/R/30.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 629/R din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.