Computation of the one-year limitation period for inopposability actions: exclusion of land registry registration as constructive knowledge in favor of actual notice

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.08.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi S.C. E. S.A., să se constate inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2014 şi să se dispună indisponibilizarea bunului imobil compus din casă şi teren situat în Fundeni, str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x şi intabulat în CF cu nr. x, până la plata tuturor sumelor datorate de către debitorii pârâţi B. şi C. în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 2087/05.06.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu şi decizia civilă nr. 1194/08.07.2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1562 alin. (1), art. 1565 C. civ., art. 194 C. proc. civ.

Pârâţii B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în subsidiar, au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Pârâtul D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

Pârâta S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Cornetu şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Ilfov; admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. E. S.A., iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. A solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1927/24.04.2019, Judecătoria Cornetu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.10.2019, Tribunalul Ilfov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. E. S.A. şi a luat act de solicitarea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din data de 17.12.2019, instanţa a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi prin întâmpinare.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov

Prin sentinţa nr. 4748/23.12.2019, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins acţiunea, ca prescrisă; a obligat reclamantul să plătească pârâtei E. S.A. suma de 2686,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 13/A/11.01.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei; a anulat sentinţa apelată; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată; a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ., pârâţii B., C..

- Recurenţii au arătat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor de drept material ce reglementează prescripţia dreptului material la acţiune, critică subsumată motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Hotărârea atacată nu a analizat aşa zisa creanţă rezultată din contractul de împrumut autentificat sub numărul x/19.11.2013, faţă de care apelantul reclamant trebuia să cunoască prejudiciul la data de 22.12.2014, când contractul de vânzare-cumpărare a devenit opozabil terţilor prin înscrierea dreptului de proprietate a pârâtului D. în cartea funciară. Instanţa de apel a ignorat probatoriul în ceea ce priveşte a doua creanţă, rezultată din hotărârea judecătorească, faţă de care apelantul reclamant trebuia să cunoască prejudiciul la data de 08.07.2016, când a rămas definitivă sentinţa civilă prin care i s-a recunoscut creanţa, în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare devenise deja opozabil la data de 22.12.2014.

Apelantul reclamant a solicitat să fie declarat ca inopozabil contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2014 şi să se dispună indisponibilizarea bunului imobil compus din casă şi teren situat în Fundeni, str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x şi intabulat în CF nr. x. Actul translativ de proprietate este autentic şi public, fiind înregistrat în cartea funciară şi fiscal în faţa autorităţilor, astfel că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune urmează a fi calculat de la data intabulării actului în cartea funciară, dată de la care este opozabil erga omnes, deci şi reclamantului.

Recurenţii au pretins că au fost încălcate dispoziţiile art. 1564, art. 2509, art. 2507-2511 C. civ., deoarece actul translativ de proprietate este autentic şi public fiind înregistrat în cartea funciară şi fiscal în faţa autorităţilor, astfel că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune urmează a fi calculat de la data intabularii.

Afirmaţia reclamantului că a aflat de vânzarea bunului când a fost sunat de executor este contrazisă de actele şi lucrările dosarului de executare al BEJ F. în care reclamantul este creditor.

- Recurenţii au mai invocat faptul că hotărârea recurată nu este motivată, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa s-a rezumat să arate că pentru acţiunea revocatorie s-a instituit un termen special de prescripţie de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, făcând referire la art. 1564 din C. civ., continuând argumentaţia cu susţinerea că momentul de la care începe să curgă acest termen este reprezentat fie de data la care creditorul a cunoscut prejudiciul ce rezultă din încheierea actului, fie de data la care trebuia să cunoască.

Contrar dispoziţiilor legale pe care tocmai instanţa de apel le-a reţinut, se arată că acest moment nu este reprezentat de data încheierii actului ori de data înscrierii în cartea funciară a actului atacat, şi nici de data la care a obţinut titlul executoriu, apreciind că nu există o obligaţie legală a creditorului de a cerceta în fiecare moment cărţile funciare pentru imobilele debitorului său. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, textul menţionat are în vedere atât un moment subiectiv de începere a curgerii termenului (data la care a cunoscut) cât şi un moment obiectiv (trebuia să cunoască), întrucât pentru respectarea principiului securităţii circuitului civil, este necesar a fi analizat şi momentul la care acesta trebuia să cunoască prejudiciul rezultat în urma încheierii actului atacat. Înscrierea în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2014 reprezintă un moment obiectiv, la care trebuia să cunoască faptul că recurenţii B. şi C. nu mai figurează ca proprietari tabulari. Instanţa nu a dat dezlegare cauzei şi nu a motivat soluţia, iar motivarea nu corespunde exigenţelor legale. Instanţa de apel nu este scutită de obligaţia de a examina problemele invocate atunci când îşi însuşeşte demonstraţia juridică din hotărârea examinată, fiind ţinută să coreleze motivarea hotărârii cu criticile susţinute prin motivele căii de atac cu care este învestită, în caz contrar partea fiind în imposibilitate de a aprecia asupra analizei făcute.

Faţă de situaţia că doar aparent, instanţa de apel a analizat apărarea formulată, prin hotărârea pronunţată au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident, prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 02.11.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 08.02.2023.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 10.05.2022 (data înregistrării), în termen legal, intimatul-reclamant A. formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare a recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arată că hotărârea instanţei de apel respectă exigenţele impuse de normele procedurale, iar recurenţii se limitează la a face o simplă menţiune în sensul că "neregularităţile procedurale vizează însăşi hotărârea pronunţată în instanţa de apel", aceasta fiind singura precizare subsumată motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este motivată conform legii, recurenţii deducând judecăţii, în realitate, nemulţumirea privind modul în care instanţa de apel a dat efect dispoziţiilor art. 1564 C. civ.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că recurenţii invocă două chestiuni subsumabile acestui motiv de recurs, respectiv împrejurarea că instanţa de apel nu a analizat aşa-zisa creanţă rezultată din contractul de împrumut nr. x/19.11.2013 şi împrejurarea că s-a stabilit un alt moment de curgere a prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de cele menţionate de recurenţi.

Contrar celor susţinute de către recurenţi, instanţa de apel a reţinut că în prezentul dosar este vorba de două creanţe, care sunt însă în strânsă legătură, întrucât fac obiectul aceluiaşi dosar de executare. Prin încheierea nr. 41183, biroul de carte funciară a comunicat executorului judecătoresc soluţia de respingere a notării somaţiei, motivat de faptul că B. şi C. nu mai figurează ca proprietari tabulari, instanţa de apel constatând că acesta este momentul de la care a început să curgă termenul special de prescripţie, respectiv 28.03.2017, deşi reclamantul, în mod real, a luat cunoştinţă de actul fraudulos ulterior, în data de 16.07.2017.

La data de 30.05.2022 (data poştei), în termen legal, recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei de netimbrare, întrucât obligaţia procesuală a fost îndeplinită, potrivit dovezii depusă la dosar. Au solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural şi au reiterat aspecte învederate în susţinerea motivelor de recurs.

La data de 30.05.2022 (data poştei), în termen legal, intimatul-pârât D. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din cadrul acesteia şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La data de 01.11.2022, intimatul-reclamant A. a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al căii de atac promovate împotriva deciziei instanţei de apel, potrivit celor ce urmează.

- În mod nefondat şi, de altfel, lipsit de o argumentaţie pertinentă, au susţinut recurenţii că decizia din apel ar fi una nelegală, criticabilă pentru motivul legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., afirmându-se că aceasta ar conţine motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

În detalierea criticii însă, nu se regăseşte niciun considerent care să exemplifice, să indice ori să argumenteze motivele contradictorii şi străine de natura cauzei care s-ar regăsi în decizia atacată.

În egală măsură, deşi reclamă o lipsă a motivării deciziei atacate, despre care afirmă (contrar realităţii) că s-ar rezuma la indicarea termenului special de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 1564 din C. civ. care curge de la data când creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, se înţelege că recurenţii sunt, în realitate, nemulţumiţi de dezlegările date prin hotărârea atacată, de vreme ce îi contestă concluziile, afirmând că înscrierea în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2014, prin care a fost înstrăinat imobilul compus din casă şi teren situat în Fundeni, judeţul Ilfov, reprezintă momentul obiectiv de la care începând intimatul (reclamant) trebuia să cunoască faptul că soţii Dumitru nu mai figurează ca proprietari tabulari, acesta fiind momentul de început al curgerii termenului special de prescripţie pentru introducerea acţiunii revocatorii.

În continuare, deşi afirmă că instanţa nu a dat dezlegare cauzei şi nu a motivat soluţia, analizând doar în mod aparent apărarea ce s-a formulat, recurenţii combat afirmaţiile reclamantului din apel care nici măcar nu au fost însuşite de instanţă, respectiv cele relative la momentul şi circumstanţele în care a aflat de vânzarea bunului imobil (potrivit acestuia, la 16.07.2017, prin intermediul executoriului G.) ori cele prin care s-a afirmat lipsa unei comunicări adecvate cu executorul F. ce instrumenta dosarul execuţional nr. x/2016.

Înalta Curte reţine, contrar criticilor recurenţilor care doar au afirmat o nemotivare a hotărârii atacate ori au pretins o motivare contradictorie şi străină de natura cauzei, fără însă a expune argumente concrete sau a exemplifica în vreun fel susţinerile lor, că decizia atacată este una care corespunde deplin exigenţelor legale impuse prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., fiind redate în cuprinsul său motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, fiind arătate motivele pentru care s-au admis, dar şi pentru care s-au înlăturat apărările şi tezele susţinute de părţi în legătură cu cauza.

Aşa cum s-a reţinut deja prin raportul întocmit asupra recursului, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal deoarece critica recurenţilor subsumată acestui motiv legal de recurs a pretins că printr-o analiză aparentă a aspectelor deduse judecăţii ar fi fost nesocotite reguli de procedură a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii, fără să se indice în mod concret regulile de procedură sau normele procesuale ce au fost încălcate.

- Nici criticile de recurs susţinute pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

Afirmând încălcarea dispoziţiilor de drept material cuprinse în art. 1564, 2509, 2507-2511 C. civ., recurenţii au criticat dezlegarea instanţei de apel în ceea ce priveşte determinarea momentului de început al curgerii termenului de prescripţie special de 1 an pentru introducerea acţiunii revocatorii, considerând că acesta nu poate fi altul decât cel al înscrierii în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2014, moment obiectiv la care reclamantul trebuia să cunoască faptul că B. şi C. nu mai sunt proprietari tabulari ai imobilului din Fundeni, judeţul Ilfov.

Potrivit art. 1564 C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Prejudiciul ce rezultă din actul atacat constă pentru creditor în pierderea de către debitori a calităţii de proprietari ai imobilului din Fundeni, judeţul Ilfov, deoarece în acest fel se diminuează gajul general asupra căruia acesta îşi poate realiza creanţa.

Prin urmare, data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat este aceea la care el a ştiut ori, după caz, trebuia să cunoască faptul înstrăinării bunului de către debitori.

Împrejurarea că actul juridic al vânzării-cumpărării încheiat de recurenţi cu intimatul D. este supus prin lege formalităţilor de înscriere în cartea funciară – care, în speţă, s-a realizat la 22.12.2014 – nu echivalează cu cunoaşterea de la acest moment de către terţi (chiar şi de către terţii interesaţi, cum e intimatul-reclamant) a existenţei actului şi, deci, a prejudiciului decurgând din încheierea acestuia.

După cum corect a reţinut instanţa de apel, nu există o obligaţie legală a creditorului de a cerceta în fiecare moment cărţile funciare pentru imobilele debitorului său. Nu e firesc a pretinde o astfel de conduită – de a interoga biroul de carte funciară zi de zi – niciunei persoane şi, de altfel, nici nu ar corespunde unei aşteptări fireşti, conforme unor raporturi bazate pe buna credinţă, ca o persoană, de îndată ce devine creditor, să vegheze într-un mod specific asupra averii debitorului său, prezumat şi acesta, în virtutea aceluiaşi principiu al bunei credinţe care trebuie să existe în raporturile sociale, că se va abţine de la acte potenţial vătămătoare pentru creditorii săi.

Prin urmare, cunoaşterea prejudiciului de către creditor trebuie să se raporteze la date şi împrejurări concrete din care să rezulte în mod specific faptul aflării ori aptitudinea acestuia de a afla evenimentul prejudiciabil.

Pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect a reţinut instanţa de apel că momentul obiectiv la care reclamantul trebuie considerat că putea cunoaşte prejudiciul adus lui prin încheierea actului atacat este data de 28.03.2017, ce corespunde datei emiterii încheierii nr. 41183 prin care s-a respins de către Biroul de Carte Funciară Buftea cererea executorului judecătoresc F. de notare a somaţiei, motivat de faptul că debitorii B. şi C. nu mai figurează ca proprietari tabulari.

Este corectă abordarea instanţei de apel, de a determina nediferenţiat funcţie de cele două creanţe (cea izvorâtă din contractul de împrumut autentificat sub nr. x/19.11.2013 şi cea stabilită definitiv prin decizia nr. 1194/08.07.2016 a Tribunalului Ilfov pronunţată în dosarul nr. x/2014), momentul în raport de care se poate considera că reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, dat fiind că acesta izvorăşte din aceeaşi fapta, respectiv cea de înstrăinare a bunului imobil.

Nu există nicio raţiune de a face o disociere în privinţa acestui element după cum este avută în vedere una sau cealaltă creanţă, aşa după cum procedase prima instanţă, fiind lipsit de logică să se pretindă că unul şi acelaşi eveniment – cel al înstrăinării bunului imobil de către debitori – ar fi trebuit cunoscut de creditor la date diferite, după cum raportarea s-ar face la una sau cealaltă dintre creanţe.

Prin urmare sunt nefondate criticile recurenţilor prin care afirmă că instanţa de apel nu a analizat creanţa rezultată din contractul de împrumut, faţă de care reclamantul ar fi trebuit să cunoască prejudiciul la 22.12.2014, când contractul de vânzare-cumpărare a devenit opozabil terţilor prin înscriere în cartea funciară ori că ar fi ignorat probatoriul cât priveşte a doua creanţă, rezultată din hotarârea judecătorească, faţă de care reclamantul trebuia să cunoască prejudiciul la 08.07.2016, când a rămas definitivă sentinţa civilă prin care i s-a recunoscut creanţa.

Cum corect a reţinut instanţa de apel, momentul la care creditorul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască prejudiciul rezultat din actul atacat şi de la care începe să curgă termenul de prescripţie nu este reprezentat nici de data încheierii actului pretins vătămător ori a înscrierii sale în cartea funciară, şi nici de data obţinerii de către creditor a titlului executoriu în privinţa creanţei. Acest moment este cel determinat pe baza probelor ca fiind cel la care reclamantul putea ori trebuia să cunoască în mod real despre încheierea actului atacat, stabilit în cauză ca fiind 28.03.2017.

Întrucât s-a reţinut, tot pe baza probelor administrate în cauză, că termenul de prescripţie, care a început să curgă la 28.03.2017, a fost întrerupt prin efectul dispoziţiilor art. 2537 pct. 3 C. civ. şi ca urmare a constituirii de parte civilă a reclamantului în plângerea penală formulată la 06.09.2017 pentru sumele ce fac obiectului litigiului pendinte, aspecte ce nu au făcut obiect de critică în recurs, s-a concluzionat corect de instanţa de apel că cererea de chemare în judecată a fost introdusă înăuntrul termenului special de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ., care nu este împlinit, condiţii în care e posibilă cercetarea sa pe fond.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra legalităţii soluţiei adoptate prin decizia de apel, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

De asemenea, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, recurenţii-pârâţi vor fi obligaţi să plătească intimatului-reclamant cheltuielile de judecată în etapa recursului, în cuantum de 9.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, achitat cu chitanţa depusă în copie la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 13/A din 11 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 9500 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.