Standing of religious entity as legal successor to dissolved historical chapter and full jurisdiction of administrative court to directly award compensation for nationalized properties

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a chemat în judecată pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Deciziei nr. 8507/14.03.019 emisă de pârâtă cu referire la cererile de retrocedare nr. x formulate de reclamantă privind imobilele teren şi construcţii situate în Mun. Blaj, jud. Alba, înscrise iniţial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, înscrise în prezent în CF nr. x Blaj, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri pentru imobilele teren şi construcţii respective şi în consecinţă:

În principal, să se stabilească îndreptăţirea reclamantei la a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013, pentru imobilele nerestituibile în natură ce i-au aparţinut în proprietate, respectiv: teren în suprafaţă de 104 stânjeni (echivalentul a 375 mp), situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris iniţial sub A+1 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinaţia curte în intravilan; teren în suprafaţă de 93 stânjeni (echivalentul a 336 mp), situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris iniţial sub A+2 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinaţia teren şi casă de piatră în intravilan; teren în suprafaţă de 15 stânjeni (echivalentul a 54 mp), situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris iniţial sub A+2 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinaţia teren şi casă de piatră în intravilan; teren în suprafaţă de 105 stânjeni (echivalentul a 379 mp), situat in Mun. Blaj, jud. Alba, înscris iniţial sub A+3 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinaţia teren şi casă de lemn în intravilan; teren în suprafaţă de 87 stânjeni (echivalentul a 314 mp), situat în Municipiul Blaj, jud. Alba, înscris iniţial sub A+5 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinaţia teren şi clădire din cărămidă în intravilan; teren în suprafaţă de 15 stânjeni (echivalentul a 54 mp), situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris iniţial sub A+5 în CF nr. x Blaj sub nr. top x - cu destinaţia teren şi clădire din cărămidă în intravilan.

În subsidiar, să fie obligată pârâta să emită dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013, pentru respectivele imobile nerestituibile în natură ce le-au aparţinut în proprietate, cu cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, onorar expert, cheltuieli de transport, etc).

I.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 127 din 9 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia– secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, şi în consecinţă s-a dispus anularea art. 1 din Decizia nr. 8507/14.03.019 emisă de pârâtă cu referire la cererile de retrocedare nr. x formulate de reclamantă privind imobilele teren situate în Mun. Blaj, jud. Alba, înscrise iniţial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, înscrise în prezent în CF nr. x Blaj. S-a menţinut în rest decizia atacată.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj şi recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare.

I.3.1. Recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, în motivarea recursului arată că sentinţa atacată este nelegală, din prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta consideră că sentinţa atacată conţine motive contradictorii şi de încălcare/aplicare greşită a legii, cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită.

Astfel, instanţa de fond (la pag. 23 alin. (5) paragraful I) - prin raportare la temeiurile de drept laic şi canonic la care a făcut trimitere şi la înscrisurile depuse în probaţiune - a reţinut că "reclamanta are vocaţia restituirii imobilului în cauză în calitate de proprietară" - prin raportare la această concluzie, la pag. 24 alin. (4) reţine că "urmează să admită cererea de chemare în judecată şi să anuleze art. 1 din Decizia nr. 8507/2019 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent exclusiv pentru imobilele teren. înscrise iniţial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x. înscrise în prezent in CF nr. x Blaj", însă la pag. 24 alin. (5) a reţinut că "După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti urmează ca pârâta să emită o nouă decizie, instanţa neputând să se substituie Comisiei Speciale de Retrocedare", iar la pag. 25 alin. penultim a reţinut că "prin anularea art. I din decizie rezultă îndreptăţirea reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren, nefiind necesar a fi formulat un petit in acest sens (petit in principal) şi nefiind posibilă substituirea instanţei de contencios în atribuţiile comisiei speciale de retrocedare (petit in subsidiar)"

Consideră recurenta că există motive contradictorii între considerentele instanţei prin care reţine vocaţia reclamantei în ceea ce priveşte restituirea imobilelor (acordarea de despăgubiri), anularea în parte a art. I din Decizia nr. 8507/2019 privind acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent exclusiv pentru terenurile sus-menţionate şi considerentele instanţei care vizează lipsa de necesitate a formulării unui petit de acordare de despăgubiri (principal), respectiv imposibilitatea instanţei de a se substitui în atribuţiile Comisiei Speciale de Retrocedare, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Cu privire la aceste aspecte, face trimitere. în principal, la prev. art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 şi susţine că instanţa de fond a pornit de la o premisă greşită, considerând că, din moment ce s-a reglementat că deciziile de respingere a cererilor privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele naţionalizate pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 se face referire la restituirea imobilului acordarea de despăgubiri prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa investită cu cenzurarea deciziei emisă de Comisia Specială nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga entitatea învestită de lege să emită o altă decizie, ci, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege poate dispune ea însăşi, în mod direct, obligarea la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii, ţinând seama şi de faptul că retrimiterea cauzei la recurentă în vederea emiterii unei noi decizii ar conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire şi ar contraveni principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care de la data formulării cererii au trecut 18 ani, decizia fiind emisă după 16 ani de recurentă.

Invocă recurenta art. 125 din Constituţia României, text potrivit căruia autoritatea judecătorească are plenitudine de jurisdicţie si orice litigiu este de competenta instanţelor judecătoreşti, cu excepţia celor date prin Constituţie altor organe, cum ar fi Curtea de Conturi (art. I 39) şi Curtea Constituţională (art. 140-145), precum şi art, 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articolul 6 § 1 care garantează dreptul ca un tribunal să analizeze orice contestaţie referitoare la drepturile si obligaţiile cu caracter civil (Golder vs. Regatul Unit al Marii Britanii, hotărârea din 21 februarie 1975, seria x, nr. 18, pag. 18,§36, Hotărârea din 13 februarie 2003. Cauza Chevrol c. Franţa).

În acest sens, face trimitere la prevederile alin. (3) al art. 35 din Legea nr. 165/2013 potrivit căruia, în situaţia vizată, "instanţa judecătorească (...) dispune... acordarea de măsuri reparatorii in condiţiile prezentei legi" şi arată că pentru identitate de raţiune (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet - Unde se aplică acelaşi raţionament, se impune aceeaşi soluţie), şi în cazul cererilor formulate în baza O.U.G. nr. 94/2000 instanţa are prerogative identice, având în vedre şi dispoziţiile Deciziei XX/2007 ale ÎCCJ, acestea fiind pe deplin aplicabile şi în prezenta cauză.

Raportat la incidenţa Legii nr. 165/2013 în soluţionarea cererii formulate în baza art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 1 alin. (2). art. 3 alin. (1) pct. 1 şi 4 lit. e) din Legea nr. 165/2013, care se coroborează cu art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Posibilitatea ca instanţa să dispună efectiv restituirea proprietăţii sau acordarea de despăgubiri în situaţiile reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 este prevăzută expres în corpul legii speciale, respectiv în art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Stabilirea prin art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 a competenţei de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei Comisiei Speciale de retrocedare în favoarea instanţei de contencios administrativ nu schimbă acest raţionament, nerezultând că O.U.G. nr. 94/2000 s-ar completa cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, la momentul apariţiei O.U.G. nr. 94/2000, Legea 554/2004 nefiind adoptată.

În subsidiar, solicită obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind stabilirea dreptului la acordarea de măsuri compensatorii pentru terenurile ce fac obiectul cererilor de retrocedare nr. x, solicitând să se facă aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

I.3.2. Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare învederează următoarele aspecte invocate şi prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, pe care instanţa de recurs le încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Raţionamentul instanţei de fond este unul greşit în raport cu dispoziţiile actelor normative care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Analizând actele depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare, prin Decizia nr. 8507/14.03.2019, C.S.R. a respins cererile de retrocedare anterior-menţionate, întrucât solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat şi construcţiile solicitate au fost demolate.

Referitor la calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, respectiv de continuator în drepturi al Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj, calitate pe care instanţa de fond în mod greşit a apreciat-o ca fiind deţinută de reclamantă, învederează următoarele:

Potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Blaj oraş, imobilele identificate cu nr. top. iniţiale x s-au aflat in proprietatea Capitlului Metropolitan gr. cath. Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al archidiecezei gr. cath de Alba Iulia şi Făgăraş cu sediul în Blaj.

Capitlurile au fost desfiinţate prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic.

Potrivit art. 930 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, după desfiinţarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorinţele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câştigate şi a statutelor prin care era condusă persoana juridică desfiinţată.

Din actele transmise de către Mitropolia Romană Unită cu Roma Greco-Catolică, Blaj prin adresa nr. x/18.03.2016 nu a reieşit că aceasta este persoana juridica imediat superioară/succesoarea în drepturi a proprietarului tabular şi că astfel ar fi îndreptăţită să solicite retrocedarea imobilelor care s-au aflat în proprietatea tabulară a Capitlului Metropolitan greco catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al arhidiecezei greco catolice de Alba Iulia şi Făgăraş.

Având în vedere organizarea Bisericii Greco-Catolice, nici din actele depuse de către reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată nu reiese care dintre persoanele juridice enumerate mai sus (protopopiate. Episcopii, Mitropolie) este imediat superioară Capitlului Metropolitan greco catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al arhidiecezei greco catolice de Alba Iulia şi Făgăraş/succesoarea în drepturi a capitlului menţionat.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cu privire la petitul principal al recursului formulat de recurenta-reclamantă Mitropolia şi anume de stabilire a îndreptăţirii acesteia la acordarea de despăgubiri pentru imobilele terenuri ce fac obiectul cauzei, cu precădere Ia obligarea sa la emiterea unei noi decizii de acordare a despăgubirilor, susţinerile recurentei-reclamante sunt contrazise de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care vin să detalieze suplimentar obiectul acţiunii în contencios administrativ, precizând care sunt soluţiile pe care Ie poate pronunţa instanţa de fond.

Instanţa judecătorească nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit, întrucât s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Aşadar, instanţa de contencios administrativ nu poate soluţiona ea însăşi cererea de retrocedare, întrucât aceasta trebuie să parcurgă întreaga procedură prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum în mod corect a interpretat şi aplicat instanţa de fond.

De altfel, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, nici Comisia nu poate acorda în mod direct despăgubiri pentru imobilele naţionalizate, astfel cum solicită recurenta-reclamantă, ci doar poate propune acordarea de măsuri compensatorii.

Ca atare, raportat la atribuţiile C.S.R. şi la deciziile şi natura deciziilor pe care subscrisa le poate emite, obligarea sa de către instanţa de fond la emiterea unei decizii de despăgubire pentru diferenţa de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului este inadmisibilă, contravenind prevederilor legale stabilire prin actele normative speciale din materia restituirii.

I.4.2. Recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii sentinţei civile nr. 127/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

Susţine intimata-reclamantă faptul că este notoriu faptul că bunurile imobile ale cultului greco-catolic au fost nelegal preluate de la Biserica Greco-Catolică, deoarece trecerea de la Biserica Greco-Catolică la Stat nu a fost voluntară, "în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român" (art. 1 din Decretul 358/1948), ci a fost una abuzivă, rezultat direct al desfiinţării cultului greco-catolic.

Prin urmare, imobilele în litigiu au fost preluate de Ia cultul greco-catolic de Statul Român în mod abuziv, împrejurare în raport de care imobilul se circumscrie prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002, şi republicată în temeiul art. V din Titlul II al Legii nr. 247/2005.

Intimata susţine că recurenta porneşte de la premisa greşită a deţinerii unei personalităţi juridice proprii - în sensul normelor civile actuale -, de sine stătătoare, fără absolut nici o legătură cu cultul greco-catolic (respectiv cu instituţia reprezentativă cu personalitate juridică laică a acestuia - Mitropolia) a entităţii înscrise în CF, făcând cu totul abstracţie de normele de drept canonic aplicabile în cauză, şi la care vom face trimitere în continuare.

Consideră intimata că însăşi menţiunea "Metropolitan" din denumirea Capitulului ar putea fi suficientă pentru a lămuri "entitatea superioară", care nu poate fi alta decât Mitropolia, ca şi menţiunea că fondul de ajutoare şi pensii aparţinea Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj (grad ierarhic pe care îl deţine tot Mitropolia)

Instanţa de fond a analizat în mod concret şi corect situaţia de drept dedusă judecăţii, prin raportare la contextul istoric, Ia normele de drept laic şi la normele de drept canonic aplicabile în cadrul Bisericii greco-catolice, anterior şi ulterior anului 1948. Menţionează intimata-reclamantă Conciliul provincial I din anul 1872, privind organizarea, din punct de vedere ierarhic a Bisericii greco-catolice şi arată că atribuţiile privind administrarea bunurilor Bisericii, a donaţiilor primite de la episcopi, clerici sau credincioşi pentru activităţile Bisericii sau patronate de aceasta (înfiinţarea şi întreţinerea de şcoli, azile, biblioteci, etc.) reveneau în special Capitlului Mitropolitan, acestea fiind reglementate prin Conciliu provincial II organizat la nivelul Bisericii Greco-Catolice, în actele vremii, raportat la acest temei, înţelesul noţiunii de "fundaţiuni","fundaţii" fiind acela de "fond", "donaţie", acestea reprezentând în fapt donaţii sau testamente lăsate Bisericii de episcopi, preoţi, literaţi ai vremii, oameni de cultură sau simpli credincioşi, destinaţia bunurilor mobile sau imobile fiind clar prevăzută de fiecare donator în testamente, "litere fundaţionale", "statute fundaţionale". "Fundaţiune" în sensul normelor canonice care reglementau în acea perioadă sursele de venit ale Bisericii, nu însemna "fundaţie" în sensul juridic din prezent, respectiv o entitate juridică de sine stătătoare în sensul dreptului civil laic, sensul termenului fiind, în general de "fond" sau capital social în prezent, fondurile putând fi constituite din venituri băneşti (obţinute din donaţii, capitalizări sau obligaţiuni cu dobândă la termen) sau din imobile. Fondurile (în unele acte de sfârşit de secol XIX început de secol XX terminologia utilizată era de "fundaţiune", "liberalitate" etc.) pe care erau evidenţiate imobilele aparţinând cultului greco-catolic şi chiar celui romano-catolic (de unde a fost preluat conceputul şi noţiunea) nu erau fundaţii cu personalitate juridică de sine stătătoare, erau fonduri de bunuri, bani sau alte valori care au constituit un patrimoniu de afectaţiune sau scop, devenind o universalitate juridică aparţinând propriei destinaţii.

Un astfel de fond a fost şi Fondul de ajutoare şi de pensiune care se afla în administrarea Capitulului Mitropolitan, desfiinţat prin efectul Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, ca de altfel întregul cult greco-catolic, bunurile acestuia intrând în proprietatea Statului Român, astfel cum prevedea art. 2 din act normativ.

Din punct de vedere al dreptului laic, referirea la "Capitlu" se face pentru prima dată în Legea pentru regimul general al cultelor din 1928. Dacă din punct de vedere canonic, raportat la normele de organizare şi funcţionare indicate mai sus, Capitlul era un organism subordonat Mitropoliei prin conducătorul său, donaţiile, în bani sau imobile, fiind ale Bisericii, în administrarea Capitlului, din punct de vedere laic acesta a fost asimilat începând cu anul 1928 unei persoane juridice.

Imobilul ce face obiectul cauzei a fost întabulat în anul 1936 în favoarea Capitlului Mitropolitan greco-catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj.

Invocă intimata art. 1 alin. (1) din C. pen. I Titlul VI din Conciliului provincial II din 1882 al Bisericii Greco-Catolice, potrivit căruia "averea bisericească si scolastică cuprinde totu ce posiede biserica şi şcoala catolică ca atare atâtu în edificie ori alte realităţi inmobile, câtu şi în drepturi posesionarie ori fonduri şi fundaţiuni, iar "averea bisericescă se tienu (se ţine, constă- s. n.) următoarele realităţi: Fonduri şi Fudanţiuni 1. de stipendie votivalie 2. de reunini bisericeşti 3. fundaţiuni pie şi altele" şi arată că, în prezent, reglementarea privind bunurile Bisericii Greco-catolice este prevăzută în canonul 1007 din CCEO.

În opinia intimatei, una şi aceeaşi persoană - în situaţia concretă Biserica greco-catolică, prin entitatea sa superioară, Mitropolia - putea avea mai multe patrimonii speciale, constituite în favoarea sa de diverse persoane fizice. Existenţa fiecărui patrimoniu este dependentă de scopul, afectaţiunea, pe care persoana respectivă a dat-o unei anumite mase din bunurile sale. În esenţă, în cadrul Bisericii greco-catolice s-au creat aceste fonduri, cărora le erau destinate patrimonii distincte pentru realizarea scopurilor precise (fondul de studii, fondul de burse, de religie, de pensii, fond pentru reparaţie catedrală etc).

Prin urmare, înţelegerea corectă a existenţei fondurilor presupune ideea că, în cadrul Biserica greco-catolice, ca persoană juridică, exista posibilitatea creării de fonduri eclesiastice, afectate unui anumit scop, ele aparţinând însă tot cultului religios.

Ca norme de drept canonic aplicabile pentru perioada anterioară anului 1948, facem trimitere şi la Codex Iuris Canonici (Codul Canonic din 1917 al Bisericii Romano-Catolice. Înţelegerea corectă a existenţei fondurilor presupune ideea că Biserica, ca persoană juridică, avea posibilitatea de a crea aceste fonduri eclesiastice, afectate unui anumit scop, ele aparţinând însă tot cultului religios. Prin urmare, si în conformitate cu canoanele 1254 -1258 in Codex Iuris Canonici, Biserica, ca persoană juridică, precum şi alte persoane juridice de drept canonic din cadrul ei pot avea un patrimoniu general, şi mai multe patrimonii afectate unui anumit scop - cum erau şi fondurile administrate de Capitlul Mitropolitan.

Legea pentru regimul Cultelor din 1928 a statuat că administrarea patrimoniilor şi fundaţiunilor cultelor se face de organele lor competente, sub supravegherea autorităţilor bisericeşti superioare, conform dreptului canonic.

Această calitate de administrator poate fi dobândită şi de grupurile de persoane sau de bunuri care corespund misiunii bisericii, denumirea de biserică indicând nu numai Biserica, ci şi toate celelalte persoane juridice oficiale existente în biserică. Totodată, sarcina ordinariului (episcopul diocezei) era de a supraveghea administrarea tuturor bunurilor care aparţin persoanelor juridice subordonate acestuia. (Can. 1255 din Codex Iuris Canonici şi Can. 1258).

"Fondul de ajutoare şi pensii" - din punct de vedere canonic nu era o entitate juridică distinctă de Mitropolie (care avea şi are şi grad de arhiepiscopie), cu personalitate juridică şi patrimoniu (aşa cum este reglementată în prezent fundaţia sau asociaţia potrivit O.G. nr. 26/2000), ci era reprezentat de bani, titluri de valoare şi imobile care trebuiau utilizată în anumite scopuri indicate, cu administrarea, mărirea sau cheltuirea acestuia fiind responsabil ulterior Capitlul. Capitlul era îndrituit să administreze acest "fond", fiind ulterior extins şi ca organism de administrare (în ceea ce priveşte raţiunile financiare) la nivel de Mitropolie, administrând astfel numeroasele "fundaţiuni" şi "liberalităţi" făcute de episcopi, clerici şi simpli mireni. Toate aceste "fundaţiuni", "fonduri" sau "liberalităţi", erau adresate Bisericii, clericilor, cu scop, fiind administrate de Capitlu, în numele şi pentru Biserică.

Mai arată intimata că, în sensul calităţii sale de persoană îndrepăţită (ca şi continuator în drepturi al Capitlului sau al altor fonduri/fundaţiuni existente la nivelul subscrisei anterior anului 1948), s-au pronunţat şi instanţele de judecată sau instituţii ale Statului, sens în care facem trimitere la înscrisurile anexate acţiunii introductive şi întâmpinării.

Intimata invocă prevederile din art. 11 şi art. 12 din Legea pentru regimul general al cultelor din 1928 (în vigoare la data naţionalizării imobilelor ce fac obiectul cauzei) şi arată că prevederea "sistemul de organizare prevăzut în statut" se poate interpreta în sensul că dreptul canonic aplicabil în ceea ce priveşte modalitatea de organizare internă şi administrare a Bisericii avea prioritate în faţa dreptului laic, iar art. 12 întăreşte ideea că modalitatea de organizare şi administrare internă a Bisericilor avea prioritate.

În concluzie, susţine intimata reclamantă că Fondul de ajutoare şi de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj din Blaj - care include pe lângă venituri, titluri etc. şi imobilele înscrise iniţial în CF nr. x Blaj Oraş Blaj, a făcut parte din averea Bisericii Greco-Catolice, care a fost desfiinţată prin efectul Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, ca de altfel întregul cult greco-catolic, bunurile acestuia intrând în proprietatea Statului Român, astfel cum prevedea art. 2 din act normativ.

I.4.3. Ambele părţi au depus răspuns la întâmpinare, reiterând în esenţă argumentele dezvoltate anterior.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare este nefondat.

În esenţă, motivul pentru care Comisia Specială de Retrocedare a respins cererile de retrocedare formulate de reclamantă a fost acela că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, nefiind dovedită calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, respectiv de continuator în drepturi al Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj.

Contrar susţinerilor recurentei, din actele transmise de către Mitropolia Romană Unită cu Roma Greco-Catolică, Blaj prin adresa nr. x/18.03.2016 a reieşit că aceasta este succesoarea în drepturi a proprietarului tabular, justificând calitatea de persoană îndreptăţită să solicite retrocedarea imobilelor care s-au aflat în proprietatea tabulară a Capitlului Metropolitan greco catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al arhidiecezei greco catolice de Alba Iulia şi Făgăraş.

Raţionamentul dezvoltat de recurenta-pârâtă nu ţine seama de normele de drept canonic din cadrul Bisericii catolice fără de care nu este posibilă organizarea internă, ierarhică şi administrativă a cultului greco-catolic, ceea ce a condus la concluzia eronată că nu se poate reţine calitatea de continuator în drepturi al Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Blaj oraş, imobilele identificate cu nr. top. iniţiale x s-au aflat in proprietatea Capitlului Metropolitan gr. cath. Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al archidiecezei gr. cath de Alba Iulia şi Făgăraş cu sediul în Blaj.

Capitlurile au fost desfiinţate prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic.

Potrivit art. 930 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, după desfiinţarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorinţele fondatorilor sau donatorilor, a drepturilor câştigate şi a statutelor prin care era condusă persoana juridică desfiinţată.

Până la desfiinţarea cultului prin Decretul nr. 358/1948, modalitatea de organizarea ierarhică internă a Biserica greco-catolică era prevăzută în Conciliul provincial I din anul 1872, potrivit căruia Biserica greco-catolică era organizată, din punct de vedere ierarhic, la nivel naţional, astfel: Mitropolia, condusă de mitropolit; Episcopiile, conduse de episcopi (Titlul II, Capitolul IV din dispoziţiunile Conciliului); protopopiatele (cuprinzând mai multe parohii arondate, conduse de protopopi); parohiile, conduse de preoţi.

Episcopii se foloseau în guvernarea bisericii de presbierii sau diaconi, denumirea anterioară de presbiterii fiind înlocuită de cea de "capitule" conform prev. Capitolului V al Titlului II din Conciliu I

Atribuţiile privind administrarea bunurilor Bisericii, a donaţiilor primite de la credincioşi pentru activităţile Bisericii sau patronate de aceasta reveneau în special Capitlului Mitropolitan, acestea fiind reglementate prin Conciliul provincial II, organizat în anul 1882, aşa cum rezultă din prevederile art. 38-39 din Secţiunea I cap. 1 (pag. 98) al Conciliului provincial II, potrivit căruia, membrii acestuia trebuia să răspundă de "fondurile şi fundatiunile archidiecesane administrate de ei" (un astfel de fond fiind şi Fondul de ajutoare şi de pensiune care se afla în administrarea Capitulului Mitropolitan), destinaţia bunurilor mobile sau imobile fiind clar prevăzută de fiecare donator în testamente, "litere fundaţionale", "statute fundaţionale".

Art. 11 din Legea pentru regimul general al cultelor din 1928 cuprinde prima referire la "Capitlu", stipulând că: "Organizaţiile cultelor istorice, create şi reprezentate în conformitate cu sistemul lor de organizare şi prevăzute în statute (comunităţile, parohiile, protopopiatele, mănăstirile, capitulele, episcopiile, arhiepiscopiile, mitropoliile etc.) sunt persoane juridice". Prin această reglementare, Capitlul - organism colegial din punct de vedere al normelor canonice, subordonat Mitropolitului ca şi conducător al Bisericii Greco-Catolice (care administra donaţiile, în bani sau imobile, acestea fiind ale Bisericii), este asimilat unei persoane juridice.

Totodată, legea pentru regimul Cultelor din 1928, a statuat că administrarea patrimoniilor şi fundaţiunilor cultelor se fac de organele lor competente, sub supravegherea autorităţilor bisericeşti superioare, conform dreptului canonic.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 12 din Lege, text potrivit căruia: "Cultele îşi vor conduce afacerile lor interne în conformitate cu statutul lor de organizare, aprobat în condiţiunile legii de faţă. Administrarea patrimoniilor şi fundaţiunilor lor se va face de către organele competente ale cultelor, sub supravegherea autorităţilor bisericeşti superioare."

Imobilul ce face obiectul cauzei a fost întabulat în anul 1936 în favoarea Capitlului Mitropolitan greco-catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj.

Esenţial pentru stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită să solicite retrocedarea imobilelor care s-au aflat în proprietatea tabulară a Capitlului Metropolitan greco catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al arhidiecezei greco catolice de Alba Iulia şi Făgăraş este faptul că fondurile ("fundaţiuni", "liberalităţi" etc.) nu erau fundaţii cu personalitate juridică de sine stătătoare, erau fonduri de bunuri care au constituit un patrimoniu de afectaţiune, devenind o universalitate juridică aparţinând propriei destinaţii.

Lămuritoare pentru această interpretare sunt inclusiv dispoziţiile alin. (2) al art. 12 din Legea cultelor din 1928, text potrivit căruia: "Fundaţiunile vor fi administrate potrivit actelor de fundaţiune ori dispoziţiilor testamentare şi nu vor putea fi folosite decât în scopurile speciale pentru cari sunt destinate".

În acest sens, potrivitart. 1 alin. (1) din C. pen. I Titlul VI din Conciliului provincial II din 1882 al Bisericii Greco-Catolice (anexat prezentei în extras), "averea bisericească si scolastică cuprinde totu ce posiede biserica şi şcoala catolică ca atare atâtu în edificie ori alte realităţi inmobile, câtu şi în drepturi posesionarie ori fonduri şi fundaţiuni". în acelaşi sens, acelaşi articol prevede că, printre altele, "averea bisericescă se tienu (se ţine, constă- s. n.) următoarele realităţi: Fonduri şi Fudanţiuni 1. de stipendie votivalie 2. de reunini bisericeşti 3. fundaţiuni pie şi altele".

Aşadar, se confirmă concluzia instanţei de fond în sensul că fondurile sau fundaţiile erau recunoscute de biserică ca persoane juridice non-colegiale, că bunurile pe care acestea le deţineau erau bunuri afectate unui scop religios (bisericeşti) şi că la desfiinţarea lor bunurile treceau la persoana juridică imediat superioară care trebuia să respecte dorinţele fondatorilor.

Deşi prin Decretul-Lege nr. 9/1989 Biserica Română Unită cu Roma a fost recunoscută oficial, fundaţiuniile aparţinând acesteia nu au mai fost reînfiinţate în cadrul Bisericii ca entităţi juridice cu personalitate juridică.

Ca atare, având în vedere desfiinţarea, ca efect al Decretului nr. 358/1948, a Capitlului Metropolitan gr. cath. Blaj pentru Fondul de ajutoare şi de pensiune al archidiecezei gr. cath de Alba Iulia şi Făgăraş cu sediul în Blaj, în temeiul art. 930 din Codul canonic, bunurile sale au trecut la persoana juridică imediat superioară, reclamanta.

Se reţine, în considerarea rolului constituţional al instanţei supreme în unificarea practicii judiciare, recunoscut şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Păduraru împotriva României sau Beian împotriva României, soluţia de practică judiciară pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul reţinerii calităţii de persoană îndreptăţită să solicite retrocedarea imobilelor a reclamantei-recurente, respectiv decizia nr. 1999/30.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În consecinţă, recursul recurentei-pârâte urmează a fi respins.

II.2 Este însă fondat recursul formulat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a realizat o greşită interpretare a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, deşi instanţa de fond a reţinut vocaţia reclamantei în ceea ce priveşte restituirea imobilelor (acordarea de despăgubiri) şi a dispus anularea în parte a art. I din Decizia nr. 8507/2019 privind acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent exclusiv pentru terenurile sus-menţionate, a apreciat că ar exista o imposibilitate a instanţei de a se substitui în atribuţiile Comisiei Speciale de Retrocedare, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Concluzia instanţei de fond este lipsită de substanţă juridică, nefiind menţionat raţionamentul logico-juridic care o susţine.

Atâta timp cât organul administrativ a realizat o soluţionare în fapt şi în drept a cererii de retrocedare printr-o decizie obligatorie potrivit legii, instanţa de contencios administrativ (care are deplină jurisdicţie) învestită cu verificarea legalităţii acestei decizii se substituie de plin drept în atribuţiile date de legiuitor organului administrativ, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând, aşa cum se solicită în principal în speţă, să recunoască un drept al reclamantei sau să "oblige autoritatea publică să emită un act administrativ", aşa cum se solicită în subsidiar.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat principiul jurisdicţiei depline, potrivit căruia singurul care se califică pentru denumirea "instanţă" în sensul art. 6 § 1 este un organism care beneficiază de jurisdicţie deplină (Beaumartin împotriva Franţei, pct. 38). Astfel, art. 6 § 1 impune instanţelor judecătoreşti un control judiciar efectiv (Obermeier împotriva Austriei, pct. 70). Exercitarea deplinei jurisdicţii de către o instanţă presupune să nu renunţe la niciuna din componentele funcţiei de a judeca (Chevrol împotriva Franţei, pct. 63). 133. Art. 6 § 1 impune în principiu un recurs în cadrul căruia instanţa să aibă competenţa de a analiza toate problemele de fapt şi de drept pertinente pentru litigiul asupra căruia este sesizată (Terra Woningen B.V. împotriva Ţărilor de Jos, pct. 52; Sigma Radio Television Ltd împotriva Ciprului, pct. 151- 157). Aceasta implică în special că judecătorul trebuie să aibă competenţa să analizeze punct cu punct asupra fiecăruia din capetele de cerere ale reclamantului pe fond, fără a refuza să examineze pe vreunul din ele, şi să ofere motive clare pentru respingerea lor

Hotărârea trebuie să permită examinarea punct cu punct a fiecăreia din solicitările reclamantului pe fond, (…) şi să ofere motive clare pentru respingerea lor. În jurisprudenţa Curţii, nu a fost considerată ca bucurându-se de "jurisdicţie deplină" o instanţă administrativă care nu poate examina decât dacă autorităţile administrative s-au folosit de puterea lor discreţionară într-un mod compatibil cu obiectul şi scopul legii (Obermeier împotriva Austriei, pct. 70).

În raport de aceste principii, din moment ce s-a reglementat că deciziile de respingere a cererilor privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele naţionalizate pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, instanţa învestită cu cenzurarea deciziei emisă de Comisia Specială nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga entitatea învestită de lege să emită o altă decizie, ci, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie poate dispune ea însăşi, în mod direct, obligarea la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii, ţinând seama şi de faptul că retrimiterea cauzei la recurentă în vederea emiterii unei noi decizii ar conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire şi ar contraveni principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care de la data formulării cererii au trecut 18 ani, decizia atacată fiind emisă după 16 ani de recurentă.

Prin urmare, recursul reclamantei recurente este fondat, neputându-se nega dreptul instanţei de a decide asupra cererii cu care a fost învestită şi să recunoască calitatea de persoană îndreptăţită a recurentei.

II.3. Cheltuielile de judecată în recurs

Văzând şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", va fi obligată recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata cheltuielilor de judecată în favoarea recurentei – reclamante Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, în sumă 3728 RON, reprezentând onorariu avocat conform dovezii depuse la dosar recurs şi cheltuieli transport (contravaloare bilet avion), conform dovezilor depuse la dosar recurs, sumă pe care instanţa o consideră proporţională cu munca depusă de avocat şi complexitatea cauzei.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1), art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinţei nr. 127 din 9 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia– secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată şi în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea despăgubirilor pentru imobilele teren şi construcţii situate în Mun. Blaj, judeţul Alba, înscrise iniţial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, înscrise în prezent în CF nr. x Blaj. Se va menţine în rest sentinţa atacată.

În temeiul aceloraşi dispoziţii, se va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va fi obligată recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata sumei de 3728 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentei – reclamante Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinţei nr. 127 din 9 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia– secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată şi în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea despăgubirilor pentru imobilele teren şi construcţii situate în Mun. Blaj, judeţul Alba, înscrise iniţial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, înscrise în prezent în CF nr. x Blaj.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata sumei de 3728 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentei – reclamante Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 februarie 2023.