Differential application of salary supplement caps under public sector law: Non-discrimination versus budgetary constraint of credit officers

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 88.08.2020, în urma declinării competenţei materiale de către Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Autoritatea de Stat Autonomă şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au solicitat anularea Hotărârii nr. 940 din data de 11.12.2019 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Autoritate de Stat Autonomă şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond sesizarea iar, în subsidiar: anularea hotărârii atacate cu, consecinţa admiterii sesizării privind existenţa unor fapte de discriminare - prin acordarea diferenţiată a sporurilor în cuantum total de 30% şi 45% în cadrul aceleiaşi categorii sociale şi obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Autoritate de Stat Autonomă să constate şi să sancţioneze faptele de discriminare.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1245 din data de 02.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a calificat excepţia inadmisibilităţii (tardivităţii introducerii petiţiei) ca fiind apărare de fond privind actul administrativ reprezentat de Hotărârea CNCD nr. 940/11.12.2019.

A respins capătul de cerere formulat în principal de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Autoritatea de Stat Autonomă şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca nefondat.

A respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată.

A respins capătul de cerere formulat în subsidiar, ca nefondat.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile 1245 din data de 02.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanţa de fond a constatat că în motivarea hotărârii C.N.C.D. nu a existat un criteriu de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, recurenţii-reclamanţi fiind nemulţumiţi de interpretarea şi aplicarea legii.

În realitate, prin motivarea hotărârii nr. 940/11.12.2019 a C.N.C.D. s-a constatat:

"Că la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit. Tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă si rezonabilă. De astfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului si raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017, anume acelea de a elimina orice forme de discriminare si a institui un tratament egal cu privire la personalul din sectorului bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă si în funcţie.

Acordarea diferenţiată a sporurilor în cuantum total de 30% şi 45% în cadrul aceleiaşi categorii sociale contravine atât Constituţiei României, Codului Muncii cât şi spiritului O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin. (2) privind excluderea privilegiilor şi discriminărilor în exercitarea drepturilor enunţate, printre care, la lit. i) se menţionează şi "dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare".

Textul legal criticat instituie privilegiul obţinerii unor venituri suplimentare de către anumite categorii de personal în sistemul public, fără ca aceste privilegii să fie în legătură firească, logică, raţională, cu activitatea desfăşurată de titularii acelor funcţii publice sau în legătură cu, constrângerile pe care le are o persoană titulară a acelor categorii de funcţii publice. Norma adoptată creează prin ea însăşi o dublă discriminare între persoanele din aceeaşi categorie, transformându-se într-una profund discriminatorie.

Prevederile art. 6 lit. b) din Legea cadru nr. 153/2017 reglementează tocmai principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

Instanţa de fond nu a făcut referire la legislaţia europeană invocată de recurenţii-reclamanţi, respectiv art. 14 alin. (1) lit. a) din Directiva 2000/43/CE din 29.06.2000 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 20 şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Toate hotărârile judecătoreşti invocate în acţiunea dedusă judecăţii au constatat existenţa unor stări de discriminare prin neacordarea sporurilor în cuantum total de 45%, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Totodată, învederează că prin decizia nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921/27.09.2021 - prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, s-a stabilit că, în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din Capitolul VIII secţiunea I din Anexa V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.

În concluzie plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare ordonator în parte pentru drepturile salariale pe care le achită.

Prin răspunsul nr. x/2018 din data de 31.10.2018 emis de D.I.I.C.O.T. la punctul 3 - în luna ianuarie 2018 ponderea sporurilor din salariile de bază a fost de 26,53%, iar în luna ianuarie 2018 ponderea sporurilor din salariile de bază a fost de 28,03% - ceea ce ar fi permis şi matematic aplicarea unor sporuri în cuantum total de 45% personalului auxiliar de specialitate, în limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Mai mult, ponderea sporurilor din salariile de bază a scăzut la nivelul ordonatorului, întrucât în anii 2018, 2019 şi 2020 au fost aplicate majorări ale salariilor de bază potrivit art. 38 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 angajaţilor care nu erau plafonaţi.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere motivarea deciziei nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921/27.09.2021, după cum urmează:

"92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale."

Legea cadru nr. 153/2017 în Capitolul VIII, Anexa V la art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabileşte şi un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

Precizează faptul că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut, în trecut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de iniţiator al Legii nr. 153/2017, a precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate:

"Începând cu luna ianuarie 2018, în situaţia în care salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiţiei conform art. 23 din lege şi cu respectarea prevederilor art. 25 din lege."

În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii de muncă, art. 23 din Legea-cadru prevede că "Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. 1 - VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat (...)".

Regulamentul-cadru a fost aprobat de Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Justiţiei în data de 20.12.2017.

Art. 4 alin. (2) prevede că "Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens."

După elaborarea şi aprobarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea regulamentului-cadru, ministrul justiţiei trebuie să emită, la rândul său, ordin pentru aprobarea condiţiilor de acordare a acestui spor.

Însă, din lecturarea Secţiunii a 2-a - Motivul emiterii actului normativ din cuprinsul Notei de fundamentare care stă la baza emiterii Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională (...) rezultă faptul că "până la intrarea în vigoare a Legii nr. x, pentru (...) personalul auxiliar de specialitate şi conex, reglementarea internă emisă în executarea Legii nr. 330/2009 a fost Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 279/C/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare judecătorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, asistenţilor judiciari, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex (...) iar potrivit art. (11) din hotărâre: "Pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, sporul prevăzut la art. (1) alin. (2) se aprobă prin decizie a preşedinţilor curţilor de apel, respectiv prin decizie a procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel".

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că la nivelul fiecărui angajator, instanţă sau parchet, trebuie să existe o decizie administrativă emisă în aplicarea Ordinului nr. 279/C/2010 pentru aprobarea sporului şi, implicit, să fie efectuate buletine de expertizare sau de determinare a condiţiilor de acordare a sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.

Nu se poate invoca propria culpă a angajatorului la acordarea sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase pe motivul lipsei regulamentului-cadru care să stabilească aceste locuri, având în vedere că acestea trebuia să fie deja stabilite şi/sau eventual menţinute până la data de 1 ianuarie 2019.

Acelaşi punct de vedere a fost emis şi de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale cu privire la Modalitatea de stabilire a salarizării personalului bugetar în anul 2018, inclusiv conform prevederilor O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 (anexatăprezentei), lapct. 11 stabilind că sporurile pentru condiţii de muncă vor fi acordate conform regulamentelor elaborate în baza art. 23, atunci când salariile de bază vor fi stabilite în raport cu salariile de bază prevăzute în anexele la legea-cadru, respectiv, începând cu anul 2019, sau în următoarele situaţii, după caz: - pentru personalul ale cărui salarii majorate cu 25% depăşesc grila din 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea prevederilor din Regulament asupra salariului de bază stabilit la nivelul prevăzut în grilă (...)"

De aceea, câtă vreme regulamentul-cadru nu există, se aplică vechile buletine de determinare şi expertizare iar în baza acestora se plăteşte sporul de 15%.

Aceeaşi situaţie este aplicabilă şi în cazul sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului de confidenţialitate, care trebuie acordate în procent de 25%, respectiv 5%, câtă vreme regulamentul-cadru nu există, se aplică vechile buletine de determinare şi expertizare iar în baza acestora se plăteşte sporul.

În continuare, recurenţii-reclamanţi susţin că prin hotărârea civilă nr. 1200/20.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost obligat la emiterea unei noi decizii de salarizare cu privire la fiecare reclamant cu luarea în considerare la data de 01.12.2019 a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON şi începând cu data de 01 ianuarie 2018, drepturile salariate ale personalului de specialitate se calculează prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%. De asemenea, pârâtul a fost obligat să recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor în modalitatea mai sus arătată şi să plătească fiecăruia dintre reclamanţi diferenţele restante, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective."

Potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârea primei instanţe este executorie provizorie de drept.

Potrivit deciziei nr. 87/25.01.2022 emisă de preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, sporurile în cuantum total de 45% au fost menţinute în plată.

Pentru aceste motive, recurenţii-reclamanţi apreciază că au dreptul la acordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, cu respectarea limitei prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.

În urma emiterii deciziilor contestate, pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au rezultat în mod discriminatoriu salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeaşi categorie de personal din cadrul altor ordonatori de credite, cum ar fi de exemplu Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate, unde personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un cuantum total al sporurilor de 45% începând cu data de 01.01.2018.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi [grefieri în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.)] au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea Hotărârii nr. 940 din data de 11.12.2019, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond sesizarea iar, în subsidiar: anularea hotărârii atacate cu, consecinţa admiterii sesizării privind existenţa unor fapte de discriminare - prin acordarea diferenţiată a sporurilor în cuantum total de 30% şi 45% în cadrul aceleiaşi categorii sociale şi obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să constate şi să sancţioneze faptele de discriminare.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, pe de o parte, că ceea ce au solicitat reclamanţii consiliului pârât este să constate o diferenţă de tratament între personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, în speţă Curtea de Apel Bucureşti şi personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, căruia nu i se acordă sporurile în cuantum total de 45%. Diferenţa respectivă de tratament a fost expusă de reclamanţi ca fiind o formă de discriminare creată în urma aplicării neunitare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, dar nu au indicat un criteriu care să se încadreze în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a fost sesizat să verifice o normă legală discriminatorie referitoare la modul de formare a salariului de bază până în anul 2020 şi la modul de majorare a acestuia cu sporurile în cuantum total de 45% prevăzute de art. 4 alin. (1) prin raportare la art. (1) lit. c) şi art. 5 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei V la legea-cadru, ci a fost sesizat pentru a verifica maniera în care s-a decis de către anumiţi angajatori să fie aplicată norma legală respectivă prin comparaţie cu alţi angajatori. Or, o astfel de situaţie excede unei discriminări pe un criteriu prevăzut expres sau implicit de O.U.G. nr. 137/2000 care să fie investigată şi sancţionată contravenţional de CNCD, cenzura asupra modului în care unii angajatori aplică legea revenind instanţei judecătoreşti.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă faptul că, la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nivelul sporurilor atinge un cuantum total de 30% potrivit poziţiei oficiale a D.I.I.C.O.T., deşi la nivelul familiei ocupaţionale Justiţie – nivelul sporurilor este în cuantum de 45% (Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Mureş etc.), iar prin aplicarea neunitară a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se creează o stare de discriminare aşa cum menţionează dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 – motiv de casare ce poate fi circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Pentru a se constata existenţa unei fapte de discriminare trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage sau omiterea de a trata în mod diferenţiat situaţii diferite, necomparabile;

- existenţa unui criteriu de discriminare (pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată);

- tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare;

- să existe o legătură de cauzalitate între aşa zisa faptă discriminatorie şi conduita celui care a săvârşit fapta.

Or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi rezidă în maniera în care unii angajatorii au interpretat şi aplicat Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, însă acest aspect nu poate fi analizat din perspectiva unei eventuale discriminări aşa cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 şi, prin urmare, CNCD nu poate realiza "investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare", menire atribuită de art. 19 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, atât timp cât recurenţii-reclamanţi au solicitat CNCD să considere ca fiind discriminare modul în care unii angajatori interpretează şi aplică legea comparativ cu alţi angajatori.

Faţă de împrejurarea că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite, iar unii angajatorii au acordat un procent de 45% nu poate fi analizată din perspectiva unei fapte de discriminare atât timp cât presupusa faptă este invocată în raport de personalul altor entităţi, nu în cadrul aceluiaşi angajator, iar cenzura asupra modului în care unii angajatori aplică legea revine instanţei judecătoreşti.

Prin urmare, Înalta Curte constată de fapt, prin contestarea Deciziei nr. 940/11.12.2019 a CNCD recurenţii-reclamanţi nu pun problema legalităţii acestei decizii, ci urmăresc obţinerea interpretării şi aplicării normelor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 153/2017, în altă modalitate.

Aşadar, recurenţii-reclamanţi nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate, ci că prin aplicarea normelor în vigoare sunt nerespectate principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţia României.

În continuare, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. a) din Directiva 2000/43/CE din 29.06.2000 a Consiliului Uniunii Europene, art. 20 şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la lupta împotriva discriminării pe baza unuia dintre motivele prevăzute la art. 1 (bazate pe apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului tratamentului egal), însă aceast critică nu poate fi primită având în vedere că, aplicarea textelor legale asupra drepturilor salariale este o operaţiune ce intră în competenţa ordonatorului de credite în a cărui subordine funcţionează personalul salarizat.

În acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în cadrul cărora s-a stabilit că, în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din Capitolul VIII secţiunea I din Anexa V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.

Într-adevăr, recurenţii-reclamanţi au învederat faptul că la nivelul altor Curţi de Apel dispoziţiile Legii nr. 153/2017 sunt interpretate diferit, iar acest aspect ar conduce la diferenţe de tratament între persoane aflate în situaţii egale, însă aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, cele două categorii de angajaţi (reclamanţii şi persoanele indicate spre comparaţie) nu se află în aceeaşi situaţie, întrucât sunt supuşi deciziei unor ordonatori de credite diferiţi – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., respectiv Curtea de Apel Bucureşti, iar un element esenţial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcţionează personalul salarizat.

Din modul de aplicare a Legii nr. 153/2017, prezentat în art. 38 din lege, se desprinde concluzia că legiuitorul a dorit realizarea unei tranziţii între vechile legi de salarizare şi noua lege, pornind de la salariul acordat în luna decembrie 2017, prin majorarea succesivă atât a salariului de bază, cât şi a sporurilor şi a celorlalte drepturi, pentru o perioadă de 5 ani, preconizând ca până în anul 2022 întregul personal salarizat din fonduri publice să ajungă la nivelul drepturilor stabilite prin anexele I-IX la lege, astfel cum prevede art. 9.

Or, dacă anumite categorii de personal, prin creşterea salarială reglementată de art. 38 alin. (3) lit. a), ating sau depăşesc nivelul salariului de bază stabilit de lege pentru anul 2022, rezultă că în privinţa acestora nu se mai pune problema aplicării etapizate a legii, motiv pentru care li se vor stabili toate drepturile salariale (salariul de bază de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, dar şi sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, premiile şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare) potrivit noii legi.

Aşadar, nu se poate constata că prin decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. s-ar fi creat o discriminare în rândul personalului auxiliar, atât timp cât modalitatea distinctă de stabilire a sporurilor este reglementată chiar de legiuitor prin dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 153/2017 şi care permit aplicarea etapizată a creşterilor salariale, iar în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În acest context, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenţii-reclamanţi prin calea de atac exercitată nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. împotriva sentinţei nr. 1245 din 2 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.