Conflict of territorial jurisdiction in divorce proceedings: determining the "last common residence" under Article 915(1) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 07 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2022, pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună: desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 20 decembrie 1991, înregistrată în registrul stării civile al Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, sub nr. x/1991 din vina exclusivă a pârâtului, în baza art. 373 lit. b) C. proc. civ., reluarea numelui avut anterior căsătoriei acela de "Zarea", în baza art. 383 alin. (3) C. proc. civ., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în baza art. 451 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 669 din 13 aprilie 2022, Judecătoria Caracal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea JudecătorieiCornetu.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la prevederile art. 915 alin. (1) şi art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., precum şi la declaraţia reclamantei, a reţinut că părţile au avut ultimul domiciliu comun în localitatea Popeşti Leordeni aflată în circumscripţia teritorială a Judecatoriei Cornetu, potrivit H.G. nr. 337/9.07.1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Cornetu, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 6035 din 28 octombrie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă; a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost situat în sat Bucinişu, com. Bucinişu, judeţul Olt, după cum a reieşit din cartea de identitate a reclamantei, cartea de identitate a pârâtului, coroborate cu sentinţa civilă cu nr. 294/13.10.2020, pronunţată de Judecătoria Caracal, adresă de unde pârâtul a fost evacuat.

De asemenea, la data introducerii acţiunii, reclamanta avea domiciliul în satul Bucinişu, com. Bucinişu, judeţul Olt, pârâtul reîntorcându-se la acest domiciliu, potrivit susţinerilor reprezentantului convenţional al reclamantei.

Raportat la art. 88 alin. (1), (2) şi (3), art. 90 alin. (1) şi (2), art. 91 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., având în vedere că nu s-a probat în niciun fel faptul că ultimul domiciliu comun ar fi fost situat în Popeşti-Leordeni, se prezumă că domiciliul părţilor este cel din cărţile de identitate.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal, în considerarea argumentelor ce succed:

Procedura divorţului este reglementată de dispoziţiile art. 915-935 C. proc. civ. care conţin norme juridice cu caracter special, derogatoriu de la normele generale de competenţă teritorială prevăzute de C. proc. civ., în baza principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot deroga de la normele de competenţă teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 117, 118,120 şi 121 C. proc. civ.. Or, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd posibilitatea părţilor de a alege instanţa competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborată cu dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa teritorială este de ordine publică, dacă părţile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri, cum este şi cazul procedurii divorţului, competenţa teritorială este exclusivă.

Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

În speţă, ambele instanţe au reţinut aplicabilitatea acestui text de lege sub aspectul determinării competenţei teritoriale, conflictul fiind provocat de interpretarea şi stabilirea diferită a noţiunii de "cea din urmă locuinţă comună a soţilor", Judecătoria Caracal apreciind că aceasta a fost în Popeşti Leordeni, unde reclamanta ar fi locuit cu pârâtul, în timp ce Judecătoria Cornetu a apreciat că ultima locuinţă comună a fost în fapt în comuna Bucinişu, sat Bucinişu, judeţul Olt.

O explicaţie a noţiunii de "ultima locuinţă comună" se regăseşte în procedura divorţului pe cale notarială reglementată de Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, potrivit căruia prin "ultima locuinţă comună" se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe se face, după caz, cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţia autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună a acestora.

Desigur că ceea ce interesează din perspectiva art. 915 C. proc. civ. nu este domiciliul în drept, ci locuinţa în fapt, însă în favoarea reclamantei operează o prezumţie simplă bazată pe menţiunile din actul de identitate în sensul că aceasta a locuit constant în localitatea Bucinişu, judeţul Olt, iar părţile îşi asumă existenţa unei locuinţe comune. Urmând în mod logic acest raţionament rezultă că şi pârâtul a locuit în fapt în localitatea Bucinişu, prezumţie bazată pe actului său de identitate, care legitimează concluzia că a locuit în mod constant împreună cu reclamanta la aceeaşi adresă până la momentul la care a fost evacuat, potrivit sentinţei civile nr. 294 din 13 octombrie 2020 a Judecătoriei Caracal, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Totodată, se reţine că declaraţia reclamantei de la termenul din 13 aprilie 2022, în faţa instanţei iniţial sesizate, în sensul că ultimul domiciu comun a fost în Popeşti Leordeni nu este susţinută prin nicio probă în acest sens, rămânând la stadiul unei simple afirmaţii, în opoziţie cu adresa de domiciliu a părţilor indicată în cererea de chemare în judecată, ca fiind cea din localitatea Bucinişu, judeţul Olt, confirmată de reprezentantul convenţional al reclamantei la termenul din 14 octombrie 2022, în faţa instanţei ulterior învestite prin declinarea de competenţă.

Având în vedere circumstanţele expuse, Înalta Curte apreciază că aparţine Judecătoriei Caracal competenţa de soluţionare a cererii deduse judecăţii, urmând a dispune în acest sens pe calea prezentului regulator de competenţă, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2023.