State's appeal annulled; lower rulings stand ordering surrender of land to claimant on superior title.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 18 octombrie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, reclamanta Romaero S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, dând prioritate titlului său; obligarea pârâţilor să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, Bd. x, compus din teren în suprafaţă de 2.695 mp, parte din platforma betonată de 44.459 mp (parte a suprafeţei de 351.809,82 mp), înscris în cartea funciară a municipiului Bucureşti sub nr. x, având nr. cadastral x, care se învecinează pe contur cu terenul Aeroportului Internaţional Aurel Vlaicu, fiind delimitat de punctele 13,14,15,16,17,18,19,20,21,41; obligarea pârâtei Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă la plata fructelor civile produse de bun în perioada 2005 - până la data rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în prezenta cauză, la o valoare ce va fi stabilită printr-o expertiză de specialitate; obligarea pârâţilor, în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului (taxă judiciară de timbru şi onorarii de experţi).

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Hotărârii nr. 394/2002 privind trecerea unui imobil în proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în proprietatea privată a statului şi în folosinţa Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, ale H.G. nr. 1056/2003 privind schimbul de terenuri între Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti – Băneasa S.A. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, precum şi transmiterea dreptului de folosinţă a unei suprafeţe de teren de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe către Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1695 din 2 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Ministerul Transporturilor. A respins acţiunea formulată de reclamanta Romaero S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, ca nefondată. A admis, în parte, acţiunea. I-a obligat pe pârâţii Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, să îi lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, terenul în suprafaţă de 2.693,76 mp, situat în Bucureşti, Bd. x, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat de expertul A. şi în schiţele anexă nr. 4 şi 5. I-a obligat pe pârâţii Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 28.855,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1774 A din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă împotriva sentinţei nr. 1695 din 2 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Romaero S.A..

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1774 A din 9 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a declarat recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că a arătat prin cererea de apel faptul că instanţa de fond a interpretat greşit titlul reclamantei, dându-i preferinţă în raport cu titlul său, pe motiv că este mai vechi, fără a avea în vedere legalitatea actului prin care s-a transmis dreptul de proprietate.

A învederat că s-a comparat titlul reclamantei, care a fost transmis printr-un ordin de ministru dintr-un fond administrat de autorităţile administraţiei publice locale, cu un alt titlu transmis în baza unei hotărâri de guvern din proprietatea privată a statului.

Recurentul a specificat că titlul reclamantei este reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 11 septembrie 1996 emis de Ministerul Industriilor şi rectificat prin Ordinul nr. 291 din 28 octombrie 1999 de către aceeaşi instituţie.

În ceea ce o priveşte pe pârâta Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, recurentul a susţinut că aceasta exercită asupra terenului în litigiu un drept folosinţă, în baza H.G. nr. 1056/2003, dreptul de proprietate aparţinând Statului Român.

Invocând dispoziţiile art. 28 din Criteriul nr. 311/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului la 28 februarie 1992 şi pe cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, recurentul a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că este preferabil titlul reclamantei, în raport de titlul pârâtului, de vreme ce terenul se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, în baza H.G. nr. 1056/2003.

Prevalându-se de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 28 din Criteriul nr. 311/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului la 28 februarie 1992, recurentul a menţionat că terenul supus litigiului nu a ieşit din proprietatea privată a statului, ci doar dreptul de administrare şi de folosinţă a acestuia, care a fost atribuit Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

În aceste condiţii, a apreciat că titlul reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 11 septembrie 1996 emis de Ministerul Industriilor şi rectificat prin Ordinul nr. 291 din 28 octombrie 1999 al aceleiaşi instituţii a fost greşit interpretat de instanţa de fond, ca fiind preferabil titlului deţinut de Statul Român, administrat de pârâta Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, cât timp nu a fost analizat modul de dobândire a acestuia, ci doar perioada de emitere.

Recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond este criticabilă şi din perspectiva obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, considerând că nu se află în culpa procesuală cerută de art. 453 C. proc. civ., întrucât nu a dat dovadă de rea credinţă sau de neglijenţă şi nici nu se face vinovat de declanşarea litigiului pentru a putea fi sancţionat din punct de vedere procedural.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Romaero S.A. a arătat că susţinerile recurentului din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă veritabile critici cu privire la legalitatea deciziei recurate, ci reiterări ale motivelor de apel. Pe fondul căii extraordinare de atac, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondate.

6. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a reţinut că, deşi decizia nr. 1774A din 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă are deschisă calea de atac a recursului, faţă de dispoziţiile art. 95 pct. 1 coroborate cu cele art. 483 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate nu vizează soluţia instanţei de apel, ci reprezintă preluări ale motivelor de apel, referitoare la sentinţa instanţei de fond, ce au primit o rezolvare prin hotărârea recurată, acest aspect atrăgând sancţiunea nulităţii recursului, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de aceste constatări, prin rezoluţia din 3 noiembrie 2022, s-a stabilit termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului la 26 ianuarie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, conform prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, reţinând şi susţinerile intimatei-reclamante Romaero S.A. din cuprinsul întâmpinării cu privire la reiterarea motivelor de apel prin cererea de recurs, a rămas în pronunţare cu privire la excepţia de nulitate a recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform art. 248 alin. (1) din acelaşi act normativ.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste norme legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, prevăd că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înţelege să critice hotărârea atacată.

Art. 487 din acelaşi act normativ stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurentul a susţinut, în esenţă, că modalitatea de comparare a titlurilor exhibate de părţi a fost eronată, întrucât s-a dat preferinţă titlului reclamantei, care dobândise terenul supus litigiului în urma emiterii unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, în detrimentul titlului său, reprezentat de H.G. nr. 1056/2003 privind schimbul de terenuri între Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti - Băneasa S.A. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, precum şi transmiterea dreptului de folosinţă a unei suprafeţe de teren de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe către Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, prin care s-a aprobat transmiterea unui teren în suprafaţă de 2695 mp, aflat în proprietatea privată a statului şi din folosinţa Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe în folosinţa Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Invocând dispoziţiile art. 28 din Criteriul nr. 311/1992 şi pe cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, recurentul a arătat că instanţa de fond a comparat titlul deţinut de reclamanta Romaero S.A., în baza unui ordin de ministru, cu titlul Şcolii Superioare de Aviaţie, fără a analiza care dintre acestea a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prevalându-se de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 28 din Criteriul nr. 311/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, recurentul a menţionat că terenul supus litigiului nu a ieşit din proprietatea privată a statului, ci doar dreptul de administrare şi de folosinţă, care a fost atribuit Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Criticile recurentului au vizat şi măsura obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, dispusă de către instanţa de fond, susţinând că nu se poate reţine culpa sa procesuală, în raport de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

Examinând criticile astfel prezentate, Înalta Curte constată că acestea reprezintă, de fapt, o reiterare fidelă a motivelor de apel, ce nu pot fi supuse cenzurii în această etapă procesuală.

Efectuând această analiză, Înalta Curte observă că instanţa anterioară a reţinut în considerentele deciziei recurate că motivele de apel ale pârâtului Statul Român s-au referit la judecata realizată de instanţa de fond, fiind criticată modalitatea de comparare a titlului deţinut de reclamantă în baza unui ordin de ministru, cu titlul deţinut de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, în lipsa unei analize care să reflecte care dintre acestea a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Constatând că recurentul a invocat dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, în sprijinul ipotezei potrivit căreia terenul ar fi făcut parte, iniţial, din domeniul public al statului, iar, ulterior, a fost trecut în proprietatea sa privată (din care nu a ieşit), iar reclamanta a dobândit doar administrarea/folosinţa bunului, Curtea a explicitat motivul pentru care s-a dat preferinţă titlului reclamantei, arătând că aceasta este titulara certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aspect ce semnifică faptul că terenul se afla, la data apariţiei Legii nr. 15/1990, în patrimoniul fostei întreprinderi de stat, fiind trecut, în baza art. 20 din lege, în proprietatea noii societăţi comerciale, Romaero S.A..

Observând că, prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 s-a menţionat că bunurile din patrimoniul societăţilor nou înfiinţate se aflau în proprietatea acestora, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu, iar prin art. 8 din H.G. nr. 834/1991 s-a prevăzut expres că, până la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societăţile plătesc în continuare taxele legale, Curtea a constatat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate, întabulat şi înscris în evidenţele fiscale, reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar nu dovada dreptului de administrare/folosinţă.

Reţinând că nu a fost contestată legalitatea emiterii certificatul de atestare a dreptului de proprietate, instanţa de apel a concluzionat că acesta face dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, iar nu a dreptului de administrare/folosinţă, astfel cum s-a susţinut prin motivele de apel.

Sub un alt aspect, curtea a reţinut că pârâtul Statul Român a criticat hotărârea primei instanţe şi din perspectiva faptului că tribunalul nu ar fi ţinut cont de faptul că terenul aparţine statului şi doar administrarea acestuia a fost transmisă Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă în baza H.G. nr. 1056/2003.

Analizând acest motiv de apel, instanţa a observat că tribunalul a avut în vedere faptul că Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă este titulara dreptului de folosinţă asupra terenului în litigiu, în baza H.G. nr. 1056/2003, prin care s-a aprobat transmiterea terenului în suprafaţă de 2695 mp, aflat în proprietatea privată a statului, şi din folosinţa Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe în folosinţa Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, apreciind că statul nu putea transmite folosinţa terenului, întrucât, la data respectivă, nu mai era proprietarul acestui teren, ce făcea parte din patrimoniul reclamantei din anul 1996.

Curtea a arătat că H.G. nr. 394/2002 nu poate atesta dreptul de proprietate al pârâtului Statul Român asupra terenului, ci că îi reglementează regimul juridic.

Totodată, a reţinut că nu s-a dovedit apartenenţa terenului la domeniul public, în considerarea naturii sale sau printr-o declaraţie expresă a legii, şi că, în această situaţie nu este posibil să se considere că H.G. nr. 1056/2003 reprezintă un titlu favorabil, deoarece transmiţătorul dreptului de folosinţă (Statul Român) nu a dovedit că era titularul dreptului de proprietate.

Cu privire la critica ce a privit obligarea recurentului, de către instanţa de fond, la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care acesta nu a dat dovadă de rea credinţă şi neglijenţă şi nici nu se face vinovat de declanşarea litigiului, curtea a apreciat, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., că nu pot fi reţinute chestiunile invocate de recurent, ci culpa procesuală rezultată din pierderea procesului.

Din expunerea anterioară, reiese că aspectele deduse judecăţii prin cererea de recurs nu reprezintă argumente noi, raportate la considerentele deciziei atacate, ci preluări identice ale criticilor formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat.

Chiar dacă recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs invocate nu antamează soluţia instanţei de apel, ci aspectele dezlegate de tribunal.

Ca atare, o indicare formală a acestora sau o aparenţă de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat, recurentul având obligaţia de a expune concret argumentele de natură juridică faţă de care apreciază că soluţia instanţei de apel este nelegală, formulând critici în legătură cu soluţia pronunţată asupra acţiunii în revendicare în faza procesuală a apelului.

Prin trimiterea la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se impunea ca recurentul să dezvolte motivele de recurs ce puteau conduce, în opinia sa, la casarea deciziei recurate, prin raportare la argumentele juridice prezentate de curtea de apel în considerente şi reflectate în dispozitivul acesteia.

Această modalitate de motivare a recursului reiese din însuşi conţinutul alin. (1) al normei legale menţionate, care condiţionează exercitarea acestei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în apel, numai pentru motive de nelegalitate.

Faţă de împrejurarea că recurentul nu a dezvoltat critici care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate şi că nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanţă în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acest act normativ, pentru considerentele expuse, va anula recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 1774A din 9 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 1774A din 9 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.