Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds of illegality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice confirmed the nullity of the appeal, leaving in force the Court of Appeal's decision to reject the party's request for reinstatement to the docket and maintain the suspension of the nullity appeal proceedings. The dispute concerned a procedural motion where the appellant challenged the lower court's refusal to reinstate a suspended case and its continuation of the suspension, arguing the appeal met legal requirements without specifying illegal grounds. The Court held that the appeal was null and void because the appellant failed to articulate specific grounds of illegality as mandated by the Code of Civil Procedure, merely referencing pending litigation without critiquing the legal reasoning of the appealed order. The decisive legal basis was Article 486(1)(d) and (3) of the Code of Civil Procedure, which requires the development of illegal grounds, and Article 488(1), limiting appeals to specific statutory violations, necessitating that criticisms be pertinent to the appealed decision to allow for effective judicial control.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 489 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds of illegality: The dispute concerned a procedural motion where the appellant challenged the lower court's refusal to reinstate a suspended case and its continuation of the suspension, arguing the appeal met legal requirements without specifying illegal grounds. The Court held that the appeal was null and void because the appellant failed to articulate specific grounds of illegality as mandated by the Code of Civil Procedure, merely referencing pending litigation without critiquing the legal reasoning of the appealed order. The decisive legal basis was Article 486(1)(d) and (3) of the Code of Civil Procedure, which requires the development of illegal grounds, and Article 488(1), limiting appeals to specific statutory violations, necessitating that criticisms be pertinent to the appealed decision to allow for effective judicial control.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe legal basis for the dispositive decision to declare the appeal null due to the failure to develop the grounds of illegality.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Decizia pronunţată de Tribunalul Buzău:
Prin decizia civilă nr. 85 din 26 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Buzău a respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 3982 din 19 iulie 2019, pronunţate de Judecătoria Buzău, de către apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimatul-pârât B.; a respins cererea intimatului-pârât privind cheltuielile de judecată.
I.2. Decizia şi încheierea pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti:
Prin decizia nr. 112 din 10 martie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 85 din 26 februarie 2020, pronunţate de Tribunalul Buzău; a respins cererea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată către intimat, ca nedovedită.
Prin încheierea din 20 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare, declarată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 112 din 10 martie 2021 a aceleiaşi instanţe, până la o nouă stăruinţă a părţilor.
Prin încheierea de şedinţă din 15 iunie 2021, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol, formulată de contestatorul A.; în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a menţinut măsura suspendării judecăţii contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 112 din 10 martie 2021, pronunţate de aceeaşi instanţă, până la o nouă stăruinţă a părţilor.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva încheierii de şedinţă din 15 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a declarat recurs contestatorul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 august 2022, sub nr. x/2019/a2.1, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.
II.1. Cererea de recurs:
Prin cererea de recurs, contestatorul a arătat că declară calea de atac împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a dispus suspendarea, având în vedere dosarele de contestaţie în anulare şi revizuire aflate pe rolul instanţei de judecată, fără a menţiona care sunt motivele de nelegalitate ale încheierii atacate prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
II.2. Apărările formulate în cauză:
La data de 28 octombrie 2022, prin poştă electronică, în termen legal, intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca neîntemeiată, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea excepţiei nulităţii căii de atac, a arătat că recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în motivarea recursului nu pot fi invocate orice nemulţumiri ale părţii cu privire la soluţia pronunţată în cauză cât timp recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., spre deosebire de apel, declararea recursului neputând conduce la reanalizarea situaţiei deduse judecăţii.
Nulitatea recursului a mai fost invocată şi prin prisma dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) C. proc. civ., în sensul în care partea nu a indicat încheierea pe care a înţeles să o atace.
Pe fondul recursului, a susţinut că instanţa de apel în mod corect a respins cererea de repunere pe rol a cauzei şi a menţinut măsura suspendării în condiţiile în care contestatorul, deşi a formulat cerere de repunere pe rol, nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Totodată, a precizat că îşi exprimă acordul ca recursul să fie soluţionat în complet de filtru.
La data de 15 noiembrie 2022, prin poştă electronică, în termen legal, recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de partea adversă, precizând că recursul promovat în cauză îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 486 şi 488 Cod.
Totodată, a solicitat ca recursul să fie soluţionat de un complet aleatoriu ales, întrucât, chiar dacă prezenta cauză se află în faza recursului, mai sunt probe de administrat şi depus la termenul de judecată.
II.3. Procedura de filtrare a recursului:
Raportul întocmit în cauză, la data de 21 noiembrie 2022, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 28 noiembrie 2022, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, iar, prin punctul de vedere la raport, depus la data de 08 decembrie 2022, prin poştă electronică, recurentul a arătat că recursul promovat în cauză îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 486 şi art. 488 C. proc. civ., după cum a învederat în răspunsul la întâmpinare depus la dosar.
A precizat că în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu reprezintă motiv de respingere a cererii situaţia în care motivele de recurs nu au fost încadrate în mod corect în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Totodată, a reiterat solicitarea privind soluţionarea recursului de către un complet aleatoriu ales.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., prin rezoluţia din 14 decembrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 07 februarie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând recursul în condiţiile art. 499 raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată.
Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.
Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din 15 iunie 2022, ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol, formulată de contestatorul A.; în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a menţinut măsura suspendării judecăţii contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 112 din 10 martie 2021, pronunţate de aceeaşi instanţă, până la o nouă stăruinţă a părţilor.
Înalta Curte constată că prin demersul judiciar iniţiat, recurentul nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi nici nu a expus critici apte a susţine nelegalitatea încheierii atacate care să permită încadrarea într-unul dintre motivele de recurs prevăzute de textul legal indicat.
Astfel, menţiunea declarării căii de atac cu trimitere la contestaţia în anulare şi cererea de revizuire ce fac obiectul unor dosare aflate pe rolul instanţei nu se circumscrie noţiunii de critici de nelegalitate a actului procedural atacat care să permită exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs în lipsa expunerii unor argumentele care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a condus la menţinerea soluţiei de suspendare a judecăţii cauzei prin încheierea recurată.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.
Prin urmare, având în vedere că recurentul nu a prezentat critici de nelegalitate a încheierii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2023.