Appeal against refusal to impose enforcement penalties for tax-related share sale decree dismissed

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 09.06.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-Ministrul României, să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea, în sarcina Prim Ministrului Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, întrucât nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, calculată de la data de 08.06.2019, precum şi fixarea cuantumului penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 zile acordate prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1557 din data de 20 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia necompetenţei materiale, excepţia nulităţii acţiunii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia rămânerii fără obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei extinctive, dar şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-Ministrul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea în fond a procesului, admiterea cererii de executare silită, amendarea prim-ministrului şi fixarea cuantumului penalităţilor în valoare de 1000 RON/zi de întârziere.

Urmare unei succinte prezentări a obiectului cauzei şi aspectelor statuate prin hotărârea recurată, recurentul a învederat, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de fond este rezultatul unei erori grave în care aceasta s-ar fi aflat, când a apreciat că obligaţia stabilită prin titlul executoriu (decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a fost executată prin emiterea H.G. nr. 746/2022, în condiţiile în care această hotărâre de guvern încalcă procentul stabilit prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunând vânzarea de acţiuni în procent de 1%, iar nu de 8% din capitalul social.

În opinia recurentului, în virtutea prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, limita de 8%, prevăzută de dispoziţiile art. 9 din anexa O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost acesta modificat prin O.G. nr. 55/2003, trebuie înţeleasă în sensul că salariaţii B. nu pot cumpăra, la preţul de privatizare cu care a cumpărat şi B., mai mult de 8% din capitalul social al B., iar nu că Guvernul, drept organ al administraţiei, are căderea să stabilească discreţionar orice procent inferior celui de 8%.

Printr-un alt set de critici recurentul a arătat că, prin hotărârea pe care trebuia să o adopte conform deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernul României trebuia să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile în care cei care aveau calitatea de salariaţi ai B. S.A., la data privatizării societăţii, pot să exercite dreptul ce le-a fost conferit de legea privatizării B., de a dobândi acţiuni ale societăţii. Or, în opinia recurentului, prin H.G. nr. 746/08.06.2022, Guvernul României nu a stabilit astfel de proceduri, termene şi condiţii, mulţumindu-se să dispună că acestea vor fi reglementate ulterior, prin ordin al ministrului energiei, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

Din această perspectivă, recurentul, făcând trimitere şi la întâmpinarea depusă în dosarul nr. x/2022, a argumentat că prin H.G. nr. 746/08.06.2022 Guvernul României nu a organizat punerea în executare a dispoziţiilor din lege privind vânzarea de acţiuni către salariaţii B., nereprezentând o executare a obligaţiei impuse Guvernului prin decizia nr. 2370/08.05.2019, ci doar o promisiune că această executare va fi efectuată în viitor.

În legătură cu penalităţile de întârziere, recurentul a apreciat că simplul fapt al neexecutării obligaţiei în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este suficient pentru stabilirea acestora, premisele şi situaţia de fapt fiind aceleaşi şi în data de 08.06.2019 şi în data de 08.06.2022, în contextul în care intimaţii au întârziat emiterea hotărârii de guvern fără vreo justificare, prin chiar nota de fundamentare a unui astfel de act fiind indicat faptul că hotărârea a fost emisă pentru limitarea penalităţilor de întârziere.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-Ministrul României au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că în mod corect şi legal, instanţa de fond a constatat că, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/08.06.2022, prin care s-a aprobat vânzarea, de către Ministerul Energiei, a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea B., reprezentând o cotă procentuală de 1 % din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

În opinia intimaţilor, emiterea antereferitei hotărâri reprezintă demers de executare, în sensul art. 24 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care instanţa de fond a reţinut corect că, la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti contestate pe calea recursului, nu se mai justifică aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, mai exact aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice centrale pârâte şi obligarea Guvernului României la plata penalităţilor prevăzute de art. 906 C. proc. civ.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 24 noiembrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente şi de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, examinând cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat doar formal de către recurent.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar potrivit prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă, prin nerespectarea cerinţei legale, s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Înalta Curte constată, însă, că, prin criticile formulate de către recurent, acesta nu evocă niciuna dintre ipotezele reglementate de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., astfel că instanţa de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Este de reţinut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. B. - S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâţilor la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanţă a constatat că cererea este neîntemeiată, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea B., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, că emiterea H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o îndeplinire a obligaţiei stabilite prin decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, problema de drept dedusă judecăţii în calea de atac este aceea a verificării aplicării, de către prima instanţă, a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu.

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urma a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

În sprijinul afirmaţiei neexecutării titlului executoriu, recurentul-reclamant a susţinut că H.G. nr. 746/2022 stabileşte că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acţiunile B., astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu şi că nu detaliază, în întregime, modalitatea de punere în executare a obligaţiei, care este delegată altei autorităţi publice (Ministerul Energiei).

Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea B., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că pârâtul debitor a respectat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%.

Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Nu se poate reţine, astfel, o greşită aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, din perspectiva interpretării dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost acesta modificat prin O.G. nr. 55/2003, câtă vreme o atare interpretare a fost realizată prin chiar decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că ar viza o obligaţie de vânzare de până la 8% din capitalul social (iar nu de 8%), iar în cauza pendinte instanţa a fost învestită cu verificarea punerii în executare a unei astfel de hotărâri, iar nu cu legalitatea soluţiei astfel pronunţate.

Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede şi termenul limită până la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii B. – 31 decembrie 2023.

Cum prin sus indicata hotărâre, Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acţiunile, cât şi termenul până la care acestea se vor vinde, obligaţia prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătoreşti.

Câtă vreme titlul executoriu şi dispoziţiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligaţia reglementării, prin hotărâre de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acţiunilor şi nu impun ca procedura să se desfăşoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern doar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speţă, prin ordin de ministru (emis de Ministerul Economiei).

Toate acest aspecte au fost valorificate de instanţa de fond prin sentinţa recurată, care, contrar susţinerilor din recurs, cuprinde detaliat motivele pentru care s-a apreciat că obligaţia din titlul executoriu a fost îndeplinită.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, respectiv cu titlu de garanţie a realizării dreptului de către subiectele cărora le incumbă o anumită obligaţie. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022 anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost executată înainte ca reclamantul să promoveze acţiunea. Aceleaşi raţiuni justifică şi neacordarea penalităţilor de întârziere, nefiind suficient simplul fapt al neexecutării obligaţiei în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1557 din data de 20 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.