State vs. local public domain: statutory standing of national forest agency in vindicating forest lands under Forest Code and land fund legislation

Şedinţa publică din data de 07 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar, şi intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat să se constate existenţa dreptului de administrare al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Ilfov, asupra terenului în suprafaţă de 30,1978 ha înscris în Amenajamentului Ocolului Silvic Bucureşti, U.P III Afumaţi, unităţile amenajistice 63A, 63B, 63C, 63D, 63E, 63F, 64A, 64B, 64C, 64D, 64E şi 64F, cât şi regimul juridic de teren fond forestier proprietate publică a Statului; obligarea pârâţilor să lase în deplină administrare şi folosinţă fondul forestier de interes naţional, înscris în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, U.P III Afumaţi, unităţile amenajistice 63A, 63B, 63C, 63D, 63E, 63F, 64A, 64B, 64C, 64D, 64E şi 64F în suprafaţă de 30,1978 ha şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 46/2008 şi ale Legii nr. 18/1991.

La data de 12.06.2018, reclamanta a depus o cerere precizatoare la dosarul cauzei prin care şi-a modificat petitul acţiunii introductive, în sensul că a solicitat să fie obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate Statului Român şi în liniştită posesie Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA, Direcţia Silvică Ilfov terenul în suprafaţă de 30,1978 ha, înscris în Amenajamentului Ocolului Silvic Bucureşti, U.P. III Afumaţi, unităţile amenajistice 63A, 63B, 63C, 63D, 63E, 63F, 64A, 64B, 64C, 64D, 64E şi 64F, cât şi să se constate regimul juridic de teren forestier proprietate publică a Statului, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa nr. 4291 din 05 decembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca nefondată; a admis acţiunea în revendicare, aşa cum a fost modificată, privind pe reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar şi intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie intervenientului forţat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi reclamantei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov, imobilul teren în suprafaţă de 30,1978 ha înscris în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, Direcţia Silvică Ilfov, U.P. III Afumaţi, unităţile amenajistice 63A, 63B, 63C, 63D, 63E, 63F, 64A, 64B, 64C, 64D, 64E şi 64F - Trupul Petrăchioaia, identificat conform raportului de expertiză specialitatea topografie, cadastru şi geodezie întocmit în cauză de expert A.; a obligat pârâţii în solidar să plătească reclamantei suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 640 A din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelanţii-pârâţi Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia şi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 4291 din 05 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 640 A din 15 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin Primar.

Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului, cu consecinţa desfiinţării sentinţei civile nr. 4291 din 05 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susţinut, sub un prim aspect, că decizia instanţei de apel este nelegală din perspectiva modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 563 alin. (1) şi ale 865 alin. (1) C. civ., în raport de care nu se poate reţine legitimarea Regiei de a sta în proces în calitate de reclamantă, întrucât aceasta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.

Argumentele potrivit cărora pădurea ar aparţine domeniului public al statului ignoră faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia este titulara dreptului de proprietate asupra pădurii, pe care l-a obţinut în temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991, H.G. nr. 930/2002 şi a încheierii nr. 131682 din 24 septembrie 2013 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buftea.

Or, atât timp cât, în acţiunea în revendicare, calitatea procesuală activă aparţine proprietarului, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 563 alin. (1) C. civ., faptul că Regia nu era, la data introducerii acţiunii, titularul dreptului de proprietate justifică pe deplin concluzia potrivit căreia în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

În opinia recurentului, este lipsit de relevanţă faptul că Regia are ca scop gestionarea fondului forestier proprietate publică a statului şi asigurarea integrităţii acesteia, astfel cum prevăd H.G. nr. 229/2009 şi Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor, întrucât pădurea este de interes local, este înscrisă în Anexa nr. 34 la H.G. nr. 930/2002, dreptul de proprietate fiind intabulat în cartea funciară x UAT Petrăchioaia, cu nr. cadastral x.

Recurentul consideră, de asemenea, că irelevantă este şi decizia nr. 15/17.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, întrucât recursul a avut ca obiect examinarea calităţii procesuale active a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în cadrul plângerilor formulate în procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991 şi nu în cadrul acţiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul comun, cum este cazul în speţă.

Recurentul a mai susţinut că Regia a solicitat introducerea în cauză a Statului român, în temeiul art. 78 C. proc. civ., iar prima instanţă a admis această cerere fără să ţină seama că pădurea este de interes local şi nu naţional, iar Statul nu poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi Regia asupra pădurii. Prin introducerea terţului în proces nu se pot stabili, pe calea prevăzută de art. 78 C. proc. civ., drepturi în favoarea acestuia, în speţă, în favoarea Statului, atât timp cât pădurea este de interes local iar proprietatea are regim de drept public şi aparţine Comunei Petrăchioaia, conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Pe fond, recurentul a susţinut că pădurea a figurat în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general, în tarlaua x, parcelele 138, 140 din comuna Petrăchioaia, judeţul Ilfov, posesorul acesteia fiind B., deoarece este un bun imobil de interes local. Pentru că pădurea nu este un bun de interes naţional, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, s-au întocmit liste, respectiv Anexa nr. 34 a H.G. nr. 930/2002, prin care s-a stabilit inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Petrăchioaia. Pădurea figurează la punctul 23 din Anexă iar prin încheierea din data de 24.09.2013 a fost înscris în cartea funciară, în favoarea comunei, dreptul de proprietate publică dobândit în temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991 şi în temeiul Hotărârii.

Amenajamentele silvice menţionate prin decizia recurată s-au realizat pentru identificarea pădurii asupra căreia Regia avea dreptul de folosinţă, acestea neconferind un drept de proprietate publică în favoarea Statului asupra pădurii, în acest sens fiind dispoziţiile art. 5 din Codul silvic adoptat prin Legea nr. 26/1996, forma în vigoare la data emiterii Hotărârii.

Având în vedere că pădurea nu a intrat în patrimoniul Statului până la data de 01.01.1990 şi a rămas înscrisă în Registrul posesorilor în favoarea B. ca proprietate cooperatistă, la data de 24 septembrie 2013, în temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991 şi al prevederilor H.G. nr. 930/2002, s-a înscris în cartea funciară în favoarea Comunei Petrăchioaia dreptul de proprietate publică asupra pădurii. Hotărârea şi Anexa, care au fost emise în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991, constituie titlul de proprietate al Comunei Petrăchioaia, iar prin încheiere s-a realizat opozabilitatea erga omnes a dreptului de proprietate publică al Comunei Petrăchioaia asupra pădurii.

Recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar a fost, de asemenea, motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de care recurenta a solicitat casarea în tot a deciziei atacate, iar, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Ilfov.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susţinut, în esenţă, că, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic şi de împrejurarea că terenul este înscris în cartea funciară ca fiind proprietatea UAT Petrăchioaia şi în administrarea Consiliului local al comunei Petrăchioaia, în mod greşit nu s-a reţinut apartenenţa terenului la domeniul public al comunei, în sensul în care pădurea Petrăchioaia a figurat în sistemul de evidenţă al cadastrului general în T 34, P 138 şi 140, cu posesor CAP Petrăchioaia, menţionându-se doar faptul că această din urmă persoană juridică a deţinut doar posesia imobilului teren nu şi proprietatea.

Apartenenţa imobilului la domeniul public al statului sau, după caz, la domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale nu se poate stabili decât prin raportare la reglementarea regimului juridic al bunurilor proprietate-publică, adoptată ulterior Constituţiei de la 1991.

Legea nr. 18/1991, ca lege specială cu caracter reparatoriu, vine în completare şi stabileşte la art. 7 că fondul funciar şi, în mod corespunzător, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale trebuie înregistrate în documentele de evidentă funciară şi de publicitate imobiliară prevăzute de lege.

În sistemul de carte funciară, principiul legalităţii comportă două componente, respectiv legalitatea formală şi legalitatea materială: legalitatea formală se raportează la faptul că registratorul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu poate încuviinţa decât înscrierea actelor şi faptelor juridice expres prevăzute de lege şi doar în baza actelor ce susţin cererea formulată, pe când legalitatea materială se traduce prin aceea că registratorul trebuie să verifice, pe de o parte, dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic, iar, pe de altă parte, să verifice dacă, potrivit cărţii funciare, nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii;

Pe de altă parte, art. 11 alin. (1) stabileşte că suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori, iar, potrivit art. 11 alin. (3), stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situaţiei terenurilor deţinute de cooperativa agricolă de producţie la data de 01.01.1990, înscrisă în sistemul de evidenţă a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.

Astfel, recurenta pârâtă consideră că este greşită reţinerea împrejurării că terenurile forestiere încadrate în amenajamente silvice reprezintă de drept proprietate de stat, neputând aparţine altor persoane, indiferent că ar fi particulari sau o unitate administrativ-teritorială, în condiţiile în care, potrivit art. 5 Cap. II din Metodologia de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamentele silvice publicată în M. Of. nr. 1075/10.11.2021, amenajamentele silvice sunt planuri care răspund definiţiei de la art. 2 lit. c) din H.G. nr. 1076/2004 (evaluare programe mediu), se pregătesc pentru domeniul silvicultură, reglementat la art. 5 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 1076/2004, cu modificările ulterioare, şi prevăd lucrări specifice managementului fondului forestier naţional, care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

Potrivit art. 17 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 18/1991, în aplicarea regimului silvic, proprietarii fondului forestier au ca obligaţii să asigure elaborarea şi să respecte prevederile amenajamentelor silvice, precum şi să asigure administrarea/serviciile silvice pentru fondul forestier aflat în proprietate, în condiţiile legii, iar, potrivit art. 19 din Codul Silvic, modul de gestionare a fondului forestier naţional se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 18 mai 2022, în termen legal, intimata-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să fie anulate recursurile declarat de pârâte, apreciind că, în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., criticile invocate nu se raportează la argumentele reţinute de instanţa de apel în motivarea soluţiei adoptate, iar, în subsidiar, să fie respinse, ca neîntemeiate.

În esenţă, a susţinut că nu pot fi primite criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active întrucât, pe de o parte, se omite de către recurente faptul că reclamanta nu a formulat acţiunea în revendicare în calitate de titular al dreptului real de proprietate asupra terenului, ci în calitate de reprezentant al statului, în numele acestuia, invocând în acest cadru propria calitate de titular al dreptului de administrare asupra respectivului teren în litigiu, iar, pe de altă parte, legitimarea calităţii procesuale active a Regiei de a formula acţiunea în revendicare având ca obiect fondul forestier proprietatea publică a Statului Român rezultă din dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (3) lit. a) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, din art. 1 alin. (1), art. 2 lit. A) pct. l şi art. 3 lit. k) din acelaşi Regulament şi din jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat că aceste dispoziţii speciale conferă regiei calitate procesuală activă în formularea acţiunii în revendicare promovate pentru apărarea şi asigurarea integrităţii fondului forestier proprietate a statului, cu scopul realizării obiectului său de activitate.

Cu referire la susţinerile recurentului - pârât Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia privind introducerea în cauză a Statului în temeiul dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ., intimata reclamantă consideră că nu pot fi analizate pe calea prezentului recurs întrucât vizează, de fapt, hotărârea primei instanţe, iar, pe de altă parte, încheierea prin care a fost admisă în principiu cererea de introducere în cauză a Statului nu a fost atacată cu apel.

Intimata a solicitat să se constate că introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost în mod legal dispusă, participarea acestuia din urmă la proces fiind necesară pentru asigurarea opozabilităţii hotărârii şi pentru dovedirea existenţei dreptului de proprietate publică al statului şi, respectiv, a inexistenţei dreptului pârâţilor, fără a pune în discuţie legitimarea procesuală a reclamantei decurgând din calitatea sa de reprezentant legal al statului în cazul unei acţiuni în revendicare a unui teren din fondul forestier proprietatea statului, aşa cum a fost anterior justificată conform considerentelor deja expuse.

Pe fond, intimata reclamantă consideră că soluţia instanţei de apel este legală, analiza comparativă a titlurilor invocate de către părţi, prin raportare, la actele depuse la dosar şi la reglementarea regimului juridic al bunurilor proprietate publică adoptată ulterior Constituţiei României din 1991, relevând temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii.

La data de 19 mai 2022, în termen legal, şi intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, apreciind că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material, cazul de casare invocat de pârâte, respectiv, art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., nefiind incident în cauză.

La data de 06 iunie 2022, în termen legal, prin poştă, recurenţii-pârâţi Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar au depus răspuns la întâmpinările formulate de intimata-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov şi intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin care au solicitat cenzurarea afirmaţiilor intimaţilor, admiterea recursurilor, casarea în totalitate a deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea apelurilor, cu consecinţa desfiinţării, ca nelegală, a sentinţei civile nr. 4291 din 05 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov.

La aceeaşi dată, prin poştă electronică, în termen legal, intimata-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanţelor arătând că achiesează la motivele de respingere a recursurilor şi că solicită menţinerea deciziei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 octombrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia împotriva deciziei civile nr. 640 A din 15 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată la data de 7 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând legalitatea deciziei recurată, prin prisma criticilor formulate de pârâţi şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursurile declarate, pârâţii au criticat decizia instanţei de apel, atât sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Regiei Naţionale a Pădurilor, cât şi sub aspectul soluţiei date pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate în faţa instanţelor de fond.

În cadrul motivului de recurs ce vizează calitatea procesuală activă a Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, recurentul pârât Consiliul local al comunei Petrăchioaia a invocat, în primul rând, încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 563 şi 865 C. civ., susţinând că, în raport de acestea, Regia nu poate avea calitatea de reclamantă în acţiunea în revendicare întrucât nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Critica nu poate fi primită pentru că, în esenţă, ea se fundamentează pe o premisă greşită, recurentul omiţând faptul că reclamanta nu a formulat acţiunea în revendicare în nume propriu, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului, ci în calitate de reprezentant al Statului, în numele acestuia, invocând, în acest sens, calitatea de titular al dreptului de administrare asupra terenului în litigiu.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 563 alin. (1) C. civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept, însă, în speţă, în legitimarea calităţii procesuale active de a formula acţiunea în revendicare având ca obiect fondul forestier proprietatea publică a Statului Român, reclamanta nu s-a prevalat de aceste dispoziţii legale ci, în calitate de reprezentant legal al Statului, de administrator al terenurilor forestiere, a invocat dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (3) lit. a) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi ale art. 1 alin. (1), art. 2 lit. A) pct. l şi art. 3 lit. k) din acelaşi Regulament, care au fost reţinute ca atare şi de către instanţa de apel.

În aceste condiţii, legalitatea soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu poate fi analizată prin raportare la dispoziţiile art. 563 alin. (1) C. civ., dispoziţii care nu au incidenţă în cauză.

Singura problemă care se pune în speţă este aceea de a se verifica existenţa sau inexistenţa calităţii reclamantei de reprezentant legal al statului în cazul unei acţiuni în revendicare a unui teren din fondul forestier proprietatea statului.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit H.G. nr. 229/2009, astfel cum a fost modificată şi completată, Regia Naţională a Pădurilor a fost creată ca instituţie având ca obiect de activitate apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează, conform art. 2 lit. a) pct. 1 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor, această instituţie. Regia a fost creată pentru a acţiona în numele statului, ca un prepus al său în domeniul silviculturii, având dreptul de a apăra şi asigura integritatea fondului forestier proprietatea acestuia (a statului), respectiv de a promova orice acţiune în justiţie pentru a recupera bunurile Statului ce îi sunt date în administrare, respectiv terenurile forestiere.

H.G. nr. 229/2009, act normativ cu caracter special ce stabileşte ca obiect de activitate al regiei aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, instituie un mandat special în favoarea Regiei Naţionale a Pădurilor de a reprezenta interesele statului în domeniul silviculturii.

Prin urmare, obligaţia de apărare şi asigurare a integrităţii fondului funciar proprietate a statului trebuie interpretată potrivit legii speciale în sens larg, respectiv în sensul că reclamanta exercită, în numele statului, toate atributele dreptului de proprietate în legătură cu terenurile forestiere, dreptul de administrare neputând fi înţeles în mod restrictiv, ca incluzând doar usus şi fructus, ci ca drept real în integralitatea atributelor sale, incluzând, deci şi dreptul de dispoziţie (abusus) asupra bunurilor proprietate publică din domeniul său de activitate.

Înalta Curte reţine, astfel, că dispoziţiile speciale menţionate conferă Regiei calitate procesuală activă în formularea acţiunii în revendicare promovate pentru apărarea şi asigurarea integrităţii fondului forestier proprietate a statului, cu scopul realizării obiectului său de activitate.

Această interpretare a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în sensul existenţei calităţii procesuale active a reclamantei în formularea acţiunii în revendicare, este susţinută şi de dispoziţiile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, ale H.G. nr. 118/2010 şi ale Ordinului nr. 105/2003, care instituie dreptul reclamantei de a cumpăra în numele Statului terenuri cu vegetaţie forestieră, dar şi de a înstrăina asemenea terenuri, deci veritabile manifestări ale dreptului de dispoziţie în legătură cu respectivele imobile.

De altfel, în sensul celor mai sus reţinute este şi decizia nr. 15 din 17. 10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în considerentele căreia s-a reţinut că "Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului şi al atribuţiilor conferite în exercitarea acestui drept, poate promova, în nume propriu, acţiuni în justiţie pentru apărarea şi asigurarea integrităţii fondului forestier proprietate publică a statului".

Susţinerea recurentului pârât Consiliul Local al comunei Petrăchioaia în sensul că această decizie nu ar avea relevanţă în cauză nu poate fi primită întrucât, contrar aprecierilor acestuia, chestiunea supusă analizei în prezenta speţă, respectiv, legitimarea procesuală activă a Regiei în formularea acţiunii în revendicare a fondului forestier proprietate publică a Statului, este similară cu cea care şi-a găsit rezolvarea prin Decizia nr. 15/17.10.2011, şi anume stabilirea legitimării calităţii procesuale active a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva în formularea plângerilor împotriva hotărârilor comisiilor judeţene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere şi în formularea acţiunilor în constatarea nulităţii absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr. 18/1991, dezlegarea acestei probleme făcându-se prin analizarea inclusiv a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (3) lit. a) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, şi ale art. 1 alin. (1), art. 2 lit. A) pct. l şi art. 3 lit. k) din Regulament. Or, pentru identitate de raţiune, argumentele care au stat la baza Deciziei nr. 15/17.10.2011 se aplică mutatis mutandis şi cauza de faţă.

Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia în mod greşit Tribunalul Ilfov ar fi dispus introducerea în cauză a Statului român, în temeiul art. 68 C. proc. civ. (greşit indicat în cererea de recurs, ca fiind art. 78).

În primul rând, Înalta Curte constată că această critică vizează, în esenţă, o dispoziţie a instanţei de fond, care nu poate face obiect al recursului şi că ea a fost formulată pentru prima dată în recurs, deci omisso medio, în condiţiile în care, prin cererea de apel formulată în dosarul cauzei, nu a fost atacată şi încheierea prin care Tribunalul Ilfov s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie a Statului Român, formulată de reclamantă în conformitate cu dispoziţiile art. 68 C. proc. civ.

Or, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care, atât apelul, cât şi recursul, sunt exercitate de aceeaşi parte iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată, fără ca apelul să fie motivat sau a fost motivat pe alte aspecte decât cele invocate în recurs.

Or, împrejurarea că pârâtul şi-a motivat apelul doar pe aspectele ce au vizat calitatea procesuală activă a reclamantei şi fondul cauzei, fără a face nicio referire concretă la modul de soluţionare a cererii de introducere în cauză a Statului român, cerere ce a fost admisă în principiu de către prima instanţă prin încheierea din data de 12.06.2018, produce consecinţe pentru aceasta, în recurs, în sensul că partea nu mai poate invoca, în cadrul căii extraordinare de atac, prin intermediul motivelor de casare, neregularităţi cu privire la judecata în primă instanţă pe care ar fi putut să le invoce prin cererea de apel. În astfel de condiţii, critica invocată pentru prima dată în calea extraordinară de atac nu poate fi analizată.

Însă, chiar trecând peste acest aspect, Înalta Curte constată că oricum critica este nefondată, faţă de particularităţile pe care le presupune apărarea dreptului de proprietate publică.

Solicitarea de introducere în cauză a Statului în calitate de titular al dreptului de proprietate a fost formulată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 68 C. proc. civ., având în vedere prevederile art. II alin. (10) teza I din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic şi pe cele ale art. 865 din C. civ., cu scopul de a asigura opozabilitatea hotărârii şi pentru dovedirea existenţei dreptului de proprietate publică al statului şi, respectiv, a inexistenţei dreptului pârâţilor.

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte reţine că, faţă de natura aparte a dreptului de proprietate publică, drept care vizează bunuri de o importanţă deosebită, de uz public, este absolut necesar ca titularul acestuia, în speţă, Statul român, să stea în proces, fiind evident faptul că, în cazul în care dreptul este contestat, el este cel mai în măsură să formuleze susţinerile şi apărările pe care le consideră necesare, pentru apărarea dreptului al cărui titular este.

Din această perspectivă, se constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ., potrivit cărora titularii drepturilor corespunzătoare proprietăţii publice sunt obligaţi să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului (n.n. public), titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.

Prin urmare, în litigiul de faţă, ce are ca obiect o acţiune în apărarea unui bun proprietate publică, introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice era impusă de dispoziţii legale imperative, o eventuală omisiune a reclamantei de a-şi îndeplini obligaţia pe care o avea în acest sens fiind de natură a atrage răspunderea acesteia pentru prejudiciile ce ar fi putut rezulta din aceasta, ori putând atrage revocarea dreptului de administrare, aşa cum în mod expres prevede teza finală a art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.

Introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi participarea acestuia la proces nu exclude, însă, legitimarea procesuală activă a reclamantei în proces întrucât, aşa cum s-a arătat deja, aceasta decurge din calitatea Regiei de reprezentant legal al Statului în cazul unei acţiuni în revendicare ce are ca obiect un teren ce face parte din fondul forestier proprietatea statului, potrivit considerentelor anterior expuse.

Pentru toate aceste motive, reţinând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale ce guvernează dreptul de proprietate publică sub aspectul legitimării procesuale a Regiei Naţionale a Pădurilor în cauza de faţă, Înalta Curte va înlătura ca nefondate criticile subsumate de pârâtul Consiliul local al comunei Petrăchioaia primului motiv de recurs, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nefiind incident.

Cu referire la cel de-al doilea motiv al recursului declarat de pârâtul Consiliul local, care vizează fondul litigiului, Înalta Curte constată că acesta cuprinde critici similare celor formulate de pârâta UAT comuna Petrăchioaia în cadrul recursului său, astfel că acestea urmează a fi analizate împreună.

Sintetizând criticile subsumate de recurenţi acestui motiv de recurs, Înalta Curte reţine că, în esenţă, ceea ce se susţine în cauză este faptul că pădurea în litigiu este un bun imobil de interes local, şi nu de interes naţional, care a figurat în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general al comunei Petrăchioaia, judeţul Ilfov, posesorul acesteia fiind B., şi pentru care, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, s-a emis Hotărârea nr. 930/2002 şi Anexa 34 la aceasta, care constituie titlul de proprietate al Comunei Petrăchioaia, titlu ce a fost înscris în cartea funciară, prin încheierea O.C.P.L Ilfov din data de 24 septembrie 2013, fiind, deci, opozabil erga omnes.

Pe de altă parte, se susţine că amenajamentele silvice menţionate de instanţa de apel au fost realizate pentru identificarea Pădurii asupra căreia reclamanta avea drept de folosinţă, însă acestea nu conferă un drept de proprietate publică în favoarea Statului asupra Pădurii.

În mod generic, sunt invocate de către recurenta UAT comuna Petrăchioaia prevederile art. 7 şi 11 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 18/1991, prevederile art. 5 cap. II din Metodologia de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamentele silvice, art. 5 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 1076/2004 şi art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 19 din Codul Silvic.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi recurenţii nu au argumentat în concret incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., în sensul că nu au arătat modalitatea în care instanţa de apel ar fi încălcat prin soluţia adoptată normele de drept material incidente în cauză, aceştia limitându-se la a reitera prin cererile de recurs susţinerile făcute în faţa instanţei de fond şi a celei de apel, cu privire la apartenenţa terenului la domeniul public al statului şi la dreptul de proprietate pe care îl au asupra lui, controlul de legalitate a deciziei atacate poate fi efectuat, Înalta Curte urmând a verifica, în cele ce urmează, dacă instanţa de apel a stabilit corect regimul juridic al bunului revendicat şi dacă, raportat la concluzia la care a ajuns, a stabilit în mod legal drepturile pe care părţile le au asupra acestuia şi, implicit, caracterul fondat al pretenţiilor deduse judecăţii constând în obligarea pârâţilor de a lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă intervenientului şi reclamantei terenul în suprafaţă de 30,1978 ha.

Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să conducă la soluţionarea cauzei dar, fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.

Prin urmare, raportat la acest caz de casare, se impune a se verifica dacă este incidentă vreuna dintre ipotezele mai sus arătate, textul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. referindu-se la acele situaţii în care hotărârea este lipsită de un fundament juridic.

În speţă, fiecare dintre părţile din proces pretinde că are un drept de proprietate propriu asupra terenului în litigiu, situaţie ce impune compararea celor două titluri exhibate de acestea, particularitatea speţei rezultând din natura drepturilor ce fac obiectul analizei.

Astfel, în timp ce reclamanta invocă dreptul de proprietate publică al Statului Român, drept dobândit în temeiul prevederilor legale în vigoare anterior anului 1989 şi al legilor adoptate după 1990, pârâţii invocă un drept de proprietate publică al unităţii administrativ-teritoriale Comuna Petrăchioaia din judeţul Ilfov, rezultând din H.G. nr. 930/2002 (publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682/16 septembrie 2002) prin care s-a atestat domeniul public al Judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din Judeţul Ilfov, respectiv Anexa nr. 34 a Hotărârii prin care s-a stabilit Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Petrăchioaia, act înscris în cartea funciară.

Raportat la această situaţie, principala problemă care se pune în cauză este aceea a lămuririi regimului juridic al bunului revendicat, respectiv aceea de a se stabili apartenenţa terenului la domeniul public al statului sau al comunei.

Pornind de la împrejurarea de necontestat că terenul în litigiu face parte din domeniul forestier şi că fiecare dintre părţile din proces a invocat faptul că acesta a fost inclus în actele administrative normative ori cu caracter individual invocate drept titlu, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că imobilul revendicat este supus unui regim juridic special, regimul silvic, şi că pentru lămurirea situaţiei litigioase trebuie avută în vedere legislaţia specială care a fost adoptată în domeniu, atât în perioada regimului comunist, cât şi ulterior, Constituţiile adoptate în România de-a lungul timpului stabilind în mod clar că pădurile sunt proprietate de stat.

În acord cu prevederile constituţionale, Codul silvic adoptat în anul 1962 prevedea, în art. 1 că pădurile şi terenurile afectate împăduririi sau care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare, forestiere, constituie proprietate de stat şi alcătuiesc fondul forestier al Republicii Socialiste România. Fac parte din fondul forestier acele suprafeţe prevăzute în alineatul precedent, care sunt determinate ca atare prin amenajamente silvice, pentru ca, ulterior, prin art. 1 din Legea nr. 4/1972 privind gospodărirea pădurilor aflate în administrarea directă a comunelor, să se stabilească că "pădurile şi terenurile afectate împăduririi sau care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare, forestiere, determinate ca atare prin amenajamente silvice, aflate în administrarea directă a comunelor denumite în prezenta lege păduri comunale - constituie proprietate de stat, bun al întregului popor. Ele fac parte din fondul forestier al Republicii Socialiste România fiind supuse regimului silvic".

Acestea se aflau în administrarea operativă a întreprinderilor de stat pentru economia forestieră, aşa cum prevedea art. 9 din Codul Silvic din 1962, text care mai stabilea că unele păduri sau terenuri care făceau parte din fondul forestier puteau fi date în administrarea operativă sau în folosinţă altor organizaţii socialiste.

Transmiterea unora din pădurile sau terenurile care fac parte din fondul forestier, aflate în administrarea operativă a întreprinderilor de stat pentru economia forestieră, în administrarea operativă ori folosinţă altor organizaţii socialiste, sau retransmiterea de la acestea, se face numai pe baza unei hotărâri a Consiliului de Miniştri.

Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 328/1986, care a abrogat Legea nr. 4/1972, la data de 1 noiembrie 1986, pădurile şi terenurile forestiere aflate în administrarea directă a birourilor sau, după caz, comitetelor executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti şi municipale, în suprafaţă totală de 454.255 ha, cuprinse în amenajamentele silvice aprobate de Ministerul Silviculturii, s-au transmis în administrarea directa a unităţilor silvice din subordinea Ministerului Silviculturii.

Legislaţia care a urmat căderii regimului comunist cuprinde, de asemenea, dispoziţii care stabilesc în continuare faptul că terenurile forestiere sunt proprietate de stat, relevante, în acest sens, fiind:

- Legea fondului funciar nr. 18/1991 care prevede în art. 1 că "terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României", în această categorie incluzându-se, potrivit art. 2 lit. b), şi) terenurile cu destinaţie forestieră, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice; în art. 5 alin. (1) că aparţin domeniului public, printre altele, terenurile cu destinaţie forestieră, terenurile care fac parte din domeniul public fiind declarate, prin dispoziţiile aliniatului 2 al aceluiaşi articol, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public, iar în art. 35 alin. (1) că: "terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice".

- Codul Silvic adoptat în anul 1996, care, în art. 5, stabileşte că "Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţional se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării prezentului Cod silvic" iar în art. 16, că "Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice. Acestea constituie bază a cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a statului şi stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice şi social-economice, ţelurile de gospodărire şi măsurile necesare pentru realizarea lor."

- Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Rezultă cu evidenţă, din aceste dispoziţii legale, că terenurile determinate prin amenajamente silvice făceau şi fac parte în continuare din fondul forestier al României, fiind considerate întotdeauna de legiuitor proprietate de stat (publică) neputând aparţine altor persoane, indiferent că ar fi fost particulari sau o unitate administrativ-teritorială, susţinerile în sens contrar formulate de recurenţi prin motivele de recurs fiind lipsite de fundament legal.

Cu referire la suprafaţa de teren în litigiu, Pădurea Petrăchioaia, instanţa de apel a reţinut, pe baza înscrisurilor depuse la dosar că, în aplicarea Decretului Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 328/1986, care a abrogat Legea nr. 4/1972, aceasta fost trecută în administrarea directă a ocolului silvic, fiind înscrisă, ca atare, în amenajamentul UP III Afumaţi, ediţia 1988, împrejurare faţă de care, apărările pârâţilor (reiterate şi în recurs), în sensul că terenul ar face parte din domeniul public al comunei, au fost înlăturate, cu atât mai mult cu cât din evidenţele cadastrale la care pârâţii au făcut trimitere rezultă că fosta B. a deţinut Pădurea Petrăchioaia în calitate de posesor şi nu de proprietar.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu a fost evidenţiat în continuare şi în amenajamentele silvice din anii 2000 şi, respectiv, 2010, împrejurare necontestată de pârâţi.

Or, în raport de cadrul legislativ mai sus prezentat şi de situaţia de fapt rezultată din probe, situaţie care nu poate face obiectul unei reaprecieri în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, susţinerile recurenţilor referitoare la apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public al localităţii apar ca fiind vădit nefondate, acestea urmând a fi înlăturate.

Odată lămurită problema regimului juridic al terenului revendicat, urmează a se verifica valabilitatea şi eficienţa titlurilor exhibate de părţi cu privire la acesta şi a se stabili, în cadrul operaţiunii de comparare a celor două titluri, prevalenţa unuia sau a celuilalt.

În dovedirea dreptului de proprietate asupra pădurii, recurenţii se prevalează, de Registrul posesorilor dar şi de H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov şi Anexa 34 la aceasta.

În plan opus, intimata reclamantă invocă legea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu, aşa cum rezultă aceasta din succesiunea actelor normative mai sus prezentate.

Cu referire împrejurarea că terenul figura la data de 01.01.1990 în Registrul posesorilor, posesor fiind B., Înalta Curte reţine, în acord cu opinia instanţei de apel, că aceasta este lipsită de relevanţă din perspectiva dovedirii dreptului de proprietate al comunei, întrucât, aşa cum s-a arătat şi mai sus, menţiunile din respectivul registru atestă doar posesia, nu şi proprietatea, ele putând constitui, cel mult, temeiul în baza cărora se putea solicita şi obţine titlul de proprietate în baza prevederilor Legilor fondului funciar. Or, deşi recurenţii au invocat prevederile Legii nr. 18/1991, nu au depus niciun înscris din care să rezulte finalizarea procedurii speciale prin emiterea unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, astfel că, din această perspectivă, referirile recurentei UAT comuna Petrăchioaia din cuprinsul motivelor de recurs la dispoziţiile acestui act normativ nu comportă nicio analiză suplimentară, cu atât mai mult cu cât ele sunt doar generice, fără nicio argumentare concretă cu privire la incidenţa lor în speţă şi, cu atât mai puţin, la modul în care acestea au fost încălcate de instanţa de apel prin hotărârea pronunţată.

În ceea ce priveşte H.G. nr. 930/2002, Înalta Curte reţine că această hotărâre, adoptată în aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, nu are valoare constitutivă de drepturi ci doar o valoare declarativă în privinţa bunurilor înscrise în domeniul public al unităţii.

Această hotărâre a fost emisă în cadrul unei proceduri ce a fost reglementată prin actul normativ mai sus menţionat, cu scopul inventarierii bunurilor ce aparţineau, după caz, domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi care implica însuşirea inventarelor unor comisii special constituite, la nivelul consiliilor locale şi judeţene, urmată de centralizarea acestora la nivelul Guvernului pentru atestarea prin hotărâre de guvern a apartenenţei bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local.

Validitatea acestor operaţiuni este condiţionată, însă, de existenţa, ca situaţie premisă, a unui mod legal de dobândire a bunului în patrimoniul entităţii căreia se arată că îi aparţine, condiţie care, în speţă, nu este îndeplinită.

Cât priveşte Anexa nr. 34 poziţia 23 din H.G. nr. 930/2002, invocată de asemenea, de pârâţi în dovedirea dreptului de proprietate, este evident că nu poate fi avută în vedere câtă vreme în cuprinsul ei, la rubrica "situaţia juridică actuală" a imobilului, se menţionează în mod expres că acesta este "proprietate de stat în administrare OCOL Snagov", făcându-se trimitere la stat ca fiind persoană juridică titulară a dreptului.

În consecinţă, apare ca fiind legală concluzia instanţei de apel cu referire la lipsa valabilităţii titlului invocat de recurenţii pârâţi, împrejurarea că Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Petrăchioaia a procedat, în anul 2013, la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, în temeiul H.G. nr. 930/2002, în condiţiile Legii nr. 7/1996, fiind, de asemenea, lipsită de relevanţă întrucât intabularea în sine nu are efect constitutiv de drepturi ci asigură, doar, opozabilitatea dreptului înscris faţă de terţi. Din această perspectivă, susţinerile recurentei pârâte UAT comuna Petrăchioaia referitoare la componentele principiului legalităţii în sistemul de carte funciară nu se impune a fi analizate, neavând legătură cu cauza.

În ceea ce îi priveşte pe intimaţi, instanţa de apel a reţinut că aceştia au invocat legea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu, succesiunea actelor normative prezentate mai sus justificând titlul Statului.

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora "Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice", precum şi de dispoziţiile art. 5 din Codul silvic adoptat în anul 1996 - Legea nr. 26/1996, potrivit cărora Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţional se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării prezentului Cod silvic, dar şi ale art. 16 din acelaşi act normativ în conformitate cu care Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice. Acestea constituie bază a cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a statului şi stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice şi social-economice, ţelurile de gospodărire şi măsurile necesare pentru realizarea lor, concluzia instanţei de apel, în sensul că terenul se află în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea reclamantei, apare ca fiind perfect justificată.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, dar şi din cuprinsul expertizei efectuate în cauză, la fond, începând cu data de 1 noiembrie 1986 şi până în prezent, imobilul fond forestier în litigiu a fost înscris şi este înscris în continuare în amenajamentele silvice UP III Afumaţi, ediţiile 1988, 2000 şi 2010, suprafaţa fiind înscrisă şi în H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului.

Faţă de prevederile exprese ale art. 16 mai sus citat, care stabilesc clar că amenajamentul, prin efectul legii, constituie bază a cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a Statului, susţinerile recurentei pârâte UAT comuna Petrăchioaia în sensul că amenajamentele silvice ar avea doar natura unor planuri care răspund definiţiei de la art. 2 lit. c) din H.G. nr. 1076/2004 (evaluare programe mediu), care se pregătesc pentru domeniul silvicultură, reglementat la art. 5 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 1076/2004, cu modificările ulterioare, şi prevăd lucrări specifice managementului fondului forestier naţional, apar ca fiind lipsite de fundament astfel că vor fi înlăturate ca atare.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a dat prevalenţă titlului Statului, de altfel, singurul valabil, menţinând soluţia primei instanţe de obligare a pârâţilor la a le lăsa reclamantei şi intervenientului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 30,1978 ha paşnică, motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nefiind incident nici din această perspectivă.

În consecinţă, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 640A din 15 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2023.