Territorial competence in data protection litigation: applicability of alternative jurisdiction under Law 102/2005 vs. abrogated Law 677/2001
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the plaintiff by resolving a negative conflict of jurisdiction, explicitly establishing that the Cluj-Napoca District Court has territorial competence to hear the case, thereby overriding the lower court's declination based on the defendant's domicile. The dispute arose from a civil action seeking the deletion of personal data from a credit bureau and compensation for moral damages, where two district courts (Cluj-Napoca and Timişoara) reciprocally declined jurisdiction due to a disagreement over which procedural law applied to the competence determination. The Court determined that under the principle of *lex temporis regit actum* and Article 25(2) of the Code of Civil Procedure, competence is governed by the law in force at the start of the proceedings (April 24, 2019), rendering the abrogated Law No. 677/2001 inapplicable to jurisdictional questions. Consequently, the Court applied the alternative territorial competence rule found in Article 24(4) of Law No. 102/2005 (republicated) in conjunction with GDPR, which allows the claimant to choose between the operator's seat or the data subject's residence, validating the plaintiff's choice of the Cluj-Napoca District Court where the operator is located.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, art. 18 din Legea nr. 677/2001, art. 1411 din Legea nr. 129/2018, art. 24 din Legea nr. 102/2005, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Territorial competence in data protection litigation: applicability of alternative jurisdiction under Law 102/2005 vs. abrogated Law 677/2001: , au fost invocate Regulamentul UE nr. 679/2016 – RGPD, Legea nr. 677/2001, decizia ANSPDCP nr. 105/2007, art. 111 şi 112 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 71, 77, 1206, 1207, 1214, 1215, 1349, 1357, 1364, 1381, 1385 Noul C. civ., Constituţia României, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Convenţia pentru protejarea persoanelor fată de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28.01.1981.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023
I Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii B. S.A. şi Biroul de Credit S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor să şteargă datele/informaţiile înregistrate în sistemul de evidenţă al Biroului de Credit S.A., care au fost prelucrate cu încălcarea principiului echităţii şi transparenţei, raportat la categoria de date prelucrate şi la data prelucrării efective, respectiv a datelor reprezentând data actualizării, categoria de întârziere, suma restantă, data primei restanţe, precum şi orice alte observaţii sau menţiuni şi respectiv a datelor reprezentând tipul contului, stare, data acordării, durata contului, valuta, suma acordată, suma datorată şi valoarea lunară programată, date care nu sunt colectate de la persoana vizată (fiind rezultate din derularea relaţiei contractuale şi prelucrate ulterior) şi pentru care operatorul nu a respectat obligaţia de informare prealabila corectă, ce decurge din art. 12 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu aplicarea principiilor compatibile ale deciziilor ANSPDCP nr. 105/2007 şi nr. 132/2011 raportat la art. 8 lit. a) din Convenţia 108.
Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la ştergerea tuturor datelor pentru care prelucrarea este neconformă cu Regulamentul General privind protecţia datelor (UE) 2016/678 şi respectiv la efectuarea unei informări complete cu privire la toate aspectele care produc efecte în relaţia de creditare prin prelucrarea datelor de către Biroul de Credit S.A., prin sistemul de evaluare automată individuală C..
A mai solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata prejudiciului moral suferit de reclamant prin prelucrarea datelor sale cu caracter personal în sistemul de evidenţă al Biroului de Credit S.A., precum şi pentru încălcarea drepturilor sale, prevăzute de RGPD, astfel: suma de 3.000 RON pentru faptul că i-a fost încălcat dreptul la viată intimă şi familială şi respectiv suma de 100 RON/zi reprezentând daune-interese, începând cu data înregistrării acţiunii şi până la data la care se restabileşte în tot legalitatea cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale reclamantului în sistemul de evidenţă al Biroului de Credit S.A..
În drept, au fost invocate Regulamentul UE nr. 679/2016 – RGPD, Legea nr. 677/2001, decizia ANSPDCP nr. 105/2007, art. 111 şi 112 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 71, 77, 1206, 1207, 1214, 1215, 1349, 1357, 1364, 1381, 1385 Noul C. civ., Constituţia României, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Convenţia pentru protejarea persoanelor fată de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28.01.1981.
2. Hotărârile care au generat conflictul
2.1 Prin sentinţa civilă nr. 5589 din data de 26 octombrie 2020, Judecătoria Cluj-Napoca – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, judeţul Timiş.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca – secţia civilă a reţinut că este învestită cu o cerere de obligare a pârâţilor la radierea unor date personale ale reclamantului din sistemul de evidentă al Biroului de Credit S.A., cerere care se analizează din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Judecătoria Cluj-Napoca a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 677/2001, apreciind că instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, respectiv Judecătoria Timişoara, întrucât din înscrisul depus la dosar rezultă că acesta domiciliază în Municipiul Timişoara, judeţul Timiş.
De asemenea, Judecătoria Cluj-Napoca a mai reţinut că este lipsit de relevanţă aspectul că Legea nr. 677/2001 a fost abrogata la data de 25 mai 2018, deoarece din înscrisurile depuse la dosar rezultă că efectuarea raportărilor contestate de reclamant a început sub imperiul legii vechi, începând cu luna aprilie 2016.
2.2 Prin sentinţa civilă nr. 22215 din data de 03 noiembrie 2022, Judecătoria Timişoara – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Cluj-Napoca, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Astfel, Judecătoria Timişoara – secţia I civilă a reţinut că, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 24 aprilie 2019, Legea nr. 677/2001 nu mai era în vigoare, întrucât a fost abrogată prin Legea nr. 129/2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 503/19.06.2018.
De asemenea, a constatat că la art. 1411 din Legea nr. 129/2018 (articol transpus în art. 24 din Legea nr. 102/2005, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 947 din 09 noiembrie 2018) legiuitorul a prevăzut expres că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, aceasta aparţine instanţei "de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reşedinţa obişnuită a persoanei vizate", fiind o regulă de competenţă teritorială alternativă, iar reclamantul are dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente.
Prin urmare, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, care vizează protecţia datelor cu caracter personal, a constatat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului (U.E.) 2016/679 şi ale art. 24 din Legea 102/2005, republicată, fiind astfel vorba despre o competenţă teritorială alternativă, de ordine privată, reglementată printr-o normă specială care se va aplica cu prioritate faţă de norma generală, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Astfel, a reţinut că există o dispoziţie de favoare pentru reclamant, prin exercitarea dreptului de alegere, conform art. 116 C. proc. civ., a oricăreia dintre instanţele deopotrivă competente, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, în a cărei rază teritorială are sediul unul dintre operatorii economici chemaţi în judecată în calitate de pârâţi, şi Judecătoria Timişoara, în a cărei circumscripţie domiciliază reclamantul.
II Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că, în speţă, instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, reţinând diferit dispoziţiile legale incidente cauzei.
Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, în timp ce Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a reţinut incidenţa prevederilor Regulamentului (U.E.) 2016/679 şi ale art. 24 din Legea 102/2005, republicată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi Biroul de Credit S.A., a solicitat instanţei obligarea acestora la ştergerea datelor sale cu caracter personal din sistemul de evidenţă al Biroului de Credit, invocând în drept dispoziţiile Regulamentului UE nr. 679/2016 – RGPD, Legea nr. 677/2001, decizia ANSPDCP nr. 105/2007, art. 111 şi 112 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 71, 77, 1206, 1207, 1214, 1215, 1349, 1357, 1364, 1381, 1385 Noul C. civ., Constituţia României, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Convenţia pentru protejarea persoanelor fată de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981.
Astfel, în raport cu obiectul cauzei şi cu temeiurile de drept invocate de către reclamant, Înalta Curte reţine că, în speţă, instanţa competentă a soluţiona litigiul se stabileşte în raport de dispoziţiile legii naţionale speciale ce reglementează protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, după cum au şi reţinut cele două instanţe aflate în conflict.
În acord cu cele reţinute de Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, din perspectiva aplicării în timp a normelor procedurale ce statuează asupra competenţei de soluţionare a cauzei, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 102/2005, republicate, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în forma în vigoare la data demarării prezentului litigiu, 24 aprilie 2019.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia, iar, conform alin. (4) al aceluiaşi articol, instanţa competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reşedinţa obişnuită a persoanei vizate.
Dispoziţiile legale anterior citate prevăd o competenţă teritorială alternativă, ipoteză în care alegerea între instanţele deopotrivă competente revine reclamantului, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., şi nu poate fi cenzurată nici de pârât şi nici de instanţă. Ca atare, odată alegerea făcută de către reclamant, instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, însă, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.
În prezenta cauză, reclamantul a înţeles să sesizeze cu soluţionarea litigiului Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, instanţă competentă prin raportare la sediul operatorului B. S.A. (Cluj-Napoca, Bd. x, jud. Cluj), stabilind în mod definitiv competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acesteia.
Nu poate fi luat în considerare argumentul Judecătoriei Cluj referitor la data faptelor reclamate, respectiv că acestea au început sub imperiul Legii nr. 677/2001 (din luna aprilie 2016), întrucât în discuţie nu este reglementarea substanţială a dreptului pretins, ci norma de competenţă.
Astfel, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că determinarea competenţei se face conform legii în vigoare la data începerii procesului. Or, în speţă procesul a început la data de 24 aprilie 2019, sub imperiul Legii nr. 102/2005.
Prin urmare, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă nu mai putea să dispună, nici din oficiu şi nici la cererea vreunei părţi, declinarea competenţei.
Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2023.