Moral damages over 1989 death claim quashed and remanded on procedural-capacity defect

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.11.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor, obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferinţele psihice şi fizice ce i-au fost cauzate timp de 27 de ani de refuzul autorităţilor Statului Român de a identifica şi pedepsi pe cei vinovaţi de moartea prin împuşcare a fiului său în vârstă de 19 ani în 21.12.1989.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 252-253 C. civ.

Prin sentinţa nr. 1079/08.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 102/04.02.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Apărării Naţionale; a respins acţiunea în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor; a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor; l-a obligat pe pârât la plata, către reclamant, a sumei de 25.000 euro în echivalent în RON la cursul oficial al BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale pentru încălcarea art. 2 din CEDO sub aspect procedural; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 787/A/18.05.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, urmare a admiterii, în parte, a acţiunii în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, l-a obligat pe pârât la plata, către reclamant, a sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii morale; a respins apelul pârâtului împotriva aceleiaşi hotărâri, ca nefondat; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

A arătat recurentul că instanţa de apel se află în aceeaşi confuzie ca şi instanţa de fond cu privire la distincţia fundamentală dintre Ministerul Finanţelor şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor. A susţinut că Ministerul Finanţelor nu poate fi chemat în judecată, în nume propriu, decât strict în legătură cu obiectul său de activitate, astfel cum este delimitat de legislaţia în vigoare şi, de asemenea, în situaţiile în care legea prevede în mod expres calitatea procesuală pasivă a acestuia, precum în cazul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Deşi Ministerul Finanţelor are şi calitatea de reprezentant al Statului Român în faţa instanţelor de judecată în temeiul art. 223 alin. (1) C. civ., pentru a putea să stea în judecată ca reprezentant al statului trebuie îndeplinită în prealabil condiţia fundamentală ca Statul Român să fie chemat în judecată – nemijlocit şi în nume propriu – şi să fie formulate pretenţii cu privire la acesta. Or, în cauză, reclamantul nu a înţeles să cheme în judecată statul şi nici instanţa de fond nu i-a pus în vedere să îşi precizeze acţiunea cu privire la cadrul procesual pasiv al acesteia.

A fost criticată astfel soluţia tribunalului de respingere eronată a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, menţinută de instanţa de apel, care a statuat greşit în sensul că nu există nicio distincţie între cele două entităţi şi că nu are importanţă pe cine înţelege reclamantul să cheme în judecată. A menţionat recurentul că nu are niciun sens trimiterea pe care instanţa de apel a făcut-o la dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., atâta timp cât statul nu a fost chemat în judecată. În opinia recurentului, confuzia curţii de apel este evidentă din moment ce în considerentele deciziei atacate a reţinut că în mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului prin Ministerul Finanţelor, în condiţiile în care o astfel de excepţie nu a fost invocată niciodată în cauză.

Recurentul a criticat soluţia instanţei de apel şi cu privire la respingerea apelului propriu privind fondul cauzei şi la admiterea apelului reclamantului, învederând astfel că instanţa, ignorând complet motivul de apel al pârâtului pe fondul cauzei, a multiplicat de 10 ori cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului, fără a susţine respectiva decizie cu probe şi argumente concrete. Admiţând că stabilirea daunelor morale suferite de către o parte procesuală implică şi o anumită doză de subiectivitate, neexistând baremuri normate privind cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate în astfel de cazuri, recurentul a susţinut însă că în speţă instanţa de apel s-a limitat la înşira o serie de generalităţi, ce nu pot constitui în sine motive de schimbare a sentinţei. În opinia recurentului, nu există absolut niciun temei de drept în baza căruia să se poată afirma că o hotărâre judecătorească prin care s-au stabilit despăgubiri într-un anumit cuantum ar fi nelegală, iar soluţia corectă ar fi majorarea acestora, sub pretextul aplicării unor criterii care în fapt sunt doar enumerate. A mai susţinut că instanţa de apel a dat dovadă de superficialitate în ceea ce priveşte considerentele avute în vedere la pronunţarea hotărârii, inserând argumente aparţinând în mod evident unei alte cauze, în care se face trimitere la multiple victime ale unui accident rutier. Chiar dacă se poate aprecia că este vorba de o eroare materială, recurentul a considerat că aceasta este relevantă pentru modul în care a fost analizată cauza şi motivată decizia, cu pasaje preluate din alte speţe, fără legătură cu cea de faţă. A mai arătat că deşi este unanim recunoscut în literatura de specialitate că despăgubirile pentru daune morale nu pot fi stabilite la un cuantum derizoriu, nici cuantumul exagerat al acestora nu este justificat, conducând la îmbogăţirea nejustificată a reclamantului. Or, cuantumul de 250.000 euro este cu siguranţă unul exagerat, despăşind cu mult sensul acordării unor despăgubiri pentru daune morale.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19.10.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 08.02.2023, apreciindu-se că nu poate fi reţinută excepţia nulităţii invocate prin întâmpinare, ci posibilitatea reîncadrării criticilor.

Raportul a fost comunicat părţilor, iar intimatul-reclamant A. a formulat punct de vedere la raport prin care a reiterat excepţia de nulitate pentru neîncadrare invocată prin întâmpinare.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat anularea recursului, considerând că motivele de casare nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondat. A arătat că în esenţă, prima critică vizează lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului, fără a se preciza în ce constă nelegalitatea hotărârii, respectiv ce dispoziţii de drept material au fost încălcate sau aplicate greşit de instanţă. În plus, pretinsa încălcare a unor reguli de procedură (art. 36 C. proc. civ.) ar putea fi analizată din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., însă acest text de lege nu a fost indicat de recurent.

Pe fondul cauzei, intimatul a considerat greşită argumentaţia recurentului privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor şi obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor la plata daunelor morale cu toate că statul nu ar fi fost chemat în judecată. A susţinut că faptul că Statul Român a fost chemat în judecată prin Ministerul Finanţelor rezultă cu prisosinţă din cererea de chemare în judecată, precum şi din răspunsul reclamantului la întâmpinările pe care intimaţii le-au depus la dosar.

În ceea ce priveşte criticile recurentului privind cuantumul despăgubirilor a arătat că simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a arăta şi dezvolta în concret în ce constă greşeala săvârşită de instanţă nu poate conduce la admiterea recursului, această critică privind aspecte de netemeinice. A mai arătat că instanţa a argumentat decizia de majorare a daunelor prin referire la o serie de criterii de cuantificare a despăgubirilor, între acestea enumerând lipsa culpei victimei, gradul de rudenie al părţilor, vârsta victimei, lipsa de reacţie a autorităţilor în pedepsirea persoanelor vinovate, gravitatea incidentului, data producerii acestuia, statul social al victimei şi al intimatului înaintea producerii incidentului, etc.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat admiterea recursului pârâtului Ministerul Finanţelor.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate – încadrabile, potrivit menţiunilor din încheierea de dezbateri, în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., având în vedere aspectele de ordin procedural semnalate prin cererea de recurs – Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi arătate:

- Susţinerea recurentului Ministerul Finanţelor Publice, conform căreia instanţele fondului au soluţionat cauza fără a lămuri cadrul procesual pasiv şi făcând confuzie între calitatea de parte şi cea de reprezentant al părţii şi ca atare, fără legitimare procesuală proprie, este întemeiată şi are drept consecinţa desfăşurarea judecăţii cu nesocotirea limitelor învestirii, aşa cum au fost ele determinate de către reclamant.

Astfel, potrivit acţiunii deduse judecăţii, reclamantul a chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâţilor la 1.000.000 euro cu titlu de despăgubiri morale "pentru suferinţele cauzate prin refuzul autorităţilor de a-i identifica şi pedepsi pe cei vinovaţi de moartea prin împuşcare a fiului reclamantului, în decembrie 1989".

Pronunţând-se pe excepţiile vizând lipsa calităţii procesuale invocate de toţi cei trei pârâţi, prima instanţă a reţinut că nu este justificată legitimarea procesuală în cauză Guvernului Românei – faţă de atribuţiile ce revin acestuia, în calitate de autoritate publică a puterii executive, vizând organizarea executării legii, aşa cum rezultă ele din art. 102, art. 108 din Constituţie – şi nici Ministerului Apărării Naţionale, raportat la obiectul concret al pretenţiei deduse judecăţii (refuzul autorităţii de a identifica şi pedepsi pe cei vinovaţi de moartea prin împuşcare a fiului reclamantului).

În ce-l priveşte pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, tribunalul, pe de o parte, a respins excepţia invocată de acesta, ceea ce înseamnă că a apreciat implicit că poate sta în judecată în nume propriu, pentru ca ulterior, potrivit soluţiei adoptate, să dispună, în mod contradictoriu, obligarea la plata despăgubirilor a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice (deşi acestei din urmă instituţii îi reţinuse calitatea de parte, prin respingerea excepţiei, iar nu statului).

Această inconsecvenţă a instanţei demonstrează confuzia pe care o realizează între calitatea de parte şi cea de reprezentant al părţii, cu atât mai mult cu cât motivarea cererii de chemare în judecată nu putea îndreptăţi concluzia că Ministerul Finanţelor Publice nu ar sta în proces în nume propriu (ci în reprezentarea statului), faţă de precizarea reclamanţilor în sensul că "statul român prin Guvernul României a dorit să îi protejeze pe vinovaţi, făcându-se vinovat de complicitate la împiedicarea înfăptuirii actului de justiţie".

Aşadar, conform motivelor acţiunii, care au explicat şi cadrul procesual, nu putea opera prezumţia potrivit căreia Ministerul Finanţelor Publice ar sta în proces, în condiţiile art. 223 alin. (1) C. civ., în numele statului, ca reprezentant al acestuia, câtă vreme nu doar că nu este făcută o asemenea menţiune, ci, dimpotrivă, se arată că pretenţiile au fost îndreptate împotriva Guvernului Românei, ca reprezentant al statului (soluţia vizând lipsa de calitate procesuală a Guvernului, chemat astfel în judecată, rămânând definitivă, prin neatacare).

Învestită în apel cu această critică, vizând caracterul contradictoriu al judecaţii care, pe de o parte, reţine că cel chemat în proces în calitate de pârât - Ministerul Finanţelor Publice – are justificată legitimarea procesuală, dar în acelaşi timp, o altă entitate este obligată în raportul juridic dedus judecaţii (faţă de care recurentul-pârât a avut doar calitatea de reprezentant), instanţa de apel statuează eronat şi cu ignorarea conţinutului dispozitivului sentinţei, că, în realitate, s-ar fi respins o altă excepţie – cea a calităţii procesuale pasive a Statului român (deşi excepţia, consemnată ca atare, în soluţia adoptată, a vizat legitimarea, în nume propriu, a Ministerului Finanţelor Publice, împotriva căruia fusese îndreptată acţiunea).

De asemenea, tot eronat, aducând un plus de argumente soluţiei de primă instanţă, pe care o confirmă ca atare, instanţa de apel justifică legitimarea procesuală a Statului prin Ministerul Finanţelor, cu trimitere la dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează locul citării în ipoteza în care parte în proces este statul (respectiv, este citat "statul, prin Ministerul Finanţelor Publice sau alte organe anume desemnate în acest scop de lege, la sediul acestora").

Or, regulile referitoare la citare sunt unele care doar asigură formele desfăşurării judecaţii, fără să explice sau să justifice calităţi procesuale care sunt grefate pe raportul juridic litigios.

Ca atare, mai întâi trebuie demonstrată calitatea de parte pentru ca citarea ulterioară a acestora să fie una aptă de a asigura cadrul procesual adecvat rezolvării fondului raportului juridic dedus judecăţii.

În realitate, ambele instanţe de fond au confundat două instituţii juridice distincte: calitatea procesuală şi respectiv, calitatea în care o persoană poate sta în proces – în nume propriu sau în numele altcuiva, ca mandatar sau reprezentant legal.

În speţă, respingându-se excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice (şi considerându-se astfel că acesta are justificată legitimatio ad causam, adică poate fi obligat în nume propriu în raportul juridic dedus judecaţii), ulterior s-a considerat că o altă entitate, statul, are calitate de pârât, în reprezentarea căruia doar s-ar afla Ministerul Finanţelor Publice.

Această inadvertenţă este cu atât mai nejustificată cu cât, potrivit acţiunii de primă instanţă, statul nu apare chemat în judecată în conformitate cu dispoziţiile art. 223 alin. (1) C. civ., pentru a se verifica în raport cu ipoteza acestui text, felul în care ar urma să stea în proces (cu participarea proprio nomine, ca titular de drepturi şi obligaţii, dar cu exerciţiul drepturilor şi executarea obligaţiilor procesuale prin intermediul altei entităţi).

Or, aşa cum corect susţine recurentul-pârât, deşi a formulat mai multe critici împotriva soluţiei de primă instanţă, pe aspectul cadrului procesual pasiv, acestea nu şi-au găsit dezlegare în apel, decizia atacată persistând în aceeaşi eroare de judecată, constând în confuzia dintre calitatea de parte şi cea de reprezentant al părţii şi adăugând un argument nepertinent, legat de locul citării statului (inversând astfel raţionamentul juridic, pentru a trage concluzii în ce priveşte calitatea de parte a statului).

- De asemenea, tot cu nesocotirea cadrului judecaţii sunt redactate considerentele deciziei din apel în privinţa despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale.

Separat de caracterul general al acestora – care nu poate constitui, tocmai prin prisma generalităţii argumentelor, neparticularizate cauzei, temei legal pentru schimbarea unei soluţii – se constată şi că, atunci când se încearcă o analiză punctuală, aceasta este străină de datele speţei, făcând trimitere, în realitate, la alt gen de cauze decât cea dedusă prezentei judecăţi.

Astfel, ignorând faptul că ceea ce a pretins reclamantul a fost acordarea de despăgubiri morale pentru suferinţele fizice şi psihice cauzate timp de 27 ani de "refuzul autorităţilor de a identifica şi pedepsi pe cei vinovaţi de moartea fiului acestuia, în decembrie 1989", instanţa de apel face referire la "pierderea brutală a tatălui, fiului, respectiv a fratelui" şi la împrejurarea că în aprecierea daunelor "trebuie avute în vedere şi circumstanţele personale ale rudelor victimelor, precum şi contextul producerii accidentului rutier".

Procedând la redimensionarea cuantumului daunelor morale, decizia din apel impută primei instanţe că nu a luat în considerare criteriile anterior menţionate, care n-au însă nicio legătură cu speţa, lăsând şi din acest punct de vedere, prin formularea de considerente străine judecăţii, fără temei legal hotărârea atacată cu recurs.

În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 497 C. proc. civ., recursul va fi admis şi faţă de nesocotirea cadrului procesual, casate ambele hotărâri, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanţe.

La reluarea judecaţii vor fi avute în vedere, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., dezlegările date prin prezenta decizie în legătură cu distincţia necesară care trebuie făcută între calitatea de parte şi cea reprezentant al părţii, urmând a fi corect stabilit cadrul judecaţii, atât din punct de vedere al părţilor, cât şi al obiectului învestirii instanţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei nr. 787/A din 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi sentinţa nr. 102 din 4 februarie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.