Accessory damages claim against Guarantee Fund premature absent final ruling on principal; appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cricumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 08.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a solicitat instanţei să constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispoziţiile legale; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a arătat în esenţă că cererea de plată în discuţie a fost soluţionată prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, iar reclamanta a contestat actul administrativ, cauza făcând obiectul dosarului nr. x/2018, iar din această perspectivă cererea de chemare în judecată este lipsită de obiect/de interes.

Reclamanta A. S.A. a formulat cerere adiţională - modificatoare prin care a solicitat în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, respectiv suma de 4986,43 RON, calculate până la data de 08.09.2021 şi în continuare până la data plăţii efective şi, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1720 din data de 22.11.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi prescripţiei, invocate de pârât prin întâmpinarea la cererea modificatoare; a admis excepţia de prematuritate a acţiunii, astfel cum a fost modificată, invocată din oficiu; a respins acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca prematur formulată şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1720 din data de 22.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, aşa cum a fost ea modificată, tinde la obligarea FGA la plata de penalităţi pentru repararea prejudiciului constând în lipsirea A. de folosinţa sumei de bani la care era îndreptăţită, cu titlu de despăgubire, în temeiul art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Temeiul juridic al acţiunii îl constituie art. 19 din Legea nr. 554/2004, text legal care permite în mod expres persoanei prejudiciate printr-un act administrativ ilicit să solicite pe calea unei acţiuni distincte, obligarea autorităţii emitente a actului administrativ ilicit la plata de despăgubiri. Această acţiune poate fi promovată într-un termen special de prescripţie de un 1 de la data la care prejudiciul a fost sau putea fi cunoscut.

În ceea ce priveşte prezenta speţă, contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste condiţii au fost îndeplinite odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 de către ÎCCJ.

Prin soluţia pronunţată în acest dosar s-a reţinut că în mod greşit FGA a respins cererea de plată a A., invocând depăşirea plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare şi a fost obligat la soluţionarea pe fond a cererii.

Aşadar, în prezent există certitudinea că suntem în prezenţa unui act administrativ nelegal - refuzul de plată.

Cu privire la temeinicia cererii de obligare a FGA la plata accesoriilor, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei nr. 22/2019 a ÎCCJ (paragraful 74), pentru obligarea autorităţii administrative la repararea daunelor cauzate prin actul administrativ declarat nelegal trebuie să se facă dovada îndepliniri condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, aşa cum sunt ele stipulate de art. 1.349 şi art. 1.357 şi următoarele din C. civ.

Astfel, autoritatea administrativă poate fi obligată la plata de despăgubiri ori de câte ori ne aflăm în prezenţa unui act administrativ nelegal care are relevanţa unei fapte ilicite, iar prin actul nelegal a fost cauzat un prejudiciu, prejudiciu aflându-se în raport de cauzalitate cu actul nelegal.

Or, în speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta constă în refuzul FGA de a achita despăgubirile solicitate de A. prin cererea de plată. Caracterul nelegal al acestui refuz a fost stabilit definitiv prin Decizia nr. 4644/13.10.2021 a ÎCCJ.

Referitor la cuantumul penalităţilor, relevante sunt dispoziţiile art. 12 alin. (2), din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora FGA are obligaţia să instrumenteze dosarele de daună "cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiiior de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Or, penalităţile solicitate sunt consacrate tocmai prin dispoziţiile legale care completează condiţiile generale de asigurare RCA. Prin urmare, faţă de claritatea acestui text legal, nu există niciun temei legal care să justifice exonerarea FGA de la plata penalităţilor.

Concluzionând, în raport de cele arătate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, iar după rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost modificată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

La data de 08.03.2021 recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 şi să dispună obligarea acestuia la soluţionarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Prin cererea modificatoare formulată la data de 16.11.2021, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, respectiv suma de 4986,43 RON, calculate până la data de 08.09.2021 şi în continuare până la data plăţii efective şi, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prima instanţă a respins acţiunea astfel cum a fost modificată, ca prematur formulată, reţinând în esenţă că, atât timp cât din actele dosarului nu rezultă că FGA a soluţionat pe fond cererea de plată, nu există dovezi că ar fi achitat suma pretinsă prin carerea de plată şi nici nu a fost emisă o altă decizie de respingere totală/parţială a pretenţiilor formulate prin cererea de plată, acţiunea nu este susceptibilă de a fi admisă în sensul recunoaşterii vreunui drept la accesorii.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin cererea de recurs se susţine că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect se susţine că în speţa dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile de obligare a intimatului-pârât la plata de daune interese moratorii, având în vedere refuzul autorităţii administrative de a analiza cererea de plată şi de a face plata conform cererii principale.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).".

Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat.

Din actele dosarului de fond rezultă că, recurenta-reclamantă A. S.A. a înregistrat la intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/24.11.2016 cerere de plată privind suma de 1439,5 RON pretinsă cu titlu de creanţă de asigurări, iar în motivele de recurs se susţine că în speţa dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile de plată odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită (poziţia 294 borderoul nr. 2 anexat deciziei – suma de 1439,5 RON, dosar daună x), sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, (definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului), s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

La data de 29.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanţe de asigurări, fără însă a se regăsi printre acestea şi cea vizată de cererea de plată nr. x/12.12.2016, anume suma de 1439,5 RON.

Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 s-a anulat decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 prin care fusese respinsă cererea de plată vizând pretinsa creanţă de asigurări în cuantum de 1439,5 RON solicitată de A., cu obligarea pârâtului la analiza pe fond a cererii respective de plată, însă existenţa creanţei litigioase nu a fost confirmată sau infirmată de către intimatul-pârât prin vreo decizie ulterioară.

Aşadar, atât timp cât creanţa principală – 1439,5 RON – solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, iar FGA nu recunoscut existenţa acesteia prin plată şi nici instanţa judecătorească nu a atestat-o în beneficiul recurentei-reclamante, cererea de acordarea accesoriilor solicitate sub forma penalităţii de întârziere sau a dobânzii legale aferente creanţei principale nu devine actuală câtă vreme nu se decide asupra existenţei sau inexistenţei dreptului la acordarea sumei de 1439,5 RON în beneficiului părţii reclamante.

Or, având în vedere că în cererea de recurs recurenta-reclamantă nu menţionează în mod expres şi nu a făcut dovada dacă cererea de plată nr. x/12.12.2016, prin care s-a solicitat plata sumei de 1439,5 RON a fost analizată şi soluţionată de către intimatul-pârât, ori dacă suma pretinsă a fost achitată, Înalta Curte constată că în lipsa unui act administrativ vătămător, acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, este prematur formulată, iar motivele de recurs sunt nefondate şi vor fi respinse.

În acest context, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin calea de atac exercitată nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1720 din 22 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.