Garnishment jurisdiction fixed by debtor's domicile at enforcement outset; case assigned to Baia Mare Court.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 10 ianuarie 2022, petentul BEJ A., la solicitarea creditoarei Intrum Debt Finance AG a solicitat validarea popririi împotriva terţului poprit B. S.R.L. De asemenea, în conformitate cu art. 790 alin. (9) C. proc. civ. s-a solicitat amendarea terţului poprit, întrucât, cu rea-credinţă acesta a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite de lege.

În motivarea cererii sale, petentul a învederat că, în fapt, prin cererea de executare silită înregistrată la data de 25 aprilie 2018 s-a solicitat executarea silită poprire asupra sumelor de bani, veniturilor, titlurilor de valoare, asupra bunurilor mobile, asupra bunurilor imobile, împotriva debitorului urmărit C., în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit x/16.11.2007, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 3.206,53 RON reprezentând debit restant la care s-au adăugat cheltuielile de executare silită In cuantum de 520,16 RON. Petentul a precizat faptul că prin încheierea din data de 25 aprilie 2018 a dispus înregistrarea cererii în registrul general şi deschiderea dosarului de executare silită numărul 377/EX/2018, iar prin încheierea nr. 4405 din data de 14 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul x/2018 s-a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului.

Petentul a susţinut că prin adresa din data de 22.11.2021, a dispus înfiinţarea popririi asupra veniturilor (în cota prevăzută de art. 729 alin. (1)-(3) C. proc. civ. republicat), pe care debitorul urmărit C. le primeşte de B. S.R.L până la concurenţa sumei de 3.726,69 RON. S-a menţionat că terţul poprit nu a comunicat niciun răspuns la dispoziţia de înfiinţare a popririi şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 787 C. proc. civ. de consemnare a sumelor şi de trimitere a dovezii executorului judecătoresc.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 790 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5545 din 21 iunie 2022, Judecătoria Baia Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 790 alin. (1) raportate la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, a reţinut că domiciliul debitorului chemat în judecată în acţiunea având ca obiect validare de poprire se află în municipiul Bucureşti, str. x, motiv pentru care a apreciat că aparţine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi ce formează obiectul cauzei.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7486 din 10 octombrie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei Baia Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a apreciat că, la data formularii cererii de executare silita, domiciliul debitorului se afla situat în municipiul Baia Mare, această instanţă fiind, totodată şi cea care a încuviinţat executarea silită, prin încheierea nr. 4405 din data de 14 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

A mai arătat că din cuprinsul încheierii executorului de deschidere a dosarului de executare nr. 377/EX/2018, rezultă că data sesizării organului de executare se situează cel mai târziu la 25 aprilie 2018 şi a făcut referire la Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare poprire.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în sensul că au identificat diferit instanţa de executare, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparţine instanţei de executare şi anume judecătoriei în a cărei circumscripţie şi-a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

Prin încheierea nr. 4405 din 14 mai 2018 pronunţată de Judecătoriei Baia Mare în dosarul nr. x/2018 a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/16.11.2007, pentru recuperarea sumei de 3.206,53 RON reprezentând debit restant, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

În conformitate cu prevederile art. 651 alin. (2) din C. proc. civ., "Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare."

Având în vedere că la data sesizării executorului judecătoresc, debitorul C. avea domiciliul în municipiul Baia Mare, str. x, Doctor nr. 23, judeţul Maramureş, aspect care rezultă din Încheierea BEJ A. din 25 aprilie 2018, precum şi din cuprinsul titlului executoriu, instanţa de executare este Judecătoria Baia Mare.

Faptul că, potrivit extrasului evidenţelor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, debitorul C. domiciliază pe raza teritoriala a sectorului 5 Bucureşti, începând cu data de 10 octombrie 2018 nu prezintă relevanţă în determinarea instanţei de executare, întrucât a fost stabilit pe raza municipiului Bucureşti în cursul executării silite, declanşate încă din data de 25 aprilie 2018, iar potrivit celor enunţate anterior, schimbarea acestuia după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Cum în speţă, prin cererea de validare a popririi se solicită obligarea terţului poprit, B. S.R.L. la înfiinţarea popririi asupra veniturilor (în cota prevăzută de art. 729 alin. (1)-(3) C. proc. civ. republicat), pe care debitorul urmărit C. le primeşte de B. S.R.L până la concurenţa sumei de 3.726,69 RON, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înfiinţării popririi a cărei validare se solicită şi anume Judecătoria Baia Mare, ca instanţă de executare.

În dezlegarea acestor aspecte se dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Aceasta este şi dezlegarea dată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, în cuprinsul paragrafelor 70, 71, 79 şi 80 s-au reţinut următoarele:

,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu – toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

79. Chiar dacă este real faptul că în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăseşte o dispoziţie normativă care să statueze expres că, odată ce instanţa de judecată a încuviinţat executarea silită, aceasta devine competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, în condiţiile în care există cel puţin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competenţă a unor instanţe diferite, iar art. 651 din acelaşi cod cuprinde o normă de competenţă pentru soluţionarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare.

80. Acest principiu presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare."

Aşadar, câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reţinând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Baia Mare, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.