Jurisdictional competence for delictual liability claims against the Insured Persons Guarantee Fund for delayed settlement of payment requests

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 04.01.2022 sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: 1) în principal, obligarea FGA la plata sumei de 160.373,13 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între: a) momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligaţia de a soluţiona cererile de plată formulate de A. şi b) momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată; 2) în subsidiar, obligarea FGA la plata sumei de 120.472,63 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între: a) momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată şi b) momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 6444/27.05.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiune în răspundere delictuală, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că temeiul juridic invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii vizează: art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 1349 şi art. 1357 C. civ.. Totodată, ceea ce susţine reclamanta, în esenţă, este că fapta ilicită săvârşită de pârâtă ar consta în nesoluţionarea cererii de despăgubire în termenul de 30 de zile stabilit de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 54/2004, care ar fi generat un prejudiciu pârâtei, egal cu contravaloarea dobânzii legale penalizatoare.

Enunţând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, precum şi ale art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a reţinut că, din perspectiva competenţei materiale, nu este nicidecum lipsit de relevanţă faptul că, în cauză, aprecierile reclamantei – în sensul că în speţă ar exista sau nu un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri ce i-ar fi pricinuit o pagubă – se impun a fi analizate în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, text care, în mod firesc, se completează cu dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ. în ceea ce priveşte repararea prejudiciului la care se face referire la art. 8 din Legea nr. 554/2004. Practic, răspunderea civilă delictuală este doar cadrul general al temeiului de drept material invocat.

Mai mult, considerentul prevăzut la pct. 77 din Decizia RIL nr. 22/2019 nu este aplicabil în cauză, raportat la modul de formulare a acţiunii, căci reclamanta însăşi a înţeles a se prevala de dispoziţiile legii speciale – Legea nr. 554/2004, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin nesoluţionarea unei cereri în termen legal (ipoteză în care, de plano, nu există un act administrativ emis, ca situaţie premisă).

Nu în ultimul rând, au fost înlăturate argumentele reclamantei referitoare la art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, pe motiv că dispoziţiile procesuale privind competenţa instanţelor nu pot fi aplicabile nicidecum extensiv sau prin analogie, cu atât mai mult cu cât textul citat prevede o situaţie specială, respectiva contestaţia împotriva deciziei FGA de respingere a pretenţiilor, ipoteză neincidentă în cauză, motive pentru care, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti.

2.2 Prin sentinţa nr. 1687/11.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială, şi s fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă.

A fost trimisă cauza în vederea soluţionării conflictului de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită ce a constat în soluţionarea cu întârziere a cererilor de plată, temeiul acţiunii fiind răspunderea civilă delictuală.

Prezenta acţiune nu este subsecventă unei acţiuni prin care să se fi solicitat anularea unui act administrativ nelegal şi nici unei acţiuni prin care să se fi cerut obligarea autorităţii să soluţioneze o cerere, prin urmare nu se află în sfera contenciosului administrativ astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ci cade în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 2108 din 22 octombrie 2020, secţia a II-a civilă), astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: 1) în principal, obligarea FGA la plata sumei de 160.373,13 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între: a) momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligaţia de a soluţiona cererile de plată formulate de A. şi b) momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată; 2) în subsidiar, obligarea FGA la plata sumei de 120.472,63 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între: a) momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată şi b) momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului constă în solicitarea de obligare a pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ce a constat în soluţionarea cu întârziere a cererilor de plată formulate de reclamantă.

Aşadar, reclamanta nu se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administraţiei stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească.

Totodată, acţiunea formulată de reclamantă nu este legată de o cerere principală de anulare a unui act administrativ, de o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau de o acţiune menită să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorităţii să răspundă cererii formulate.

Aşa cum s-a reţinut deja în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 2108 din 22 octombrie 2020, pronunţată de secţia a II-a civilă într-un regulator de competenţă), acţiunile patrimoniale având ca obiect obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani sunt de competenţa instanţei civile, atunci când nu se cere, sau nu s-a solicitat anterior, anularea unui act administrativ pretins nelegal, nu se solicită constarea caracterului nejustificat al unui refuz, ori solicitarea de plată nu are legătură cu un contract administrativ.

Prin urmare, faţă de valoarea obiectului cererii, care este mai mic de 200.000 RON, competenţa materială revine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k), coroborate cu cele ale art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial competentă fiind instanţa civilă de la sediul pârâtului, respectiv Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.