Ticket denial damages claim rejected as cassation appeal inadmissible for re-litigating facts

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Arad la data de 05.05.2019, a cărei competenţă de soluţionare a fost declinată în favoarea Tribunalului Arad, reclamanţii A. şi alţii au solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtei: la plata sumei de 9.425 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea totală a biletelor/pachetelor de bilete achiziţionate de reclamanţi în vederea participării la meciul din data de 24 aprilie2018 şi a costurilor efectuate de reclamanţi în legătură cu deplasarea (contravaloare bilete de tren, bilet de avion, contravaloare zile de concediu);la plata dobânzii legale aferente contravalorii biletelor/pachetelor de bilete achiziţionate în vederea participării la meci şi a contravalorii biletelor de tren şi avion cumpărate în vederea efectuării deplasării la Şiria, începând cu data refuzului accesului pe stadion (24 aprilie 2018) şi până la momentul achitării integrale a sumei;la plata unei sume de 4.000 RON/reclamant, cu titlul de daune morale datorate fiecăruia, ca urmare a interzicerii accesului reclamanţilor la meci şi a încălcării dreptului acestora de a nu fi supuşi la un tratament discriminatoriu; să prezinte scuze reclamanţilor printr-o scrisoare publică; să publice hotărârea ce se va pronunţa, pe cheltuiala sa, pe pagina oficială B., precum şi într-un ziar de largă circulaţie, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie îndreptată împotriva Inspectoratului General al Jandarmeriei pentru a fi obligat la plata sumelor ce vor fi stabilite în sarcina pârâtei, în caz de admitere a acţiunii.

2. Primul ciclu procesual

Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad

Prin sentinţa nr. 136/31.07.2020, Tribunalul Arad, secţia I civilă a respins acţiunea; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, obligându-i pe reclamanţi la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.355 RON.

Prin decizia nr. 47/23.03.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a admis, în parte, acţiunea reclamanţilor, a obligat-o pe pârâta B. să plătească reclamanţilor suma de 4.140 RON, reprezentând costul a 138 bilete meci + suma de 2.925,60 RON reprezentând costul biletelor de călătorie OPEN – CFR, dus-întors, pe ruta Timişoara-Arad-Şiria şi retur, ambelor sume adăugându-li-se dobânda legală de la data rămânerii definitive a deciziei. A obligat-o pe pârâtă să prezinte reclamanţilor scuze publice printr-o scrisoare publică şi să publice hotărârea, pe cheltuiala sa, pe pagina oficială a B., precum şi într-un ziar de largă circulaţie, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a deciziei. A menţinut, în rest, sentinţa atacată, în sensul respingerii celorlalte capete de cerere, privind daunele morale, respectiv cererea de chemare în garanţie. A respins, ca nefondat, apelul provocat declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat-o pe aceasta să plătească reclamanţilor suma de 1.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare, la fond şi în apel.

Prin decizia nr. 2469/17.11.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 47/23.03.2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă; a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

3. Al doilea ciclu procesual

Decizia Curţii de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 143/24.05.2022, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei; a respins, ca nefondat,apelul provocat declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi hotărâri.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. reclamanţii şi recurs provocat pârâta B..

Recurenţii-reclamanţi au solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au arătat că instanţa de apel nu a motivat corespunzător hotărârea pronunţată, în sensul că a preluat în integralitate pasaje din considerentele deciziei civile nr. 2469/17.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind realizate trimiteri la decizia instanţei de apel din primul ciclu procesual, hotărâre casată şi care nu mai exista la momentul pronunţării judecării cauzei în rejudecare.

Obligaţia privind motivarea hotărârii judecătoreşti este reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. Dispoziţiile textului sunt imperative, astfel că neîndeplinirea unora dintre exigenţele sale poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 174 şi urm. C. proc. civ.

Recurenţii au indicat, prin motivele de recurs pasajele pe care le apreciază ca fiind preluate din decizia de casare şi au învederat că, în acest mod, problemele principale ale litigiului nu au trecut prin filtrul instanţei de rejudecare, ci au fost soluţionate prin trimitere expresă la considerentele pentru care instanţa de recurs a considerat nelegală hotărârea din primul ciclu procesual.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au arătat că ideea principală care a fost omisă în totalitate de instanţa de apel în faza rejudecării este aceea că, deşi reclamanţii au îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii biletului cu care se presupune că aveau dreptul să participe la evenimentul sportiv, intimata nu şi-a îndeplinit, la rândul său, obligaţia corelativă de a le permite accesul la eveniment. Suplimentar, fără a avea o bază legală pentru reţinerea acestor sume de bani, intimata nu a înţeles să restituie contravaloarea bănească a obligaţiei neexecutate.

De altfel, reaua-credinţă a intimatei a debutat cu câteva zile disputării partidei de fotbal când pârâta B. a stabilit, în acest caz particular, spre deosebire de regula normală potrivit căreia biletele se achiziţionau individual pentru fiecare partidă de meci, o modalitate diferită de achiziţionare a biletelor. Astfel, profitând de faptul că interesul susţinătorilor timişoreni pentru această partidă era unul major, pârâta B., în calitate de organizator al meciului, a stabilit că biletele de acces pentru meciul cu C. vor putea fi achiziţionate doar la pachet cu încă alte 2 meciuri şi având un preţ de 30 de RON/pachet.

Motivele care au stat la baza acestei condiţionări privind achiziţia de bilete, a fost, cel mai probabil, una legată de statutul de derby al meciurilor dintre cele 2 cluburi, fiind de notorietate istoria şi controversele dintre cele două echipe de fotbal. Astfel, pârâta a urmărit, pe de o parte, să şicaneze şi să ţină cât mai departe de tribune susţinătorii echipei vizitatoare C., iar pe de altă parte, să profite în mod nepermis de pe urma interesului major al suporterilor acestei din urmă echipă faţă de această partidă (inclusiv a reclamanţilor) şi de a obţine cu orice preţ un câştig financiar considerabil - fiind evident că, celelalte 2 partide nu suscitau niciun interes pentru persoanele venite de la Timişoara.

De altfel, această manieră abuzivă de punere în vânzare a biletelor la meci a făcut obiectul unui control derulat de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, urmare a căruia, B. a fost sancţionată pentru conduita abuzivă adoptată şi pentru deficienţele constate în domeniul protecţiei consumatorilor, respectiv pentru nerespectarea prevederilor art. 51 din O.G. nr. 99/2000, aspect care rezultă din Adresa nr. x/04.05.2018, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Arad.

Instanţa de apel consideră ca fiind justificat refuzul pârâtei de a refuza accesul reclamanţilor având în vedere regulile impuse de Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, precum şi de ROAF Federaţiei Române de Fotbal. în esenţă, prin hotărâre se consideră că toate persoanele care s-au deplasat de la Timişoara în vederea participării la meci sunt suporteri, sens în care nu aveau dreptul să participe în această calitate în număr mai mare decât cel alocat, respectiv 70.

În legătură cu această împrejurare, sunt necesare anumite clarificări, atât de ordin faptic, cât şi juridic. Astfel, la data de 20.04.2018, la momentul la care reclamanţii s-au prezentat în vederea achiziţionării biletelor, le-a fost adresată, de către personalul clubului organizator, o singură întrebare, care a vizat numărul de bilete pe care doreau să îl achiziţioneze. Mai mult, chiar dl. D. - preşedinte al clubului B. - a fost cel care a vândut primele bilete, fără a le aduce la cunoştinţă, la acel moment, vreo interdicţie de achiziţie prin raportare la afinitatea faţă de una din echipe sau faţă de domiciliul reclamanţilor.

Astfel, biletele au fost comercializate fără a li se aduce la cunoştinţă că ar exista vreo restricţie sau limitare în ceea ce priveşte accesul în stadion al suporterilor timişoreni, sau a vreunei condiţionări vestimentare cu privire la culorile articolelor vestimentare purtate de cumpărători la meci. Cu această ocazie, reclamanţii au achiziţionat biletele de acces la partidă într-o manieră legală şi de altfel obişnuită ca pentru orice alt meci. Având în vedere comunicarea deschisă între suporteri pe diverse canale/social media cu privire la participarea la meci, tot mai multe grupuri de timişoreni s-au deplasat la Arad în vederea achiziţionării de bilete pentru partida din 24.04.2018 de la sediul clubului B..

Despre achiziţia biletelor de către mulţi suporteri ai C., în seara zilei de 20.04.2018, a fost informat telefonic şi dl. E., managerul sportiv al B., fiind vorba până la urmă de o manifestare sportivă care ar trebui să fie guvernată de fair-play. Informările legate de achiziţionarea unui număr ridicat de bilete de către suporteri ai C., au fost realizate cu bună credinţă, în contextul în care nu exista obligaţia legală în acest sens în sarcina clubului C.. Totuşi, raţiunea lor a fost aceea de a asigura un climat de transparenţă şi fair-play pentru întreagă desfăşurare a manifestării sportive.

Chiar dacă s-ar fi cunoscut, la momentul achiziţionării biletelor, că ar exista o condiţionare numerică privitoare la numărul persoanelor care ar putea să participe la meci în calitate de suporter al clubului oaspete, era cvasi-imposibil, individual vorbind, ca fiecare dintre reclamanţi să cunoască dacă la momentul respectiv a fost sau nu depăşit pragul de 70 de bilete achiziţionate. Observând că sunt vândute bilete în continuare fără vreo limitare, fiecare dintre reclamanţi a considerat că nu există vreo problemă în a participa la evenimentul sportiv, sens în care au încheiat contractul cu pârâta, existând o prezumţie că acest număr nu a fost depăşit.

Deşi a fost încheiat un atare contract, clubul organizator B. nu şi-a îndeplinit obligaţiile, refuzul fiind întemeiat pe anumite prevederi din legislaţia sportivă care îi impuneau o obligaţie de a nu permite accesul pe stadion decât în anumite limite. În acest sens, se nasc două posibile întrebări: care a fost motivul pentru care clubul a continuat să vândă bilete în condiţiile în care ştia despre obligaţia ce îi revenea în calitate de organizator? Care a fost motivul pentru care nu a restituit persoanelor cărora nu le-a permis accesul suma de bani aferentă biletelor?

Este dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că B. nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare a reclamanţilor, fiind vândute un număr nelimitat de bilete în condiţiile în care aceştia cunoşteau că nu pot permite un număr mai mare de 70 de suporteri ai echipei oaspete. În acest fel, intimata şi-a asumat vânzarea unor bilete care nu asigurau corelativ şi dreptul cocontractantului de a participa la meci. Încheierea contractului de vânzare de bilete are ca obiectiv permiterea cumpărătorului la eveniment, acesta fiind prevăzut contractual ca un drept şi respectiv o obligaţie corelativă a organizatorului de a asigura respectarea dreptului. În lipsa îndeplinirii acestor condiţii, contractul este încheiat fie cu rea-credinţă, fie lipseşte însăşi scopul licit.

În ipoteza în care s-ar valida raţionamentul instanţei de apel potrivit căruia vânzarea biletelor impunea anumite restricţii sau limitări generate de aplicarea legislaţiei specifice în materie organizării evenimentelor sportive, înseamnă că se admite că existau încă de la momentul încheierii contractului de vânzare impedimente care determină însăşi lipsirea de efecte ale contractului faţă de părţi, şi cel puţin în această privinţă e clar că intimata avea o obligaţie suplimentară de a informa părţile.

În legislaţie unicul criteriu de delimitare a noţiunilor de "spectator" respectiv "suporter" se regăseşte în dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, respectiv de locul efectiv ocupat în stadion. Aşa fiind, la o interpretare logică şi gramaticală a textului de lege, până în momentul în care persoanele nu au intrat efectiv în stadion cu intenţia de a ocupa locurile de "suporteri", este imposibil de catalogat, în baza normelor juridice aplicabile, cărei categorii de persoane aparţineau aceste persoane.

Tot această reglementare defineşte noţiunea de "suporteri proprii" în cadrul art. 1 lit. u), respectiv "membri ai unei structuri asociative, recunoscută de clubul sportiv în cauză". În rejudecare, reclamanţii au trimis o listă cu acei dintre ei care fac parte dintr-o structură asociativă, respectiv F., rezultând că doar 70 se încadrau în această categorie. Aşa fiind, clubul organizator, prin împiedicarea reclamanţilor de a ajunge în preajma stadionului, nici măcar nu a dorit să încerce să îşi execute obligaţia corelativă, impunând structurii de jandarmi să îi împrejmuiască într-un ţarc metalic, la aproximativ 2 km de stadion.

Recurenţii au învederat că din reglementările federale, cât şi din în Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, la o primă vedere pare să nu se pună accent deosebit pe existenţa unei astfel de diferenţieri a noţiunilor şi au exemplificat cu texte legale din actul normativ indicate în memoriul de recurs.

În continuarea raţionamentului eronat bazat pe încălcarea art. 1 lit. u) din Legea nr. 4/2008, recurenţii au arătat că instanţa de apel, fără a se baza pe vreun mijloc de probă, a realizat o analiză asupra condiţiei privind buna-credinţă a reclamanţilor de la momentul achiziţiei biletelor şi până la data desfăşurării meciului, concluzionând că reaua-credinţă, respectiv voinţa acestora de a eluda reglementările în materie, ar fi apărut în ziua meciului când toţi s-au manifestat specific suporterilor. În concret, instanţa a considerat că la momentul achiziţionării biletelor reclamanţii au fost de bună-credinţă, dorind să participe ca spectatori şi că doar în ziua meciului optica acestora s-a schimbat, dorind să devină suporteri.

Aceste considerente sunt vădit contrare dispoziţiilor art. 1 lit. u) din Legea nr. 4/2008 în care este definită noţiunea de "suporteri proprii", reglementare ce defineşte respectivele persoane ca fiind membri unei structuri asociative recunoscute de clubul pe care aceştia îl susţin. Fiind un criteriu obiectiv, respectiv acela al aderării la structura asociativă, instanţa omite în totalitate această împrejurare, catalogarea persoanelor ca fiind suporter fiind realizată în funcţie de alte criterii nereglementate şi străine celei regăsite în legea indicată mai sus. Pe scurt, o anumită persoană nu poate deveni de la o zi la alta sau de la o oră la alta spectator sau suporter, astfel cum consideră instanţa de apel, ci această catalogare trebuie să aibă la bază criterii obiective.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel a ignorat complet faptul că în prezenta cauză pârâta a dobândit o sumă de bani în mod nejustificat, fără să îşi execute obligaţia asumată. Astfel cum reţine instanţa de fond, la momentul achiziţionării biletelor reclamanţii au fost de bună-credinţă (dorind să fie spectatori), sens în care la acel moment pârâta nu avea dreptul să restricţioneze accesul niciunuia dintre aceştia la evenimentul sportiv. A fortiori, legitimitatea pârâtei de a nu îşi executa propria obligaţiei derivă dintr-un fapt ulterior, respectiv acela al "dorinţei de a deveni suporteri" şi a încercării de evitare a reglementărilor sportive în materie, împrejurarea fiind regăsită în mod expres în considerentele instanţei de apel. Chiar dacă s-ar valida acest raţionament, pârâta nu avea dreptul să refuze restituirea sumei de bani în temeiul neexecutării contractului pentru simplul fapt că la momentul încheierii contractului reclamanţii au fost de bună-credinţă (aspect reţinut chiar şi de instanţa de apel), astfel că aveau dreptul fie la executarea acestuia, fie la restituirea sumei de bani.

Recurenta-pârâtă B. a solicitat, prin recursul provocat, admiterea acestuia, cu consecinţa obligării chematului în garanţie Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la plata sumelor solicitate de la recurentă de către reclamanţii din dosar.

După ce a expus situaţia de fapt privind locul desfăşurării evenimentului sportiv, omologarea stadionului, organizarea meciului, obligaţiile organizatorului şi blocarea suporterilor de către efectivele de jandarmi, recurenta a arătat că asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a arenelor sportive şi a altor locuri destinate desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive se realizează de către structurile de jandarmi competente teritorial.

Totodată, organizatorul, în speţă B., răspunde pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul arenelor sportive şi are obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor în interiorul stadionului.

Aşa cum reiese din comunicatul jandarmeriei "Deşi clubul B. a dat comunicate de presă cu privire la numărul de suporteri care au acces în stadion, în ziua desfăşurării meciului au ajuns în localitatea Siria, aproximativ 300 de suporteri timişoreni constituiţi în galerie. Pentru a preveni posibile incidente ce ar fi putut avea loc, s-a dispus instituirea unei zone de securitate pentru suporterii echipei oaspete, la limita exterioară a zonei apropiate arenei sportive."

Jandarmii nu au permis deplasarea la stadion a nici unei persoane din grupul galeriei de 300 de persoane, pentru motive pe care recurenta nu le cunoaşte, în condiţiile în care la poarta de acces a stadionului nu s-a prezentat nici o persoană căreia recurenta, în calitate de organizator, să-i fi interzis accesul în incinta stadionului.

Prin acţiune, reclamanţii solicită obligarea recurentei la plata unor sume de bani, cu titlu de daune materiale şi daune morale având ca temei faptul că li s-a interzis accesul în stadion la data desfăşurării meciului de fotbal. Având în vedere prevederile legale privind siguranţa şi ordinea publică, precum şi prevederile Legii nr. 4/2008, în opinia recurentei au fost respectate toate dispoziţiile privind organizarea şi desfăşurarea competiţiei organizate în data de 20.04.2018.

Raportat la faptul că reclamanţii nu au mai ajuns la stadion şi că aceştia au fost opriţi din drum de către unitatea mobilă de jandarmi, recurenta apreciază că în măsura în care va fi obligată la plata unor sume de bani către reclamanţi, chematul în garanţie trebuie să îi achite aceste sume, acesta fiind cel care a blocat ajungerea reclamanţilor la stadion.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta B. a invocat excepţia de nulitate a căii de atac pentru neîncadrarea motivelor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului reclamanţilor.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel nu s-a rezumat la preluarea considerentelor din decizia de casare, ci a adus propriile motivări, ample, analizând starea de fapt, probele administrate, declaraţiile martorilor şi conţinutul înscrisurilor depuse la dosar. Instanţa de apel prezintă exhaustiv propriile motive la paginile 41 - 46 din hotărâre, iar împrejurarea că la pagina 40, pagină din care recurenţii redau unele citate, se face o scurtă prezentare a considerentelor instanţei de casare, nu reprezintă motivarea şi nu cuprinde motivele instanţei de apel care au condus la pronunţarea soluţiei criticată pe calea recursului. Instanţa de apel are propria analiză a stării de fapt, a probelor administrate şi a normelor de drept incidente în cauză, analiză expusă pe parcursul a 6 pagini.

În ce priveşte pretinsa interpretare/aplicare greşită a normelor de drept material, pârâta arată că pe tot parcursul demersului judiciar, inclusiv prin motivele de recurs, recurenţii au încercat să acrediteze ideea că aceasta ar fi refuzat cuiva accesul în stadion. Or, aşa cum rezultă din întreg materialul probator, nu pârâta a fost cea care a oprit deplasarea suporterilor spre stadion, această acţiune fiind realizată de gruparea de jandarmi. Astfel, prezentarea stării de fapt în ce priveşte modalitatea de achiziţionare a biletelor de acces la competiţia sportivă este una trunchiată, care nu are legătură cu realitatea. Biletele destinate suporterilor echipei oaspete (cele 70 de bilete) au fost puse de la început la dispoziţia reprezentantului echipei, d-nul A. care ştia, încă de la acel moment, că suporterii pot intra în stadion în limita unui număr de 70 de persoane. Biletele au fost puse în vânzare şi s-a procedat la vânzarea acestora în limita locurilor din incinta arenei în care urma să se desfăşoare competiţia sportivă. La momentul vânzării biletului nimeni, niciodată, nu a întrebat dacă persoana care achiziţionează bilet este un simplu spectator, dacă are sau nu afinităţi faţă de una din echipele între care se disputa competiţia sportivă. Orice persoană este liberă să îşi achiziţioneze bilet, bilet care, în limitele legii, îi conferă dreptul de a fi prezent în arena în care se desfăşoară competiţia sportivă. Astfel, este vădit prezentată cu rea credinţă împrejurarea că pârâta a comercializat bilete fără a aduce la cunoştinţa celor ce le achiziţionează că ar exista o restricţie şi/sau limitare în ce priveşte accesul pe stadion. Singura restricţie şi limitare este şi a fost cea impusă de norma legală, respectiv a accesului suporterilor în număr mai mare de 70, acesta fiind numărul maxim permis de omologarea stadionului pentru suporterii echipei oaspete.

Mai arată pârâta că nici un moment nu s-a pus problema unui refuz al restituirii sumei de bani, astfel cum afirmă recurenţii, clubul B. şi-a îndeplinit obligaţia de informare privind limita în care suporterii clubului oaspete au cunoscut că numărul maxim de bilete pentru suporteri este de 70, iar criticile vizând inexistenţa unor diferenţe în legislaţie în ceea ce priveşte noţiunile de "spectator" şi "suporter" sunt neavenite, întrucât legislaţia face distincţia clară între cele două noţiuni.

De asemenea, nu reprezentanţii clubului organizator au fost cei care au oprit deplasarea spre stadion a reclamanţilor, ci de către reprezentanţii grupării mobile de jandarmi, iar la poarta de acces a stadionului nu a ajuns nici o persoană căreia pârâta să îi fi interzis accesul în stadion.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel nu i-a catalogat "suporteri" fără un mijloc de probă, în condiţiile în care modalitatea în care au acţionat îi circumscrie sferei de aplicare a noţiunii de suporter din legislaţie, iar din întreg materialul probator rezultă că aceştia au acţionat ca un grup de suporteri nu ca simpli spectatori.

Reclamanţii nu fac dovada că s-au prezentat în vederea achiziţionării biletelor, iar faptul că sunt în posesia unor bilete nu face dovada achiziţionării acestora, acestea putând la fel de bine să le fie înmânate de alte persoane, sau să fie găsite într-un loc public.

D. nu este preşedintele clubului B., ci domnul G.. Domnul D. nu are altă calitate decât membru fondator al clubului şi nu deţine nici o funcţie în cadrului clubului B..

Suporterilor echipei oaspete le-a fost predat un număr de 70 de bilete (a se vedea Anexa 2), conform regulamentului. Persoana care a preluat biletele respectiv domnul A. cunoştea foarte bine faptul că în stadion, pot avea acces doar 70 de suporteri ai echipei oaspete. Contrar susţinerilor recurenţilor, cele 70 de bilete au fost puse la dispoziţia suporterilor echipei oaspete la data de 20.04.2018 şi au fost puse în vânzare după ce au fost predate către reprezentanţii echipei Politehnica Timişoara.

Jandarmeria Română nu este subordonată B. şi nu primeşte ordine de la nici un reprezentant al acestei asociaţii, nici unei persoane dintre cele care au ajuns la stadion nu i-a fost refuzat accesul în stadion, suporterii echipei Politehnica Timişoara au fost opriţi de jandarmi cu mult înainte de a ajunge la stadion, jandarmii fiind cei care i-au închis într-un ţarc metalic şi care au luat decizia de a nu le permite accesul spre stadion.

Nu se poate afirma că între reclamanţi şi pârâtă a intervenit un contract care să dea naştere la drepturi şi obligaţii reciproce. Obligaţiile pârâtei în calitate de organizator sunt stabilite de Legea nr. 4/2008 şi ROAF, obligaţii care au fost respectate în totalitate. Pârâta nu a fost sancţionată în legătură cu organizarea meciului, nu pârâta a interzis accesul în incinta stadionului, iar daunele materiale solicitate nu sunt certe, deoarece reclamanţii nu indică cum au ajuns la suma de 3.650 RON reprezentând costul biletelor.

Prejudiciul constând în contravaloarea unei zile de concediu este inexistent, deoarece toate cererile depuse în probaţiune sunt pentru efectuarea unor zile de concediu legal. Concediul legal este plătit de angajator, nu este concediu fără plată. Reclamanţii care au ales să îşi ia o zi de concediu legal pentru a participa la meci nu au suferit nici iun prejudiciu.

Referitor la costurile deplasării la Siria şi a biletului de avion, pârâta arată că acţiunea de deplasare la Siria a fost contractată de Asociaţia suporterilor timişoreni cu Regio Călători, pentru un număr de 271 călători pentru ruta Arad Siria Arad fiind plătită de această entitate. De asemenea, pe ruta Timişoara Arad Timişoara a fost obţinut un bilet de călătorie în grup. Reclamanţii nu fac dovada că s-au deplasat cu trenul sau s-au deplasat cu autoturisme sau alte mijloace proprii la Siria. În aceste condiţii nu pot solicita plata unor sume de bani cu privire la care nu pot face dovada că au fost achitate de ei. Referitor la biletul de avion, reclamantul nu face dovada că s-a deplasat exclusiv în vederea vizionării meciului de fotbal. Reclamantul s-a deplasat la Timişoara, unde are domiciliul, în scopuri personale şi probabil că momentul deplasării acasă a coincis cu momentul susţinerii partidei de fotbal astfel că nu poate pretinde plata acestui bilet de avion.

În ce priveşte prejudiciul nepatrimonial constând în plata unei sume de 4.000 RON pentru flecare reclamant, pârâta arată că daunele morale solicitate nu pot fi cuantificate în mod obiectiv, întrucât fiecare persoană percepe în mod diferit atingerile aduse onoarei şi reputaţiei. Pârâta nu a făcut nimic de natură să aducă atingere onoarei şi reputaţiei reclamanţilor, demnitatea reclamanţilor nefiind ştirbită de nici una din acţiunile B. în calitate de club organizator al meciului de fotbal.

Faţă de cele arătate, pârâta a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Prin întâmpinări formulate la ambele recursuri, chematul în garanţie Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a invocat excepţia de tardivitate a recursurilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestora.

A arătat că IGJR nu poate fi chemat în garanţie şi nu poate avea nici o calitate procesuală în cauză, deoarece nu a participat la misiunea ce a generat prezentul litigiu, iar în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, şi ţinând cont de raţionamentul Înaltei Curţi din deciziile nr. 13/2016 şi nr. 3522/2018, unitatea de jandarmi care a asigurat misiunea (Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara) are personalitate juridică şi poate sta singură în judecată.

În ceea ce priveşte recursul formulat de către reclamanţi, acesta este îndreptat doar împotriva intimatei-pârâte B., nefiind aduse critici cu privire la soluţia dată cererii de chemare în garanţie, pe care instanţa de apel a respins-o în mod corect.

Toate pretenţiile recurenţilor-reclamanţi sunt formulate doar în contradictoriu cu pârâta B., astfel că raportul juridic ce urmează a fi dezbătut şi soluţionat de către instanţa de recurs vizează doar cele 2 părţi.

Atâta timp cât soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie nu a fost criticată, aceasta rămâne definitivă şi nu mai poate face obiectul analizei instanţei. Cu toate acestea, în măsura în care ar fi criticată această soluţie, invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a IGJR, motivat de faptul că în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004, "Unităţile din subordinea Inspectoratului General, ai căror comandanţi au calitatea de ordonator terţiar de credite, sunt stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, au personalitate juridică şi utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate". Astfel, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara are personalitate juridică proprie şi poate sta singură în judecată,contrar susţinerilor părţilor din prezentul litigiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, referitor la posibilitatea de încadrare a criticilor formulate în aspectele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul reclamanţilor este susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează modalitatea în care instanţa de apel a motivat hotărârea pronunţată, dar nu este încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât subsumează textului legal stări şi situaţii de fapt care nu pot fi avute în vedere în recurs.

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii arată că "Unul dintre principalele vicii de nelegalitate ale hotărârii se referă la încălcarea obligaţiei instanţei de apel de a-şi motiva corespunzător decizia, fiind preluate în integralitate pasaje din considerentele deciziei civile nr. 2469/17.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel respectă exigenţele art. 425 C. proc. civ., respectiv expune propriile raţionamente, analizează starea de fapt şi probele administrate, declaraţiile martorilor şi conţinutul înscrisurilor de la dosar.

Prezentarea succintă a unor considerente ale instanţei de casare nu substituie motivarea propriu-zisă a instanţei de apel, ci reprezintă o trimitere la statuările cu caracter obligatoriu care au determinat rejudecarea, în vederea evidenţierii limitelor în care se vor analiza susţinerilor părţilor în această etapă procesuală.

Astfel, în rejudecarea apelului a fost analizată excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor cu privire la costul biletelor de intrare la meci dar şi cu privire la costul deplasării cu trenul a acestora pe ruta Timişoara-Arad-Şiria şi retur; au fost analizate declaraţiile martorilor H., I., J., K., L., M.; au fost analizate răspunsul la interogatoriu al preşedintelui Asociaţiei suporterilor timişoreni, distincţia dintre suporter şi spectator, buna-credinţă a reclamanţilor, înscrisurile depuse la dosar, discriminarea având la bază interzicerea intrării la meci pe motivul că reclamanţii ar fi fost susţinătorii echipei Politehnica şi că ar fi fost îmbrăcaţi în culorile acestei echipe, obligaţiile organizatorului competiţiei sportive. Totodată, a fost expusă, pe larg, situaţia de fapt ce a constituit premisa demersului judiciar, însoţită de concluziile şi raţionamentele proprii instanţei de rejudecare.

Prin urmare, afirmaţiile reclamanţilor în sensul că instanţa de apel, în rejudecare, nu ar fi procedat la o motivare conformă legii prin aceea că ar fi preluat, în integralitate, pasaje din decizia de casare, nu se susţin, considerentele acesteia fiind expuse într-o manieră proprie, potrivit celor arătate.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În cauză, hotărârea instanţei de apel respectă aceste deziderate, iar împrejurarea că în anumite paragrafe din considerente s-au făcut trimiteri la statuările deciziei de casare nu conturează un aspect de nelegalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci reprezintă o modalitate de redactare permisă de lege.

În plus, raportarea instanţei de apel la dezlegări ale instanţei de recurs şi redarea, în cuprinsul propriei decizii, a unora din pasajele deciziei de casare, corespunde şi necesităţii de delimitare mai clară a îndrumărilor şi limitelor stabilite prin aceasta în privinţa activităţii de rejudecare.

Înalta Curte apreciază că modul în care instanţa de rejudecare a procedat, corespunde acestui scop, nefiind vorba despre o redare a pasajelor deciziei de casare pentru substituirea propriilor considerente (care ar lipsi) ale instanţei de apel din rejudecare, cum în mod eronat pretind recurenţii.

În ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt încadrabile în textul legal, pentru următoarele argumente:

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancţionează hotărârea judecătorească care a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În speţă, deşi recurenţii invocă textul legal, în realitate circumscriu acestui motiv de nelegalitate o serie de stări şi situaţii de fapt ce nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară a recursului.

Astfel, prin apărările subsumate motivului de recurs menţionat, recurenţii învederează că: deşi au îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii biletului de participare la evenimentul sportiv, intimata nu a îndeplinit obligaţia corelativă; că reaua-credinţă a pârâtei a debutat cu câteva zile înainte de disputarea partidei de fotbal, când a stabilit o modalitate diferită de achiziţionare a biletelor; că punerea în vânzare a biletelor a fost realizată într-o manieră abuzivă, sancţionată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului; că instanţa a considerat justificat faptul că pârâta a refuzat accesul reclamanţilor; că prin hotărârea instanţei de apel toate persoanele care s-au deplasat la Timişoara în vederea participării la meci au fost considerate suporteri, sens în care nu aveau dreptul să participe în această calitate în număr mai mare decât cel alocat, respectiv 70; că organizatorul evenimentului, pârâta din cauză, nu şi-a îndeplinit obligaţiile, refuzul fiind întemeiat pe anumite prevederi din legislaţia specială care îi impuneau obligaţia de a nu permite accesul pe stadion decât în anumite limite; că s-a vândut un număr nelimitat de bilete, fără ca reclamanţii să cunoască că nu se permite accesul unui număr mai mare de 70 de suporteri; că este imposibil de catalogat cărei categorii de persoane aparţineau cei care au intrat pe stadion (dacă erau sau nu suporteri); că noţiunea de suporter este definită de art. 1 lit. u) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive; că în mod greşit reclamanţii au fost catalogaţi drept suporteri; că instanţa a ignorat că pârâta a dobândit o sumă de bani în mod nejustificat, fără să îşi execute obligaţia asumată.

Este de observat că, deşi recurenţii fac trimitere la dispoziţii legale cuprinse în Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi la dispoziţii din ROAF FRF (Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice), nu dezvoltă aspecte de nelegalitate care să poată fi analizate de către instanţa de recurs, ci evocă, într-o modalitate exhaustivă, starea de fapt care a generat litigiul.

În acest sens, recurenţii nu au indicat, în concret, ce normă de drept material a fost interpretată sau aplicată greşit de către instanţa de apel, ci s-au limitat să se arate nemulţumiţi de evenimentele petrecute, pe care le-au descris într-o manieră amplă, dar nesusţinută de critici reale de nelegalitate.

Astfel, din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenţii nu conturează elemente de nelegalitate care să conducă la reformarea hotărârii instanţei de apel.

Faptul că în memoriul de recurs sunt evocate şi redate anumite texte de lege nu atrage incidenţa ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme astfel de trimiteri sunt realizate din perspectiva unor stări, situaţii de fapt sau a unor chestiuni ce ţin de probatorii, nefiind apte să determine încadrarea în motivul de nelegalitate.

Faţă de considerentele expuse, recursul reclamanţilor apare ca nefondat.

Pe cale de consecinţă, întrucât recursul provocat formulat de pârâta B. a avut în vedere o eventuală soluţie de admitere a recursului reclamanţilor şi obligare a pârâtei la plata sumelor solicitate de către aceştia, cu efectul transferării obligaţiei de plată către chematul în garanţie Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Înalta Curte constată că, raportat la soluţia dată asupra recursului principal, respectiv aceea de respingere, ca nefondat, acelaşi caracter îl are şi recursul provocat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi (recurs principal) şi de pârâta B. (recurs provocat) împotriva deciziei nr. 143 din 24 mai 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD.; EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., Boldura Cezar, IIIII., JJJJJ., Marius, KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP. împotriva deciziei nr. 143 din 24 mai 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul provocat formulat de pârâta B. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.