Jurisdiction for state childcare allowance claims: Tribunal competence over central authorities under Law No. 61/1993

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 septembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi alţii, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, C., GUVERNUL ROMÂNIEI, D., MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, E., MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE, AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ, au solicitat:

(i) obligarea tuturor pârâţilor la soluţionarea integrală, efectivă şi punctuală a tuturor plângerilor prealabile cu consecinţa obligării acestora la plata alocaţiei de stat pentru copiii minori ai tuturor reclamanţilor dublată, începând cu data de 14.01.2020, în cuantumul lunar stabilit şi în continuare cu dobânda aferentă şi rata inflaţiei la data plăţii efective conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) cum a fost modificat prin art. I pct. 1 al Legii nr. 14 din 14 ianuarie 2020 privind aprobarea O.U.G. nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 14 ianuarie 2020;

(ii) obligarea tuturor pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun şi sancţionarea pentru discriminare a pârâţilor şi de daune morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei, în cuantum de 30.000 Ron fiecare pentru fiecare reclamant în parte;

(iii) plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

1.2. Prin cererea depusă la data de 20 noiembrie 2020, reclamanţii au modificat primul capăt de cerere din acţiune, solicitând instanţei de judecată să oblige pârâţii la plata alocaţiei de stat pentru copiii minori ai tuturor reclamanţilor, dublată, începând cu data de 14.01.2020, în cuantumul lunar stabilit şi în continuare cu dobânda aferentă şi rata inflaţiei la data plăţii efective conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1), cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 al Legii nr. 14/2020 privind aprobarea O.U.G. nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 2 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea hotărârii, în raport de obiectul cererii, astfel cum a fost precizat, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 61/1993, care stabilesc competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor care privesc alocaţia de stat pentru copii în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalelor.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5715 din 8 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestui conflict.

Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanţii nu sunt beneficiari ai unor decizii care să stabilească drepturi privind alocaţia de stat pentru copii, în temeiul actelor normative indicate în acţiune, iar cererea de chemare în judecată este formulată în contradictoriu cu autorităţi publice centrale, fără a se indica temeiul legal potrivit căruia acestor autorităţi le revine obligaţia de plată a alocaţiilor de stat.

Prin urmare, a constatat tribunalul că, având în vedere prevederile art. 9 din Legea nr. 61/1993 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că în cauză competenţa de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel, în raport de rangul autorităţilor pârâte.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost modificată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata alocaţiei de stat pentru copiii minori, începând cu data de 14.01.2020 şi în continuare, în cuantumul lunar stabilit conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) (n.r.: din Legea nr. 61/1993), astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 al Legii nr. 14/2020 privind aprobarea O.U.G. nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu dobânda aferentă şi rata inflaţiei la data plăţii efective.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 9 din Legea nr. 61/1993, "Contestaţiile formulate împotriva modului de stabilire şi de plată a alocaţiei de stat pentru copii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.", iar autoritatea publică cu atribuţii în stabilirea şi plata alocaţiilor de stat pentru copii este agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti. În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în fond a acţiunilor având obiectul indicat în art. 9 din Legea nr. 6/1993 revine secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, câtă vreme se contestă modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor specifice unor autorităţi publice de rang local.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de faţă se subsumează art. 9 din Legea nr. 61/1993, reclamanţii, nemulţumiţi de cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, solicitând obligarea pârâţilor la plata unei alocaţii în cuantum lunar superior, la care pretind că au dreptul în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 9/2019.

Este justă observaţia Tribunalului Bucureşti, în sensul că reclamanţii nu s-au prevalat de existenţa unor decizii emise în temeiul textului de lege invocat, dar această împrejurare nu schimbă obiectul cererii, care vizează plata alocaţiilor de stat pentru copii şi este dată în competenţa de soluţionare a tribunalului. Aspectele pretins neconforme ale cererii din perspectiva autorităţilor chemate în judecată, astfel cum au fost observate de Tribunalul Bucureşti, ţin de stabilirea cadrului procesual şi a calităţii procesuale pasive a pârâţilor (parte dintre aceştia invocând prin întâmpinări excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive), respectiv de temeinicia cererii, dar nu au relevanţă în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei. Îndreptarea greşită a cererii împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă nu poate determina atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea altei instanţe decât cea prevăzută de lege.

De altfel, în faţa Tribunalului Bucureşti, reprezentantul convenţional al reclamanţilor a susţinut că revine acestei instanţe competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de obiectul modificat al cererii şi de dispoziţiile Legii nr. 61/1993, fiind astfel lămurit obiectul pretenţiilor, în raport de care se stabileşte instanţa competentă.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi alţii şi pe pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, C., GUVERNUL ROMÂNIEI, D., MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, E., MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE, AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.