Attribution of personal fault for internal procedural defects in financial institutions and strict admissibility of new arguments on appeal

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei A.S.F. nr. 52/11.02.2018, a Deciziei A.S.F. nr. 1442/12.10.2017, precum şi a tuturor actelor prealabile, inclusiv a Procesului-verbal de control periodic desfăşurat la societatea B., iar, pe cale de consecinţă, în principal, înlăturarea tuturor sancţiunilor - atât cele preliminare cât şi cea finală aplicate prin Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 - iar, în subsidiar, reindividualizarea sancţiunilor aplicate şi înlocuirea sancţiunii avertismentului, precum şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2206 din 12.07.2019:

- a admis, în parte, acţiunea reclamantului;

- a anulat, în parte, Deciziile A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 şi nr. 52/11.02.2018, precum şi actele prealabile acestora cu privire la faptele contravenţionale reţinute la punctele 9 şi 12 din Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 şi, prin urmare, a înlăturat sancţiunile contravenţionale aplicate reclamantului pentru aceste fapte.

- a menţinut în rest Deciziile A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 şi nr. 52/11.02.2018, precum şi actele prealabile acestora.

- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs ambele părţi litigante.

3.1. Recurentul A. a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii în integralitate.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare anterior nominalizat au fost prezentate de parte la dosar.

3.2. Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat casarea acesteia în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă pe faptele descrise la pct. 9 şi 12 din Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru argumentele prezentate la dosar.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului părţii adverse pentru apărările prezentate la filele x. De asemenea, partea a făcut precizări cu privire la situaţia dosarelor care au ca obiect contestarea sancţiunilor contravenţionale dispuse în urma controlului periodic efectuat de autoritate în anul 2017 la societatea B. şi a depus la dosar deciziile de sancţionare, precum şi hotărârile judecătoreşti prin care a fost analizată legalitatea acestora .

5. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dată fiind multitudinea criticilor de nelegalitate subsumate motivelor de casare anterior enunţate şi aspectelor supuse verificării în prezenta cauză, pentru coerenţa şi omogenitatea expunerii, analiza şi soluţia instanţei de control judiciar se va realiza şi insera deopotrivă în cadrul acestei secţiuni.

În raport de împrejurarea că prima instanţă a procedat la redarea conţinutului dispoziţiilor normative incidente în cauză, instanţa de control judiciar nu va relua prezentarea lor.

5.1. Consideraţii generale

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 din decizia de faţă, recurentul A. a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea:

- Deciziei A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 prin care i-a fost aplicată sancţiunea cu amendă contravenţională în sumă totală de 22.500 RON pentru săvârşirea a 12 fapte contravenţionale, în calitate de conducător şi coordonator al funcţiei de administrare a riscurilor în cadrul B. S.A;

- Procesului-verbal de control periodic desfăşurat la societatea B. care a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare;

- Deciziei A.S.F. nr. 52/11.02.2018 prin care i-a fost respinsă contestaţia administrativă promovată împotriva deciziei de sancţionare.

După cum s-a menţionat la pct. 2 al prezentei decizii, prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a anulat, în parte, deciziile contestate, respectiv în privinţa faptelor şi sancţiunilor contravenţionale reţinute la punctele 9 şi 12 din Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriilor de recurs, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dar şi la apărările din cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanţa de control judiciar constată următoarele:

5.2. Referitor la recursul reclamantului

5.2.1. Critica privind nemotivarea deciziei de sancţionare contravenţională

Recurentul susţine faptul că Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 este nemotivată, întrucât ea nu cuprinde analiza atribuţiilor sale stipulate în fişa postului, precum şi analiza atribuţiilor care au fost încălcate cu ocazia săvârşirii presupuselor fapte contravenţionale.

Critica recurentului este nefondată.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei care a emis actul. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În cauza de faţă, decizia de sancţionare contravenţională este corespunzător motivată, deoarece cuprinde referiri exhaustive la atribuţiile recurentului şi la faptele comise de acesta în dubla sa calitate în cadrul societăţii.

5.2.2. Critica privind nerespectarea procedurii de adoptare a actului de sancţionare

Recurentul susţine faptul că Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 a fost adoptată în şedinţa Consiliului ASF din data de 11.10.2017, cu încălcarea procedurii reglementate de prevederile art. 274 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Critica recurentului este nefondată.

Înalta Curte reţine faptul că propunerile echipei de control materializate în procesul-verbal de control contestat în cauză au fost aprobate în şedinţa Consiliului ASF din data de 11.10.2017, iar modalitatea de deliberare a membrilor acestei entităţi este reliefată de Procesul-verbal nr. x/11.10.2017. Contrar susţinerilor recurentului, nu erau necesare dezbateri detaliate cu privire la aceste propuneri de sancţionare.

5.2.3. Critica privind fapta prezentată la pct. 1 din Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017

În concret, Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a imputat recurentului faptul că Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al societăţii nu a fost actualizat, urmare intrării în vigoare a unor noi organigrame aprobate la datele de 28.07.2015 şi 12.03.2016, ceea ce contravine prevederilor art. 7 alin. (1) lit. i) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Fapta constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 1 şi pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare prevederile art. 9 din acelaşi act normativ.

Prima instanţă a reţinut împrejurarea că recurentul nu a negat săvârşirea faptei contravenţionale, iar sancţiunea ce i-a fost aplicată, respectiv cea a avertismentului, corespunde cu solicitarea sa.

Recurentul susţine că fapta anterior descrisă nu îi este imputabilă, deoarece la datele reţinute de Autoritatea de Supraveghere Financiară avea calitatea de Director General Adjunct al societăţii verificate, iar conform prevederilor actului de delegare nr. 4189/28.07.2015 nu avea atribuţia de organizare a funcţionării interne a societăţii.

Instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentului, care nu se regăsesc şi în acţiunea introductivă de instanţă, nu pot fi examinate cu ocazia soluţionării recursului, în condiţiile în care nu au făcut obiectul analizei primei instanţe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecăţii care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căi de atac formulate, faţă de dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., raportat la art. 494 din acelaşi act normativ.

Aşadar, în condiţiile în care recurentul nu a invocat acest argument al lipsei culpei sale în raport cu atribuţiile ce i-au fost delegate nu îl poate invoca direct în faţa instanţei de control judiciar.

5.2.4. Critica privind fapta prezentată la pct. 3 din Decizia de sancţionare

Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a imputat recurentului faptul că B. S.A. nu a menţinut o structură organizatorică care să precizeze în mod clar şi documentat structurile ierarhice de raportare, precum şi care să aloce funcţiile şi responsabilităţile aferente acestor structuri, nerespectând astfel prevederile art. 63 alin. (2) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 şi, respectiv, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru această faptă recurentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 RON.

Prima instanţă a apreciat că recurentul se face vinovat de săvârşirea faptei contravenţionale anterior descrise, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, şi că acesta invocă în apărarea sa situaţii care au avut loc în afara perioadei controlate de recurenta ASF (14.10.2014-13.03.2017).

Recurentul precizează faptul că prevederile Regulamentului CNVM nu au fost încălcate, în raport cu argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare judecată. În plus de aceasta, stabilirea ori menţinerea structurii organizatorice a societăţii nu era atribuţia sa, ci decizia aparţinea Consiliului de administraţie al societăţii, astfel că fapta nu îi este imputabilă.

Înalta Curte reţine, la rândul său, faptul că recurentul, în calitatea sa de conducător şi coordonator al funcţiei de administrare a riscurilor, a fost sancţionat pentru că nu a menţinut în cadrul societăţii verificate o structură organizatorică care să precizeze în mod clar structurile ierarhice de raportare, precum şi care să aloce funcţiile şi responsabilităţile aferente acestor structuri.

Critica recurentului referitoare la lipsa sa de competenţă în stabilirea structurii organizatorice a societăţii a fost formulată pentru prima dată în cadrul memoriului de recurs ceea ce nu poate fi primit şi determină imposibilitatea analizării sale.

Totodată, motivaţia prezentată în cadrul sentinţei justifică pe deplin soluţia pronunţată asupra acestei fapte contravenţionale şi este însuşită şi de instanţa de control judiciar.

Sancţiunea contravenţională a fost corect individualizată în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, dar şi de implicarea recurentului în remedierea situaţiilor imputate. Astfel, această sancţiune a fost orientată spre limita minimă prevăzută de Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare (legea prevedea amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON).

În consecinţă, instanţa de control judiciar va respinge criticile recurentului.

5.2.5. Critica privind fapta prezentată la pct. 6 din Decizia de sancţionare

Fapta imputată recurentului este aceea că activitatea de administrare a riscurilor s-a realizat în mod neadecvat, contrar prevederilor art. 80 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Regulamentul ASF nr. 3/2014. Fapta constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 284 alin. (1) şi din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 154 din acelaşi act normativ. Pentru această faptă recurentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 RON.

Instanţa de fond a reţinut că decizia de sancţionare este corespunzător motivată (fără a fi divulgate informaţiile confidenţiale obţinute în urma controlului), că recurentul se face vinovat de săvârşirea faptei contravenţionale anterior descrise, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, dar şi că acesta a avut acces la toate informaţiile necesare în vederea pregătirii apărării sale.

Recurentul susţine faptul că modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către administratorul de risc nu îi poate fi imputată în contextul în care rapoartele întocmite de acesta se adresau, în principal, Consiliului de administraţie al societăţii, iar acesta nu avea atribuţia de decizie asupra procedurii interne care reglementa chestiunea în discuţie.

Înalta Curte reţine că recurentul avea astfel de atribuţii: coordonarea funcţiei de administrare a riscurilor a fost asigurată de către recurent, în perioada 08.07.2015-13.03.2017, conform deciziei Consiliului de administraţie din 08.07.2015 şi pct. VIII.B 11 din Actul de delegare nr. 2390/18.04.2016.

În consecinţă, critica recurentului este nefondată.

5.2.6. Critica privind fapta prezentată la pct. 7 din Decizia de sancţionare

În decizia de sancţionare contravenţională se reţine faptul că, prin stabilirea unor criterii de evaluare/modalitate de remunerare a agenţilor pentru servicii de investiţii financiare, respectiv agenţilor delegaţi care au la bază comisioanele încasate de la clienţi, comisioane care se calculează la rulajul înregistrat de clienţi sau depind de achiziţionarea de către clienţi a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A., se înregistrează un conflict de interese, astfel:

- agenţii pentru servicii de investiţii financiare sunt direct interesaţi să stimuleze clienţii arondaţi lor pentru a realiza tranzacţii cât mai multe/de valoare mare, pentru realizarea criteriilor de performanţă stabilite, pe cheltuiala clienţilor;

- agenţii delegaţi sunt direct interesaţi să stimuleze clienţii arondaţi lor pentru a realiza tranzacţii cât mai multe/de valoare mare, înregistrând astfel venituri în procente raportat la comisionul înregistrat de societate pe cheltuiala clienţilor.

Aceste situaţii reprezintă potenţiale conflicte de interese în sensul prevederilor art. 96 alin. (2) lit. a) şi b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare. În aceste condiţii, B. S.A. nu a identificat aceste situaţii, astfel încât interesele clienţilor să nu fie afectate, nerespectând prevederile art. 96 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru această faptă recurentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 3.000 RON.

Instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:

- reclamantul nu a contestat săvârşirea faptei contravenţionale, ci doar sancţiunea ce i-a fost aplicată;

- înscrisurile depuse la dosar probează săvârşirea faptei contravenţionale;

- reclamantul nu a depus la dosar acte din care să rezulte modalitatea de informare a clienţilor cu privire la situaţiile de potenţiale conflicte de interese în cazul tranzacţionării de către aceştia a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A.;

- reclamantul nu au făcut dovada identificării potenţialelor conflicte de interese şi a înregistrării acestora în registrul conflictelor de interese pentru a fi monitorizate şi gestionate în mod corespunzător;

- sancţiunea contravenţională a fost corect individualizată.

Recurentul susţine, pe de o parte, faptul că existenţa/inexistenţa unui interes al agentului este întotdeauna declarată clientului care poate decide în mod avizat dacă continuă sau nu relaţia contractuală cu acesta. Pe de altă parte, criteriile de remunerare a agenţilor pentru serviciile financiare erau stabilite şi aprobate de Consiliul de administraţie şi nu putea să încalce aceste decizii.

Critica recurentului este nefondată.

Înalta Curte reţine la rândul său că A.S.F. a sancţionat faptul că nu au fost identificate aceste situaţii, astfel încât interesele clienţilor să nu fie afectate, nefiind respectate prevederile art. 96 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/20042, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit articolului 96 alin. (1), mai sus menţionat, S.S.I.F. trebuie să ia toate măsurile astfel încât să se asigure că situaţiile de conflict de interese sunt identificate şi apoi prevenite şi gestionate astfel încât interesele clienţilor să nu fie afectate. Însă, această obligaţie legală nu a fost respectată.

Argumentele invocate de recurent, cu privire la menţiunile din cererea de deschidere de cont, nu fac referire la fapta constatată, ci la o clauză din cererea de deschidere tip. Recurentul nu a adus ca documente justificative informări ale clienţilor cu privire la situaţiile de potenţiale conflicte de interese, în cazul tranzacţionării de către aceştia a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A. Mai mult, potenţialul conflict de interese nici nu a fost identificat de societate şi, drept urmare, înregistrat în Registrul conflictelor de interese pentru a fi monitorizat şi gestionat în mod corespunzător.

Totodată, după cum a susţinut recurenta ASF, clientul nu poate fi chemat să certifice o declaraţie care cade în sarcina agentului pentru servicii de investiţii financiare.

În plus de aceasta, susţinerea potrivit căreia criteriile de remunerare a agenţilor pentru serviciile financiare erau stabilite şi aprobate de Consiliul de administraţie este făcută de recurent pentru prima dată în memoriul de recurs, motiv pentru care nu poate fi analizată în prezenta cale de atac pentru argumentele anterior prezentate.

5.2.7. Critica privind fapta prezentată la pct. 8 din Decizia de sancţionare

În decizia de sancţionare contravenţională se arată faptul că evidenţele B. S.A., în legătură cu ordine/instrucţiuni şi tranzacţii pe care le-a efectuat în contul clienţilor, constând în înregistrările telefonice aferente, nu sunt corespunzătoare, întrucât nu conţin toate datele şi informaţiile relevante, contrar prevederilor art. 148 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se reţine şi nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar sancţiunea aplicată a fost aceea a amenzii contravenţionale în cuantum de 15.000 RON.

Instanţa de fond a menţionat faptul că probatoriul administrat în cauză (atât înregistrările apelurilor telefonice ale clienţilor societăţii cât şi Raportul de audit intern al societăţii) probează săvârşirea faptei contravenţionale, iar sancţiunea a fost corect individualizată de către autoritatea de control.

Recurentul arată faptul că societatea în discuţie nu prelua ordine telefonice datorită lipsei capacităţilor tehnice de a structura înregistrările audio, iar această chestiune a fost adusă la cunoştinţa echipei de control. În plus de aceasta, temeiul juridic avut în vedere de către emitentul deciziei de sancţionare contravenţională este eronat.

Critica recurentului este nefondată.

Înalta Curte reţine că ASF a constatat încălcarea prevederilor art. 148 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, iar nu a alin. (8) din acest act normativ.

Conform art. 148 alin. (1) din Regulamentul în discuţie (forma în vigoare în perioada de referinţă): "S.S.I.F. are obligaţia să păstreze şi să pună la dispoziţia C.N.V.M., pentru cel puţin 5 ani, rapoartele şi evidenţele cuprinzând datele şi informaţiile relevante pentru toate tranzacţiile cu instrumente financiare pe care le-a efectuat fie în cont propriu, fie în contul clienţilor."

Contrar susţinerilor recurentului, au fost transmise ordine telefonice. Înscrisurile prezentate, respectiv lista înregistrărilor telefonice generată din sistemul intern de evidenţă nu permitea distingerea între instrucţiunile de tranzacţionare transmise telefonic de clienţi şi alte convorbiri cu aceştia. Lista ordinelor telefonice a fost generată pornind de la tranzacţiile executate (în baza unor ordine transmise telefonic), iar nu de la ordinele clienţilor. În atare situaţie, în mod justificat, instanţa de fond a apreciat că se confirmă săvârşirea faptei contravenţionale descrise în decizia contestată în cauză.

5.2.8 Critica privind fapta prezentată la pct. 10 din Decizia de sancţionare

În decizia de sancţionare contravenţională se arată faptul că, potrivit procedurilor privind politica de executare a ordinelor (P0007), ediţiile valabile începând cu data de 10.07.2015, ordinele persoanelor relevante, cu valoare mai mare de 100.000 RON, trebuiau aprobate de conducerea executivă, atribuţie care nu a fost realizată. Această faptă constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care s-a aplicat sancţiunea cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 RON.

Instanţa de fond a menţionat faptul că probatoriul administrat în cauză justifică săvârşirea faptei contravenţionale anterior descrise şi este lipsită de relevanţă susţinerea reclamantului în sensul că solicitările se făceau în ziua tranzacţiei care apărea pe formular, adică data solicitării este data care a fost trecută pe formular, în condiţiile în care solicitările de aprobare a tranzacţiilor persoanelor relevante prezentate în timpul controlului nu erau datate.

Recurentul precizează că nu a avut cunoştinţă de faptul că salariaţii societăţii încălcau procedura internă referitoare la aceste tranzacţii.

Critica recurentului este nefondată în condiţiile în care recurentul avea atribuţii de control asupra activităţii derulate în cadrul societăţii. Acesta s-a angajat să răspundă solidar cu directorul general al societăţii în faţa autorităţii de control pentru neregulile din activitatea societăţii.

5.2.9 Critica privind fapta prezentată la pct. 11 din Decizia de sancţionare

În decizia de sancţionare contravenţională se arată faptul că, în activitatea de creditare pentru realizarea de tranzacţii prin intermediul unui cont de marjă, nivelul marjei iniţiale, pentru 8 clienţi, s-a situat sub nivelul de 50%, contrar prevederilor art. 196 (forma în vigoare la data săvârşirii faptei), prevederi preluate de art. 195 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care s-a aplicat sancţiunea cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000 RON.

Instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:

- reclamantului i-au fost puse la dispoziţie toate informaţiile necesare în vederea pregătirii apărării;

- toate cererile de creditare formulate de cei 8 clienţi au fost aprobate prin semnătură de reclamant.

Recurentul susţine că aceste abateri au fost săvârşite anterior dobândirii calităţii de conducător.

Critica recurentului nu poate fi primită în condiţiile în care clienţii au încheiat tranzacţii în marjă inclusiv în perioada în care acesta a avut calitatea de conducător al societăţii.

5.2.10. Critica referitoare la cheltuielile de judecată

Recurentul susţine că instanţa de fond trebuia să îi acorde cheltuielile de judecată solicitate în integralitate, fiind vorba despre suma de 14.257,04 RON.

Critica recurentului este nefondată.

Prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond.

5.3. Referitor la recursul pârâtei ASF

5.3.1. Critica privind fapta prezentată la pct. 9 din Decizia de sancţionare

În decizia de sancţionare contravenţională se arată faptul că Procedura internă privind pieţele externe, conţinând reguli privind executarea ordinelor clienţilor pe pieţe externe, nu este adecvată, întrucât stabileşte în sarcina agenţilor delegaţi (ADEL) atribuţii contrare prevederilor art. 20 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi preluate de art. 14 din Regulamentul A.S.F. nr. 8/2015, contrar prevederilor art. 64 lit. g) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Se reţine, astfel, şi nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin, (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar pentru această faptă s-a aplicat sancţiunea cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON.

Instanţa de fond a apreciat că recurentul nu se face vinovat de săvârşirea acestei fapte contravenţionale, întrucât adoptarea unei astfel de proceduri este în atribuţia exclusivă a Consiliului de Administraţie al societăţii verificate.

Recurenta ASF arată că conduita prevăzută de Procedura internă, referitoare la introducerea în aplicaţia dedicată a ordinelor clienţilor contravine prevederilor art. 14 din Regulamentul A.S.F. nr. 8/2015, dar şi dispoziţiilor art. 64 lit. g) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Critica recurentei este nefondată.

În mod justificat, instanţa de fond a reţinut lipsa culpei recurentului, în contextul în care acesta nu are atribuţia de a adopta Procedura internă privind pieţele externe.

5.3.2. Critica privind fapta prezentată la pct. 12 din Decizia de sancţionare

În decizia de sancţionare contravenţională se arată faptul că Procedura internă privind încheierea tranzacţiilor cu instrumente financiare pe contul propriu (P0004), în baza căreia s-a realizat activitatea de tranzacţionare pe contul HOUSE, în perioada 05.05.2015 - 16.03.2017, nu este adecvată, întrucât nu cuprinde informaţii referitoare la portofoliul tranzacţionabil, deşi acesta este menţionat la art. 8 lit. h) din Procedură, contrar prevederilor art. 64 lit. d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru această faptă s-a aplicat sancţiunea avertismentului.

Recurenta ASF arată că în sarcina recurentului s-a reţinut o situaţie de fapt legată de aplicarea şi asigurarea respectării unei proceduri interne, iar nu cea legată emiterea acestei proceduri, aşa cum s-a precizat de către prima instanţă.

Critica recurentei este nefondată.

În mod justificat, instanţa de fond a reţinut lipsa culpei recurentului, în contextul în care fapta contravenţională vizează caracterul inadecvat al Procedurii interne privind încheierea tranzacţiilor cu instrumente financiare pe contul propriu (P0004), în baza căreia s-a realizat activitatea de tranzacţionare pe contul HOUSE. Prin urmare, nu este vorba despre modalitatea de punere în aplicare acesteia, ci de conţinutul prevederilor sale care au fost adoptate de către Consiliului de Administraţie al societăţii verificate.

5.3.3. Critica referitoare la cheltuielile de judecată

Recurenta susţine că instanţa de fond a redus în mod insuficient cuantumul cheltuielilor de judecată acordate părţii adverse, respectiv de la suma de 8.000 RON la suma de 3.000 RON.

Critica recurentei este nefondată, în raport de argumentele prezentate la pct. 5.2.10 al deciziei de faţă.

5.3.4. Instanţa de control judiciar constată că recurenta a invocat doar formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât în memoriul de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate ale sentinţei care ar putea fi subsumate acestui motiv de casare.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 2206 din 12 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023.