Finality of interlocutory transfer-of-jurisdiction decisions and inadmissibility of appellate review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal's decision in force; the appellant had sought the transfer of a land restitution case to a different court of equal rank, which the lower court had previously rejected as unfounded. The appellant challenged this procedural refusal by filing an appeal, arguing that the authority of the judgment existed regarding the underlying claim for the return of a 0.50 ha forest plot by the local land fund committee. The High Court determined that appeals against decisions on the transfer of jurisdiction are legally barred, as such rulings are final and issued without reasoning pursuant to Article 144(2) of the Code of Civil Procedure. Relying on Article 457(1) of the Code of Civil Procedure and Article 129 of the Constitution, which restricts judicial review to legally prescribed appeal avenues, the court held that the appeal was procedurally non-compliant and thus inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 144 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Finality of interlocutory transfer-of-jurisdiction decisions and inadmissibility of appellate review: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, la data de 30 martie 2022, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc la o altă instanţă egală în grad.
I.2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă
Prin încheierea nr. 16 din data de 6 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 20 din data de 20 mai 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, formulată de petentul A..
II. Calea de atac exercitată în cauză
II.1. Cererea de recurs
Împotriva încheierii de şedinţă nr. 16 din data de 6 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs petentul A., susţinând că există autoritate de lucru judecat cu privire la dosarul nr. x/2015, astfel că se impune să îi fie restituită suprafaţa de 0,50 ha de pădure de către Comisia Locală de Fond Funciar.
II.2. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 29 iulie 2022, sub nr. x/2022.
Cum în cauză nu s-a impus comunicarea cererii de recurs, întrucât recurentul-petent este singura parte în dosar, iar acesta şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, prin rezoluţia din 2 noiembrie 2022, s-a stabilit termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.
II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.
Faţă de obiectul recursului şi în raport de dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte reţine că încheierea nr. 16 din data de 6 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul A., nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă.
Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, această regulă având valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Prin raportare la dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită şi prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Ca atare, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de către petentul A. împotriva încheierii nr. 16 din data de 6 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de către petentul A. împotriva încheierii nr. 16 din data de 6 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.