Scope of cassation review: exclusions of factual reassessment and evidence re-evaluation in appeals against civil judgments

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 03 iunie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul CREDIDAM, a chemat în judecată în calitate de pârâtă, societatea A. S.R.L., solicitând ca, în urma dezbaterilor şi a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunţată o hotărâre prin care să fie obligată pârâta:

1. la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 108.90 RON aferente remuneraţiei datorate pentru perioada 01.06.2016-30.09.2016 şi achitată în data de 31.05.2017;

2. la plata sumei de 1838 RON (la care se adaugă TVA)/2187.22 RON (cu TVA inclus) înmulţit cu 3 (5514 RON/6561.66 RON), ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.06.2017 până la data de 31.03.2020 (pentru fiecare spaţiu în parte conform tabel), în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM;

3. la plata sumei de 966,21 RON înmulţit cu 3 (2898.63 RON), ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 2, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 26.05.2020, conform dispoziţiilor deciziei ORDA nr. 10/2016 şi Deciziei ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acţiunii.

4. să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate;

5. la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalului Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 285 din 26 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor ArtiştilorInterpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 108,90 de RON - aferente remuneraţiei datorate pentru perioada 01.06.2016-30.09.2016; a obligat pârâta la plata sumei de 1107x3 RON - despăgubiri pentru comunicarea prestaţiilor artistice până la data de 31.03.2020, la punctele de lucru din Craiova, str. x; a obligat pârâta la plata sumei de 659 RON- remuneraţii aferente punctului de lucru din Calea x pentru perioada 01.03.2018-31.03.2020 plus penalităţi de 0,1% pe zi calculate în condiţiile art. 3.3 şi 3.4 din Decizia ORDA 120/2016; a obligat pârâtă la plata sumei de 420 de RON - cheltuieli de judecată şi la încheierea licenţei pentru comunicarea publică a fonogramelor, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 917A din 09 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă A.. împotriva sentinţei civile nr. 285 din 26 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 600 RON cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 917A din 09 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilăa declarat recurs pârâta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de CasaţieşiJustiţie, secţia I civilă, la data de 04 august 2022, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care prin rezoluţia din 07 septembrie 2022, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de apel, în mod greşit, nu a dispus anularea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru a se pronunţa pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, prin care a arătat că cererea de chemare în judecată a fost depusă cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul-lege nr. 167/1958, pentru orice obligaţie înainte de 03 iunie 2017, ci a soluţionat-o direct în calea de atac a apelului.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a apreciat că instanţa de apel, în mod greşit, a menţinut hotârârea atacată prin care s-a admis cererea de chemare în judecată, fără a avea în vedere faptul că între pârâta şi reclamantă nu există niciun fel de contract sau o altă obligaţie legală.

Astfel, prin declaraţia nr. 2447/09.06.2016 la care face referire reclamanta, a luat la cunoştinţă de prevederile Protocolului publicat în M.O. nr. 778/19.10.2015 şi a indicat un singur punct de lucru al societăţii, respectiv Piscina Sânziana din Craiova, str. x.

A susţinut că nu sunt reale afirmaţiile reclamantei şi aspectele reţinute de către instanţa de fond cu privire la faptul că pârâta ar fi difuzat muzică în scop ambiental sau fonograme cu ajutorul aparatelor radio pentru locaţia din Craiova, judeţul Dolj - B. şi locaţia din Craiova, str. x, jud. Dolj - Autoservire incinta CEZ.

A precizat că aparatele fotografiate şi prezentate în referatele din data de 02 octombrie şi 25 iunie 2018 ca fiind "Radio" erau doar nişte ceasuri digitale care afişau ora pentru angajaţiişiclienţii pârâtei, aceste aparate neavând funcţia "Radio", ci doar funcţia de alarmă, funcţie pe care angajaţii o foloseau frecvent cu scopul de a fi atenţionaţi când se apropie sfârşitul programului de lucru; sub acest aspect instanţa de control judiciar a apreciat că angajaţii pot folosi aplicaţii pe telefon sau un ceas, fără a ţine cont de realitatea învederată de recurentă.

Or, singura locaţie la care pârâta a difuzat muzica în scop ambiental sau fonograme cu ajutorul aparatelor radio şi tv este cea din Craiova, judeţul Dolj, însă doar pe pentru perioda 01.06.2016 -30.09.2016, aşa cum rezultă şi din declaraţia nr. 2447/09.06.2016.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 06 octombrie 2022, prin poştă, în termen legal, intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea DrepturilorArtiştilor Interpreţi - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind legală şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea nulităţii recursului, invocată în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a arătat că recurenta nu a argumentat în drept şi nici în fapt cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci a reluat susţinerile expuse în cadrul apelului, care în mod corect şi întemeiat au fost respinse de instanţa de apel.

Pe fondul recursului, cu privire la aspectul legat de nesoluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de recurentă, a apreciat că omisiunea în redactarea acestei chestiuni a fost remediată de instanţa de apel în virtutea efectului devolutiv a apelului, în sensul în care a reţinut că a rămas fără obiect ca urmare a restrângerii pretenţiilor pentru perioada 01 iulie 2017- 31 martie 2020, potrivit notelor scrise depuse pentru termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2020.

A arătat că celelalte aspecte arătate prin cererea de recurs au fost analizate pe larg de către instanţa de fond, precizând că la dosarul cauzei există planşe fotografice care surprind inclusiv prezenţa unor televizoare, iar susţinerea că boxele instalate ar fi funcţionat numai cu funcţia de alarmă este contrazisă tocmai prin raportare la locul în care acestea au fost dispuse în cadrul unităţilor administrate de apelantă şi la funcţionalitatea acestora.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 03 iunie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 07 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat depârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 917A din 09 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II.4. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În prealabil, cu privire la excepţia nulităţii recursului argumentată prin prisma neîncadrării criticilor susţinute de recurentă în cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondată în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Este real că recurenta nu a subsumat argumentele deduse judecăţii recursului niciunui motiv de casare dintre cele prevăzute de legiuitor la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., însă o atare modalitate de concepere a cererii de recurs nu este de natură a conduce, prin ea însăşi, la aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac pentru că dintr-o interpretare per a contrario a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., confom cărora "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", reiese obligaţia instanţei de a verifica dacă şi în ce măsură motivele expuse de parte, în susţinerea recursului, sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare pe care legea de procedură civilă le conţine.

Verificând conţinutul motivelor de recurs expuse de pârâta S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că prin acestea i se reproşează instanţei de apel modul greşit în care a apreciat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune putea fi soluţionată direct în calea de atac a apelului, cel prin care a menţinut hotărârea primei instanţe prin care s-a admis cererea de chemare în judecată fără a avea în vedere că existenţa unui contract încheiat între părţi sau a altei obligaţii legale nu au fost confirmate de înscrisurile depuse la dosar.

Or, asemenea critici sunt în mod incontestabil unele care privesc aspecte de nelegalitate a judecăţii realizate în etapa procesuală a apelului, întrucât se invocă abateri ale instanţei de la obligaţia imperativă de a soluţiona cauza cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor implicate în proces.

Cum, de principiu, cererea de recurs are caracter unitar, iar cererea pendinte conţine şi critici care satisfac cerinţa de a viza aspecte de nelegalitate a deciziei atacate cu recurs, nu se poate vorbi de un act de procedură nul în sensul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ci actul de sesizare este unul apt a determina legala învestire a instanţe de recurs cu analiza acelor motive care se încadrează în rigorile art. 488 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.

Faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale menţionate, urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-CREDIDAM.

Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Decizia recurată a fost criticată, sub un prim aspect, în prima parte a demersului judiciar, din perspectiva aprecierii instanţei de apel în contextul criticii (din apel) referitoare la omisiunea soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune ce ar fi presupus anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru a se pronunţa pe excepţia invocată.

Critica astfel susţinută, susceptibilă de analizare pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce include neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii hotărârii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, este nefondată.

Deşi cel mai semnificativ şi caracteristic efect al apelului este efectul devolutiv, ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanţei de apel, trebuie subliniat că, totuşi, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut, el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) şi tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Principiul tantum devolutum quantum apellatum dă expresie unei limitări a efectului devolutiv al apelului, unei reguli restrictive în privinţa devoluţiunii ori transmiterii cauzei către instanţa de apel. Această regulă restrictivă stabileşte că pricina se transmite către instanţa superioară, spre a fi din nou judecată, în măsura sau în limitele în care activitatea instanţei inferioare a fost criticată.

Prin cererea de apel, pârâta S.C. A. S.R.L. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul omisiunii de a soluţiona excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, în sensul în care cererea de chemare în judecată a fost depusă cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul-lege nr. 167/1958, pentru orice obligaţie înainte de 03 iunie 2017, context ce impunea anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru a se pronunţa asupra excepţiei invocate.

În recurs, în susţinerea criticilor formulate de pârâtă în legătură cu modul de soluţionare a acestei excepţii de către instanţa de apel au fost invocate aspecte similare, însă în condiţiile în care dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. permit instanţei de apel o reevaluare a judecăţii efectuate de instanţa de fond, suplinind motivarea atunci când argumentele părţii o reclamă, dată fiind împrejurarea că instanţa de apel a fost învestită cu un motiv de apel având ca obiect excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pretins a fi omisă în motivarea hotărârii primei instanţe, iar nu cu însăşi excepţia invocată, ţinând cont de modificarea acţiunii intervenite la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2020, în cadrul concluziilor scrise, în sensul în care reclamanta a înţeles să renunţe la primul capăt al cererii de chemare în judecată, iar pe capătul 2 al cererii şi-a restrâns pretenţiile la perioada 01 iulie 2017-31 martie 2020, reflectarea analizei acestei critici având ca finalitate rămânerea fără obiect a excepţiei menţionate nu relevă încălcarea unor neregularităţi de ordin procedural.

Premergător analizării criticilor efectiv susţinute în cadrul celei de-a doua părţi a recursului pendinte, se impune a fi subliniat faptul că o trăsătură esenţială a acestuia, rezultată din conţinutul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este aceea că reprezintă o cale extraordinară de atac ce permite realizarea unui controlul judiciar limitat la aspecte care privesc nelegalitatea deciziei atacate şi care, concomitent, au aptitudinea de a se circumscrie situaţiilor juridice prevăzute în pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

În considerarea limitelor astfel stabilite de legiuitor, Înalta Curte reţine că nu pot forma obiect al analizei criticile prin care sunt atribuite competenţei instanţei de recurs greşeli legate de stabilirea situaţiei de fapt şi de reevaluarea în acest scop a probelor, deoarece modul în care instanţa devolutivă a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel în mod greşit a menţinut hotărârea atacată fără a avea în vedere că între părţi nu există raporturi contractuale sau o altă obligaţie legală, făcând trimitere la declaraţia nr. 2447/09.06.2016, prin care a luat cunoştinţă de prevederile Protocolului publicat în M.O. nr. 778/19.10.2015 şi a indicat un singur punct de lucru, respectiv Piscina Sânziana din Craiova, str. x; lipsa difuzării muzicii în scop ambiental sau fonograme cu ajutorul aparatelor radio pentru locaţia din Craiova, judeţul Dolj - B. şi locaţia din Craiova, judeţul Dolj - Autoservire incinta CEZ; aparatele prezentate în referatele din 02.10.2019 şi 25.06.2018 ca fiind "Radio" îndeplineau funcţia de alarmă, pe care angajaţii o foloseasu frecvent cu scopul de a fi atenţionaţi câdn se aproprie sfârşitul programului de lucru.

Or, în privinţa aspectelor anterior reliefate, de natură factuală, pe de o parte, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a avut susţineri similare şi în faţa instanţei de apel, astfel încât pentru formularea unor veritabile motive de recurs referitoare la aceleaşi aspecte, avea îndatorirea de a se raporta la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns acestor critici şi, prin urmare, de a susţine eventuale argumente de nelegalitate luând în considerare judecata realizată în apel, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, precum şi faptul că instanţa de recurs exercită un control de legalitate a acesteia din perspectiva motivelor susţinute de titularul recursului.

Pe de altă parte, reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserţiunilor de genul celor menţionate de recurenta-pârâtă în motivele sale de recurs, pentru a conchide în sensul menţinerii greşite a hotărârii primei instanţe nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunţate, ci cu reevaluarea situaţiei de fapt şi, eventual, stabilirea uneia noi faţă de cea decelată de instanţa de apel, ce excedează cadrului procesual al recursului.

De altfel, nici aserţiunile recurentei referitoare la faptul că instanţa de control judiciar nu a ţinut cont de realitatea învederată sau că difuzarea muzicii în scop ambiental sau fonograme cu ajutorul aparatelor radio şi tv s-a realizat numai în locaţia din Craiova, judeţul Dolj, însă doar pentru perioada 01.06-2016-30.09.2016, nu se circumscriu unor critici de legalitate a deciziei atacate, ci unor aspecte de temeinicie, prin care recurenta tinde la aceeaşi reevaluare ori schimbare a situaţiei de fapt reţinute în cauză de către instanţele de fond, ceea ce nu intră în competenţa instanţe de recurs, după cum s-a arătat în cele ce preced.

Având în vedere obligaţiile procedurale impuse de normele de procedură, prin care instanţa de apel este obligată a proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelantă, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată [art. 477 alin. (1) C. proc. civ..], curtea de apel a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă [art. 479 alin. (1) C. proc. civ..], rezultatul acestei verificări reflectându-se în raţionamentul judiciar expus în cadrul considerentelor deciziei recurate.

Astfel, din perspectiva legalităţii hotărârii primei instanţe, dând prevalenţă forţei probante a convenţiei nr. 2447/09.06.2016, încheiată între părţi, ce a constituit fundamentul obiectiv al obligaţiei plăţii remuneraţiilor datorate, a celei a referatelor întocmite şi fotografiile efectuate de inspectorii CREDIDAM, în baza metodologie aplicabile, ce au condus la stabilirea unor elemente esenţiale ale situaţiei de fapt a cauzei, instanţa de apel a constatat că apărarea recurentei-pârâte - necomunicarea publică de fonograme şi nedatorarea remuneraţiilor - reprezintă o susţinere neverificabilă în contextul factual descris.

În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., prin care temeiul juridic al acordării lor este determinat de atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, astfel că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Reţinând că natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii, în raport de dispoziţiile legale menţionate, va obliga pe recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, potrivit extrasului bancar nr. x din 21 octombrie 2022, eliberat de C., Sucursala Bucureşti, aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 917A din 09 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2023.