Inadmissibility of revision for contradictory judgments where the conflicting decision is a non-res judicata interpretive ruling by the Panel for Resolution of Questions of Law

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cerea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020 şi declinată în favoarea Tribunalului Prahova – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, a solicitat să se dispună:

1. obligarea pârâtului la plata drepturilor prevăzute de H.G. nr. 1086/2004, pentru participarea reclamantului, în calitate de ofiţer de poliţie, la misiunea internaţionala în afara teritoriului statului român în Haiti, în perioada 27.09.2017-27.09.2019, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1086/2004 astfel:

- diurnă, care nu include cheltuieli de hrană: 45 Euro X 584zile = 26.280 Euro

- alocaţie valorică de hrană: 20 Euro X 584zile = 11.680 USD

- cazare: 110 dolari(USD) x 584 zile = 64.240 USD

- legătura cu familia: 1 Euro X 584zile = 584 Euro

2. obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 13/2011 de la data scadenţei sumelor şi până la plata efectivă a acestor sume,

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are gradul de colonel in cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane.

În perioada 27.09.2017-27.09.2019, a făcut parte din contingentul de poliţişti români care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul la misiunea internaţională de menţinere a păcii organizată sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite- MINUSTAH- Haiti.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 1125 din data de 28 octombrie 2021 Tribunalul Prahova a respins excepţia inadmisibilităţii şi cererea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiate.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 1125 din data de 28 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul prevederilor art. 488 pct. 8, pct. 4, pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin decizia nr. 328 din data de 15 martie 2022, Curtea de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 1125 din 28 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a casat, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată şi a dispus obligarea pârâtului la plata, în favoarea reclamantului a contravalorii diurnei, care nu include cheltuielile de hrană şi a sumei echivalente legăturii cu familia, actualizate cu dobânda aferentă calculată până la efectuarea plăţii efective, a sumei aferente perioadei 27.09.2017-27.09.2019, a menţinut în rest sentinţa atacată şi a obligat intimatul la plata către recurentul-reclamant a sumei de 3999,99 RON reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

5. Cererea de revizuire.

Împotriva deciziei nr. 328 din data de 15 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Prin cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă faptul că, decizia civilă nr. 328 din data de 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 38/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 922 din 27.09.2021.

Astfel, Decizia nr. 38 din data de 07.06.2021 a fost pronunţată în dosarul nr. x/2021, urmare a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul dosarului nr. x/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului stalului român (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004), nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop."

În continuare, revizuentul arată că, atât timp cât, Decizia nr. 38/2021 a fost publicată la data de 27.09.2021 în Monitorul Oficial nr. 922, considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie regăsite în cuprinsul acesteia sunt în deplină concordanţă cu raţionamentul pe care l-a avut în vedere pârâtul în cadrul apărărilor.

În acest sens, face trimitere la pct. 73 al Deciziei nr. 38/2021, potrivit căruia "În cadrul raporturilor de muncă (înţelese în sens larg), cauza drepturilor băneşti de care beneficiază persoana angajată rezidă în activitatea desfăşurată de aceasta, fiind vorba fie de plata propriu-zisă a muncii prestate, fie de compensarea unor inconveniente de ordin material sau moral care decurg din condiţiile particulare de desfăşurare a activităţii. În consecinţă, dacă un anumit aspect al activităţii prestate de poliţistul aflat în misiune este recompensat de către partenerul extern, nu mai există nici o justificare pentru ca acelaşi aspect să fie remunerat şi de către autorităţile naţionale. Ar fi vorba de o dublă plată care ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză."

În continuare, acest aspect este susţinut de pct. 74 al respectivei decizii, şi anume "Argumentul potrivit căruia dacă un drept de natură salariată este prevăzut de legislaţia naţională el trebuie acordat de Statul Român în mod necondiţionat este vădit eronat. În speţa de faţă, interpretarea normei naţionale nu se poate face în mod izolat, ci doar prin coroborare cu reglementările europene sau internaţionale care au asigurat cadrul legal de desfăşurare a misiunii la care a participat poliţistul. Dacă, potrivit acestor reglementări, o anumită cheltuială este preluată de organizaţia internaţională sau de statul partener, se creează un cadru legal derogator de la norma naţională, poliţistul aflat în misiune neflind îndreptăţit să solicite acelaşi beneficiu atât de la partenerul extern, în baza reglementărilor internaţionale sau europene, cât şi de la autorităţile naţionale, în temeiul legislaţiei interne."

Totodată, potrivit pct. 75 din cuprinsul deciziei în discuţie "Acest raţionament rămâne pe deplin valabil şi atunci când drepturile băneşti acordate de către partenerul extern conform acordurilor/înţelegerilor tehnice europene sau internaţionale sunt structurate în mod diferit faţă de reglementarea naţională. Important este ca, în esenţă, plăţile efectuate de partener să fi avut în vedere, per ansamblu, aspectele la care s-a raportat şi legiuitorul intern atunci când a reglementat drepturile poliţistului aflat în misiune."

De asemenea, în susţinerea argumentelor mai sus învederate, instanţa supremă face trimitere, pe de-o parte la Decizia nr. 30/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost soluţionată o problemă similară, raţionamentul fiind aplicabil şi în prezenta cauză, iar pe de altă parte invocă prevederile art. 91 din H.G. nr. 518/1995, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 999/2015, explicând în mod clar domeniul de aplicare al acestuia cât şi scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv "81. Chiar dacă acest text de lege se regăseşte într-un act normativ care, aşa cum o precizează titlul hotărârii de guvern, îşi propunea să reglementeze unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, articolul citat se referă în mod explicit la drepturi ale persoanelor care participă la misiuni similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011, care se referă la misiuni şi operaţiuni de durată, diferite de cele enumerate la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995. La o astfel de misiune a participat şi reclamantul din litigiul află pe rolul instanţei de trimitere, astfel încât norma citată îi este pe deplin aplicabilă începând cu data 23.12.2015."

Astfel, concluzia nu poate fi alta decât cea enunţată la pct. 82 din cuprinsul Deciziei nr. 38/2021, şi anume "Intervenţia legiuitorului naţional în acest caz a avut exclusiv scopul de a facilita corecta interpretare a dispoziţiilor legale modificate întrucât, aşa cum am arătat mai sus. nici anterior modificării norma naţională nu putea să producă efecte care să conducă la o îmbogăţire fără justă cauză printr-o dublă plată a aceloraşi drepturi".

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Referitor la obiectul celor două cauze, solicită să se observe că cererea intimatului din acţiunea în discuţie se referă la aceleaşi drepturi băneşti asupra cărora a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul dosarului nr. x/2021, respectiv diurna în valută şi costurile pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere reglementate de art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român.

Analizând dispozitivul deciziei civile nr. 328 din 15.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020 prin care a fost casată, în parte, sentinţa civilă nr. 1125/2021 din 28.10.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în acelaşi dosar, coroborat cu probele administrate în prezenta cauză, rezultă faptul că soluţia dispusă de cele două instanţe nu a avut în vedere dezlegarea dată asupra chestiunilor de drept anterior arătate şi nu au dat eficienţă autorităţii de lucru judecat, fiind, astfel, în contradicţie cu Decizia nr. 38/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Apărările formulate de intimat

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea căii extraordinare de atac promovate ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în litigii care s-au derulat între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică.

Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile anterior menţionate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă.

Se reţine, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: - existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunţate de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; - cea de a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunţate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.

Aceste condiţii de admisibilitate nu pot fi însă verificate în prezenta cauză, întrucât, dată fiind reglementarea din cuprinsul art. 521 C. proc. civ., hotărârea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu dezleagă un litigiu între părţi determinate, ea este pronunţată "numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării".

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mijloc juridic de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii, iar scopul pronunţării hotărârii este, în mod evident, diferit de raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior enunţată.

În acest context, se apreciază că nu este admisibilă invocarea contrarietăţii de hotărâri şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei decizii pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât hotărârile indicate în cuprinsul cererii de revizuire soluţionează situaţii juridice distincte şi produc efecte juridice diferite.

Mai mult decât atât, în privinţa deciziei nr. 38/2021 se observă că soluţia a fost de respingere ca inadmisibilă a sesizării, iar nu de dezlegare a problemei de drept cu care a fost sesizată.

Prin urmare, întrucât motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vizează pretinsa contrarietate dintre o hotărâre judecătorească definitivă şi o hotărâre interpretativă pronunţată în soluţionarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte nu poate analiza nici condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., din perspectiva autorităţii de lucru judecat, astfel cum au fost invocate de către revizuent.

Nu în ultimul rând, se observă şi faptul că susţinerile revizuentului reprezintă veritabile critici referitoare la legalitatea hotărârii atacate, iar, în realitate, se tinde la obţinerea unei rejudecări a cauzei, ceea ce excede cadrului procesual al revizuirii, în cadrul căreia se analizează admisibilitatea revizuirii în raport cu faptele pe care se întemeiază.

8. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtul revizuentul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.999,99 RON către intimatul A., reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române împotriva deciziei nr. 328 din 15 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Obligă revizuentul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.999,99 RON către intimatul A..

Cu recurs în termen de 15 zile la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.