Nullity of cassation appeal for failure to formulate specific legal critiques on unjust enrichment claim

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Videle la data de 2 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând să se dispună obligarea pârâtului: la plata sumei de 130.000 euro, sub rezerva majorării după efectuarea expertizei, reprezentând dreptul de creanţă pe care îl are asupra autoturismului marca x şi a imobilului proprietatea pârâtului, situat în comuna Botoroaga, sat Valea Cireşului, judeţul Teleorman, înscris în cartea funciară nr. x a comunei Botoroaga; la restituirea bunurilor personale.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Videle

Prin sentinţa civilă nr. 426 din data de 20 iulie 2020, Judecătoria Videle a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 226 din data de 25 iunie 2021, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 130.000 euro sau contravaloarea în RON a acestei sume la cursul BNR de la data plăţii, precum şi să-i restituie reclamantei bunurile personale în valoare de 5.000 euro.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 489A din data de 28 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 226 din data de 25 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

A anulat în parte sentinţa apelată, a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, a respins primul capăt de cerere, ca inadmisibil, şi a respins cel de-al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat.

II. Calea de atac exercitată în cază

II.1. Cererea de recurs

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit art. 1381 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) şi (3) C. civ.

Astfel, în esenţă, a susţinut că sunt eronate considerentele deciziei atacate care au dus la respingerea ca inadmisibilă a cererii deduse judecăţii, prin care instanţa de apel a reţinut că, în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate, pretenţia de restituire dedusă judecăţii putea fi valorificată pe calea unei acţiuni prin care avea posibilitatea de a solicita fie restituirea sumei acordate cu titlu de împrumut sau cu titlu de investiţie, fie partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Enunţând prevederile art. 2158 alin. (1) C. civ., a arătat că, raportat la situaţia de fapt şi drept indicată în cererea de chemare în judecată, rezultă că suma de aproximativ 130.000 euro nu a remis-o intimatului-pârât cu titlu de împrumut, astfel că între părţi nu poate fi vorba despre un contract de împrumut, cum în mod eronat a reţinut curtea de apel.

A mai precizat că, din probele dosarului, coroborate cu recunoaşterea intimatului-pârât din cuprinsul întâmpinării depuse la fond, precum şi din cele ce au fost arătate prin cererea de apel, rezultă că a făcut pe deplin dovada celor menţionate în cererea de chemare în judecată, astfel că sentinţa tribunalului este temeinică şi legală.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 1345 C. civ., a invocat faptul că îmbogăţirea fără justă cauză este reglementată ca un izvor distinct de obligaţii, obligaţia de restituire putând fi executată din proprie iniţiativă sau ca urmare a acţiunii în restituire formulate de creditor împotriva debitorului, dacă cel din urmă nu execută în mod benevol obligaţia.

A menţionat că, în speţă, acţiunea a fost promovată de creditor (recurenta-reclamantă), întrucât debitorul (intimatul-pârât) nu şi-a îndeplinit de bunăvoie obligaţia de restituire.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut şi că pentru constatarea temeiniciei acţiunii de in rem verso este necesar şi suficient să se constate micşorarea patrimoniului său şi mărirea corelativă a patrimoniului intimatului-pârât, modificările acestora realizându-se fără o cauză justă, fără un titlu juridic.

A arătat că prin îmbogăţire fără justă cauză se înţelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic; din acest fapt se naşte, pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul, obligaţia de a restitui, în limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul, acestuia din urmă recunoscându-i-se posibilitatea formulării unei acţiuni în justiţie, prin care să poată pretinde restituirea.

În opinia recurentei-reclamante, atunci când nu este incidentă niciuna dintre situaţiile reglementate de art. 1346 C. civ., îmbogăţirea nu este justificată, fiind fără just temei.

Totodată, reiterând susţinerea potrivit căreia sentinţa tribunalului este una legală şi temeinică, a subliniat că atât timp cât, în speţă, s-a făcut dovada că i-a dat intimatului-pârât suma de 130.229,79 euro (sumă pe care acesta a primit-o) şi, deci, patrimoniul său a fost diminuat cu această sumă, intimatul-pârât nu poate susţine cu temei că nu este îndreptăţită la aceasta, sumă învestită în imobilul supus partajării cu fosta soţie a intimatului-pârât şi a cărui valoarea a crescut datorită contribuţiei sale financiare.

De asemenea, a apreciat că, în raport de martorii audiaţi şi de atitudinea procesuală a intimatului-pârât, care nu a contestat faptul că, după divorţ, nu şi-a luat bunurile personale, evaluate la suma de 5.000 euro, în mod just instanţa de fond a admis şi capătul de cerere privind obligarea intimatului-pârât la restituirea acestor bunuri.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât B. a susţinut că motivele de recurs invocate de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului.

Totodată, a apreciat că soluţia dată de către instanţa de apel este legală şi temeinică, fiind aplicate în mod corect normele de drept material, raportat la acţiunea formulată şi la temeiul de drept invocat.

A precizat că partea adversă şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1345 C. civ. (îmbogăţire fără justă cauză), fără a avea în vedere şi dispoziţiile art. 1348 C. civ., care prevăd că pentru a promova o astfel de acţiune nu trebuie să existe o altă acţiune în justiţie la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pierderii suferite.

Intimatul-pârât a precizat că, încă de la momentul depunerii întâmpinării, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru considerentele pe care le-a reţinut şi instanţa de apel, având în vedere că recurenta-reclamantă avea la îndemână o acţiune de partaj, întrucât, în mare parte din timp, edificarea a avut loc în timpul căsătoriei, ori o acţiune în pretenţii pentru restituirea sumelor remise, în condiţiile în care considera că au fost acordate cu titlu de împrumut.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin concluziile scrise, depuse prin intermediul poştei electronice, la data de 31 ianuarie 2023, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În esenţă, a arătat că motivele invocate se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a reluat argumente formulate în susţinerea recursului prin cererea iniţială

Totodată, a făcut referire şi la decizia nr. 778/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţionând că, prin aceasta, instanţa supremă a concluzionat că, în absenţa unui contract, a oricărui mijloc juridic sau a oricărei alte acţiuni în justiţie prin care reclamantul însărăcit să-şi poată recupera pierderea suferită, devin aplicabile regulile din materia îmbogăţirii fără justă cauză, în vederea respectării principiului echităţii, pentru restabilirea echilibrului patrimonial dintre concubini, rupt prin remiterea şi încasarea unei sume de bani substanţiale, ce depăşeşte nivelul rezonabil al contribuţiei la viaţa de familie pe care o implică relaţia de concubinaj, constatând că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1345 şi ale art. 1348 C. civ., reţinând nelegal existenţa unei acţiuni în răspundere contractuală aflată la dispoziţia reclamantului însărăcit, pentru recuperarea sumei remise prin virament bancar.

II.3. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 16 iunie 2022, sub nr. x/2019.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor în şedinţă publică, la data de 17 ianuarie 2023.

La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2023, instanţa a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 31 ianuarie 2023, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 7 februarie 2023.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, invocând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1381 alin. (1) C. civ., precum şi pe cele ale art. 1385 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, recurenta-reclamantă a făcut o scurtă prezentare a situaţie de fapt şi a afirmat că, raportat la aceasta şi la temeiurile de drept invocate în cererea de chemare în judecată, rezultă că nu a remis intimatului-pârât suma de bani cu titlu de împrumut, instanţa de apel reţinând eronat că este vorba despre un contract de împrumut.

Totodată, apreciind că hotărârea tribunalului este una legală şi temeinică, a făcut trimitere la probele administrate în cauză (extrase bancare şi martori) şi la recunoaşterea pârâtului, prin care acesta a confirmat primirea banilor şi împrejurarea că aceştia au fost învestiţi în proprietatea sa, precum şi faptul că, după divorţ, nu şi-a luat bunurile personale.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, criticile ce vizează aspecte care ţin de situaţia de fapt şi de aprecierea probelor cauzei neputând forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Astfel, instanţa de recurs nu are competenţa de a proceda la verificarea situaţiei de fapt stabilite prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Nici simpla enunţare a normelor de drept material cuprinse în art. 2158 alin. (1), art. 1345 şi art. 1346 C. civ. şi nici prezentarea unor aspecte teoretice privitoare la acţiunea având ca temei îmbogăţirea fără justă cauză nu pot fi convertite în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege, în lipsa prezentării de către parte a unor argumente concrete care să indice punctual în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor legale redate şi a aspectelor doctrinare şi jurisprudenţiale relevate.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, această cale de atac fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, iar această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 489A din data 28 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2023.