Appeal against administrative denial of insurance guarantee payment for judicially established civil damages dismissed

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 26.05.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 26315/10.05.2021, prin care pârâtul F.G.A a admis cererea de plată cu privire la suma de 7.131 RON şi a respins cererea de plată cu privire solicitarea reclamantei de actualizare a acestei sume cu indicele de inflaţie.

În motivare a arătat că prin sentinţa penală nr. 1819/23.07.2020, pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 12/14.01.2021 a Curţii de Apel Craiova, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi a fost obligată partea responsabilă civilmente, S.C. A. S.A. la plata sumei de 7.131 RON, cu titlu de daune materiale, şi actualizată cu rata inflaţiei de la data producerii prejudiciului până la data efective a părţii.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/03.02.2021, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a solicitat plata sumei de 7.131 RON, cu titlu de daune materiale, astfel cum a fost stabilită prin sentinţa penală nr. 1819/23.07.2020, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul penal nr. x/2018, şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 12/14.01.2021 a Curţii de Apel Craiova.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 628 din data de 30 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 26315/10.05.2021 emisă de FGA şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a despăgubirilor în cuantum de 7131 RON acordate prin art. 1 al deciziei, de la data producerii prejudiciului şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că suma solicitată cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflaţie, reprezintă creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel că această creanţă trebuia achitată de pârâtul FGA în modalitatea şi cuantumul stabilit prin hotărârea penală definitivă.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 628 din data de 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea primei instanţe este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2019, art. 4 alin. (1), lit. a), art. 1l şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 din Norma 24/2019, art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea 503/2004.

Instanţa de fond a considerat în mod eronat faptul că suma solicitată cu titlu de despăgubiri de către intimata-reclamantă actualizată cu indicele de inflaţie reprezintă creanţă certă, lichidă şi exigibilă deoarece prin sentinţa nr. 1819/23.07.2020 pronunţată de Judecătoria Craiova rămasă definitivă prin Decizia nr. 12/14.01.2021, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la eventuale sume datorate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sau dacă suma solicitată poate fi recuperată din resursele FGA, cu atât mai mult cu cât FGA nu a fost parte în procesul purtat între reclamantă şi asigurătorul în faliment, fiind terţ faţă de hotărârea pronunţată.

Pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat trebuie îndeplinită condiţia tripartită de părţi, obiect şi cauză, însă în ce priveşte prima condiţie, FGA nu a fost parte în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, obiectul cauzei era constituit din pretenţiile ridicate împotriva asigurătorului faţă de care nu fusese deschisă procedura falimentului la data pronunţării sentinţei, respectiv recuperarea prejudiciului prin resursele societăţii de asigurare, în timp ce în prezenta cauză se contestă un act administrativ privind soluţionarea unei cereri de plată de către FGA, având ca finalitate plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri din resursele financiare ale unei instituţii de drept public.

În continuare, învederează că FGA nu poate fi asimilat categoriei aşa-numiţilor "avânzi-cauză", căci nu este succesorul în drepturi al asigurătorului şi nici nu există vreun temei legal în baza căruia să se considere ca ar fi avut loc vreun transfer de patrimonii, în acest sens de altfel s-a pronunţat atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia 26/2017, cât şi Curtea Constituţională prin Decizia 80/2017.

Mai mult, nefiind parte în acel proces, Fondul nu a putut formula apărări, iar în măsura în care s-ar admite excepţia invocată ar fi încălcat în mod definitiv dreptul la apărare, astfel cum acesta este prevăzut de art. 6 CEDO.

În ce priveşte cauza, reclamantul a formulat acţiunea în pretenţii - în atragerea răspunderii contractuale a societăţii de asigurare care a încheiat poliţa RCA, ori între FGA şi reclamant nu exista niciun contract, FGA fiind investit în temeiul Legii nr. 213/2015 cu soluţionarea unei cereri de plată.

Pentru a îndeplini condiţiile prevăzute de lege şi a-şi putea recupera sumele solicitate din disponibilităţile FGA, este absolut necesar ca suma să rezulte direct dintr-un contract de asigurare, respectiv să fie o despăgubire indemnizaţie/primă, condiţie neîndeplinită de penalităţile de întârziere având ca izvor un drept de creanţa izvorât din nerespectarea obligaţiei de plata de către asigurător, şi nu de FGA.

Raportat la faptul că FGA nu este un asigurător şi nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment ci are ca scop protejarea creditorului de asigurare, ca unic creditor de asigurare care deţine mai multe creanţe de asigurare, de consecinţele insolvenţei unui asigurător, a faptului că FGA este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care este constituit şi a faptului că, legiuitorul a obligat FGA să analizeze şi instrumenteze dosarele de daună, recurentul-pârât apreciază că, FGA a procedat în baza legii la analizarea şi instrumentarea dosarului de daună şi a emis decizia contestată, astfel că, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată cu menţinerea Deciziei nr. 26.315/10.05.2021.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 26315/10.05.2021, prin care pârâtul F.G.A a admis cererea de plată cu privire la suma de 7.131 RON şi a respins cererea de plată cu privire solicitarea reclamantei de actualizare a acestei sume cu indicele de inflaţie.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat în parte Decizia nr. 26315/10.05.2021 emisă de FGA şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a despăgubirilor în cuantum de 7.131 RON acordate prin art. 1 al deciziei, de la data producerii prejudiciului şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că suma solicitată cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflaţie, reprezintă creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel că această creanţă trebuia achitată de pârâtul FGA în modalitatea şi cuantumul stabilit prin hotărârea penală nr. 1819/23.07.2020, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul penal nr. x/2018 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 12/14.01.2021 a Curţii de Apel Craiova.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept material cuprinse în art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2019, art. 4 alin. (1), lit. a), art. 1l şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 din Norma 24/2019, art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea 503/2004.

Sub acest aspect, recurentul-pârât susţine că prima instanţă a considerat în mod eronat faptul că suma solicitată cu titlu de despăgubiri de către intimata-reclamantă actualizată cu indicele de inflaţie reprezintă creanţă certă, lichidă şi exigibilă deoarece sentinţa nr. 1819/23.07.2020 pronunţată de Judecătoria Craiova rămasă definitivă prin Decizia nr. 12/14.01.2021, nu se poate opune cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 430 din C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie raportat la situaţia de fapt reţinută, soluţie pe care, la rândul său, o adoptă ca atare, apreciind, implicit, că sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât formulate din această perspectivă.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015: "creditorii de asigurări sunt, după caz:

(i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;

(ii) beneficiarul asigurării - terţa persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;

(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă."

Înalta Curte observă că potrivit dispoziţiilor enunţate supra, în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

În acest sens se constată că prin sentinţa penală nr. 1819/23.07.2020 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2018, s-a recunoscut Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea victimelor B. şi C., în urma accidentului de circulaţie provocat de conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, asigurat de răspundere civilă la Societatea de asigurări A. S.A., reţinându-se astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, de 7131 RON, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi.

Potrivit art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare în perioada de referinţă, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în caz de vătămare corporală şi deces, iar art. 55 din acelaşi act normativ statuează în sensul că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

Aşadar, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanţei de asigurare aceeaşi definiţie, respectiv "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul naţional a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reţinut instanţa de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova pretenţiile acestuia în cuantum de 7131 RON în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

Ca urmare, despăgubirea menţionată este o obligaţie izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută şi sancţionată ca atare o acţiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deţinut de autorul prejudiciului.

În acest context, instanţa de control judiciar aminteşte că, în materie penală, este consacrat dreptul de opţiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluţionarea pretenţiilor sale civile pe calea acţiunii civile promovate la o instanţă civilă şi promovarea unei acţiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege, ambele variante juridice conferind părţii vătămate posibilitatea de a acţiona în justiţie în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Este adevărat că sentinţa penală nr. 1819 din data de 23 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Lehliu Craiova în dosarul nr. x/2018, nu are autoritate de lucru judecat faţă de litigiul de faţă, având un obiect diferit, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat şi în această cauză.

De altfel, deşi prevederile Legii nr. 213/2015 şi ale Legii nr. 503/2004 operează, în aparenţă, cu noţiuni autonome, acestea au acelaşi înţeles şi întindere cu cele prevăzute de C. civ. şi ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România. Noţiunile de persoană îndreptăţită să primească despăgubiri sau de creanţă de asigurare au fost analizate, discutate şi soluţionate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2018, care, în soluţionarea laturii civile cu care a fost învestită, a stabilit că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este îndreptăţit să primească despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Ca atare, chiar dacă recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, dezlegările menţionate sunt opozabile şi acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condiţiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societăţii de asigurări A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Aşa fiind, în temeiul obligaţiei de garanţie legală pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă şi, cu atât mai mult, a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securităţii juridice opunându-se repunerii în discuţie în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligaţii legale, a calităţii de creditor de asigurare în privinţa solicitantului sau de creanţă de asigurare a sumei pretinse, chestiuni deja tranşate de către o instanţă judecătorească, cu exigenţele procesuale specifice.

În acest sens sunt avute în vedere dispoziţiile art. 2214 din C. civ., care prevăd că: "În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite", precum şi dispoziţiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit cărora: "(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată."

Totodată, Înalta Curte reţine şi prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit cărora: "Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs. (....)".

De asemenea, potrivit art. 268 pct. 1 lit. g) din Directiva 2009/138/CE, creanţa de asigurare este orice sumă care este datorată de către întreprinderea de asigurare unor asiguraţi, deţinători de poliţe de asigurare, beneficiari sau oricărei părţi vătămate având drept direct de acţiune împotriva întreprinderii de asigurare şi care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operaţiune prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. b) şi c) din activitatea de asigurare directă, inclusiv o sumă rezervată pentru persoanele respective, în cazul în care unele elemente ale datoriei nu sunt încă cunoscute.

În acest context normativ rezultă, aşadar, că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare nu este reprezentată doar de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de persoana asigurată sau a beneficiarului asigurării, ci este reprezentată şi de contravaloarea pierderii suferite de o terţă persoană îndreptăţită prin producerea riscului asigurat, în speţă de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Din această perspectivă, faţă de cele reţinute prin sentinţa penală nr. 1819/23.07.2020 a Judecătoriei Craiova, instanţa de control judiciar constată că efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 7131 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA la Societatea de asigurare A. S.A., aflată în procedura falimentului.

Ca urmare, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare, astfel încât este neîndoielnic că suma solicitată de acesta îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare, iar obligaţia de despăgubire ce revine pârâtului derivă din contractul de asigurare, reprezentând un drept direct de acţiune, fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu direct.

Pe cale de consecinţă, în speţă este dovedită calitatea reclamantului de creditor de asigurare, fiind o persoană îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reţinut în procesul penal, prin care asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. S.A. a fost obligat să plătească reclamantului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova suma de 7131 RON şi dobânda legală, reprezentând cheltuieli de spitalizare furnizate persoanelor vătămate B. şi C., în urma accidentului rutier provocat de persoana asigurată RCA la societatea de asigurare menţionată.

În această situaţie, contrar susţinerilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte reţine că suma solicitată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu titlu de cheltuieli de spitalizare rezultă dintr-un contract de asigurare, iar în realizarea scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, conform căruia Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligaţii izvorâte din contracte de asigurare, facultative şi obligatorii, constată că refuzul pârâtului de a valorifica cererea de plată formulată de către reclamant, pe baza documentelor justificative, este nelegal, iar hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie.

Pe cale de consecinţă, în considerarea argumentelor expuse supra, constatând că toate susţinerile recurentului-pârât sunt nefondate şi că nu a fost demonstrată nelegalitatea hotărârii criticate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanţe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 628 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023.