Inadmissibility of cassation appeal for failure to identify specific legal error in interpretation of sale contract and proof of costs

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la data de 08.07.2021 sub nr. x/2021, reclamanţii A., B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., să se dispună rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/10.08.2018 de D.; obligarea pârâtei la restituirea avansului în cuantum de 5.000 euro; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale până la achitarea a debitului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, 1350, 1549, 1550 şi 1554 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa nr. 2/S/05.01.2022, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1095/Ap/04.07.2022, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în tot; a admis acţiunea; a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate de părţi şi autentificate sub nr. x/10.08.2018 de D.; a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să restituie reclamanţilor suma de 5000 euro în echivalent RON la data plăţii; a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să achite reclamanţilor dobânda legală aferentă sumei menţionate anterior începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul plăţii efective; a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să achite reclamanţilor suma de 9678,41 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă; a obligat pârâtă S.C. C. S.R.L. să achite apelanţilor reclamanţi suma de 2294,60 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel; a obligat pârâtă S.C. C. S.R.L. la plata către stat a sumei de 1794,60 RON reprezentând taxă judiciară de timbru în apel pentru care apelanţii reclamanţi au beneficiat de reducere.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ. pârâta S.C. C. S.R.L..

Arată recurenta că au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., art. 1522 şi 1557 C. civ., hotărârea instanţei de apel fiind nelegală întrucât încalcă dispoziţiile legale referitoare la convenţia părţilor, cât şi pe cele care reglementează condiţiile în care poate interveni rezoluţiunea unui contract.

Instanţa de apel reţine că voinţa părtilor a fost ca predarea posesiei în principal să fie realizată odată cu data vânzării în forma autentică. Doar cu titlu de excepţie, în ipoteza în care totuşi cumpărătorul ar fi optat ca predarea să fie realizata anterior momentului în care se încheia vânzarea în forma autentică, părţile au convenit să stabilească o dată comună când vor face predarea. Or, intimaţii nu au solicitat vreodată a le fi predată posesia imobilului astfel că, în lipsa exercitării acestei opţiuni nu exista nici o convenţie/acord prin care părţile împreună să fi stabilit o dată când se face predarea. Acordul recurentei C. S.R.L. reprezintă o condiţie necesar a fi îndeplinită pentru predarea folosinţei, care rezultă şi din alte clauze ale promisiunii.

Sintagma oricare dintre aceste două momente ar fi primul denotă că data 15.03.2019, respectiv scadenţa primei rate ar fi putut fi primul moment, adică ar fi putut interveni înaintea termenului de predare din 15.02.2019. Singura posibilitate ca data de 15.03.2019 să poată fi considerată un moment înaintea termenului din data din 15.02.2019 (asa-zisa dată de predare) ar fi în cazul inexistenţei unei obligaţii de predare a posesiei în 15.02.2019. Or, prin convenţie tocmai o astfel de situaţie a fost reglementată. Chiar dacă ar fi revenit recurentei obligaţia predării în data de 15.02.2019, nepredarea posesiei ar fi dat dreptul intimaţilor să nu achite doar suma de 5000 de euro, fără însă ca aceştia să mai beneficieze de acelaşi drept şi pentru plata ratei din 15.03.2019 şi a urmatoarelor.

Rata de 5000 de euro, nu are însă legătură cu restul ratelor de preţ, care nu au mai fost condiţionate de predarea posesiei, spre deosebire de cea în valoare de 5000. În mod expres în cadrul clauzelor, părţile au prevăzut că plata primei rate poate interveni anterior momentului în care imobilul este predat. Dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a primei rate, chiar şi în situaţia în care predarea posesiei nu fusese realizată denotă din clauzele promisiunii de vânzare: "Totodată începând cu prima lună de la darea în folosinţă a apartamentului sau din momentul în care are scadenţa prima rată (oricare dintre aceste două momente ar fi primul) promitentul cumpărător se obligă să achite promitenţilor vânzători suma de bani reprezentând impozitul până la sfârşitul anului curent".

Intimaţii E. nu au achitat ratele din luna martie 2019, aprilie 2019, mai 2019, etc. Având în vedere obligaţiile exprese asumate de aceştia, recurenta C. S.R.L. a notificat intimaţii în data de 14.01.2021 în vederea prezentării dovezilor de plată a restanţelor celor 23 luni de zile (martie 2019 - ianuarie 2021). Neachitarea unui număr de 23 de rate contractuale, reprezintă o situaţie de neexecutare a contractului. Or, rezolutiunea unui contract poate fi solicitată doar de acea parte care şi-a executat obligaţiile contractuale. Dacă s-ar recunoaşte o asemenea acţiune părţii care nu îşi execută obligaţia, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o cale nejustitificată de a se desprinde de raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractelor.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 14.10.2022 (data înregistrării), în termen legal, intimaţii-reclamanţi A., B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la excepţia de nulitate, intimaţii-reclamanţi au arătat că argumentele învederate prin memoriul de recurs reprezintă aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, astfel încât nu se circumscriu motivelor de recurs indicate.

Pe fond, au arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, respectiv vânzătoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală constând în faptul ca la data de 15.02.2019 să predea cumpărătorilor apartamentul obiect al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/10.08.2018. Pe de altă parte, cumpărătorii şi-au respectat obligaţiile contractuale de până la momentul predării apartamentului, plătind suma de 1000 euro la o dată anterioară încheierii convenţiei şi suma de 4000 euro în echivalent RON la încheierea sa, fiind astfel îndreptăţiţi să solicite rezoluţiunea.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Înalta Curte constată că în partea introductivă a memoriului de recurs sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., iar în conţinutul acestuia este indicat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă niciunul din aceste texte legale nu poate fi reţinut pentru încadrarea criticilor formulate în calea extraordinară de atac.

Astfel, în recursul formulat nu sunt indicate reguli de procedură care să fi fost încălcate de către instanţa de apel şi nici nu se arată în ce modalitate hotărârea recurată nu corespunde unei motivări legale, respectiv dacă aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, cu trimitere la motivul legal invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deşi se indică, în mod generic, încălcarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., art. 1522 şi art. 1557 C. civ., nu se arată, în concret, care este nelegalitatea săvârşită de instanţa de apel în aplicarea sau interpretarea acestor dispoziţii.

Recurenta învederează că "...hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât încalcă dispoziţiile legale referitoare la convenţia părţilor cât şi pe cele care reglementează condiţiile în care poate interveni rezoluţiunea unui contract...", însă această afirmaţie nu este susţinută de argumente care să trimită la dispoziţii normative, la reguli de lege, ci indică în mod direct clauzele convenţiei încheiate între părţi şi ceea ce se deduce din interpretarea coroborată a acestora, potrivit viziunii recurentei-pârâte.

Astfel, recurenta arată că instanţa de apel a reţinut că "...voinţa părţilor a fost ca predarea posesiei în principal să fie realizată odată cu data realizării vânzării în formă autentică...", că "...intimaţii nu au solicitat vreodată a le fi predată posesia imobilului astfel că în lipsa exercitării acestei opţiuni nu există nicio convenţie, acord, prin care părţile împreună să fi stabilit o dată când se face predarea...", că "....acordul recurentei C. S.R.L. reprezintă o condiţie necesar a fi îndeplinită pentru predarea folosinţei, care rezultă de asemenea şi din alte clauze ale promisiunii...".

În sfârşit, susţine că nu a existat acordul ei pentru o predare a posesiei mai înainte de momentul semnării actului de vânzare-cumpărare, după cum prevedea antecontractul de vânzare-cumpărare.

Cât priveşte acest aspect, instanţa de apel a reţinut existenţa unui acord între părţi asupra predării posesiei apartamentului la 15.02.2019 din chiar clauzele antecontractului, acord dat de părţi tocmai la încheierea acestuia. Or, negarea existenţei acordului asupra predării posesiei apartamentului – care constituie una din tezele recursului declarat de pârâtă - nu poate fi dedusă din interpretarea unor dispoziţii legale. În egală măsură, această situaţie nu poate fi dedusă nici din citirea şi reinterpretarea clauzelor antecontractului ori din cenzurarea modului în care au fost interpretate acestea de către instanţa de apel, căci atare activitate este una specifică instanţelor devolutive, între care nu se regăseşte şi cea de recurs, deoarece presupune evaluarea probelor cauzei, cea dintâi fiind însăşi promisiunea de vânzare-cumpărare.

Şi cealaltă teză a recurentei, că plata ratei de 5000 eu nu ar avea legătură cu restul ratelor de preţ, care nu ar mai fi fost condiţionate de predarea posesiei (spre deosebire de cea dintâi, în valoare de 5000 eu), este una prin care partea trimite, de asemenea, la observarea şi interpretarea clauzelor contractuale, propunând de această dată o interpretare izolată, restrânsă a acestora, pentru a deduce de aici că, şi dacă s-ar admite că ea era ţinută la predarea posesiei apartamentului la 15.02.2019 – cum a stabilit instanţa de apel – reclamanţii puteau, cel mult, justifica neplata primei rate de 5000 eu, dar nu şi a celorlalte, fiind ei înşişi în culpă pentru neachitarea ratelor scadente în martie 2019, aprilie 2019, mai 2019, etc.

Or, teza recurentei astfel fundamentată – că neachitarea de către reclamanţi a unui număr de 23 de rate contractuale reprezintă o situaţie de neexecutare a antecontractului în care se regăsesc aceştia, ceea ce legal ar trebui să-i împiedice să solicite şi să obţină rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare (care poate fi cerută doar de acea parte care şi-a executat obligaţiile contractuale) -, spre a putea fi reţinută, cu consecinţa pe care partea o urmăreşte, aceea a respingerii cererii de chemare în judecată pentru acest motiv, ar presupune, de asemenea, o reevaluare a aspectelor de fond ale cauzei, o reinterpretare a probelor şi restabilire a situaţiei de fapt, judecată care nu e posibilă în etapa recursului, rezumată prin lege la realizarea unui control în legalitate a hotărârii instanţei de apel.

Rezultă că, prin criticile formulate, recurenta solicită instanţei de recurs o veritabilă interpretare a clauzelor şi voinţei contractuale, aspecte care, cel mult, intrau în sfera controlului în legalitate sub reglementarea anterioară dată recursului (care nu mai este de actualitate şi nu este incidentă cauzei pendinte), respectiv cea regăsită în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ce nu poate fi substituită însă de niciuna din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul este formal întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând critici care să poată fi subsumate textelor legale menţionate.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimaţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că aceştia nu au depus dovezi în acest sens, nefiind respectate dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., conform cărora "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei." Prin urmare, întrucât până la momentul prevăzut de textul legal menţionat, la dosar nu au fost depuse dovezi cu privire la cheltuielile solicitate, într-o manieră generică, în preambulul întâmpinării, Înalta Curte va respinge această cerere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1095/Ap din 4 iulie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii-reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1095/Ap din 04 iulie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii-reclamanţi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.