Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 134/2023 AI generated

Compensation claim under Law No. 165/2013 left intact as recourse held inadmissible

Case Number Decizia nr. 134/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the claimant's appeal (recurs) against the appellate decision of the Bucharest Court of Appeal, thereby leaving the lower court's ruling intact; the appellate court had upheld the first-instance judgment that partially granted the claim for restitution/compensation under Law No. 165/2013, ordering the National Commission for Real Estate Compensation to issue a compensation decision for a 1/2 share of a Bucharest property, invalidating prior compensations for a mill property, and rejecting as premature the claim against the National Authority for Property Restitution for issuance of payment titles. The dispute arose from the claimant's request to compel administrative authorities to resolve restitution files and issue compensation decisions for properties formerly owned by a nationalized company. The High Court based its dismissal on the inadmissibility of the appeal, applying Articles 35(4) of Law No. 165/2013, Article 483(2) final sentence, and Article 634(1)(4) of the Civil Procedure Code, holding that judgments in this matter are subject only to appeal (apel) and not to recourse, thereby rendering the appellate decision final.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 10/2001, art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Compensation claim under Law No. 165/2013 left intact as recourse held inadmissible: Înalta Curte constată că, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în sarcina entităţilor învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 obligaţia de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în termenele legale stabilite. Totodată, prin art. 34 al aceluiaşi act normativ, a reglementat procedura de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Keywords

AI generated
restitution of property matter in dispute civil judgment administrative dismissal real estate satisfaction of claim

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţele de fond au aplicat eronat dispoziţiile art.
art. 18 din Legea nr. 10/2001
civ., recurentul a susţinut că instanţele de fond au aplicat eronat dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, deşi acestea nu îşi găsesc incidenţa în speţă, astfel că se consideră îndreptăţit să obţină despăgubirile solicitate în dosarele nr.
art. 35 din Legea nr. 165/2013
Prin întâmpinare, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 coroborate cu cele ale art.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
Prin raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013
11A din 11 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu are deschisă calea de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, fiind o hotărâre definitivă, în sensul prevederilor art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părţilor, cu menţiunea de a formula, în scris, puncte de vedere, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ..
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Prin rezoluţia din 3 noiembrie 2022, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 26 ianuarie 2023, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
165/2013, a rămas în pronunţare, cu prioritate, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei de inadmisibilitate invocate de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor prin întâmpinare.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 8 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea acestora la soluţionarea dosarelor administrative nr. x şi a tuturor dosarelor administrative al căror număr nu i-a fost comunicat până în prezent, precum şi la emiterea deciziilor de despăgubiri/compensare prin puncte aferente cererilor formulate în aceste dosare.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 2738 din 21 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. A admis excepţia prematurităţii. A admis, în parte, cererea şi a obligat-o pe pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare prin care să valideze dispoziţia nr. x/23.11.2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti şi să dispună compensarea prin puncte, pentru cota de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, str. x colţ cu str. x sector 3, compus din teren în suprafaţă de 181 mp şi construcţie cu o suprafaţă construită de 130 mp, în favoarea reclamantului. A invalidat decizia nr. 408/14.03.2006 emisă de S.C. B. S.A. şi, parţial, decizia nr. 517/18.12.2008 eliberată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu privire la propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în favoarea reclamantului pentru imobilul moară şi teren aferent, în suprafaţă de 6522.86 mp, situat în Murgeni, jud. Vaslui şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlurilor de plată, ca prematur formulat.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 11A din 11 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei nr. 2738 din 21 noiembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 11A din 11 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţele de fond au aplicat eronat dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, deşi acestea nu îşi găsesc incidenţa în speţă, astfel că se consideră îndreptăţit să obţină despăgubirile solicitate în dosarele nr. x

Recurentul a arătat că, în mod greşit s-a reţinut de către curtea de apel că poate pretinde doar un drept de creanţă calculat prin raportare la acţiunile deţinute la societatea naţionalizată, iar nu un drept de proprietate, pentru a putea pretinde restituirea în natură sau prin echivalent.

În susţinerea acestui argument, recurentul a arătat că, potrivit art. 18 din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele asociate erau membrii aceleiaşi familii – cum este cazul în speţă – se pot solicita atât restituirea în natură, cât şi despăgubiri pentru bunurile ce au aparţinut societăţii naţionalizate.

A menţionat că, prin notificările formulate a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru bunurile ce au aparţinut Societăţii "A. şi Fiii" şi a apreciat că este excesiv să se pretindă unui asociat (sau moştenitorilor acestuia) al unei societăţi naţionalizate să solicite expres acordarea valorii acţiunilor avute la societate.

A afirmat că solicitarea inserată în notificare cu privire la acordarea despăgubirilor îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, fiind îndreptăţit să beneficieze de valoarea bunurilor ce au aparţinut societăţii naţionalizate, având în vedere că valoarea unei societăţi este dată, printre altele, de bunurile deţinute, iar patrimoniul societăţii, având o valoare determinabilă raportat la bunurile naţionalizate, poate facilita stabilirea despăgubirilor în funcţie de valoarea bunurilor şi de acţiunile deţinute în cadrul societăţii.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinare, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 şi art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ. s-a reţinut că decizia nr. 11A din 11 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu are deschisă calea de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, fiind o hotărâre definitivă, în sensul prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părţilor, cu menţiunea de a formula, în scris, puncte de vedere, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Acestea nu şi-au exprimat poziţia procesuală cu privire la aspectele reţinute în raport.

Prin rezoluţia din 3 noiembrie 2022, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 26 ianuarie 2023, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 634 alin. (4) şi 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, a rămas în pronunţare, cu prioritate, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei de inadmisibilitate invocate de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor prin întâmpinare.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând recursul din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate invocate de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea acestora la soluţionarea dosarelor administrative nr. x şi a altor dosare administrative al căror număr nu i-a fost comunicat până în prezent, precum şi la emiterea deciziilor de despăgubiri/compensare prin puncte pentru cererile formulate în aceste dosare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

Înalta Curte constată că, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în sarcina entităţilor învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 obligaţia de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în termenele legale stabilite. Totodată, prin art. 34 al aceluiaşi act normativ, a reglementat procedura de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării; (alin. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Aceste dispoziţii legale se coroborează cu cele ale art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., care stipulează că "(…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Reiese astfel, că hotărârile judecătoreşti prin care au fost soluţionate litigiile circumscrise art. 35 al Legii nr. 165/2013 nu sunt susceptibile de recurs, fiind supuse numai apelului.

Contextului legal enunţat se subsumează demersul procesual al recurentului, care a dedus judecăţii un recurs promovat împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de apel în materia reglementată de actul normativ menţionat.

Însă, astfel cum s-a arătat, în cazul acestor litigii, decizia curţii de apel nu este susceptibilă de recurs, fiind o hotărâre definitivă, în sensul prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. - "Sunt hotărâri definitive (…) "hotărârile date în apel fără drept de recurs…".

În acest sens sunt relevante şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care instituie principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 11A din 11 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 11A din 11 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.