Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 755/2023 AI generated

Cassation appeal annulled for failure to pay mandatory stamp duty on challenge to salary rights

Case Number Decizia nr. 755/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as untaxed, leaving the Court of Appeal's decision to reject the underlying request for suspension of the administrative act in force. The case involved a union challenging an education ministry order on specific salary rights for didactic staff, which was initially heard on the grounds of suspending the execution of the administrative act. The decisive legal basis was the strict application of procedural form requirements under Article 486 of the Code of Civil Procedure and the mandatory stamp duty rules in O.U.G. nr. 80/2013, specifically the requirement to pay the 100 RON fee for appeals based on material law violations; the court held that the appellants' failure to comply with the order to pay the stamp duty, despite legal notices, resulted in the annulment of the appeal before any examination of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 490 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ; Cassation appeal annulled for failure to pay mandatory stamp duty on challenge to salary rights: The case involved a union challenging an education ministry order on specific salary rights for didactic staff, which was initially heard on the grounds of suspending the execution of the administrative act. The decisive legal basis was the strict application of procedural form requirements under Article 486 of the Code of Civil Procedure and the mandatory stamp duty rules in O.U.G. nr. 80/2013, specifically the requirement to pay the 100 RON fee for appeals based on material law violations; the court held that the appellants' failure to comply with the order to pay the stamp duty, despite legal notices, resulted in the annulment of the appeal before any examination of the merits.

Keywords

AI generated
grounds for cassation stamp duty civil annulment order to pay article of civil procedure violation of procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea atacată fiind pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art.
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea atacată fiind pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
civ., aceasta putând face inutilă cercetarea pe fond a recursului, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
art. 486 alin. (2) C. proc. civ
civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, având legătură cu legala învestire a instanţei cu prezenta cale de atac, constatând neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, întrucât cererea de recurs nu a fost timbrată.
art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
civ., sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:
art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Înalta Curte reţine deopotrivă şi dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground cited in the dispositive for the court's authority to annul the appeal.

art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive establishing the requirement for stamp duty payment and the nullity sanction for failure to comply.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2021 la data de 10.12.2021, reclamantul Sindicatul Preuniversitar " A." Timiş, în numele membrilor de sindicat semnatari ai împuternicirii anexate cererii, respectiv: B., C., D., E., F., şi G., a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, cerere de suspendare a executării, invocând Art. 1 alin. (2) al Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 33 din 27 ianuarie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat următoarea soluţie:

"Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul SINDICATUL PREUNIVERSITAR " A." Timiş în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F. şi G. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI, cu sediul în Bucureşti, având ca obiect - suspendare executare act administrativ."

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 33 din 27 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul Sindicatul Preuniversitar "A." Timiş, în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F. şi G. şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea atacată fiind pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la aprecierea condiţiei privind existenţa cumulativă a cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare la recursul promovat, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia din data de 05.07.2022 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de cererea recurentului, de judecare în lipsă, nefiind cereri prealabile de formulat, din oficiu a invocat excepţia netimbrării recursului, reţinând cauza pentru a se pronunţa mai întâi cu privire la această excepţie, ce ţine de regularitatea învestirii instanţei cu judecata cererii de recurs, raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., aceasta putând face inutilă cercetarea pe fond a recursului, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul procedurii de regularizare, urmare a rezoluţiei completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 03 iunie 2022, li s-a adus la cunoştinţă membrilor de sindicat obligaţia de a achita taxa de timbru în cuantum de 100 de RON, Adresele emise de instanţă la data de 06 iunie 2022, cu această menţiune, fiind depuse la cutia poştală a Sindicatului la data de 10 iunie 2022, conform Proceselor-verbale de înmânare, ataşate la dosar, partea neconformându-se dispoziţiilor date de instanţă.

Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, având legătură cu legala învestire a instanţei cu prezenta cale de atac, constatând neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, întrucât cererea de recurs nu a fost timbrată.

Verificând actele şi lucrările dosarului sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, în cauză, având în vedere că prin cererea de recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:

"(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Înalta Curte reţine deopotrivă şi dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Potrivit art. 1 şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac.

Totodată, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii", iar potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Deopotrivă, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 494 din C. proc. civ., conform cărora " Dispoziţiilor de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta acţiune."

Se reţine astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor de timbru corespunzătoare.

Cum recurentul-reclamant Sindicatul Preuniversitar "A." Timiş, în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F. şi G. nu a timbrat anticipat recursul, li s-a adus la cunoştinţă acestora obligaţia de a timbra cererea de recurs cu suma de 100 Ron, sub sancţiunea anulării, în procedura prealabilă, conform dovezilor de înmânare a comunicărilor aflate la dosar.

S-a revenit cu menţiunea obligaţiei achitării taxei judiciare de timbru prin citaţiile emise pentru termenul de judecată de faţă, depuse la cuţia poştală a membrilor de sindicat, conform dovezilor aflate la dosar, obligaţie căreia nu s-a conformat.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă de către recurent o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, astfel cum permit dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Astfel, având în vedere că, în speţă, recursul nu a fost timbrat anticipat, că membrii de sindicat au fost legal citaţi pentru termenul de astăzi cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, însă nu s-au conformat obligaţiei de timbrare, deopotrivă, reţinând că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul ca netimbrat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul recursul formulat de reclamantul Sindicatul Preuniversitar "A." Timiş, în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F. şi G., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamantul Sindicatul Preuniversitar "A." Timiş, în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 33 din 27 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.