Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 925/2023 AI generated

Traffic fine appeal assigned to Buftea Court on exclusive offense-site jurisdiction

Case Number Decizia nr. 925/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Buftea Court (Judecătoria Buftea), Civil Section, which prevailed over the Târgoviște Court's declination. The dispute was a contraventional appeal against a traffic fine (speeding at 91 km/h in a 40 km/h zone, recorded by radar on DN7 Buftea, km 16+600m), where two courts disagreed on territorial jurisdiction. The Court held that, despite the general rule under art. 32(1) of O.G. no. 2/2001 allowing alternative jurisdiction (place of offense or contravenient's domicile), the special norm in art. 118(1) of O.U.G. no. 195/2002 establishes exclusive territorial jurisdiction at the court where the offense was committed, which is determinative. Since the offense occurred in Buftea, Ilfov County, the case must proceed there, making the Buftea Court's jurisdiction final and binding.

Legislator headnote

AI generated

art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 134 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Traffic fine appeal assigned to Buftea Court on exclusive offense-site jurisdiction: The dispute was a contraventional appeal against a traffic fine (speeding at 91 km/h in a 40 km/h zone, recorded by radar on DN7 Buftea, km 16+600m), where two courts disagreed on territorial jurisdiction. The Court held that, despite the general rule under art. 32(1) of O.G. no. 2/2001 allowing alternative jurisdiction (place of offense or contravenient's domicile), the special norm in art. 118(1) of O.U.G. no. 195/2002 establishes exclusive territorial jurisdiction at the court where the offense was committed, which is determinative. Since the offense occurred in Buftea, Ilfov County, the case must proceed there, making the Buftea Court's jurisdiction final and binding.

Keywords

AI generated
traffic fine jurisdictional matters e-justice conflict rule application for enforcement - Decision category of offence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Basis for the High Court's ruling in the negative conflict of jurisdiction, establishing the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 16.06.2022, sub nr. de dosar de mai sus, petentul A. a formulat plângere contravenţională, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Ilfov.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Judecătoriei Târgovişte

Prin sentinţa civilă nr. 3713 din 3 octombrie 2022, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgovişte şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilvof – Poliţia Oraşului Buftea – Serviciul Rutier, în favoarea Judecătoriei Buftea.

A reţinut instanţa că, potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Or, instanţa a constatat că fapta pentru care petentul a fost sancţionat prin procesul-verbal nr. x/24.06.2022 a fost săvârşită pe DN7 Buftea, km 16+600m.

Hotărârea Judecătoriei Buftea

Prin sentinţa civilă nr. 18419/2022 din 13 decembrie 2022, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea în cauza formulată de petent A. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Ilfov - Poliţia Oraşului Buftea - Serviciul Rutier şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 (modificat prin Legea nr. 107/2022), plângerea contravenţională se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.

Din interpretarea teleologică a textului de lege mai sus indicat rezultă că legiuitorul a stabilit o competenţă teritorială alternativă, la alegerea petentului, ca o măsură de protecţie legislativă a persoanelor care contestă procesele-verbale de constatare a contravenţiilor (pentru a facilita accesul acestora la judecătoria cea mai apropiată de locuinţa/sediul lor).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Conflictul negativ de competentă între cele două instanţe a fost generat de aspectul competenţei teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

În speţă, prin procesul-verbal nr. x/24.06.2022 ce face obiectul acţiunii pendinte, petentul a fost sancţionat contravenţional întrucât la data de 29.05.2022, ora 12:29, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe DN7 Buftea din direcţia Târgovişte către Bucureşti, cu o viteză de 91 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză la 40 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar.

Dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 au caracter de normă generală, fiind norme cu o sferă largă de aplicare ce formează dreptul comun în materie contravenţională, acestea fiind aplicabile în cazul în care alte reglementări speciale nu derogă. În acest sens, art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 reprezintă norma de competenţă specială în domeniul căilor de atac împotriva proceselor-verbale ce sancţionează fapte privind circulaţia pe drumurile publice.

Competenţa stabilită de textul de lege mai-sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că petentul – contravenient trebuie să se adreseze exclusiv instanţei de la locul constatării faptei.

Prin urmare, în raport de specificul materiei reglementate, pentru stabilirea instanţei competente teritorial determinant este locul constatării faptei, acesta fiind cel înscris în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie contestat.

În speţă, presupusa faptă contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost constatată de către un agent din cadrul IPJ Ilfov, pe DN7 Buftea, din direcţia Târgovişte către Bucureşti, locul constatării contravenţiei fiind locul în care vehiculul a fost surprins de aparatul radar.

Potrivit actelor afle la dosar, punctul în care a fost înregistrată viteza de 91 km/h, reţinută în cuprinsul procesului-verbal contestat, este DN7 Buftea, din direcţia Târgovişte către Bucureşti (km 16+600 m).

În aceste condiţii, având în vedere că locul în care a fost săvârşită presupusa faptă contravenţională, respectiv poziţia geografică în care a fost surprinsă viteza reţinută în cuprinsul procesului-verbal contestat se află în judeţul Ilfov, localitatea Buftea, şi, prin urmare, făcând aplicarea normei speciale în materie, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, care reprezintă judecătoria în a cărei rază teritorială a fost constatată fapta.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia civilă, în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe petentul A. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Ilfov - Poliţia Oraşului Buftea - Serviciul Rutier, în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.