Territorial jurisdiction for garnishment validation: enforcement court competence under Art. 651 CPC in conflict of negative competence

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu – secţia civilă, sub nr. x/2021, creditoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitorul B. şi terţul poprit C. S.R.L., a solicitat validarea popririi înfiinţate în sensul obligării terţului poprit la înfiinţarea popririi asigurătorii prin indisponibilizarea unei cote de 1/3 din veniturile lunare pe care le datorează debitorului B. până la încasarea sumei de 1.777,99 RON; amendarea terţului poprit conform dispoziţiilor art. 790 alin. (9) C. proc. civ. şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat în esenţă, că a formulat la data de 18 martie 2020 o cerere de executare silită împotriva debitorului D. S.R.L. şi a avalistului debitor B., pentru recuperarea creanţei în cuantum de 1.252 RON rezultate din biletul la ordin BTRL3BS, nr. x scadent la 29.02.2020, fiind format dosarul execuţional nr. x/2020 de către SCPEJ E.. Prin încheierea nr. . 1315/31.03.2020, Judecătoria Sibiu – secţia civilă a încuviinţat executarea silită, iar ulterior, la data de 18 octombrie 2019, executorul judecătoresc a emis o adresă privind înfiinţarea popririi către terţul poprit căruia i s-a pus în vedere să indisponibilizeze suma poprită şi să trimită dovada executorului judecătoresc. Deşi adresa a fost comunicată terţului poprit la 30 septembrie 2021, acesta nu a înţeles să întreprindă niciun demers legal pentru a se conforma dispoziţiilor impuse.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 651, art. 787, art. 790 şi urm., art. 970-955 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1774 din 20 aprilie 2022, Judecătoria Sibiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei Măcin.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 790 alin. (1) raportate la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, a reţinut că din cuprinsul acţiunii rezultă că domiciliul debitorului chemat în judecată în acţiunea având ca obiect validare de poprire se află în oraşul Măcin, jud. Tulcea, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii şi cu prevederile art. 790 raportat la art. 651 C. proc. civ., a apreciat că aparţine Judecătoriei Măcin competenţa de control judecătoresc în privinţa cererii de validare a popririi ce formează obiectul cauzei.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Măcin, prin sentinţa civilă nr. 958 din 11 noiembrie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a apreciat, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 coroborate cu art. 24 şi art. 622 alin. (2) C. proc. civ., că momentul începerii executării silite şi implicit stabilirea legii aplicabile este momentul sesizării organului de executare cu o cerere de executare silită, fapt care în speţă a avut loc la data de 18 martie 2020.

Totodată, a mai arătat că executării silite demarate în baza cererii înregistrate la data de 18 martie 2020, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, conform cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, soluţionarea cererilor de validare de poprire fiind în competenţa instanţei de executare, în conformitate cu prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ.

A mai susţinut şi că Judecătoria Sibiu este instanţa de executare, întrucât a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite şi a făcut referire la Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare poprire.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în sensul că au identificat diferit instanţa de executare, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparţine instanţei de executare şi anume judecătoriei în a cărei circumscripţie şi-a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

În ceea ce priveşte persoana debitorului (referitor la care poartă constatările diferite ale celor două instanţe aflate în conflict), se poate observa că, potrivit adresei de înfiinţare a popririi şi titlului executoriu (biletul la ordin BTRL3BS nr. x, aflat în copie la dosarul Judecătoriei Sibiu), în cauză, calitatea de debitoare la data începerii executării silite o avea societatea D. S.R.L, cu sediul în mun. Sibiu, cu privire la care, de altfel, a fost încuviinţată executarea silită.

Astfel, prin încheierea nr. 1315 din 31 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin BTRL3BS nr. x emis de D. S.R.L, avalizat de B. la 27 februarie 2020, cu scadenţa la data de 29 februarie 2020, în valoare de 1.252 RON, în favoarea lui A. S.R.L., B. având calitatea de avalist.

Cum în speţă, prin cererea de validare a popririi se solicită obligarea terţului poprit, C. S.R.L., la înfiinţarea popririi asiguratorii, prin indisponibilizarea unei cote de 1/3 din venitul net lunar datorat avalistului, B., până la încasarea sumei de 1.777,99 RON, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înfiinţării popririi a cărei validare se solicită şi anume Judecătoria Sibiu, ca instanţă de executare.

Pentru a se da eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Aceasta este şi dezlegarea dată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, în cuprinsul paragrafelor 70, 71, 79 şi 80 s-au reţinut următoarele:

,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu – toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

79. Chiar dacă este real faptul că în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăseşte o dispoziţie normativă care să statueze expres că, odată ce instanţa de judecată a încuviinţat executarea silită, aceasta devine competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, în condiţiile în care există cel puţin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competenţă a unor instanţe diferite, iar art. 651 din acelaşi cod cuprinde o normă de competenţă pentru soluţionarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare.

80. Acest principiu presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare."

Aşadar, câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reţinând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Sibiu – secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu – secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.