Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 837/2023 AI generated

Qualification of withdrawal from appeal as admission to judgment under civil procedure law

Case Number Decizia nr. 837/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the lower court’s civil judgment by taking act of the appellant's withdrawal from the appellate proceedings, effectively dismissing the appeal and leaving the first-instance ruling intact; the dispute concerned a mining company's claim against a national resource agency to compel the issuance or completion of an official document permitting the exploitation of limestone under a specific concession license and association contract. The decisive legal basis for the decision was the appellant's express request to withdraw from the appeal, which the court legally qualified as an admission (achiesare) to the contested judgment under Article 463 in conjunction with Article 9 of the Code of Civil Procedure, as the opposing party had refused to agree to a full withdrawal of the underlying claim but accepted the dismissal of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 22 din C. proc. civ, art. 9 din C. proc. civ; Qualification of withdrawal from appeal as admission to judgment under civil procedure law: Împotriva sentinţei civile nr. 2544 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
withdrawal of civil claim Civil Procedure Code concession urgent preliminary ruling procedure disqualification proceedings deemed withdrawal of opposition

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
S.A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 406 C. proc. civ
Constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunţare la judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., instanţa de control judiciar are în vedere şi prevederile art.
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din data de 13.10.2022, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului, pentru lipsa nejustificată a părţilor.
art. 22 din C. proc. civ
civ., instanţa de control judiciar are în vedere şi prevederile art. 22 din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "(…) (4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.
art. 9 din C. proc. civ
Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 9 din C. proc. civ.: "(...) (2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
art. 406 din C. proc. civ
Aşa fiind, dispoziţiile art. 406 din C. proc. civ.
art. 406 alin. (4) C. proc. civ
Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 406 alin. (4) C. proc. civ., astfel că nu se poate lua act de renunţarea la judecarea cererii de chemare în judecată, în calea de atac a recursului, conform art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.07.2015 reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea paratei la eliberarea documentului oficial prin care se permite reclamantei sa exploateze resursa minerala "calcar" din perimetrul minier A., conform Licenţei de concesiune nr. x, aprobata prin H.G. nr. 1203/2004 şi a "Contractului de asociere în vederea executării activităţilor miniere de exploatare a calcarului, prevăzute de Licenţa de concesiune nr. x, aprobata prin H.G. nr. 1203/2004" nr. 99/18.03.2014, încheiat intre A. S.A. în calitate de titular şi S.C. A. S.A. şi aprobat prin Acordul nr. 1/17.03.2014, emis de Preşedintele ANRM Bucureşti, în temeiul art. 38 lit. e) din Legea minelor 85/2003 şi al prevederilor art. 24 alin. (1) lit. g) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin H.G. nr. 1203/2003.

Prin decizia nr. 157/17.01.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A., a casat în parte sentinţa recurată în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pe cererea subsidiară întemeiată pe Legea nr. 554/2004 şi a trimis cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeaşi instanţă de fond; cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.04.2019 sub nr. x/2015*.

În rejudecare, Curtea a constatat că este învestită cu cererea formulată în subsidiar de reclamantă, de obligare a pârâtei la completarea avizului nr. x/9.04.2015, prin care să se permită reclamantei exploatarea resursei minerale "calcar", atât în subteran, cât şi la suprafaţă, sub sancţiunea plăţii de penalităţi, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Prin notele scrise depuse la data de 16.09.2019, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a încheierii de omologare nr. 142/2000 emisă de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2544 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă, şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2544 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut gresita aplicare a normelor de drept material la pronunţarea sentinţei recurate, respectiv a dispoziţiilor art. 38 lit. e) din Legea minelor nr. 85/2003 şi art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală.

5. Procedura de soluţionare a cererii de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 2 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 28.06.2022, recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere de renunţare la judecată şi la soluţionarea cererii de recurs, iar, la data de 12.07.2022, Curtea de Apel Bucureşti a comunicat cererea de renunţare la cererea de chemare în judecată, întemeiată pe art. 406 C. proc. civ., formulată de recurentă, cereri care au fost comunicate părţii adverse litigante, cu menţiunea formulării unui punct de vedere.

Intimata-pârâtă a formulat note de şedinţă, prin care a precizat că nu este de acord cu renunţarea la cererea de chemare în judecată. A arătat, însă, că este de acord cu renunţarea la soluţionarea cererii de recurs, care ar constitui o veritabilă cerere de achiesare a recurentei-reclamante la hotărârea pronunţată de prima instanţă.

Prin încheierea din data de 13.10.2022, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului, pentru lipsa nejustificată a părţilor.

La data de 10.11.2022, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea soluţionării recursului, fixându-se termen la data de 16 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte urmează să ia act de manifestarea de voinţă a acesteia.

Constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunţare la judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., instanţa de control judiciar are în vedere şi prevederile art. 22 din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "(…) (4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. (…) (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 9 din C. proc. civ.: "(...) (2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. (3) În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege."

Totodată, art. 406 C. proc. civ. prevede următoarele: "(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (...) (4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare. (5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză. (...)"

Aşa fiind, dispoziţiile art. 406 din C. proc. civ. reglementează dreptul reclamantului de a renunţa la judecata cererii de chemare în judecată, în faţa instanţei de fond sau în calea extraordinară de atac, iar când renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi.

În cauză, se constată că prin cererea de renunţare formulată iniţial recurenta-reclamantă a solicitat să se ia act de renunţarea la judecată şi la soluţionarea cererii de recurs, iar, prin cererea depusă la dosar ulterior, a solicitat să se ia act de renunţarea la cererea de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă, exprimându-şi poziţia procesuală, în condiţiile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., a precizat expres că nu este de acord ca instanţa să ia act de renunţarea la cererea de chemare în judecată, cu consecinţa anulării sentinţei de fond, însă este de acord cu renunţarea la judecarea cererii de recurs, care în opinia sa, reprezintă o achiesare la sentinţa primei instanţe.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 406 alin. (4) C. proc. civ., astfel că nu se poate lua act de renunţarea la judecarea cererii de chemare în judecată, în calea de atac a recursului, conform art. 406 alin. (5) din acelaşi cod.

Având în vedere că recurenta-reclamantă a formulat şi cerere de renunţare la judecata recursului, cu care partea adversă litigantă este de acord, Înalta Curte constată că această cerere reprezintă în fapt o achiesare la hotărârea instanţei de recurs atacată cu revizuire, reglementată de dispoziţiile art. 463 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., care prevăd că "achiesarea reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

Prin urmare, manifestarea de voinţă în sensul renunţării la judecarea căii de atac exercitate este un act de dispoziţie, o desistare a părţii, prin care aceasta achiesează la hotărârea împotriva căreia a declarat o cale de atac, fiind vorba despre acceptarea de către parte a unei situaţii procesuale apreciate ca nefavorabile la momentul exercitării căii de atac respective.

În cauză, recurenta solicitat, în mod expres, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să ia act de renunţarea la judecarea recursului exercitat de aceasta împotriva sentinţei civile nr. 2544 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins actiunea sa, ca neîntemeiată.

În aceste condiţii, având în vedere manifestarea de voinţă a recurentei-reclamante, neîndoielnică şi neechivocă, în sensul de a renunţa la judecata căii de atac exercitate, ce reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al titularului acesteia, care nu este supus cenzurii instanţei de judecată, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, reglementat de art. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de renunţarea recurentei la judecarea cererii de recurs exercitat în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 463 coroborat cu art. 9 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de cererea formulată de recurenta-reclamantă privind renunţarea la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea reclamantei S.C. "A." S.A. la judecarea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 2544 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.