Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds within strict legal review limits in public construction contract payment dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the inadmissibility objection filed by the plaintiff-contractor and declared the appeal null and void, thereby leaving the lower appellate court’s decision in force which ordered the defendant-municipality to pay approximately 1.45 million RON in late payment penalties. The dispute concerned a contractual claim for unpaid construction costs and associated penalties arising from three public procurement contracts, where the municipality challenged the appellate decision by arguing that payment delays were justified by budgetary constraints and that the contractor violated execution schedules. The decisive legal basis for the final outcome was the failure of the appellant to formulate specific grounds of cassation compliant with Article 488 of the Civil Procedure Code, as the appeal merely repeated factual arguments and criticized the assessment of evidence rather than demonstrating legal errors or misapplication of the law required for an extraordinary appeal, rendering the appeal null under Article 489(2) of the same Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 1535 C. civ, art. 453 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 502 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds within strict legal review limits in public construction contract payment dispute: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 53 şi urm. din Legea nr. 101/2016, art. 1350. art. 1535 C. civ., art. 453 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 07 februarie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2021 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A.. a chemat în judecată pârâta Comuna Schitu Duca, prin primar, solicitând următoarele:
1. obligarea pârâtei la plata sumei de 2.242.582,49 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de subscrisa în baza contractelor de lucrări nr. x/28.12.2018; nr. 5324/28.12.2018 şi nr. 5325/28.12.2018 şi a facturilor fiscale primite şiînsuşite la plată.
2. obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.445.929,3 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, în procent de 0.1%, din valoarea debitului neachitat, pentru fiecare zi de întârziere, calculate după expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea facturilor şi până la data de 11 mai 202, precum şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere. în continuare, până la plata electivă a debitului.
3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 53 şi urm. din Legea nr. 101/2016, art. 1350. art. 1535 C. civ., art. 453 C. proc. civ.
I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 502 din 28 februarie 2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Comuna Schitu Duca; a respins, ca devenită lipsită de obiect, cererea principală privind obligarea pârâtei Comuna Schitu Duca la plata creanţei principale în valoare de 2.242.582,49 RON; a admis cererea accesorie privind obligarea pârâtei Comuna Schitu Duca la plata penalităţilor de întârziere; a obligat pârâta Comuna Schitu Duca să achite reclamantei A. S.A. suma de 1.445.929,3 RON cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 11.05.2021, precum şipenalităţi de întârziere de 0, 1% pe zi de întârziere calculate de la data de 12.05.2021 până la data de 26.10.2021; a admis cererea accesorie formulată de reclamanta A. S.A. privind obligarea pârâtei Comuna Schitu Duca la plata cheltuielilor de judecată; a obligat pârâta Comuna Schitu Duca să achite reclamantei A. S.A. suma de 44095 RON reprezentând contravaloarea taxei de timbru.
I.3. Hotărârea pronunţată în apel:
Prin decizia civilă nr. 322 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul declarat de Comuna Schitu Duca, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 502 din 28 februarie 2022, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 322 din 30 iunie 2022, pronunţate de Curtea de ApelIaşi, secţia I civilă a declarat recurs pârâta Comuna Schitu, prin primar.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 12 august 2022, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.
Prin rezoluţia din 08 septembrie 2022, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
II.1. Motivele de recurs:
Recurenta-pârâtă a arătat că decizia civilă nr. 322 din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi este netemeinică şi nelegală, solicitând rejudecarea cauzei pe fond şi respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea căii de atac, fără a proceda la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., raportându-se la conţinutul cererii de chemare în judecată, la soluţiile pronunţate în etapele procesuale anterioare (fond şi apel), precum şi la cele 3 contractele de lucrări încheiate între părţi, a susţinut că decizia recurată este netemeinică, întrucât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată Comuna Schitu Duca figura cu plăţi restante în cuantum de 2.242.582,49 RON, astfel că S.C. A. S.A. a transmis către Comuna Schitu Duca mai multe notificări în baza cărora a solicitat achitarea debitelor restante, conform prevederilor contractelor de lucrări, iar prin adresa nr. x/20.01.2021, Comuna Schitu Duca a confirmat debitele restante către S.C. A. S.A.
Totodată, a adus la cunoştinţa acesteia că durata contractului este de 84 luni, potrivit art. 6.1 din contract, începând de la data semnării contractului şi predării amplasamentului liber de orice sarcini, din care 48 luni reprezintă perioada de execuţie, precum şi faptul că în calitate de autoritate contractantă sunt limitaţi de alocările bugetare, aspect ce a fost consemnat şi în art. 18.1 din contract, şi după ce bugetul pentru anul 2021 va fi stabilit v-a putea propune şieşalonareaplăţilor pentru lucrările efectuate.
A menţionat că la data de 26 octombrie 2021, Comuna Schitu Duca a achitat debitul restant în cuantum de 2.242.582 RON, conform extrasului de cont depus în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Iaşi, astfel că în mod greşit instanţele au reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile din contract, făcând trimitere la H.G.L. nr. 72/25.08.2021 a Consiliului Local al Comunei Schitu Duca, prin care s-a aprobat contractarea unui împrumut de 2.242.582 RON pentru intervalul de 5 ani, de la Ministerul Finanţelor Publice, sumă care a fost înscrisă în bugetul aprobat prin HCL nr. 104/20.10.2021, sumă ce a fost alocată plăţilor restante din facturile transmise de reclamantă; pentru achitarea facturilor sumelor necesare trebuie să fie incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli al Comunei Schitu Duca.
A precizat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale în privinţa executărilor lucrărilor în cadrul termenului stabilit şi conform graficului asumat prin oferta depusă în cadrul procedurii de achiziţie.
Conform dispoziţiilor contractuale la capitolul 18. Modalităţi de plată, la art. 18.1, se stabileşte că plăţile se vor efectua în termen de 30 de zile de la recepţionarea facturilor, în funcţie de alocările bugetare ale achizitorului având în vedere finanţarea obiectivelor din bugetul local.
Deşi există grafice de execuţie asumate de S.C. A. S.A. prin propunerile tehnice şi prin prevederile contractuale, din care rezultă că execuţia lucrărilor trebuia efectuată în intervalul 21.03.2019 - 20.03.2023, constructorul nu a respectat aceste grafice.
Potrivit pct. 10.2 din contract executantul avea obligaţia de a prezenta achizitorului, înainte de începerea execuţiei lucrărilor, spre aprobare, graficul de plăţi necesar executării lucrării, în ordinea tehnologică de execuţie; potrivit pct. 14 şi 14.1 lucrările trebuie să se deruleze conform graficului general de execuţieşi să fie terminate la data stabilită.
În condiţiile menţionate solicitarea reclamantei de a fi achitate penalităţi de întârziere este nefondată; prin neexecutarea lucrărilor la termenele convenite Comuna Schitu Duca a devenit debitorul unei obligaţii excesiv de oneroase, care are consecinţe financiare deosebit de grave pentru unitate, fiind afectat în mod grav echilibrul contractual dintre părţi. De altfel, Comuna Schitu Duca a recunoscut doar debitul principal nu şi cuantumul penalităţilor de întârziere.
A precizat că reclamanta nu a ţinut cont de clauzele contractuale, nu a respectat termenul de execuţie a lucrărilor, iar pârâta în calitate de beneficiar este pusă în situaţia în care prin terminarea lucrărilor de către reclamantă într-un termen mai scurt, aceasta nu avea prevăzut în buget aceste sume; sumele achitate către reclamantă cu titlu de preţ al lucrărilor efectuate au fost făcute cu sume de bani care erau deja prevăzute în buget pentru anul în curs.
A mai arătat că reclamanta a mai avut contracte încheiate cu autorităţi publice şi în aceste condiţii cunoaşte faptul că o autoritate publică nu poate angaja cheltuieli publice decât dacă acestea sunt prevăzute în buget, iar prin terminarea lucrărilor înainte de termen, aceasta a pus o presiune asupra bugetului, iar executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă pentru unitatea administrativ teritorială, fiind aduse prejudicii instituţiei publice prin blocarea altor proiecte de investiţii.
Astfel, ştiind că executarea lucrărilor reprezintă un efort financiar bugetar major, pârâtă a stabilit perioada de executare a lucrărilor pentru intervalul 21.03.2019 - 20.03.2023, deci pe o perioadă de 5 ani, context în care menţiuneadin contract că plăţile se vor efectua în funcţie de alocările bugetare ale achizitorului având în vedere llnaţarea obiectivelor din bugetul local denotă faptul că debitorul putea să acopere aceste cheltuieli într-un anumit interval, iar clauza de la art. 18.1 din contract a fost însuşită de ambele părţi, aceasta nefiind o clauză abuzivă şi raportat la celelalte clauze contractuale îşiproduce pe deplin efectele.
II.2. Apărările formulate în cauză:
Prin întâmpinarea depusă la data de 14 octombrie 2022, prin poştă, în termen legal, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat, în măsura în care instanţa va trece peste excepţia indamisibilităţii recursului, în principal, să se constate nulitatea căii de atac, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, evidenţiind obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul juridic al acesteia, precum şi natura contractelor încheiate în baza Legii nr. 98/2016, a arătat că litigiul este unul derivat din executarea unui contract de achiziţie publică, astfel că devin incidente prevederile Legii nr. 101/2016.
Raportându-se la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018, în vigoare la data încheierii contractelor de achiziţie publică, cu trimitere la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă este o cerere în materia achiziţiilor publice, instanţa fiind învestită cu un litigiu derivat din executarea unui contract de achiziţie, calea de atac stabilită de lege este doar apelul, recursul fiind inadmisibil.
A precizat că sentinţa civilă nr. 502/28.02.2022, pronunţată de Tribunal Iaşi în dosarul nr. x/2021 a rămas definitivă, prin respingerea apelului, fiind formulată cererea de executare silită ce a face obiectul dosarului de executare nr. 225/2022, de pe rolul B.E.J. B., iar recurenta-pârâtă a făcut deja demersuri la Instituţia Prefectului JudeţuluiIaşişi la Secretariatului General al Guvernului pentru suplimentarea fondului de rezervă pentru anul 2022 cu suma ce reprezintă debit aferent dosarului de executare, respectiv 1.898.849,13 RON, sumă ce include şi cheltuielile de executare.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, intimata-reclamantă a arătat că recurenta, deşi, a indicat formal temeiul de drept în baza căruia solicită casarea hotărârii atacate ca fiind cel prevăzut de art. 483 - art. 502 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.
În realitate, partea solicită o reanalizare a situaţiei de fapt, fiind nemulţumită de faptul că instanţa de apel a obligat-o la plata penalităţilor de întârziere şi nu a reţinut că plata debitului a fost efectuată doar la momentul în care au existat fonduri în buget, pretinzând că plata lucrărilor executate de societatea noastră urma a fi efectuată în termen de 30 de zile de la primirea facturilor, însă doar în funcţie de alocările bugetare.
Cu privire la fondul recursului, a susţinut că decizia atacată este legală şi temeinică, instanţa de apel respingând, în mod corect, criticile aduse hotărârii instanţei de fond.
În acest sens, a arătat că pentru a constata aplicabilitatea prevederilor contractuale privind obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, instanţa a reţinut, pe de o parte, că S.C. A. S.A. a făcut dovada îndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin cele trei contracte de lucrări, iar pe de altă parte, că pârâta a atestat această împrejurare prin semnarea proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, prin însuşirea prin semnătură a situaţiilor de lucrări a situaţiilor de plată, prin acceptarea la plată a facturilor emise de A. S.A., prin confirmarea soldului restant la data de 20.01.2021, prin adresa nr. x şi, după promovarea cererii de chemare în judecată chiar prin plata sumelor menţionate în facturi.
A solicitat înlăturarea susţinerii recurentei- pârâte conform căreia societatea reclamantă nu ar fi respectat graficele de execuţie, în sensul că lucrările nu s-au realizat în perioada 21.03.2010-20.03.2023, ci mult mai repede, apreciind această conduită ca o încălcare a obligaţiilor contractuale menită a o exonera de la plata penalităţilor de întârziere.
A precizat că prin contractele de lucrări nr. x/28.12.2018, nr. y/28.12.2018 şi nr. 5325/28.12.2018, s-a stabilit ca durata perioadei de execuţie a lucrărilor să fie de 48 de luni, însă nicio clauză nu a interzis finalizarea acestora într-un termen mai scurt, deoarece durata de execuţie prevăzută în contract este una maximă depăşirea acesteia punând constructorul în situaţia de a plăti penalităţi de întârziere.
A menţionat că pe perioada derulării contractelor, recurenta-pârâtă nu i-a adus niciodată la cunoştinţă că nu poate finanţa lucrările contractate, cu atât mai mult cu cât a urmărit ritmul de execuţie, şi-a însuşit prin semnătură toate situaţiile de lucrări, centralizatoarele situaţiilor de plată şi a acceptat la plată facturile emise de reclamantă fără a face nicio obiecţiune.
Susţinerea conform căreia plata facturilor emise de reclamantă urma a fi efectuată în termen de 30 de zile de la primirea acesteia,însa doar in funcţie de alocările bugetare, încalcă atât normele legale privind angajarea cheltuielilor bugetare, fără ca acestea sa fie prevăzute în buget, cât si prevederile Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contrate încheiate între profesioniştişi între aceştia şiautorităţi contractante .
În momentul în care recurenta a scos la licitaţie lucrările, ce au făcut obiectul celor trei contracte menţionate în acţiune, era obligată să-şi asigure fonduri în buget, iar ulterior să-şi respecte obligaţia asumata de plata a facturilor în termen de 30 de zile de la primirea acestora.
Plata facturilor a fost efectuată însă cu o întârziere de 528 de zile, după primirea cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care legea nu-i permitea un termen de plată mai mare de 60 de zileşi asta doar în situaţia în care un astfel de termen ar fi fost stabilit prin documentaţia achiziţiei sau stipulat, în mod expres, în contract, ceea ce nu s-a întâmplat.
Făcând trimitere la art. 18.1 din contractele de lucrări, precum şi la art. 12 din legea nr. 72/2013, a susţinut că o astfel de clauză contractuală prin care s-a stabilit un termen de plată incert a lucrărilor executate, este inechitabilă în raport cu societatea recurentă, abuzivă şi lovită de nulitate.
A precizat că recurenta şi-a însuşit prin semnătură toate situaţiile de lucrări şi a acceptat la plată facturile emise de reclamantă fără a face vreo opoziţie cu privire la cantitatea de lucrări executate sau valoarea acestora. Mai mult decât atât, potrivit art. 18.3 din contractele de lucrări, recurenta avea obligaţia de a efectua plăţi parţiale, de regulă la intervale lunare, la valoarea lucrărilor executate de reclamantă şi dovedite prin situaţii de lucrări întocmite, astfel încât acestea să poată fi verificate în termen de 15 zile de la data primirii lor; toate lucrările executate au fost finalizate şi recepţionate de recurentă, iar în cuprinsul proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor nu s-a menţionat vreo încălcare a obligaţiilor contractuale, din contră, recepţia a fost admisă cu menţiunea "lucrările sunt executate conform prevederilor documentaţiilor tehnice, autorizaţiei de construire şi a dispoziţiilor de şantier".
Recurenta a fost notificată cu privire la plata debitelor restante încă din data de 28 octombrie 2020, ocazie cu care i s-a indicat şi cuantumul penalităţilor pe care le datora până la acea dată, însă nici cu această ocazie nu a invocat vreo cauză de "scutire" de la plata penalităţilor de întârziere, nu şi-a formulat apărări nici la fondul cauzei, motiv pentru care susţinerile din recurs nu sunt de natură a-i justifica întârzierea la plată.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 28 iunie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2022, completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 07 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de pârâta Comuna Schitu Duca, prin primar împotriva deciziei civile nr. 322 din 30 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A., se reţine că decizia atacată este supusă recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, având în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii - pretenţii (sume de bani cu titlu de contravaloare a lucrărilor de construcţii) derivând din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi temeiul juridic invocat - art. 1350 şi art. 1535 C. civ., în raport de care instanţa de apel a analizat îndeplinirea condiţiilor cumulative ale răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtei.
În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.
Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.
Aşadar, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.
În atare condiţii, un examen atent al criticilor expuse în paginile 1-3, pagina 4 paragrafele 1-3 al memoriului de recurs relevă o reluare quasi ad litteram a motivelor de apel ce au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea primei instanţe de control judiciar, motivaţie identică menită a ignora existenţa judecăţii anterioare finalizate prin decizia recurată şi inaptă a răspunde cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Astfel, simpla afirmaţie a netemeiniciei hotărârii atacate prin prisma reţinerii în mod greşit a îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către reclamantă, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, a soluţiilor pronunţate în etapele procesuale anterioare (fond şi apel) şi a probatoriului administrat în cauză, ce a conturat situaţia de fapt declanşatoare a disputei judiciare dintre părţi (contracte, procese-verbale de recepţie a lucrărilor, notificări, facturi), este lipsită de valenţe juridice în lipsa unei argumentări care să reflecte greşelile anume imputate instanţei în judecarea apelului în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care nu au fost indicate nici măcar la nivel formal.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi încadrarea acestora în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.
În realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a relua aspectele ce ţin de situaţia de fapt inserată la pct. 4 Calea de atac exercitată în cauză, în considerentele deciziei recurate, relativ la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă în privinţa executării lucrărilor în cadrul termenului stabilit şi conform graficului asumat prin oferta depusă în cadrul procedurii de achiziţie, în raport de care instanţa de apel a expus argumentele de ordin juridic ce reflectă soluţia de respingere a apelului, stabilind, în baza probatoriului administrat în cauză, că intimata-reclamantă a executat lucrările conform contractului, iar apelanta-pârâtă nu a făcut dovada onorării propriilor obligaţii în termenii contractuali stabiliţi.
Se tinde, astfel, la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
În aceleaşi coordonate se situează şi contextul factual descris în paragrafele 4-7 de la pagina 4 a cererii de recurs (nerespectarea termenelor de execuţie de către reclamantă, achitarea sumelor de bani cu titlu de preţ al lucrărilor efectuate prin anganjarea unor cheltuieli publice care erau prevăzute în buget cu altă destinaţie), având ca reper clauza de la art. 18.1 din contract, însă, după cum s-a arătat în cele ce preced, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se reţine că fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată, şi fără a formula critici susceptibile ce cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit natura căii extraordinare de atac a recursului.
Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta Comuna Schitu Duca, prin primar împotriva deciziei civile nr. 322 din 30 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.
Constată nul recursul declarat de pârâta Comuna Schitu Duca, prin primar împotriva deciziei civile nr. 322 din 30 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2023.