Inadmissibility of revision for alleged excess of petition based on unexercised obligation to order administrative appointment following annulment of professional admission regulation

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Sentinţa instanţei de fond

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 07.08.2020, pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei,

- constatarea nulităţii absolute a art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial nr. 64 din 6 februarie 2001

- constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiţiei de a soluţiona favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin Adresele nr. x/27.02.2020 şi nr. y/06.05.2020

- obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opţiunilor exprimate prin cererea adresată

- anularea Adresei nr. x/27.02.2020 şi a Adresei/deciziei cu nr. x/06.05.2020 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, constatarea îndeplinirii cerinţelor de admitere în această profesie şi obligarea pârâtului la emiterea actului de numire în această funcţie.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 142 din 18 decembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Împotriva sentinţei anterior menţionate, reclamanta A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.02.2021.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate.

Prin Decizia nr. 3583 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul recurentei-reclamante, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a admis în parte acţiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A anulat art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 46 din 6 februarie 2001, a menţinut în rest sentinţa atacată şi a dispus publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanţa de control judiciar, privind solicitările recurentei-reclamante referitoare la constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiţiei de a soluţiona favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresele emise şi la obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesie, că soluţionarea acestora, în sensul celor cuprinse prin acţiunea introductivă, ar echivala cu o substituire a instanţei în atribuţiile autorităţii publice pârâte.

3. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 3583 din 16 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, apreciind că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

A arătat revizuenta că noţiunea de "lucru cerut" cuprinsă în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. include şi situaţia în care instanţa era obligată să se pronunţe din oficiu asupra unei chestiuni, indiferent dacă părţile au formulat sau nu o cerere expresă şi a omis să o facă. De vreme ce instanţa a anulat art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2020 intră în funcţiune prinicipiul retroactivităţii, nulitatea producând efecte nu numai pentru viitor ci şi pentru trecut, presupunând înlăturarea efectelor Adresei nr. x/27.02.2020 şi a Adresei nr. x/06.05.2020.

Astfel, decurge şi prevederea legală privind obligativitatea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opţiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia.

Deşi ÎCCJ a achiesat la criticile sale, nu a dispus anularea adreselor de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, constatarea îndeplinirii cerinţelor de admitere în această profesie cu obligarea pârâtului la emiterea actului de numire.

A susţinut revizuenta că instanţa nu a motivat în fapt şi în drept motivul pentru care a respins cererea de anularea a adreselor respective.

Instanţa de recurs a constatat că nu a formulat cerere de chemare în judecată şi în contradictoriu cu ceilalţi candidaţi admişi în procedura contestată în baza prevederilor regulamentare constatate ca nelegale, însă în mod eronat a reţinut acest fapt, deoarece este vorba despre contestaţia unei dispoziţii/adrese emise de o instituţie publică, unde ceilalţi candidaţi nu au calitate procesuală.

De asemenea, instanţa a apreciat că nu se substituie în atribuţiile autorităţii publice pârâte, fără a indica temeiul de drept, astfel că, practic, motivarea şi argumentele instanţei sunt contradictoriii.

4. Apărările formulate

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea revizuirii, ca neîntemeiată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire, în raport cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentă pentru următoarele motive.

5.1. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Revizuenta a invocat dispoziţile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în accepţiunea sa, soluţia instanţei de recurs, care nu a anulat adresele menţionate în acţiune, echivalând ori cu pronunţarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau cu nepronunţarea unor lucruri care s-au cerut ori cu darea a mai mult decât s-a cerut.

Înalta Curte reţine că, reglementând acest motiv de revizuire ca fiind situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, legiuitorul a conferit sintagmei "lucru cerut" înţelesul de pretenţie formulată de părţi în cursul procesului civil, revizuirea pentru acest motiv fiind posibilă în situaţia nesocotirii principiului disponibilităţii părţilor, respectiv atunci când instanţa nu a statuat în limitele în care a fost sesizată.

Deci, acest motiv de revizuire cuprinde trei ipoteze, respectiv, extra petita (instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut) şi plus petita (instanţa a dat mai mult decât s-a cerut).

Or, din examinarea deciziei atacate, se constată că instanţa de recurs, casând în parte hotărârea de fond, s-a pronunţat şi a analizat tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată. Nesoluţionarea cererii formulate de revizuentă (recurentă-reclamantă), privind anularea adreselor emise de intimatul-pârât şi obligarea intimatului la emiterea actului de numire în profesie, în sensul dorit de aceasta nu echivalează cu nepronunţarea asupra unui lucru cerut.

Expresia de "lucru cerut", consacrată în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se referă la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii. Prin urmare, acest motiv de revizuire trebuie analizat prin raportare la fondul pretenţiilor concrete deduse judecăţii de către reclamantă şi se referă la neconcordanţa dintre petitul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată de instanţă. Această interpretare rezultă din logica juridică a textului art. 509 alin. (1) care stabileşte, ca şi condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, aceea că hotărârea a cărei revizuire se solicită trebuie să fie pronunţată asupra fondului sau să evoce fondul.

După cum reiese din conţinutul căii de atac, revizuenta nu a învederat existenţa niciuneia dintre ipotezele textului legal, ci le-a enumerat pe toate. De asemenea, aceasta a formulat critici în ceea ce priveşte raţionamentul instanţei de recurs, apreciind că soluţia instanţei nu ar fi motivată în fapt şi în drept, că instanţa ar fi reţinut eronat situaţia de fapt şi că motivarea şi argumentele instanţei ar fi contradictorii, critici care, însă, se pot circumscrie motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se constată, astfel, că revizuenta încearcă să valorifice, în calea extraordinară de atac exercitată, argumente/motive care nu pot face decât analiza instanţei de fond şi, respectiv, a instanţei de control judiciar, ceea ce nu poate fi acceptat.

Calea de atac a revizuirii, de retractare, limitată la motivele expres şi limitative prevăzute de lege, nu poate atrage repunerea în discuţie a aspectelor care ţin de procedura de soluţionare a recursului, asupra căruia instanţa competentă a statuat fără a încălca limitele învestirii sale prin raportare la "lucrul cerut" în cauză.

5.2. Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Revizuirea nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 ş.a.m.d.).

Astfel, se constată că, de fapt, revizuenta urmăreşte schimbarea soluţiei din recurs, însă revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăţi întemeiate pe unele elemente noi, ce nu au putut forma obiectul judecăţii ce a condus la pronunţarea hotărârii care face obiectul căii de atac, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă.

5.3. Prin urmare, Înalta Curte, reţinând că nu este incident motivul indicat drept temei de drept al căii extraordinare de atac de care a înţeles partea să se prevaleze, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmează a respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 3583 din 16 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.