Cassation inadmissible for challenging evidentiary valuation and attorney fee proportionality instead of legal errors
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the plaintiff research institution and ordered it to pay reduced attorney fees of 1,500 RON to each of the five defendants, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had dismissed the plaintiff's substantive claim for 404,549 RON based on the defense of prescriptive limitation. The dispute involved a public institution seeking to recover a financial damage amount certified by the Audit Court from its former executive board members, which was initially dismissed by the lower courts due to the statute of limitations having expired; on cassation, the plaintiff challenged only the calculation of the defendants' legal costs, arguing that the evidence for the fees was insufficient, the involvement of a third-party funder was undisclosed, and the hourly rates were disproportionate. The High Court determined that the cassation was null because the plaintiff’s arguments regarding the evidentiary value of the documents, the necessity for ex officio inquiry into third-party funding, and the proportionality of the attorney fees constituted critiques of the factual merits and evidentiary assessment, which are inadmissible in cassation proceedings as they do not fall within the limited legal grounds for reversal under Article 488 of the Code of Civil Procedure, thereby leaving the appellate decision that confirmed the prescription defense fully in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ, art. 43 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 4711 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Cassation inadmissible for challenging evidentiary valuation and attorney fee proportionality instead of legal errors: The dispute involved a public institution seeking to recover a financial damage amount certified by the Audit Court from its former executive board members, which was initially dismissed by the lower courts due to the statute of limitations having expired; on cassation, the plaintiff challenged only the calculation of the defendants' legal costs, arguing that the evidence for the fees was insufficient, the involvement of a third-party funder was undisclosed, and the hourly rates were disproportionate. The High Court determined that the cassation was null because the plaintiff’s arguments regarding the evidentiary value of the documents, the necessity for ex officio inquiry into third-party funding, and the proportionality of the attorney fees constituted critiques of the factual merits and evidentiary assessment, which are inadmissible in cassation proceedings as they do not fall within the limited legal grounds for reversal under Article 488 of the Code of Civil Procedure, thereby leaving the appellate decision that confirmed the prescription defense fully in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for obliging the appellant to pay the appellees' legal costs as the party that lost the cassation appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 17.12.2019 sub nr. x/2019, ulterior declinată, prin încheierea din data de 11.10.2019, şi înregistrată sub nr. x/2019 la secţia a III-a Civilă, astfel cum a fost precizată, reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultura - Băneasa a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor A., B., C., D. şi E. la plata sumei de 404.549 RON şi a dobânzilor şi a majorărilor de întârziere calculate în baza art. 73 indice 1 din Legea nr. 500/2002, reprezentând prejudiciul constatat de Curtea de Conturi a României prin decizia nr. 16/12.11.2012, menţinută prin decizia nr. 1/06.01.2014, în calitate de angajaţi şi membri în conducerea Consiliului de Administraţie al reclamantei-creditoare începând cu anul 2006.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă
Prin sentinţa civilă nr. 1647/30.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de fiecare dintre pârâţi ca neîntemeiate; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă; a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată, astfel - suma de 4.760 RON către pârâta C.; suma de 4.760 RON către pârâta D.; suma de 4.760 RON către pârâtul E.; a respins pretenţiile de 1.404 RON + 3.355,80 RON către pârâtul B., şi de 4.760 RON către pârâta A., cu titlu de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură - Băneasa şi pârâţii A. şi B..
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă
Prin decizia civilă nr. 250A din 18 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură - Băneasa, împotriva sentinţei civile nr. 1647F 30/10/2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C., D. şi E., ca nefondat; a admis apelurile formulate de apelanţii-pârâţi A. şi B., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a obligat pe reclamantă la plata către pârâţii A. şi B. a cheltuielilor de judecată de 4.760 RON fiecare reprezentând onorariu de avocat; a menţinut în rest sentinţa civilă apelată; a obligat pe apelanta-reclamantă la plata către apelanţii-pârâţi A. şi B. a cheltuielilor de judecată de 169,10 RON fiecare reprezentând taxă judiciară de timbru în apel; a obligat pe apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă A. a cheltuielilor de judecată de 2.588,25 RON; către apelantul-pârât B. a cheltuielilor de judecată de 2.582,30 RON; către intimatul-pârât E. a cheltuielilor de judecată de 2.380 RON; către intimata-pârâtă D. a cheltuielilor de judecată de 2.380 RON şi către intimata-pârâtă C. a cheltuielilor de judecată de 2.380 RON reprezentând onorariu de avocat în apel.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură – Băneasa, invocând drept motive de casare motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 30.06.2022 sub nr. x/2019.
Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că a soluţionat cererea reclamantei cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor acordat pârâţilor în temeiul art. 451, art. 452, art. 453 C. proc. civ. încălcând grav normele de procedură şi dispoziţiile legale în materie.
Într-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, că acestea sunt dovedite prin printuri de facturi şi chitanţe certificate conform cu originalul de către avocat, nesemnate de primire de către pârâţi, cu OP-uri din aplicaţii bancare necertificate şi neasumate prin semnătură şi ştampilă, de către bancă. Prin urmare, astfel de documente (fără semnătură sau ştampilă şi fără semnătura de primire a intimatului) prezentate instanţei, doar certificate conform cu originalul, nu poate părea ca fiind o copie a originalului.
În acest sens, a invocat practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1378 din 23 aprilie 2010, decizia nr. 65/2015, decizia nr. 22 din 15 ianuarie 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă), precum şi Ordinul nr. 2226/2006, anexa nr. 3, privind utilizarea unor formulare financiar-contabile, pct. 43 din Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile din OMFP nr. 3512/2008, precum şi pct. 46 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a art. 146 din Codul fiscal, în ceea ce priveşte TVA.
Într-un al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel în mod eronat a admis pentru pârâta A. cheltuieli de judecată dovedite cu un ordin de plată efectuat de către F., persoană străină de litigiu. În opinia recurentei, numita F. finanţează cheltuielile pârâtei fără a dovedi beneficiul patrimonial şi fără a depune la dosarul cauzei contractul de finanţare a procesului sau contractul de împrumutul încheiat pentru acoperirea cheltuielilor unui proces al paratei.
Prin urmare, aceste contracte nefiind depuse la dosarul cauzei, nu au fost puse nici în discuţia părţilor, având în vedere faptul că, totuşi, prin intermediul contractului de finanţare a procesului se poate ajunge, indirect, la dobândirea parţială a dreptului ce a fost litigios şi pentru care poate fi pusă în discuţie "incapacitatea" de a contracta.
Instanţa de apel trebuia să oblige pârâţii să precizeze dacă beneficiază de o finanţare a procesului din partea unor terţe persoane şi, dacă se întâmpla să fie aşa, să indice finanţatorul sau finanţatorii, precum şi condiţiile în care a fost acordată finanţarea, în acest fel, să se asigure că niciunul dintre judecători nu se află in conflict de interese cu finanţatorul sau finanţatorii, în condiţiile în care art. 43 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. prevede că judecătorul este incompatibil "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa".
Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de apel nu a dezlegat fondul pretenţiilor privind cheltuielile de judecată, la dosarul cauzei nefiind solicitat contractul de reprezentare pentru a se putea stabili dacă suma solicitată ca onorariu are sau nu în componenţa sa şi un onorariu de succes şi nici nu a solicitat dovedirea cu înscrisuri a celorlalte cheltuieli.
Or, în speţă, dacă există prevăzut în contract, onorariul de succes nu trebuie considerat în sarcina părţii care a pierdut procesul, deoarece asemenea cheltuială nu este imputabilă părţii căzute in pretenţii, ci constituie recompensa suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar şi voluptuar al părţii promitente.
Instanţa de apel avea obligaţia legală de a analiza şi a determina daca s-a încălcat această sferă a cheltuielilor reale, necesare şi rezonabile, în cazul în care se constata că onorariul plătit avocatului are un caracter voluptuar, cu titlu de recompensă pentru avocat, care depăşeşte în valoare munca efectiv prestată de acesta.
Instanţa nu a reţinut însă că, pentru calificarea raporturilor desfăşurate între părţi, trebuie stabilită natura onorariului negociat de părţi şi regimul său juridic, reţinând în acest sens dispoziţiile art. 134 alin. (1) din Statut, că onorariile pot fi stabilite sub formă de onorarii orare, onorarii fixe (forfetare), onorarii de succes, onorarii formate din combinarea criteriilor anterioare.
De asemenea. tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie sa fie şi previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul a le contesta şi combate.
Or în speţă, reclamanta, instituţie publică, nu a avut cunoştinţă, si nici acces la cheltuielile pe care pârâţii care au câştigat procesul le-au efectuat in cadrul litigiului soluţionat prin hotărâre judecătorească, fiind practic in imposibilitatea formulării apărării, contestării şi combaterii acestora.
Cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la caracterul vădit disproporţionat al onorariului de avocat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfăşurată de avocat, recurenta-reclamantă solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea acestuia.
Recurenta-reclamantă a apreciat că aceste cheltuieli sunt disproporţionate şi a solicitat ca instanţa să ţină seama şi de circumstanţele cauzei, respectiv de faptul că reclamanta este obligată de deciziile Curţii de Conturi la recuperarea prejudiciului, precum şi de faptul că avocatul pârâţilor a formulat o singură întâmpinare pentru toţi pârâţii.
Recurenta-reclamantă a mai solicitat a se avea în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii de Conturi, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, prin care legiuitorul a conferit Curţii de Conturi atributul verificării şi constatării abaterilor/neregulilor în gestionarea fondurilor publice, precum şi rolul de a estima abaterea/eroarea constatată, în timp ce obligaţia legală a determinării efective a prejudiciului cert astfel creat, este trasată conducerii entităţii verificate, care trebuie sa ia şi masurile necesare recuperării lui.
Totodată, a susţinut că nu a dat dovada de rea-credinţă, în înaintarea acţiunii în justiţie, fiind constrânsă în caz contrar de posibilitatea de sesizare a organelor de urmărire penală de către Curtea de Conturi, în situaţia în care se constata ca nu am data curs deciziilor Curţii de Conturi, dar şi de suspendarea din funcţie a persoanelor acuzate de săvârşirea de fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate in urma controalelor efectuate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 şi urm. C. proc. civ.
În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
3. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinările depuse la dosar la data de 12.08.2022, respectiv 18.08.2022, intimaţii-pârâţi au solicitat în principal să se constate nul recursul pentru nemotivare, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar să se respingă ca nefondat şi să se menţină hotărârea atacată ca legală şi temeinică; să fie obligată recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
Intimaţii-pârâţi au solicitat să se constate că cererea de recurs nu conţine precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate, singura precizare fiind aceea că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la cheltuielile de judecată, fără a dezvolta şi a arăta, în mod concret, care ar fi normele greşit aplicate de către instanţa de apel. În acest sens, cu titlu de practică judiciară, intimaţii-pârâţi au indicat decizia nr. 2513 din 18 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 490 alin. (2) corob. cu art. 4711 alin. (3) C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:
Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Simpla încadrare a unui sau mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulţumiri ale părţii faţă de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs şi nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanţa de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.
Aşadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că a soluţionat cererea reclamantei cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor acordat pârâţilor în temeiul art. 451, art. 452, art. 453 C. proc. civ.
Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că nu au fost dovedite cheltuielile de judecată acordate pârâţilor, dar şi că onorariul de avocat este vădit disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, reprezintă, în realitate, critici referitoare la forţa probantă a înscrisurilor, precum şi la modalitatea în care instanţa a înţeles să valorifice mijloacele de probă administrate şi să interpreteze probele. Aceste aspecte, ce ţin de reaprecierea probelor, apte a determina o altă situaţie de fapt decât cea statuată în apel, excedează cadrului procesual al recursului, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalităţii hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Pentru a fi incident vreunul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate, nu este suficient ca recurenta-reclamantă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.
Or, stabilirea, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut procesul. În analiza sa, instanţa trebuie să se raporteze în permanenţă la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.
De aceea, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, această chestiune nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în niciunul dintre motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că instanţa de apel trebuia să oblige pârâţii să precizeze dacă beneficiază de o finanţare a procesului din partea unor terţe persoane, iar în caz afirmativ să indice finanţatorul şi condiţiile în care a fost acordată finanţarea, precum şi că instanţa de apel nu a solicitat contractul de reprezentare pentru a putea stabili dacă suma solicitată ca onorariu are sau nu în componenţa sa şi un onorariu de succes, Înalta Curtea apreciază că nici acestea nu se pot încadra în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ.
Astfel, se impune precizarea că, prin procesul civil se urmăreşte, de regulă, protecţia judiciară a unor interese private, ceea ce impune un rol important al părţilor nu numai în declanşarea procesului, ci şi în desfăşurarea acestuia.
Ordonarea unor probe din oficiu nu este o obligaţie pentru judecător, ci doar o facultate, aşa cum rezultă foarte clar din redactarea art. 254 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ. ("...pe care le poate ordona..."), precum şi din alin. (6) al aceluiaşi articol, care prevede că părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii. Aşadar, obligaţia părţilor de a-şi proba pretenţiile şi apărările primează faţă de facultatea judecătorului de a ordona probe din oficiu, fiind posibil ca instanţa să soluţioneze cauza numai prin raportare la probele propuse de către părţi.
De asemenea, o expresie a principiului rolului activ al judecătorului este şi obligaţia de a respecta limitele învestirii. Limitele judecăţii trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanţei, rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt fiind limitat la aspectele ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa având sarcina de a clarifica doar acele situaţii care impun o explicitare a cererii deduse judecăţii, cum sunt cea în care cererea este denumită greşit sau cea în care, deşi se face referire la o anumită instituţie juridică, argumentarea în fapt a cererii vizează o altă instituţie.
Or, prin cererea de apel, reclamanta nu a criticat în niciun fel modul în care au fost administrate probele cu privire la cheltuielile de judecată, ci doar şi-a manifestat nemulţumirea faţă de cuantumul acestora, astfel că instanţa de apel nu putea să se pronunţe cu privire la ceva ce nu s-a cerut.
Prin urmare, rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că aspectele prezentate de recurenta-reclamantă nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
Pe cale de consecinţă, ca parte căzută în pretenţii, recurenta-reclamantă va fi obligată, în baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., la plata sumelor de de câte 1500 RON către fiecare dintre intimaţii-pârâţi, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat redus, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la complexitatea şi dificultatea cauzei, precum şi la apărările ce au fost formulate în recurs, având în vedere şi faptul că recursul a fost soluţionat la primul termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură - Băneasa.
Anulează recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură - Băneasa împotriva deciziei nr. 250A din 18 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă la plata sumelor de câte 1500 RON către fiecare dintre intimaţii-pârâţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2023.