Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 681/2023 AI generated

Judicial reputation protection against press value judgments and limits of journalistic freedom

Case Number Decizia nr. 681/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Superior Council of Magistracy, set aside the lower court’s partial annulment of the administrative decision, and dismissed the judge’s action as unfounded, ordering the judge to pay 100 RON in court costs. The dispute involved a civil administrative action brought by a judge seeking to annul the Superior Council’s decision rejecting his request for professional reputation protection against online press articles that alleged his involvement in a "network" facilitating unlawful conditional releases and suggested bias in case assignment. Relying on the distinction between facts and value judgments established in European Court of Human Rights jurisprudence, the Court held that the articles constituted protected journalistic expressions and value judgments regarding matters of public interest, containing no defamatory intent or factual inaccuracy that would affect the judge's professional reputation, thereby affirming that press freedom limits the scope of judicial reputation protection under Romanian law and the Constitution.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 30 din Legea nr. 317/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Judicial reputation protection against press value judgments and limits of journalistic freedom: The dispute involved a civil administrative action brought by a judge seeking to annul the Superior Council’s decision rejecting his request for professional reputation protection against online press articles that alleged his involvement in a "network" facilitating unlawful conditional releases and suggested bias in case assignment. Relying on the distinction between facts and value judgments established in European Court of Human Rights jurisprudence, the Court held that the articles constituted protected journalistic expressions and value judgments regarding matters of public interest, containing no defamatory intent or factual inaccuracy that would affect the judge's professional reputation, thereby affirming that press freedom limits the scope of judicial reputation protection under Romanian law and the Constitution.

Keywords

AI generated
press law judicial law protection of the public interest european judicial network e-justice procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
Criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau în faptul că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.
art. 30 din Legea nr. 317/2004
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge acţiunea ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului reclamant, conform art.
art. 453 alin. (1) din C. proc. civ
civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge acţiunea ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului reclamant, conform art. 453 alin.
art. 402 C. proc. civ
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2023.
art. 497
The procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, setting aside the lower court's decision, and re-judging the case.
art. 488 alin. (1) pct. 8
The specific ground for illegality (illegal reasoning) cited to justify the cassation of the appealed sentence.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497

The procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, setting aside the lower court's decision, and re-judging the case.

art. 488 alin. (1) pct. 8

The specific ground for illegality (illegal reasoning) cited to justify the cassation of the appealed sentence.

art. 453 alin. (1)

The provision cited to obligate the losing party to pay the judicial costs of 100 RON.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, la data de 31.05.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, desfiinţarea în parte a Hotărârii nr. 218/11.02.2021 şi obligarea la emiterea unei hotărâri de apărare a reputaţiei profesionale privind aspectele menţionate în prima cerere de apărare a reputaţiei profesionale, înregistrată sub nr. x/28.07.2020, astfel cum s-a reţinut în raportul Inspecţiei Judiciare nr. x/29.01.2021 prin care s-a propus apărarea reputaţiei profesionale a reclamantului - relativ la prima cerere .

Prin sentinţa nr. 65/21.09.2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 271, din 04 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III - a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat parţial Hotărârea nr. 218/11.02.2021 şi a obligat pârâtul să emită o hotărâre de apărare a reputaţiei profesionale a reclamantului, privind aspectele reţinute în raportul IJ cu nr. x/29.01.2021 referitoare la prima cerere formulată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau în faptul că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 alin, (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că actul administrativ atacat ar fi fost emis cu depăşirea limitelor de apreciere ce revin autorităţilor cu ocazia emiterii actelor administrative.

Contrar susţinerilor intimatului-reclamant, validate de prima instanţă prin soluţia pronunţată, arătă recurentul pârât că Hotărârea nr. 218, din data de 11.02.2021, emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, nu a fost adoptată cu exces de putere şi nu a condus la o vătămare a vreunui drept al acestuia.

Susţine pârâtul că, din perspectiva analizării rolului presei într-o societate democratică şi a noţiunii de libertate de exprimare, se observă că presa are îndatorirea de a informa opinia publică asupra modului de înfăptuire a actului de justiţie, libertatea de exprimare fiind protejată de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest cadru, presa reprezentând mijlocul de care dispune opinia publică pentru a fi informată asupra modului în care judecătorii se achită de responsabilităţi, conform scopului misiunii încredinţate.

În acest context, arată pârâtul că secţia pentru judecători a apreciat în mod corect că, prin afirmaţiile din cuprinsul articolelor de presă apărute în mediul on-line în data de 28 iulie 2020, intitulate "Exclusiv Investigaţie. Reţeaua de liberare condiţionată" - publicat pe pagina de internet https:/x.ro, respectiv "Investigaţie Reţea de liberare condiţionată la o judecătorie din Bistriţa" - publicat pe site-ui "www.x.ro" şi "Pelerinaj la Penitenciarul Bistriţa" - publicat pe site-ul www.x.com, au fost exprimate opinii pe baza cărora au fost emise concluzii cu caracter general, având posibil impact negativ asupra credibilităţii justiţiei în rândul opiniei publice, însă pornind de la o cazuistică concretă. Astfel, prin conţinutul articolelor menţionate, referitoare la aspectele privind modalitatea de soluţionare a cererilor/propunerilor de liberare condiţionată de către completul prezidat de domnul judecător A., precum şi cele vizând formularea cererii de abţinere de la soluţionarea dosarului nr. x/2019, se acreditează ideea ingerinţei unor influenţe în actul de justiţie, de natură a contura opiniei publice suspiciuni cu privire ia imparţialitatea magistraţilor care au participat în compunerea completului.

Din analiza conţinutului articolelor, secţia pentru judecători a observat că se prezintă ideea că s-au încălcat normele legale şi regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor şi dispoziţiile legale de drept material şi procedural, însă, din verificările prealabile efectuate în lucrarea nr. x a Inspecţiei Judiciare, prin rezoluţia nr. 3258/A din data de 22 octombrie 2020, s-a constatat că nu sunt indicii de săvârşire a unor abateri disciplinare.

Cu toate acestea, arată recurentul că în cuprinsul aceleiaşi lucrări întocmite de Inspecţia Judiciară, s-a reţinut că domnul judecător A. a încălcat dispozitiile art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Astfel, secţia pentru judecători a statuat în mod corect că formularea unor judecăţi de valoare poate constitui un demers jurnalistic justificat, când au o bază factuală solidă şi nu aduc atingere independenţei şi imparţialităţii magistraţilor, conform art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, s-a apreciat că analiza aspectelor invocate de domnul judecător A. cu privire la aceste articole, ca temei al cererii de apărare a independenţei şi reputaţiei sale profesionale, nu poate fi disociată de regula relevată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia recunoaşterea rolului esenţial al presei într-o societate democratică presupune o datorie a presei de a comunica informaţii şi idei cu privire la chestiunile puse în faţa autorităţilor judiciare şi în orice alt domeniu de interes public, dar şi un drept al publicului de a fi informat corect şi onest, sub rezerva ca formele de exprimare publică să nu depăşească limita impusă de interesul corect al administrării justiţiei.

Prin urmare, susţine recurentul că secţia pentru judecători a apreciat în mod corect faptul că articolele menţionate reprezintă o concretizare a obligaţiei presei de a furniza informaţii de interes public, corespunzând dreptului publicului de a obţine aceste informaţii cu privire la anumite proceduri judiciare.

Cu alte cuvinte, contrar aprecierilor instanţei de fond, secţia pentru judecători a reţinut în mod corect faptul că modalităţile specifice libertăţii de exprimare prin presă, corespunzătoare celor două forme de exprimare ale opiniilor, respectiv fapte sau judecăţi de valoare, conţinute în articolele ataşate cererii de apărare a reputaţiei profesionale, relevă existenţa unei baze factuale, fapt care exclude orice intervenţie de natura celei reclamate de domnul judecător A..

Mai precizează recurentul că secţia pentru judecători a constatat, în mod corect, faptul că în conţinutul articolelor nu au fost evidenţiate informaţii şi acuzaţii aduse magistratului cu caracter defăimător, în scopul discreditării onoarei şi reputaţiei sale profesionale.

În cauză, contrar concluziei primei instanţe, arătă că argumentele invocate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă nu converg spre concluzia că afirmaţiile din cuprinsul articolelor de presă apărute în mediul on-line în data de 28 iulie 2020 ar fi fost de natură să afecteze independenţa şi reputaţia profesională a intimatului-reclamant A., având în vedere că acestea conţin interpretări personale ale jurnaliştilor, iar eventualele exagerări existente în aceste articole se înscriau în limita permisă.

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

1. Sinteza situaţiei de fapt reţinută de prima instanţă

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/28.07.2020, intimatul-reclamant A., judecător la Judecătoria Bistriţa, a solicitat apărarea independenţei şi reputaţiei profesionale, raportat la afirmaţiile cuprinse în articolele apărute în mediul on-line în data de 28 iulie 2020.

În motivarea cererii, intimatul-reclamant A. a arătat că, la data de 28 iulie 2020, în mediul on-line au început să circule articole de presă din al căror conţinut rezultă că ar face parte dintr-o "reţea" care ar facilita ilicit liberarea condiţionată a unor deţinuţi periculoşi. A mai precizat reclamantul că la toate articolele a fost anexată o fotografie a sa, care nu a fost niciodată publică.

Intimatul-reclamant A. a menţionat că în articolul intitulat "Exclusiv investigaţie: Reţeaua de liberare condiţionată", publicat pe pagina de internet se preciza că: "Mai multe surse publice şi confidenţiale, susţin că există în anumite judecătorii din ţară adevărate colaborări între cei care şi-au făcut un destin din a respecta legea şi cei care şi-au făcut un scop din a o încălca. Şi un astfel de caz se conturează acum la Bistriţa, destinaţia de tranzit a mai multor infractori periculoşi, care par să-şi dorească a fi judecaţi de cineva... anume. Şi apoi liberaţi condiţionat...".

Intimatul-reclamant A. a evidenţiat că acest articol a fost publicat de autor şi pe pagina de pe reţeaua de socializare Facebook, fiind ulterior distribuit de mai mulţi utilizatori, respectiv articolul a fost preluat şi de site-ul https:/newswweek.ro/actualitate/investigatie-retea-de-liberare-conditionata-la-o judecatorie-din-bistrita, cu titlul "Investigaţie. Reţea de liberare condiţionată la o judecătorie din Bistriţa".

Articolul a fost publicat şi pe site-ul https:/x.wordpress.com/, cu titlul: "Pelerinaj la Penitenciarul Bistriţa", în care autorul a menţionat printre altele că:

"Scepticismul jurnalistic ne face să ne întrebăm dacă bunăvoinţa magistratului A. are vreun preţ? Nu de alta, dar sesiunile de perfecţionare prin săli de jocuri şi aplecarea spre plăceri interzise cam costă, dacă mai pui că se zvoneşte că şi-ar fi cizelat instruirea la şcoala vieţii, neferindu-se să-şi apropie oameni prin mâinile cărora au trecut fel de fel de substanţe interzise, pe care i-a mărturisit în credinţă în faţa altarului bisericii".

Cererea a fost transmisă Inspecţiei Judiciare, care a efectuat verificările necesare cu privire la cererea de apărare a independenţei şi reputaţiei profesionale formulată de domnul judecător A..

După analizarea constatărilor cuprinse în Raportul nr. x/2021 întocmit de Inspecţia Judiciara, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea petentului, fiind emisă Hotărârea nr. 218/11.02.2021.

Reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 218/11.02.2021, solicitând anularea, în parte a acesteia, şi obligarea C.S.M., secţia pentru judecători, la emiterea unei hotărâri de apărare a reputaţiei profesionale.

Prima instanţă a admis acţiunea, reţinând în esenţă că intimatului-reclamant A. i-a fost afectată reputaţia profesională întrucât nu a fost respectată condiţia prezentării cu bună-credinţă a informaţiilor de interes public şi nici dreptul publicului de a fi informat corect şi onest, fiind depăşită limita impusă de interesul corect al administrării justiţiei.

2. Cadrul normativ incident

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de apărare a reputaţiei profesionale: " (1) secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligaţia ca, la cerere sau din oficiu...b) să apere reputaţia profesională a judecătorilor".

Conform art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de apărare a reputaţiei profesionale: "(1) Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor...;

(2) Plenul Consiliului Superior ai Magistraturii, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor;

(4) Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesionala îi este afectata în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător."

3. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de către pârât este întemeiat în considerarea celor în continuare arătate.

Reputaţia profesională este o consecinţă a integrităţii profesionale şi morale, aceasta aflându-se în strânsă legătură cu independenţa, imparţialitatea şi integritatea pe care trebuie să le manifeste fiecare judecător în exercitarea profesiei. Reputaţia profesională conferă magistratului credibilitate şi siguranţă în exercitarea profesiei, autoritate în exprimarea opiniilor, cu precădere a celor profesionale, şi, totodată, reprezintă părerea pe care magistratul o creează în conştiinţa colectivă despre modul în care îşi exercită profesia.

Pe de altă parte, din perspectiva analizării rolului presei într-o societate democratică şi a noţiunii de libertate de exprimare, se observă că presa are îndatorirea de a informa opinia publică asupra modului de înfăptuire a actului de justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (6) din Constituţia României, republicată "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile", însă, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".

De asemenea, dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 30 din Constituţie, nu poate fi exercitat cu încălcarea principiului independenţei judecătorului şi supunerii lui numai legii, astfel cum este statuat prin dispoziţiile art. 124 din Constituţie.

Aşadar, dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri, în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul în mod legitim le poate apăra, cum ar fi autoritatea şi independenţa puterii judecătoreşti. Potrivit Recomandării (2010) 12 a Comitetului de Miniştri privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, statele membre sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a respecta, promova şi proteja independenţa judecătorilor.

Odată consacrată libertatea de exprimare în general, în aceeaşi Recomandare se apreciază că revine fiecărei legislaţii în parte obligaţia de a statua asupra rolului pe care mass-media îl are în societatea respectivă şi, pe de o parte, de a crea cadrul legal de exprimare, iar pe de altă parte, de a integra această activitate în necesităţile şi cerinţele fiecărei societăţi în ansamblul ei.

În acelaşi timp, referindu-se la restrângerea libertăţii de exprimare în scopul garantării autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin jurisprudenţa sa că interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora, activitatea justiţiei neputând fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept, astfel cum rezultă din cauza "Pager şi Oberschlick contra Austriei".

Totodată, în cauza "Bradford contra Danemarcei", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că "interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora".

De asemenea, art. 1 din Rezoluţia 1003 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică stabileşte că, în plus faţă de drepturile şi obligaţiile juridice stabilite de către normele juridice respective, presa mai are o responsabilitate etică faţă de cetăţeni şi societate, care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea şi comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetăţenilor şi în dezvoltarea societăţii şi a vieţii democratice. De aceea, s-a arătat că principiul de bază al eticii jurnalismului este diferenţierea dintre noutăţi şi opinii, astfel încât acestea sa nu fie confundate, arătându-se că ştirile sunt informaţii, în timp ce opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri sau judecăţi de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor sau ziariştilor (art. 3) şi că difuzarea ştirilor trebuie să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace adecvate de verificare şi demonstrare şi pe imparţialitate în prezentare, descriere şi narare (art. 4).

În art. (5) al Rezoluţiei se arată că "Exprimarea opiniilor poate consta în reflecţii sau comentarii asupra unor idei generale sau în observaţii privind informaţii având legătură cu evenimente concrete. Deşi opiniile sunt inevitabil subiective şi, prin urmare, nu pot şi nu trebuie să fie supuse criteriului adevărului, ele trebuie totuşi exprimate într-o manieră onestă şi etică".

Din analiza conţinutului articolelor, se observă că se prezintă ideea că s-au încălcat normele legale şi regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor şi dispoziţiile legale de drept material şi procedural, însă, din verificările prealabile efectuate în lucrarea nr. x a Inspecţiei Judiciare, prin rezoluţia nr. 3258/A din data de 22 octombrie 2020, s-a constatat că nu sunt indicii de săvârşire a unor abateri disciplinare.

Cu toate acestea, este de punctat ca în cuprinsul aceleiaşi lucrări întocmite de Inspecţia Judiciară, s-a reţinut că domnul judecător A. a încălcat dispozitiile art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În acest sens, în jurisprudenţa sa constantă în materia protecţiei dreptului la liberă exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului operează cu distincţia între fapte şi judecăţi de valoare. Conform jurisprudenţei CEDO, regula de tradiţie este aceea că judecăţile de valoare nu trebuie dovedite, nefiind susceptibile de proba, iar faptele trebuie să fie supuse probei verităţii. Totuşi, judecăţile de valoare ce vizează acuzaţii determinate nu pot fi lipsite de o bază factuală rezonabilă, ce va trebui, la rândul ei, dovedită de autorul afirmaţiilor,

Totodată, CEDO califică anumite exprimări ca vizând "fapte" atunci când este vorba despre acuzaţii concrete, determinate. Ca atare ori de câte ori se indică informaţii punctuale, precise, care sunt susceptibile de a fi probate, acestea trebuie calificate drept fapte.

Pe de altă parte, judecăţile de valoare se referă la acele opinii personale, evaluări, descrieri cu privire la calităţile personale, profesionale sau morale ale unei persoane sau unui obiect, care, prin esenţa lor, sunt caracterizate de o doză inerentă de subiectivism.

Raportând aceste principii la situaţia litigioasă dedusă judecăţii, se constată că secţia pentru judecători a apreciat în mod corect că opiniile enunţate în cuprinsul articolelor de presă deduse analizei se circumscriu noţiunii autonome de "judecăţi de valoare", nereprezentând afirmaţii de fapt ce trebuiau probate, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Înalta Curte mai constată că, deşi articolele la care se face trimitere, conţin o doză de subiectivism, totuşi acestea rămân la stadiul de aluzii şi judecăţi de valoare acceptate într-o societate democratică, prin conţinutul lor, articolele nefiind de natură a afecta reputaţia profesională a intimatului reclamant. Asta în condiţiile în care aspectul vizat de articolele menţionate, respectiv liberarea condiţionată a persoanelor private de libertate, liberare care se acordă de instanţă anterior expirării duratei pedepsei stabilite prin hotărârea de condamnare şi care reprezintă, în fapt, o modalitate de reindividualizare judiciară a executării pedepsei, fără privare de libertate, este de maxim interes pentru public. Or, acest interes deosebit al mass media şi, finalmente, al publicului, cu privire la anumite aspecte ale activităţii magistraţilor, în special cu privire la măsurile care pot afecta societatea în ansamblul său, iar liberările condiţionate reprezintă asemenea măsuri, poate conduce la aprecieri subiective în mass media, care, chiar negative fiind, în lipsa unor exagerări şi denaturări evidente, nu atrag, per se, afectarea reputaţiei profesionale a judecătorilor care au dispus asupra cererilor de liberare condiţionată.

În concluzie, din analiza articolelor de presă se constatată că acestea cuprind o relatare a unor activităţi de interes public, demers jurnalistic absolut legitim în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, eventualele exagerări existente în aceste articole, în special în titlurile folosite, nefăcând dovada relei-credinţe a jurnaliştilor, ci se înscriau în limita permisă.

Faţă de cele menţionate mai sus, se constată caracterul fondat al recursului, Înalta Curte reţinând că articolele de presă la care face trimitere intimatul reclamant nu sunt de natură a afecta reputaţia profesională a acestuia.

5. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge acţiunea ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului reclamant, conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., la plata către recurentului-pârât, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 271 din 04 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. să plătească recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii cheltuieli de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2023.