Timeliness of administrative execution appeal: forfeiture for missing the five-day deadline

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul Guvernului României solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să dispună amendarea pârâtului Prim-ministrul Guvernului României, cu o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, începând cu data de 09.06.2019 şi până la executarea obligaţiei, precum şi obligarea pârâtului Guvernul României la plata penalităţilor datorate, în condiţiile art. 906 C. proc. civ., pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de a face ce decurge din Decizia nr. 2370 din data de 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2015, prin care au fost admise recursurile formulate de B. şi alţii (14.377 persoane), împotriva sentinţei nr. 1901 din 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, începând cu data de 09.06.2019 şi până la executarea obligaţiei.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1440 pronunţată în data de 09 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMANIEI PRIN REPREZENTANT SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI şi PRIM MINISTRUL GUVERNULUI ROMANIEI, ca neîntemeiată.

Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1440 pronunţată în data de 09 septembrie 2022, de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A. şi, invocând dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate si procedând la rejudecare, admiterea cererii introductive de instanţă, aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs recurenta a susţinut că hotărârea pronunţată de instanta de executare a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de Art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, astfel:

In mod greşit, instanta de executarea a retinut că. prin H.G. nr. 746/08.06.2022 emisă înainte de formularea cererii introductive de intanţă, s-ar fi îndeplinit obligatia de a face prevăzută in titlul executoriu în mod corespunzător, raţionamentul Curtii în adoptarea acestei hotărâri fiind unul fundamental gresit, Curtea de Apel considerând că nu are obligaţia de a analiza "legalitatea H.G. nr. 746/2022, respectiv măsura în care aceasta respectă dispoziţiile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, fiind suficient a constata, în urma unei analize specifice procedurii executării silite în materia contenciosului administrativ, că atât acest text de lege, cât şi dispozitivul hotărârii judecătoresti fac referire la un procent maxim ("până la limita de 8% din capitalul social"), si nu la unul fix."

Astfel, cu încălcarea dispozitiilor Art. 24 alin. (3) din LCA, Curtea de Apel a considerat că nu are obligatia de a analiza "legalitatea" H.C. nr. 746/2022, prin analizarea legalitătii înţelegând obligaţia de a analiza dacă prin H.C. nr. x s-a respectatat sau nu aplicarea dispozitiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, în condiţiile în care instanţa de executare, Curtea de Apel Bucureşti, exact cu privire la aceste aspecte trebuia să îsi exercite rolul activ şi să verifice dacă s-au respectat sau nu dispoziţiile Art. 9 din anexa O.U.G. nr. 49/1997, atâta timp cât obligaţia de a face din titlul executoriu exact asta specifică, anume: emiterea unei "hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozitiilor Art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale C. S.A., până la limita a 8% din capitalul social, la acelasi pret la care au fost vândute actiunile în cadrul procesului de privatizare", iar instanta de executare, în această primă etapă a executării silite speciale a contenciosului adminsitrativ, exact asta trebuia să facă, şi anume, să verifice dacă intimatul, guvernul României a emis sau nu o H.G. care să pună in mod corespunzător în aplicare dispozitiile Art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997, demers pe care instanţa de executare, în mod greşit a considerat că nu îl are în obligatie de a-l face.

Instanta de executare, verificând dacă prin H.G. nr. 746/08.06.2022 s-ar fi îndeplinit obligatiile instituite prin titlulul executoriu, retine în mod total greşit îndeplinirea tuturor obligatiilor şi neexistenta unei neexecutări culpabile, aceasta, de asemenea reţinând în mod gresit faptul că "în sarcina pârâţilor nu se poate retine o culpă determinantă în întârzierea executării obligatiei."

În speţă, Guvernul României a fost obligat "să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de actiuni ale C. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelasi pret la care au fost vândute actiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sanctiunea unor penalităti de 1000 de RON pe fiecare zi întârziere de la data pronuntării prezentei decizii şi până la executarea obligatiei."

Textul la care face trimitere dispozitivul deciziei face parte din Statutul C. "C." S.A. Bucureşti, cuprins in Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997 publicat in M O. nr. 241/15.09.1997, act normativ care a avut ca obiect de reglementare înfiintarea C. S.A. a prevăzut la art. 4 posibilitatea privatizării capitalului social aferent cotei deţinute de stat la societatea nou înfiinţată prin reorganizarea fostei Regii Autonome a Petrolului "C." Bucuresti, iar la art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997 Actiunile — s-a stabilit faptul că "Salariaţii C. "C." S.A. Bucuresti au drept de preemtiune pentru cumpărarea de actiuni ale societătii comerciale la valoarea nominală a acestora până la concurenta limitei de 10% din capitalul social."

Ulterior, în contextul stabilirii unor repere ale procesului de privatizare, prin art. I al O.U.G. Nr. 55/2003 privind unele mäsuri pentru derularea procesului de privatizare a C. S.A. Bucureşti, precum si pentru modificarea şi completarea cadrului legal în domeniul privatizării pentru societătile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei Comertului s-a prevăzut că "în derularea procesului de privatizare a C. "C." - S.A. Bucureşti, vânzarea de către Ministerul Economiei Comerţului a pachetului de actiuni pentru care salariaţii societătii au dreptul de cumpărare, potrivit legii, se va efectua în mod direct către acestia, prin derogare de la prevederile art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societătilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările si completările ulterioare."

Art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. x care initial a prevăzut că "Salariaţii C. "C." S.A. Bucureşti au drept de preemtiune pentru cumpărarea de actiuni ale societătii comerciale la valoarea nominala a acestora până la concurenţa limitei de 10% din capitalul social." a fost modificat prin O.U.G. nr. 55/2003 fiind stabilit că "(...) Salariaţii C. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achizitioneze actiuni ale societătii până la limita de 8% din capitalul social, la acelasi preţ cu care se vor vinde actiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariati si momentele la care se va realiza achizitionarea actiunilor de către acestia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Astfel, cadrul legal primar a stabilit vânzarea unei cote până la concurenţa limitei de 10% din capitalul social (O.U.G. 4911997), cotă care ulterior a fost stabilit la 8% (O.U.G. nr. 55/2003) din capitalul social şi prin faptul că nu a fost stabilită o cotă limită minimă, nu înseamnă/nu se poate interpreta că intimatul Guvern poate stabili ARBITRAR orice cotă, aşa cum acesta a stabilit o cotä de 1% prin H.G. nr. 746/08.06.2022, procentul de 1% fiind un procent derizoriu raportat la cota de 8% care nu reflectă cadrul legal prin care a fost stabilită vânzarea de acţiuni a 8% din capitalul social, aspecte care ar fi trebuit să fie verificate de către instanţa de executare, dar care nu au fost verificate în mod corespunzător. Deşi instanta de executare retine corect că "puterea discretionară comportă o marjă de liberă deciziet dar care implică prin ea însăsi o numită limită pentru ca exercitarea ei să nu devină abuzivă" concluzionează în mod gresit cu privire la faptul că "controlul jurisdictional nu poate fi exercitat asupra libertătii de apreciere lăsate de legiuitor la dispozitia administratiei, în ceea ce priveşte fondul actului" însă, dacă această apreciere lasată la dispozitia administratiei devine una abuzivă, trebuie să intervină controlul jurisdicţional si să echilibreze raporturile prin aplicarea corectă si justă a dispozitiilor legale si să se stabileascä dacă intimatul, Guvernul României a actionat sau nu abuziv.

Consideră recurenta că sintagma "până la limita a 8%" nu poate fi interpretată decât în sensul de "nu mai mult de 8% nici mai puţin decât 8%, adică exact 8%." şi în niciun caz nu se poate considera că procentul de 1% stabilit prin H.G. nr. 746/08.06.2022 ar putea fi considerat emis cu respectarea cadrului legal, libertatea de apreciere a administraţiei fiind una abuzivă.

Instanta de executare reţine în mod cu totul greşit faptul că "fără a avea a se pronunţa asupra leqalităţii actului administrativ, aparenţa de drept care rezultă este aceea că legea recunoaşte autoritătii publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita a 8%, marja de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G.. nr. 746/202", recurenta nefiind de acord cu acest rationament.

Mai susţine recurenta că, în niciun caz şi absolut în nicio circumstanţă nu s-ar putea considera că, prin emiterea unei hotărâri de guvern de vânzare a unei cote de 1% din valoarea capitalului social al societätii C. S.A., fără preţ specificat, fără proceduri fără condiţii pentru vânzarea acţiunilor, intimatul Guvernul României ar fi respectat obligatiile impuse prin decizia civilä nr. 2370/08.05.2019 a Î.C.C.J., atâta timp cât din dispozitivul acestei decizii rezultă în mod clar fără dubiu şi fără posibilitate de interpretare faptul că intimatul, Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern în vedere vânzării de acţiuni ale C. S.A. până la limita a 8% din capitalul social, la acelasi pret la care au fost vândute actiunile în cadrul procesului de privatizare, cota procentuală de vânzare a acţiunilor fiind de 8% şi, în niciun caz de 1%, acesta fiind obligat să emită normele de aplicare, conditiile si procedurile de vânzare a actiunilor, demersuri/obligatii care nu au fost îndeplinite de către intimatul, Guvernul României prin H.G. nr. 746/08.06.2022

Guvernul României a fost obligat a emite efectiv printr-o hotârâre de guvern procedurile şi conditiile - care trebuiau să fie conţinute explicit în cuprinsul hotărârii si nu să amâne momentul emiterii acestor conditii pentru o dată ulterioară 09.02.2023 (dată la care vor expira cele 180 de zile), în conditile în care scadenţa obligaţiei de executat, conform titlului executoriu, a fost data de 09.06.2019 - pentru vânzarea actiunilor in procent de 8%, obligatia Guvernului fiind de a organiza în concret aplicarea normelor juridice deja instituite, acesta având obligatia de a pune în aplicare efectivă dispozitiile Art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. NR. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003.

Consideră astfel ca fiind evidentă nerespectarea culpabilă de către intimatul, Guvernul României a dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019 titlul executoriu conform căruia intimatul era obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru vânzarea unei cote procentuale de până la 8%. la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare şi nu de 1% aşa cum acesta a înţeles prin adoptarea Hotărârii de guvern nr. 746/08.07.2022, hotărâre care nu specifică nici la ce preţ de vânzare ar trebui vândute aceste actiuni, nu emite procedurile şi conditiile pentru vânzarea acţiunilor, şi, mai mult modifică scadenţa obligaţiei de executat (09.06.2019) la data expirării interdictiei de înstrăinare a actiunilor detinute de statul român prevăzută de art. 1 din Legea 173/2020, modificând astfel scadenta obligatiei de executat din data de 09.06.2019 pentru data de 09.02.2023 (!!!)

De retinut că interdictia a intervenit ulterior datei scadente (09.06.2019) a obligaţiei de executare a titlului executoriu şi a expirat la data de 13.08.2022, interdictie care nu ar trebui să poatä modifica în niciun fel un titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019 care este anterioară intervenirii acestei interdicţii — dacă s-ar admite contrariul, ar însemna că până la efectivă executare a obligatiei Guvernul României va putea emite oricând şi orice lege prin care să împiedice îndeplinirea oricăror obligaţii la care acesta a fost sau va fi obligat de către instanţa judecătorească prin orice titlul executoriu, făcând astfel ca orice titlul executoriu prin care Guvernul României va fi obligat să devină lipsit de orice posibilitate de executare efectivă.

În concluzie, susţine recurenta că obligatia din titlul executoriu prin care Guvernul României a fost obligat "să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale C. S.A., până la limita a 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sanctiunea unor penalităti de 1.000 de RON pe fiecare zi de întârziere". Nu a fost îndeplinită prin adoptarea H.G. 746/08.06.2022 care prevede vânzarea unei cote de 1 0/0 nu de 8%. H.G. prin care nu sunt prevăzute procedurile şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor asa cum Guvernul României a fost obligat prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, iar raţionamentul instantei de executare care reţine că aceasta nu are obligaţia de a verifica dacă H.G. nr. 746/2022 a respectat sau nu dispoziţiile Art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 adică de a verifica în fond dacă dispozitiile titlului executoriu sunt sau nu respectate, în condiţiile în care obligaţia de a face instituită prin titlul executoriu este exact cu privire la "punerea în aplicare a dispozitiilor Art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997" şi, fără a verifica aceste aspecte, totuşi instanta de executare apreciază că s-ar fi respectat obligaţiile din titlul executoriu,

Consideră că este profund gresit, ducând la imposibilitatea de a mai putea fi controlat termenul de prescriptie dacă Guvernul României va aduce la îndeplinire obligatiile. Fără o sancţiune aplicată în mod corect Guvernul României nu îşi va respecta niciodată obligaţiile.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea sentintei recurate si modificarea acesteia, urmând a admite cererea introductivă de instanţă, asa cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Pârâţii Prim-ministrul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului şi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului au formulat întâmpinare la recurs, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În mod corect şi legal, instanţa de fond a constatat că la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.

In preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/1997 privind înfiinţarea C. Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum şi la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022, Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "C." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1 % din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. Totodată s-a prevăzut că vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin articolul 2 din H.G nr. 746/2022, s-a prevăzut că, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stalul român. prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Având în vedere că prin titlul executoriu-Decizia civilă nr. 2370/2019-definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în Dosarul nr. x/2015, Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale C. S.A, până la limita de 8 % din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022 prin care a aprobat vânzarea, de către Ministerul Energiei, a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "C." - S.A. reprezentând o cotă procentuală de 1 % din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, cererea reclamantei este neîntemeiată.

Pentru aceste motive, apreciază că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în condiţiile în care obligaţia a fost executată înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, aceasta este neîntemeiată.

Prin urmare, susţinerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă se impune a fi menţinută, întrucât aceasta a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale în vigoare, în funcţie de situaţia de fapt care îşi găseşte suport în probatoriul administrat.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea i-a fost legal comunicată recurentei, aceasta nu a combătut apărările intimaţilor – pârâţi din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 471 alin. (4) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 26.10.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2022 în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la acel termen de judecată instanţa amânând judecata recursului pentru data de 14 februarie 2023, faţă de imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al recurentei – reclamante, doamna avocat D..

Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din data de 06 decembrie 2022 instanţa a prorogat discutarea unei eventuale tardivităţi a recursului.

În şedinţa publică de la acest termen de judecată – 14.02.2023 – în cadrul dezbaterilor orale, apărătorul recurentei – reclamante a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, solicitând admiterea acesteia.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte urmează a analiza mai întâi cererea de repunere în termen, în considerarea faptului că aceasta este un incident procedural ce impune analizarea cu prioritate, de modul de soluţionare a acesteia depinzând soluţia cu privire la excepţia tardivităţii.

Analizând, aşadar, cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de apărătorul recurentei – reclamante în cadrul dezbaterilor orale de la acest termen de judecată, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. civ. ce prevăd că "2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac".

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că cererea de repunere în termen trebuia formulată împreună cu cererea de recurs.

Astfel, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar va respinge cererea recurentei – reclamante, de repunere în termenul de exercitare a recursului, ca inadmisibilă.

În continuare, trecând la analizarea excepţiei tardivităţii recursului, excepţie de procedură absolută şi peremptorie, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv formulat, în considerarea următoarelor argumente:

Demersul judiciar ce formează obiectul cauzei pendinte vizează solicitarea formulată de către reclamanta A., pe calea prevăzută de art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin reprezentant Secretariatul General al Guvernului şi Prim-ministrul Guvernului României, de amendare a pârâtului Guvernul României cu o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere care se face venit la bugetul de stat, începând cu data de 09.06.2019 şi până la executarea obligaţiei, precum şi obligarea la plata penalităţilor datorate în condiţiile art. 906 C. proc. civ., pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de a face ce decurge din Decizia nr. 2370 din data de 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2015.

Soluţionând cauza, Curtea de Apel Bucureşti a găsit neîntemeiate susţinerile formulate de reclamantă, respingând, ca atare, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârile pronunţate în condiţiile art. 24 alin. (3) şi (4) sunt supuse numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

În prezenta cauză, în urma verificării regularităţii promovării recursului de către recurenta-reclamantă A., Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 1400 din 09.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal i-a fost comunicată acesteia la data de 03.10.2022, conform Procesului-verbal de înmânare ataşat la dosarul de fond, iar recursul a fost promovat de parte la data de 11.10.2022, data expedierii prin poştă, conform menţiunii ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs, aşadar, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispoziţiilor art. 181-183 C. proc. civ.

Prin urmare, de la data comunicării sentinţei, 03.10.2022, curge termenul de 5 zile prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula recursul împotriva acestei hotărâri a fost data de 10.10.2022, având în vedere zilele nelucrătoare.

Cum din cuprinsul ştampilei aplicate pe plicul de înaintare a cererii de recurs, aflat la dosar, rezultă faptul că memoriul conţinând motivele de recurs a fost transmis instanţei la data de 11.10.2022, iar termenul a început să curgă de la data comunicării hotărârii din 03.10.2022, împlinindu-se la data de 10.10.2022, se reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora " "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se constată, aşadar, că aceste norme instituie în sarcina recurentei obligaţia de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătoreşti într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, declararea recursului după împlinirea termenului legal, atrăgând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii acestuia.

Cum, în cauză, cererea de recurs a fost transmisă recurentei prin poştă la data de 11.10.2022, conform ştampilei aplicate pe plicul de expediere, în condiţiile în care ultima zi pentru promovarea căii de atac a fost la 10.10.2022, se constată că recursul a fost exercitat cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., motiv pentru care se impune aplicarea sancţiunii juridice a decăderii părţii din dreptul de exercitare a acestei căi de atac, sancţiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că recursul este tardiv formulat, reţinând totodată că, neexercitarea dreptului procesual - în speţă, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de repunere în termenul de recurs, astfel cum a fost formulată de recurenta –reclamantă A., ca inadmisibilă şi, neidentificând existenţa vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va respinge şi recursul promovat de recurenta-reclamantă, ca tardiv formulat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs, astfel cum a fost formulată de recurenta –reclamantă A., ca inadmisibilă.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul promovat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1400 din data de 9 septembrie 2022 pronunţate în Camera de Consiliu de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.