Revocation of final civil judgment rejected where allegedly new document was already previously examined in the original proceedings

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 10.05.2022, sub nr. dosar x/2022, revizuenţii A. S.A., B. S.R.L. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii D., E., F. şi G., revizuirea deciziei civile nr. 10/C/08.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2006, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelurilor promovate de D. şi E. şi menţinerii, ca legală şi temeinică, a hotărârii primei instante; obligarea intimatelor la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers procesual.

În motivare, revizuenţii au arătat că înscrisul pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire îndeplineşte, în mod cumulativ, toate condiţiile în raport de care se poate aprecia încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. respectiv: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.

Înscrisul nou pe care revizuentele solicită a fi avut în vedere, este cel transmis pentru prima dată de către Consiliul Judeţean Constanţa prin adresa nr. x/31.03.2022, primită de revizuenta A. S.A. Constanta la data de 06.04.2022, astfel cum rezultă de pe ştampila aplicată pe plic de către Poşta Română, respectiv Lista cuprinzând imobilele ce se transmit prin transfer din administrarea Regiei autonome H. la Societatea comercială I. S.A., Anexa la Decizia nr. 49/04.02.1991, cu privire la care se menţionează că prin adresa nr. x/31.03.2022 a Consiliului Judeţean Constanţa s-a răspuns la o adresă a revizuentei A. S.A., înregistrată la această instituţie sub nr. x/25.03.2022, prin care s-a solicitat confirmarea faptului că Adresa nr. x/26.11.1991 emisă de Prefectura Judeţului Constanta şi Anexa la aceasta reprezintă, în esenţă, un act adiţional la Decizia nr. 124/12.03.1991 emisă de aceeaşi instituţie, pe care o completează în sensul că, pe lângă imobilele cuprinse în Anexa iniţială la Decizia nr. 124/12.03.1991, au intrat în proprietatea I. S.A. şi cele 16 imobile cuprinse în Anexa la Adresa nr. x/26.11.1991, iar prin Adresa nr. x/31.03.2022, Consiliul Judeţean Constanţa arată faptul că "În urma verificărilor efectuate în arhiva instituţiei nu a fost identificată adresa nr. x/26.11.1991 anexă la Decizia nr. 124/12.03.1991, ci la Decizia nr. 49/04.02.1991 pe care a transmis-o în copie certificată."

S-a susţinut că, împreună cu Adresa nr. x/31.03.2022, Consiliul Judeţean Constanţa a înaintat revizuentei A. S.A., în copie certificată, Decizia nr. 49/04.02.1991 însoţită de Anexa reprezentată de Adresa nr. x/26.11.1991 precum şi Lista cuprinzând imobilele ce se transmit prin transfer din administrarea Regiei autonome H. la Societatea comercială I. S.A., lista care cuprinde la poziţia 12 imobilul din municipiul Constanţa, str. x (actual str. x) şi pe care se menţionează în mod expres faptul că această listă este anexă la Decizia nr. 49/04.02.1991. S-a solicitat a se observa faptul că lista anexă la Decizia nr. 49/04.02.1991 nu a fost depusă de către niciuna dintre părţi în niciuna dintre fazele procesuale ale prezentei cauze. La dosarul cauzei a fost depusă o altă listă, aflată în arhiva revizuentei A. S.A., pe care se menţionează (în mod eronat) faptul că reprezintă Anexa la Decizia nr. 124/1991, acest înscris fundamentând concluzia instanţei de apel şi a celei de recurs, în sensul că imobilul din municipiul Constanţa, Bd. x nr. 22 (fosta stradă Republicii nr. 22) nu a intrat în proprietatea societăţii I. S.A. şi, ulterior, în proprietatea revizuentei A. S.A..

Revizuentele au invocat faptul că înscrisul nu a putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Înscrisul nou (Lista Anexa la Decizia nr. 49/04.02.1991) a fost pentru prima dată transmis revizuentei A. S.A. prin Adresa nr. x/31.03.2022 a Consiliului Judeţean Constanţa, primită la data de 06.04.2022, astfel cum rezultă de pe ştampila aplicată de Poşta Română pe plic, susţinându-se că acesta este determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecăţii pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 189/C/19.09.2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., revizuentele A. S.A., B. S.R.L. şi C..

Recurenţii au arătat că hotărârea atacată nu este motivată conform legii şi conţine elemente contradictorii.

Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, s-a arătat, prin cererea de revizuire, că înscrisul denumit "Lista cuprinzând imobilele ce se transmit prin transfer din administrarea Regiei Autonome H. la Societatea comercială I. SA", cuprinzând menţiunea "Anexa la Decizia nr. 49/04.02.1991", constituie un înscris nou.

Curtea de Apel Constanţa nu a analizat apărările recurenţilor prin care aceştia au arătat că menţiunile din cuprinsul celor două înscrisuri conturează două situaţii faptice şi juridice distincte, astfel că se impune a se concluziona că cele două înscrisuri sunt diferite. Înscrisul depus în faţa instanţei de apel făcea trimitere la Decizia nr. 124/12.03.1991, în timp ce înscrisul care a fundamentat cererea de revizuire face trimitere la Decizia nr. 49/04.02.1991.

Instanţa de revizuire a omis aceste apărări, nefăcând nicio referire asupra lor în cuprinsul considerentelor. Mai mult, instanţa de revizuire nu arată nici motivul pentru care a înlăturat apărările recurenţilor prin care au invocat faptul că Decizia nr. 49/04.02.1991 a stat la baza înfiinţării societăţii I. S.A., în timp ce Decizia nr. 124/12.03.1991 a vizat transferul unor imobile din administrarea Regiei Autonome H. în administrarea societăţii nou înfiinţate, aspect de natură a produce consecinţe juridice diferite.

Chiar dacă cele două înscrisuri (cel analizat de instanţa de apel şi cei care fundamentează cerere de revizuire) cuprind menţiuni indentice în mare parte, trimiterea la Decizia nr. 49/1991, iar nu la Decizia nr. 124/1991, cum rezultă din înscrisul în posesia căruia recurenţii s-au aflat în etapa apelului, face ca înscrisul care fundamentează cererea de revizuire să fie unul nou în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Deşi instanţa reţine faptul că înscrisul care a fundamentat cererea de revizuire, respectiv Anexa la Decizia nr. 49/1991, nu este un înscris nou, continuă prin a constata că Anexa la Decizia nr. 124/1991 a fost depusă deja în două variante în apel. Aceste considerente intră într-o evidentă contradicţie, chiar instanţa de revizuire făcând trimitere la două decizii diferite.

Instanţa nu a analizat apărările recurenţilor prin care au arătat că, în etapa cercetării judecătoreşti în apel, S.C. A. S.A., de bună-credinţă fiind, a depus o copie a anexei la Decizia nr. 124/1991 astfel cum se regăsea în arhiva sa, ocazie cu care Curtea de Apel Constanţa a constatat existenţa unor inadvertenţe cu cea depusă de Prefectura Judeţului Constanţa. Ca urmare a răspunsului şi înscrisurilor primite prin Adresa nr. x/31.03.2022, situaţia s-a clarificat. S.C. A. S.A. s-a aflat în tot acest timp în posesia unui alt înscris, înscris care cuprinde trimiteri la Decizia nr. 124/1991, în loc de Decizia nr. 49/1991. Prin urmare, neconcordanţa de care face vorbire instanţa de revizuire vizează înscrisul depus în faţa instanţei de apel, înscris care este diferit de cel exhibat în etapa revizuirii.

Deşi concluzionează că "nici din acest punct de vedere instanţa de revizuire constată că acesta nu este un înscris nou", nu se regăseşte motivul care fundamentează această concluzie. Faptul că un alt organ administrativ decât emitentul actului a comunicat înscrisul nou care a fundamentat cererea de revizuire nu este de natură a duce la concluzia lipsei de noutate a înscrisului, ci, din contră, confirmă imposibilitatea S.C. A. S.A. de a prezenta înscrisul în faţa instanţei de apel, acesta fiind tăinuit chiar de emitentul actului.

Sub aspectul verificării primei condiţii de admisibilitate, instanţa avea obligaţia de a verifica dacă înscrisul care a fundamentat cererea de revizuire era unul nou în raport de celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei. Cu toate acestea, ignorând cu desăvârşire apărările formulate de revizuenţi, instanţa a asimilat înscrisul nou cu un alt înscris aflat la dosar şi a concluzionat că nu este îndeplinită condiţia noutăţii.

In ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, s-a arătat că înscrisul care a fundamentat cererea de revizuire a ajuns întâmplător în posesia revizuentei, fără a fi solicitat explicit, motivul fiind acela că nu s-a cunoscut şi nici nu se putea cunoaşte existenţa lui şi, cu atât mai puţin, faptul că se afla în arhiva unei alte autorităţi decât cea emitente, respectiv a Consiliului Judeţean Constanţa.

Înscrisul care justifica cererea de revizuire, a fost primit de S.C. A. S.A. abia la data de 06.04.2022, anexat Adresei nr. x/31.03.2022 emise de Consiliul Judeţean Constanţa. Prin Adresa nr. x/31.03.2022, Consiliul Judeţean Constanţa a răspuns la solicitarea revizuentei de clarificare a situaţiei juridice a imobilelor intrate în patrimoniul Societăţii Comerciale "I." Constanţa S.A. prin transfer de la Regia Autonomă "H." în temeiul Deciziei nr. 124/1991 a Prefecturii Judetului Constanţa şi al actelor emise în completarea acestei decizii, fără a avea cunoştinţă de faptul că instituţia deţine un înscris nou - Lista cu menţiunea anexă la Decizia nr. 49/1991 - determinat în dosarul nr. x/2006. Astfel, faţă de solicitarea revizuentei, care nu viza dosarul nr. x/2006, Consiliul Judeţean Constanţa a transmis un alt răspuns decât cel preconizat şi a pus la dispoziţie înscrisul nou care a fundamentat cererea de revizuire.

Instanţa de revizuire a omis să observe faptul că, în etapa cercetării judecătoreşti în apel, s-au efectuat demersuri în vederea dezlegării problemei titlului de proprietate deţinut la acel moment de S.C. A. S.A., instanţa de apel solicitând Prefecturii Judeţului Constanţa să comunice o copie conformă cu originalul a Deciziei nr. 124/1991 şi anexei la această decizie. Părţile nu au cunoscut şi nici nu aveau cum să cunoască faptul că transferul dreptului de proprietate s-a realizat, în realitate, în baza unei anexe la Decizia nr. 49/1991, respectiv a înscrisului nou care fundamentează cererea de revizuire. Existenţa acestuia înscris a fost tăinuită de emitentul actului, astfel că, nefiind parte în raportul juridic iniţial, revizuenţii, nu au avut posibilitatea, în mod obiectiv, de a cunoaşte situaţia generată de menţiunile eronate din cuprinsul înscrisului aflat în posesia lor. Menţiunile eronate de pe acest înscris reprezintă un act de inducere în eroare realizat de autorităţile locale. În măsura în care instanţa de revizuire analiza apărările recurenţilor, ar fi constatat faptul că nu se poate imputa acestora o lipsă de stăruinţă în etapa apelului.

Instanţa de revizuire nu expune motivele pentru care apreciază că situaţia revizuenţilor nu se circumscrie unui caz de forţă majoră. De altfel, instanţa nu dă nicio valenţă faptului că situaţia revizuenţilor s-a datorat unei omisiuni/erori a autortăţilor locale şi că, indiferent de stăruinţele acestora, raportat la informaţiile de care dispuneau, nu puteau intra în posesia inscrisului nou, de a cărei existenţă nici nu aveau cunoştinţă.

Pe de altă parte, nu poate fi imputat nici Consiliului Judeţean Constanţa faptul că a lămurit situaţia abia după solutionarea definitivă a diferendului, în condiţiile în care nu este emitentul actului. Emitentul actului este cel care avea responsabilitatea de a oferi lămuririle necesare, solicitate de instanţa de apel.

Deşi toate aceste apărări au fost expuse în faţa instanţei de revizuire, prin hotărârea recurată s-a reţinut în sarcina revizuenţilor o lipsă de stăruinţă, fără însă a se analiza dacă şi în ce măsură puteau fi efectuate demersuri suplimentare pentru a identifica un înscris de a cărei existenţă nici nu aveau cunoştinţă (înscrisul nou care a fundamentat cererea de revizuire).

Mai arată recurenţii că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv instanţa de revizuire le-a reproşat faptul că nu au făcut dovada că înscrisul nou nu a fost prezentat în faţa instanţei de apel dintr-o împrejurare care îndeplineşte condiţiile forţei majore, fără însă a analiza condiţiile forţei majore.

Instanţa avea obligaţia de a verifica în ce măsură imposibilitatea revizuenţilor de prezentare a noului înscris în faţa instanţei de apel s-a datorat unui eveniment extern, imprevizibil, invincibil şi inevitabil. Nesocotind prevederile legale care reglementează forţa majoră, instanţa de revizuire a reţinut, cu titlu generic, lipsa dovezii forţei majore.

Recurenţii arată că înscrisurile deţinute de aceştia sunt cele puse la dispoziţie de către autorităţile locale. Totodată, relevant din perspectiva forţei majore este şi aspectul că înscrisul nou vine să corecteze o eroare săvârşită, cel mai probabil, tocmai de emitentul actului, respectiv Prefectura Judeţului Constanţa care, la un moment iniţial, a pus la dispoziţia recurentei A. S.A. un înscris care făcea trimitere la Decizia nr. 124/1991, în loc de Decizia nr. 49/1991. Nu a fost analizată nici conduita Prefecturii Judeţului Constanţa care, cu ocazia solicitărilor transmise de instanţa de apel, nu a oferit lămuririle necesare aflării adevărului.

Ca atare, în mod greşit instanţa de revizuire a reţinut, cu titlu generic, lipsa dovezii forţei majore, fără a verifica dacă recurenţii aveau, în mod obiectiv, posibilitatea de a obţine înscrisul nou la momentul judecării procesului în apel.

Recurenţii solicită, în principal, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a acesteia, admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 10/C/08.02.2019, schimbarea în tot a hotărârii pronunţate de instanţa de apel, în sensul respingerii apelurilor promovate de D. şi E. şi menţinerii, ca legală şi temeinică, a hotărârii primei instanţe.

II. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata D. a solicitat respingerea recursului şi a arătat că motivarea unei hotărâri nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele invocate de părţi, fiind necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii şi care, în cauză, contrar susţinerilor recurenţilor, au fost avute în vedere de către instanţă.

În mod corect instanţa a constatat că lista depusă de recurenţi ca Anexă la Decizia nr. 124/12.03.1991 are un conţinut identic cu lista depusă ca Anexă la Decizia nr. 49/04.02.1991, sens în care acest înscris nu respectă condiţia de noutate prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenţii nu s-au aflat în imposibilitatea înfăţişării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa lor, câtă vreme la dosar se regăseşte Anexa la Decizia nr. 124/1991, care constituie una din cele două variante, respectiv varianta neconfirmată de Prefectura Constanţa. Existenţa unor liste cu conţinut diferit, ambele depuse la dosar ca Anexă la Decizia nr. 124/1991 reprezintă o chestiune cunoscută recurenţilor încă din etapa procesuală a apelului, moment la care instanţa a solicitat Instituţiei Prefectului să comunice Decizia nr. 124/1991 şi anexele acesteia, astfel încât recurenţii au cunoscut faptul că lista confirmată de autorităţi ca Anexă la Decizia nr. 124/1991 nu cuprinde şi imobilul din Bd-ul Ferdinand nr. 22. Existenţa înscrisului nu putea fi tăinuită, astfel cum susţin recurenţii, întrucât acesta se afla în arhiva unei autorităţi publice (Consiliul Judeţean Constanţa).

Instanţa de revizuire a reţinut, în mod corect, ca fiind asimilabilă forţei majore condiţia legală a imposibilităţii de prezentare mai presus de voinţa părţii, iar sarcina dovedirii îndeplinirii tuturor condiţiilor de admisibilitate revine titularului cererii de revizuire.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile recurenţilor, de nemotivare ori de motivare contradictorie a hotărârii atacate, nu pot fi primite având caracter nejustificat.

În esenţă, recurenţii au pretins că analiza realizată de instanţa de apel asupra condiţiilor cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. ar fi contradictorie, reţinându-se deopotrivă neîntrunirea atât a condiţiei noutăţii înscrisului, cât şi aceea a imposibilităţii de administrare a înscrisului în faţa instanţei de fond; de asemenea, recurenţii au criticat neanalizarea argumentelor prin care au susţinut că înscrisul pe care s-a întemeiat cererea de revizuire e diferit de cel ce s-a aflat în dosarul de fond şi, deci, nou în raport cu judecata înfăptuită.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate şi a dat dezlegare tuturor aspectelor cu care a fost învestit. Prin urmare, motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu rezidă în cantitatea frazelor utilizate, ci în calitatea conţinutului raportat la problemele de drept supuse judecăţii.

Recurenţii şi-au fundamentat cererea de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe un înscris care, aşa cum a indicat şi instanţa de revizuire, a existat atât în dosarul de fond, cât şi în dosarul instanţei de apel ce a pronunţat decizia atacată cu revizuire. Este vorba despre înscrisul regăsit la dosarul de apel, ce poartă menţiunea de anexă la Decizia nr. 124/1991 a Prefecturii Judeţului Constanţa, în conţinut identic aceluia de la dosarului de revizuire, ce poartă menţiunea de anexă la Decizia nr. 49/4.02.1991 a aceleiaşi prefecturi şi scrierea olografă "cu plată valoare H.reevaluare".

Potrivit instanţei de revizuire, înscrisul indicat de revizuente nu e nou deoarece lista anexă de care se prevalează acestea a existat atât la dosarul de fond, cât şi la dosarul instanţei de apel. Această motivare este suficientă sub aspectul verificării condiţiilor specifice acestui caz de revizuire având în vedere că e deschisă calea revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. atunci când, după darea hotărârii s-a descoperit un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată. În măsura în care înscrisul a făcut obiect de cercetare şi era cunoscut de instanţă, acesta nu mai poate fi considerat înscris nou.

Faptul că înscrisul de care se prevalează revizuentele, identic în conţinut cu cel aflat la dosarul instanţei de apel ce a pronunţat hotărârea atacată cu revizuire, poartă menţiunea de anexă la Decizia nr. 49/4.02.1991 a Prefecturii Judeţului Constanţa şi unele adăugiri prin scriere olografă, diferit de înscrisul din dosarul judecăţii de fond, ce poartă menţiunea de anexă la Decizia nr. 124/1991 a aceleiaşi autorităţi publice (Prefectura Judeţului Constanţa), nu califică respectivul înscris probator ca fiind unul nou şi nu deschide recurentelor calea revizuirii împotriva deciziei nr. 10/8.02.2019 de vreme ce, aşa cum s-a arătat, acesta s-a regăsit în fondul probator al cauzei aflat la dispoziţia instanţelor ce au soluţionat-o, fiind menţionat ca atare la fila x a deciziei atacate cu revizuire, în rândul înscrisurilor furnizate de S.C. A. S.A..

Semnificaţia înscrisului, dată de menţiunea "anexă la Decizia nr. 49/4.02.1991", diferită de cea a înscrisului de la dosarului de apel "anexă la Decizia nr. 124/1991" nu califică înscrisul ca fiind unul nou cât timp rezultă din considerentele deciziei nr. 10/2019 că instanţa de apel a valorificat înscrisul respectiv în considerarea conţinutului său, iar nu a semnificaţiei dată de menţiunea sa din partea dreaptă sus.

Este real însă că menţiunea înscrisului de la dosarul din apel "anexa la Decizia nr. 124/1991" a fost una generatoare de confuzie pe parcursul judecării în fond a cauzei, cât timp Prefectura Judeţului Constanţa a înaintat la dosar, la solicitarea instanţei, Decizia nr. 124/1991 şi lista anexă a acesteia, ce au relevat un conţinut diferit de cel al documentelor cu aceeaşi titulatură, aflate la dosar. Această împrejurare impunea însă părţilor realizarea de demersuri suplimentare pentru clarificarea situaţiei încă de la acel moment, iar nu ulterior finalizării judecăţii, prin procurarea de înscrisuri care să fie valorificate drept acte noi în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Cu toate acestea, înscrisul exhibat în prezent ca fiind unul "nou", apt să deschidă calea revizuirii exclusiv în considerarea menţiunii sale de "anexă la Decizia nr. 49/4.02.1991", însă identic în conţinut cu cel de la dosar apel, a fost evaluat de instanţa de apel care a reţinut în privinţa sa că "cea de a doua listă nefiind confirmată ca fiind emisă de organul administrativ care a decis înfiinţarea S.C. I. S.A. şi constituirea patrimoniului său", respectiv de Prefectura Municipiului Constanţa, observaţie care se menţine şi în privinţa înscrisului depus în revizuire (prin raportare la afirmaţia revizuentelor că lista le-a fost comunicată cu adresa nr. x/31.03.2022 de către Consiliul Judeţean Constanţa) şi care a generat din partea instanţei de apel din revizuire observaţia că înscrisul nu e nou nici sub acest aspect (deşi, cum s-a reţinut anterior, definitoriu pentru calificarea noutăţii înscrisului nu este nici denumirea/semnificaţia şi nici sursa/originea acestuia, ci faptul de a nu fi fost folosit în proces, de a nu fi făcut obiect de cercetare ori de a nu fi fost cunoscut de instanţă).

De asemenea, în prezenţa (şi) a înscrisului pretins nou pe calea revizuirii, în ansamblul probator al cauzei, a stabilit instanţa de apel ce a pronunţat decizia nr. 10/2019 că dreptul intimatei-pârâte de proprietate asupra imobilului din Constanţa, Bd. x nr. 22 nu se justifică întrucât "dispoziţiile de plată depuse la dosar nu conţin nicio referire la imobilul în litigiu, acesta nefiind identificat ca fiind hotelul Constanţa şi neaflându-se la poziţiile 3 din listă, pct. 3-7, ci la poziţia 12 dintr-o listă anexă nedatată (cu trimitere la înscrisul de la dosar apel).

Prin urmare, doar în mod aparent sunt contradictorii considerentele instanţei care reţine, pe de o parte, lipsa noutăţii înscrisului ce a stat la baza promovării revizuirii, iar pe de altă parte se referă la înscrisul existent deja în dosar, identificat drept anexă la Decizia nr. 124/1991, în realitate fiind vorba de unul şi acelaşi înscris, dar care poartă titulaturi diferite.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa a motivat de ce aceştia nu pot fi consideraţi într-o situaţie de forţă majoră în legătură cu înscrisul pretins nou, de vreme ce a rezultat că s-au aflat în posesia acestuia şi că în urma administrării sale cu prilejul judecăţii de fond s-au relevat neconcordanţe în identificarea sa, respectiv în stabilirea listei anexă a deciziei căreia servea.

Dincolo de necunoaşterea de către parte a caracterului eronat al unora din menţiunile actului administrat în judecata de fond, este cert că neconcordanţele generate de acestea s-au relevat chiar în cursul judecăţii (menţiunea de listă anexă la Decizia nr. 124/1991), fiind îndreptăţită şi pertinentă observaţia instanţei de revizuire în sensul că revizuentele au avut posibilitatea de a stărui la emitentul actului pentru clarificarea tuturor aspectelor, încă din etapa de cercetare judecătorească.

Fără a pune în discuţie buna sau reaua credinţă a deţinătorului înscrisului (depus la dosar apel), este cert însă că atare circumstanţe precum cele relevate în cauză – necunoaşterea caracterului eronat al menţiunilor de pe acest înscris – nu corespund unui caz de forţă majoră care să permită redeschiderea judecăţii pe temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe baza aceluiaşi înscris, dar purtând menţiunile considerate ori arătate ca fiind exacte.

Cât timp neconcordanţele în identificarea/stabilirea semnificaţiei înscrisului depus la dosarul de apel - dar care nu au împiedicat instanţa de fond în evaluarea acestuia – au fost cunoscute în cursul cercetării în fond a procesului, imposibilitatea mai presus de voinţa părţii în furnizarea înscrisurilor lămuritoare nu mai poate fi invocată, neconcordanţele ivite, purtând chiar în privinţa identificării ori determinării semnificaţiei înscrisului, necesitând lămurirea lor chiar în cursul procedurii de fond.

Revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu permite reluarea judecăţilor pentru un plus de diligenţă care iniţial nu a existat.

Posibil ca S.C. A. S.A. să nu fi cunoscut semnificaţia exactă/corectă a înscrisului depus în dosar la fila x, dar, în tot cazul, a cunoscut din timpul procesului inadvertenţa în identificarea sa drept anexă la Decizia nr. 124/1991 a Prefecturii Judeţului Constanţa prin simplul fapt că decizia respectivă a rezultat că are o anexă cu totul diferită, respectiv cea de la fila x a vol. II a dosarului de apel.

Câtă vreme recurenţii-revizuenţi au obţinut totuşi, ulterior judecăţii litigiului, înscrisul pe care îl opun în prezenta cerere de revizuire ca fiind unul nou, rezultă că acesta putea fi obţinut la orice moment situat într-una din etapele procesuale ale judecăţii de fond, în demersul de lămurire a inadvertenţelor sesizate.

Prezentarea unui înscris în absenţa dovedirii împrejurărilor excepţionale care au împiedicat partea să-l înfăţişeze în cadrul procesului nu este suficientă în retractarea unei hotărâri pe calea extraordinară a revizuirii, întrucât stabilitatea juridică şi puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile ar deveni astfel lipsite de eficienţă.

Cum în cauză recurenţii-revizuenţi nu au dovedit imposibilitatea obiectivă a depunerii pretinsului înscris nou, în mod corect instanţa a concluzionat în sensul că această condiţie nu este îndeplinită.

În considerarea acestor argumente, care răspund inclusiv criticilor vizând o greşită aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu trimitere la dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.), în partea privitoare la explicarea înţelesului de înscris nou care stă la baza cazului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi a imposibilităţii mai presus de voinţa părţii de a produce înscrisul în cursul judecăţii (în speţă, de a lămuri inadvertenţele în identificarea înscrisului), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, apreciind ca legală decizia atacată.

Având în vedere soluţia ce se va da asupra recursului, respectiv aceea de respingere, ca nefondat, precum şi faptul că în cauză intimata D. a solicitat cheltuieli de judecată în recurs care, totalizate, sunt în cuantum de 6111 RON, fiind dovedite cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că recurenţii-revizuenţi reprezintă părţi căzute în pretenţii conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare faţă de care vor fi obligaţi la plata acestor cheltuieli către intimată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele A. S.A., B. S.R.L. şi C. împotriva deciziei nr. 189/C din 19 septembrie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă şi va obliga recurenţii-revizuenţi la plata sumei de 6111 RON cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii S.C. A. S.A., S.C. B. S.R.L., C. (moştenitor al defunctei J.), împotriva deciziei nr. 189/C din 19 septembrie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă recurenţii-revizuenţi la plata sumei de 6111 RON cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei D..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.