Peremption of appeal for six-month procedural inactivity following suspension of proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the respondent party by formally declaring the appellant's appeal perempted, thereby leaving the appellate court's decision to suspend the proceedings in force. The dispute arose from a civil procedural matter where the appellant, after having their appeal against a lower court's suspension order stayed at the High Court due to the parties' failure to appear at the hearing date, failed to perform any procedural acts for a continuous period exceeding six months. The court applied Articles 416 and 420 of the Code of Civil Procedure, which provide that a legal action is perempted by right if it remains in neglect for six months due to the parties' lack of diligence, calculating that the deadline for this lapse expired on May 16, 2022, thus resulting in the automatic dismissal of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 420 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of appeal for six-month procedural inactivity following suspension of proceedings: Prin rezoluţia din data de 6 septembrie 2021, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Hotărârea atacată
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei având ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de suspendare din data de 22 aprilie 2021, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
I.2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 iulie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..
I.3. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 27 august 2021 şi a fost repartizată spre soluţionare completului nr. 2, astfel cum rezultă din raportul ECRIS aflat la dosarul de recurs.
Prin rezoluţia din data de 6 septembrie 2021, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la data de 13 septembrie 2021, iar aceasta nu au formulat întâmpinare.
În cauză, prin rezoluţia din data de 20 octombrie 2021, a fost fixat termen de judecată la data de 16 noiembrie 2021, cu citarea părţilor în şedinţă publică, termen la care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa reţinând că părţile, care au fost legal citate pentru acel termen de judecată, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2022, a fost fixat termen la data de 17 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea discutării excepţiei perimării cererii de recurs, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra perimării recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la perimare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.: "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar alin. (2) al aceiaşi articol prevede că: "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".
Perimarea se poate constata şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, este necesar ca pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţilor.
Prin urmare, perimarea operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecării cererii de recurs, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din data de 16 noiembrie 2021, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecării cauzei.
În cauză, termenul de perimare, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 16 mai 2022 (luni).
Din verificarea actelor dosarului, rezultă că, din momentul în care judecata cererii de recurs a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (16 noiembrie 2021), părţile nu au formulat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii şi nici nu au efectuat vreun alt act de procedură.
În raport de considerentele reţinute, având în vedere că în termenul prevăzut de lege, din lipsa de diligenţă a părţilor, nu a fost întocmit niciun act de procedură, Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.