Nullity of appeal against labor law revision for failure to concretely substantiate contradictory judgments under res judicata

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2018, contestatoarea Regia Autonoma de Servicii Publice l-a chemat în judecată pe intimatul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună anularea actelor de executare silită nr. x/2017 al B.E.J. B. şi restituirea taxei de timbre; obligarea şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 664 alin. (1), art. 703, art. 712 alin. (1) C. proc. civ., art. 1563, art. 1615 C. civ.

2. Încheierea pronunţată de Judecătoria Ploieşti:

Prin încheierea nr. 1968 din 23 octombrie 2020, Judecătoria Ploieşti a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea Regia Autonomă de Servicii Publice, în contradictoriu cu intimatul A., ca neîntemeiată; a obligat contestatoarea la plata către B.E.J. B. a sumei de 368 RON, reprezentând taxa copiere dosare de executare silita nr. x/2017 şi nr. y/2017; a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect; a dispus restituirea către contestatoare a cauţiunii achitate conform recipisei de consemnare nr. x/16.10.2018; a obligat contestatoarea la plata către intimat a sumei de 2300 de RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate, respectiv onorarii avocat.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova:

Prin decizia civilă nr. 656 din 13 mai 2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis apelul declarat de contestatoarea Regia Autonomă de Servicii Publice împotriva încheierii finală de dezînvestire nr. 1968/23.10.2020, în contradictoriu cu intimatul A.; a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a admis în parte contestaţia la executare principală şi contestaţiile la executare conexe; a anulat încheierea de încuviinţare executare silită nr. x/19.12.2017; a anulat toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 350/2017 al BEJ B. şi a fost desfiinţată executarea silită; a dispus întoarcerea executării silite în sensul că a fost obligat creditorul să restituie către debitoare toate sumele de bani executate în cadrul dosarului de executare nr. 350/2017 întocmit de BEJ B., actualizate cu indicele de inflaţie de la data achitării fiecărei sume executate şi până la data plăţii efective; a dispus restituirea taxelor judiciare de timbru achitate în cadrul contestaţiilor la executare respectiv: 50 RON cu chitanţa nr. x/28.01.2020,100 RON cu chitanţa nr. x/18.03.2019,300 RON cu chitanţa nr. x/29.01.2019,50 RON cu chitanţa nr. x/16.12.2020; a înlăturat obligaţia contestatoarei de a suporta cheltuielile de judecată şi cheltuielile reprezentând taxa copiere dosar executare silită; a respins în rest contestaţia la executare ca neîntemeiată; a menţinut în rest dispoziţiile hotărârii apelate în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a executării şi restituirea cauţiunii; a obligat intimatul să plătească apelantei-contestatoare suma de 250 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă petitului privind întoarcerea executării silite.

Prin decizia nr. 1964 din 23 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 656 din 13 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Prahova, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 2766 din 14 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declinat soluţionarea cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti:

Prin decizia nr. 1473 din 19 mai 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 656 din 13 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2018, formulată de revizuentul A.; a respins cererea revizuentului de obligare a intimatei la pata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declarat recurs revizuentul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 august 2022, sub nr. x/2022, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

Prin rezoluţia din 08 septembrie 2022, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, s-a solicitat părţilor să precizeze dacă înţeleg să-şi exprime acordul ca, în situaţia în care recursul este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire, aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că instanţa care s-a pronunţat asupra cererii de revizuire a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul în care a reţinut că revizuientul ar fi invocat contrarietatea de hotărâri ce ar rezulta din interpretarea deciziilor invocate, iar nu din simpla modalitate de redactare a considerentelor.

Or, decizia civilă nr. 656/13.05.2021 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul nr. x/2018, încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, a deciziei nr. 1616/2017 a Curţii de Apel Ploieşti, deciziei nr. 1163/21.09.2017 a Curţii de Apel Ploieşti şi deciziei nr. 1921/17.07.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, în condiţiile în care din considerentele acestor hotărâri, ce vizează creanţa executată silit, se reţine că obligaţiile stabilite în sarcina intimatei au caracter succesiv, aceasta fiind obligată lunar să recalculeze salariul recurentului şi să îi plătească diferenţele salariale rezultate, până la încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă.

Făcând trimitere la considerentele deciziei civile nr. 656/13.05.2021 a Tribunalului Prahova, a susţinut că instanţa de apel, în analizarea contestaţiei la executare, sub pretextul examinării caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, a interpretat titlu executoriu ceea ce echivalează cu o contestaţie la titlu, în condiţiile în care acesta a fost deja lămurit prin încheierea din 11 octombrie 2018 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul nr. x/2018, anulată prin decizia nr. 1163/2019 a Curţii de Apel Ploieşti.

Prin titlu executoriu - sentinţa civilă nr. 796/07.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, care a avut ca obiect drepturi salariale, Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea reclamantului; a obligat pârâta să recalculeze salariul reclamantului, cât şi a premiilor şi primelor acordate reclamantului cu titlu de drepturi salariale, în raport de salariul minim brut pe economie, potrivit prevederilor Contractelor Colective de Munca aplicabile la nivelul angajatorului începând cu data de 01.02.2013 şi până la data încetarii efectelor acestor contracte, calculate la un coeficient de ierarhizare a salariului de 3,32; a obligat pârâta să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale, cât şi a premiilor şi primelor acordate reclamantului, mai sus menţionate, rezultate prin calculul dintre salariul rezultat urmare a aplicării coeficientului de 3,32 şi salariul salariul efectiv achitat reclamantului, începând cu data de 01.02.2013 şi până la data plăţii efective.

Cu referire la decizia nr. 1616/21.09.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a respins apelul declarat de intimata Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti R.A. împotriva sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, partea a arătat că a fost demarată executarea silită împotriva Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti R.A., urmare a refuzului de a pune în executare sentinţa civilă nr. 796/07.032017 a Tribunalului Prahova, potrivit art. 274 Codul Muncii, fiind executată silit provizoriu pentru plata diferenţelor salariale rezultate, conform art. 448 alin. (2) C. proc. civ., pentru perioada februarie 2013 - august 2017, în dosarul de execuare silita nr. 207 al B.E.J. B., dosarul fiind închis în data de 2 octombrie 2017.

După pronunţarea deciziei nr. 1616/21.09.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, deoarece Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti a refuzat să pună în executare dispozitivul sentinţei civile nr. 796/07.03.2017, s-a demarat o nouă executare, în vederea plăţii diferenţelor de drepturi salariale rezultate, pentru perioada ulterioară datei de 01.09.2017, fiind deschis dosarul de executare silită nr. x/2017 al B.E.J. B., executarea silită fiind încuviinţată, conform încheierii nr. 9591/19.12.2017 prounuţată de Judecătoria Ploieşti.

În atare situaţie, la data de 23 ianuarie 2018, intimata a formulat contestaţie la executare silită (dosarul nr. x/2018), prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, precum şi a executării silite din dosarul de executare silită nr. x/2017 al B.E.J. B., deoarece s-a achitat obligaţia de plată ce îi revine, conform dispozitivului titlui executoriu, rămas definitiv prin decizia nr. 1616/21.09.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, într-un alt dosar de executare silită, nr. 207/2017 al B.E.J. B., încheiat în data de 02 octombrie 2017, în care a fost executată silit pentru perioada 01.02.2013 - 31.08.2017 şi faptul că prin Contractele Colective de Munca nu se mai prevede niciun coeficient de salariazare ulterior datei de 08 aprilie 2014.

A precizat că în cadrul aceluiaşi dosar de executare, intimata Regia Autonomă de Sevicii Publice a formulat contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 796/07.03.2017, asupra căreia s-a pronunţat Tribunalului Prahova, în dosarul nr. x/2018, prin încheierea din 11 octombrie 2018, în urma declinării competenţei, în sensul în care instanţa a dispus: "lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, în sensul că data încetării efectelor contractelor colective de muncă este data de 08.04.2014."

A menţionat decizia nr. 1163/16.04.2019, prin care Curtea de Apel Ploieşti, a admis apel, în sensul schimbării în tot a încheierii din 11 octombrie 2018 a Tribunalului Prahova şi respingerii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, redând din considerentele ce au stat la baza soluţiei.

A arătat că prin decizia nr. 1921/17.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de Regia Autonomă de Sevicii Publice împotriva deciziei nr. 1163/16.04.2019, sesizând faptul că intimata urmăreşte, de fapt, modificarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti atacate.

De asemenea, a susţinut că prin încheierea nr. 1968/23.20.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 având ca obiect contestaţie la executare silită (dosar nr. x/2017 al B.E.J. B.), Judecătoria Ploieşti a respins contestaţia la executare; în cadrul acestui dosar, susţinerile intimatei Regia de Servicii Publice Ploieşti sunt identice cu cele din cererea de lămurire - executarea silită în sensul că executarea silită excede obligaţiile pe care instanţa i le impune prin dispoztivul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 796/2017, rămasă definitivă prin deciziei nr. 1616/21.09.2017, ignorând decizia nr. 1163/16.04.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, deşi cauza din acest dosar a fost suspendată timp de un an în vederea pronunţării unei soluţii definitive cu privire la cererea de lămurire a dispozitivului titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 796/07.03.2017, pe care intimata a solicitat-o instanţei de judecată.

Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti a declarat apel împotriva încheierii nr. 1968/23.10.2020 a Judecătoriei Ploieşti, solicitând rejudecarea cauzei, în sensul în care executarea silită începând cu data de 01.09.2017 din dosarul de executare silită nr. x/2017, excede dispozitivului titlului executoriu reprezentat de sentinţa civila nr. 796/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1616 a Curţii de Apel Ploieşti, deoarece societatea şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în titlul executoriu, respectiv plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei civile nr. 796/07.03.2017, într-un alt dosar de executare silită, nr. 207/2017 B.E.J. B., în care a fost execuată silit pentru perioada 01.02.2013 - 31.08.2017 - art. 448 alin. (2) noul C. proc. civ. - executare silită provizorie - drepturi salariale.

Raportat la cele prezentate, rezultă că decizia civilă nr. 656/2021 a Tribunalului Prahova încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate anterior - sentinţa civilă nr. 796/2017 a Tribunalului Prahova, decizia nr. 1616/2017 a Curţii de Apel Ploieşti, decizia nr. 1163/2019 a Curţii de Apel Ploieşti şi decizia nr. 1921/17.07.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, în condiţiile în care din consideretele acestor hotărâri succesive pronunţate cu privire la creanţa executată silit, se constată că obligaţiile stabilite în sarcina intimatei din prezenta cauză au caracter succesiv, aceasta fiind obligată lunar să recalculeze salariul recurentului şi să îi plătească deferentele salariale rezultate, până la încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă, conform considerentelor sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova şi ale deciziei nr. 1616/21.09.2017 a Curţii de Apel Ploieşti.

Or, instanţa ce a soluţionat cererea de revizuire precizează doar că aceasta contradictorialitate trebuie să rezulte, în mod evident, din simpla modalitate de redactare a considerentelor, ceea ce echivalează şi cu o nemotivare a hotărârii raportat la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 21 octombrie 2022, prin poştă, în termen legal, intimata Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., făcând trimitere la constatările Curţii de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 1473 din 19 mai 2022 şi la motivele de recurs invocate de recurent.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin recursul formulat au fost reluate aceleaşi argumente pe care recurentul le-a invocat şi în apel, neaducând critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată, oferind, pe de o parte, motive generice, fără a indica cazul de nelegalitate, iar, pe de altă parte, face referire la netemeinicia hotărârii, ceea ce echivalează şi cu o nemotivare a căii de atac.

Sub acest aspect, a arătat că nu are suport legal raţionamentul recurentului cu privire la anularea deciziei atacate din moment ce instanţa de revizuire a admis în principiu cererea sa, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai susţinut că recurentul a reluat argumentele privind încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul contrarietăţii considerentelor sentinţei civile nr. 796 din 07 martie 2017, pretins contrară deciziei civile nr. 656 din 13 mai 2021, ambele pronunţate de Tribunalul Prahova, însă asupra acesteia s-a pronunţat Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 656/2021, şi Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 1473 din 19 mai 2022, iar o lămurire implicită a hotărârilor în calea extraordinară de atac nu este posibilă.

Totodată, a precizat că îşi exprimă acordul, ca în situaţia în care recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluţionat în complet de filtru în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

La 16 noiembrie 2022, prin poştă, în termen legal, recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat, sub aspectul nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de casare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că prin motivele de recurs a arătat punctual că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire din dosarul nr. x/2022, a făcut o greşită aplicare a normelor de drept privitor la încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, reţinând că se invocă o contrarietate de hotărâri care ar rezulta tocmai din interpretarea deciziilor invocate, în condiţiile în care contrarietatea trebuie să rezulte din modalitatea de redactare a considerentelor.

În atare situaţie, soluţia pronunţată prin decizia nr. 1473/19.05.2022 a Curţii de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2022, care are ca obiect revizuire este nelegală, având în vedere ca decizia civilă nr. 656/13.05.2021 a Tribunalului Prahova, pronunţată în apel în dosarul nr. x/2018 (disjuns din dosarul nr. x/2018 care a format obiectul contestaţiei la titlu), încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, atât timp cât printr-o hotărâre pronunţată în cadrul contestaţiei la executare se încalcă dispozitivul hotărârii ce a stabilit obligaţii în sarcina intimatei din prezenta cauza.

Astfel, instanţa de apel, Tribunalul Prahova, care a pronunţat soluţia din dosarul nr. x/2018 (disjuns), în analizarea contestaţiei la executare, sub pretextul analizării caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, interpretează titlul executoriu, ceea ce echivalează cu o contestaţie la titlu, în condiţiile în care acesta a fost deja lămurit prin încheierea din data de 11.10.2018 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosarul nr. x/2018, anulată ca nelegală prin decizia nr. 1163/16.04.2019 a Curţii de Apel Ploieşti - dosar nr. x/2018 - contestaţie la titlul executoriu.

A evidenţiat soluţia pronunţată prin titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul nr. x/2016 - drepturi salariale, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 1616/21.09.2017.

Pe fondul cauzei, a precizat că intimata a invocat apărări pur formale, reliefând obligaţiile stabilite în sarcina angajatorului prin sentinţa civilă nr. 796/07.03.2017 şi faptul că prin decizia nr. 1616/21.09.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a respins apelul formulat de Regie, ca nefondat, motivele de respingere fiind identice cu cele menţionate în sentinţa civilă nr. 796/07.03.2017, respectiv art. 41 şi art. 17 din Codul muncii, hotărâre care nu a fost avută în vedere de către Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 656/13.05.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Redând din conţinutul încheierii nr. 2/03.10.2017 a B.E.J. B., pronunţată în dosarul de executare nr. 207/2017, a precizat că s-a încheiat executarea silită (provizorie - art. 448 C. proc. civ.) pentru perioada 01.02.2013 - 31.08.2017; a menţionat că prin încheierea nr. 9591/19.12.2017 a Judecătoriei Ploieşti, s-a încuviinţat executarea silită a intimatei de la data de 01.09.2017 - dosar nr. x/2017 al B.E.J. B., iar prin încheierea din 11 octombrie 2018 a Tribunalului Prahova, s-a admis contestaţia la titlul executoriu - dosar nr. x/2018 şi s-a modificat dispozitivul acestuia, în sensul "contracte colective de muncă valabile până la data de 08.04.2014".

A mai arătat că motivele invocate de către Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti R.A. sunt identice cu cele din apelul formulat împotriva titlului executoriu, la care a adăugat faptul că s-a achitat cea de-a doua obligaţie din dispozitiv până la data de 31.08.2017 în dosarul de executare silită nr. x/2017 al B.E.J. B..

A precizat că prin decizia nr. 1163/16.04.2019 (contestaţie la titlu) a Curţii de Apel Ploieşti, s-a anulat ca nelegală încheierea din 11 octombrie 2018 a Tribunalului Prahova şi a constatat că dispozitivul sentinţei civile 796/07.03.2017 este clar exprimat şi susceptibil de executare, însă această hotărâre nu a fost luată în considerare de către Tribunal la pronunţarea deciziei civile nr. 656/13.05.2021 şi, prin urmare, nu a avut niciun efect juridic, deşi a fost pronunţată pe parcursul executării silite - dosar executare nr. x/2017 al B.E.J. B.; de asemenea nu s-a făcut referire nici la decizia nr. 1921/17.07.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, deşi angajatorul a solicitat, invocând eroarea materială, anularea deciziei nr. 1163/16.04.2019, motivul invocat fiind identic cu cel din contestaţia la executare şi contestaţia la titlul executoriu.

A menţionat că prin încheierea nr. 1968/23.10.2020 a Judecătoria Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a respins contestaţia la executare ca nefondata, iar prin decizia nr. 656/21.05.2021, Tribunalul Prahova a admis în parte apelul formulat împotriva acesteia încheieri, apreciind că în raport de cele învederate nu s-au luat în considerare art. 17, art. 41 şi art. 274 din Codul muncii.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, la data de 23 februarie 2022, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 28 noiembrie 2022, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, iar, prin punctul de vedere la raport, depus la data de 06 decembrie 2022, prin poştă, recurentul a solicitat respingerea cererii intimatei privind constatarea nulităţii recursului, având în vedere că motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând argumentele expuse pe larg în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea.

Totodată, a precizat că este de acord cu recursul să fie soluţionat de completul de filtru, urmând a fixa termen pentru judecata pe fond a căii de atac, cu citarea părţilor, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., prin rezoluţia din 14 decembrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 07 februarie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod.

A motiva recursul însemană, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Cu alte cuvinte, susţinerile recurentului implică chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.

În dezvoltarea criticilor aduse soluţiei de respingere a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 656 din 13 mai 2021 a Tribunalului Prahova, ca nefondată, sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a relevat modalitatea greşită în care instanţa de judecată a apreciat asupra contrarietăţii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în contextul existenţei unor hotărârii definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad, făcând trimitere la decizia civilă nr. 656 din 13 mai 2021 a Tribunalului Prahova, care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 796 din 07 martie 2017 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin decizia civilă nr. 1616 din 21 septembrie 2017, şi la considerentele deciziei recurate, prin care curtea de apel a reţinut că revizuentul a invocat o contrarietate de hotărâri care ar rezulta din interpretarea deciziilor implicate, însă o atare contrarietate nu poate fi rezultatul unei interpretări de către instanţa care soluţionează cererea de revizuire, ci trebuia să rezulte din simpla modalitate de redactare a considerentelor.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "(...) dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este supusă, între altele, condiţiei ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice existenţei lucrului judecat, iar raţiunea reglementării izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat, precum şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunţate în aceeaşi pricină.

Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat.

Prin urmare, pe calea revizuirii reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se poate solicita, în condiţiile reglementate de textul respectiv, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pentru faptul că este contrară unei alte hotărâri judecătoreşti, acest motiv de revizuire având suportul juridic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, se observă că pentru a putea fi admisă o cerere de revizuire fondată pe acest motiv este necesar, între altele, ca hotărârile contradictorii să fie pronunţate în procese distincte, dar identice sub aspectul părţilor, obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii date în primul proces, sau chiar dacă s-a invocat, instanţa s-o fi lăsat nesoluţionată.

În această privinţă, în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel a prezentat raţionamentul judiciar care a justificat soluţia adoptată, în raport de susţinerile formulate în cauză, în ceea ce priveşte contrarietarea reclamată prin prisma cerinţelor impuse de legiuitor cazului de revizuire evocat, apreciind că aceasta nu poate fi rezultatul unei interpretări a instanţei care soluţionează o astfel de cerere, ci trebuie să rezulte, în mod evident, din simpla modalitate de redactare a considerentelor hotărârii supuse revizuirii, aspect care nu se confirmă în cauză.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitative prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

O atare exigenţă nu este îndeplinită în speţa de faţă în ceea ce priveşte susţinerile evocate în cererea de recurs, ţinând cont de faptul că, pe de o parte, deşi vizează concluzia instanţei de judecată asupra faptelor pe care se întemeiază cererea de revizuire, în ipoteza normativă reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum s-a arătat în cele ce preced, nu se raportează la analiza realizată în considerentele deciziei atacate şi nu îşi găsesc corespondent în raţionamentul curţii de apel care a determinat adoptarea soluţiei pronunţate, ci reiau ad litteram aspectele expuse în cererea de revizuire asupra cărora instanţa deja s-a pronunţat, iar o astfel de motivare a cererii de recurs nu corespunde rigorilor stabilite de lege.

În concret, în cadrul criticilor deduse judecăţii recursului sunt prezentate aceleaşi argumente, invocate de recurent în cererea de revizuire, legate de chestiuni ce ţin de fondul litigiului de muncă purtat între părţi şi care a făcut obiectul unor verificări juridicţionale, în diferite faze procesuale (fond, apel, contestaţie la executare, contestaţie în anulare), finalizate cu pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti pretins contradictorii, printre care au fost enumerate şi deciziile nr. 1163/16.04.2019 şi nr. 1921/17.07.2019 ale Curţii de Apel Ploieşti, însă în referire la acestea din urmă şi la contrarietatea reclamată, se observă că partea tinde la reevaluarea limitelor învestirii prin cererea de revizuire tranşate, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia nr. 2766 din 14 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în regulator de competenţă, prin care s-a stabilit instanţa competentă, având în vedere temeiul juridic şi obiectul cererii formulate, astfel cum a fost precizat de către revizuent, care s-a raportat la sentinţa civilă nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia nr. 1616/2017 a Curţii de Apel Ploieşti.

În atare circumstanţe instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt dezvoltate într-o formă concretă relativ la considerentele pentru care instanţa învestită cu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia contrarietăţii reglementată de textul legal menţionat în ce priveşte hotărârea supusă revizuirii.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele curţii de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al demersului judiciar iniţiat, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

În aceleaşi coordonate se încadrează şi alegaţiile părţii din partea finală a cererii de recurs prin care se reclamă o pretinsă carenţă a motivării deciziei atacate, în contextul exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., una dintre ipotezele ce îşi găsesc reglementare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme recurentul nu a indicat niciun argument esenţial care să nu fi fost avut în vedere de către curtea de apel sau o altă critică ignorată de instanţă în soluţionarea cererii de revizuire, ceea ce conduce la concluzia că invocarea acestui text de lege s-a produs pur formal.

Aşa fiind, cum aspectele susţinute de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nu vizează conţinutul deciziei atacate şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a celor ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2023.