Jurisdictional conflict over civil delictual liability claim for punitive interest against public guarantee fund based on Civil Code rather than administrative procedural silence.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ruling that the Bucharest 2nd District Court has material and territorial competence to hear the case in first instance. The dispute involved a corporate claimant seeking the enforcement of late-payment interest and punitive legal interest for a period of three to four years, arising from the defendant public insurance guarantee fund’s failure to resolve payment claims related to insolured insurers within the statutory 30-day deadline. While the Court of Appeal argued the matter fell under administrative contentious jurisdiction because the fund’s silence was assimilated to a refusal decision under the Fiscal Procedure Code, the Supreme Court determined the action was a civil delictual liability claim for patrimonial damage. Citing Article 1349 and Article 1357 of the Civil Code, the Court held that because the claimant did not seek the prior annulment of an administrative act or the establishment of unjustified refusal, the dispute remained within the civil sphere; consequently, as the subject matter value was below 200,000 RON, the lower court retained jurisdiction under Article 94 of the Code of Civil Procedure, and the appeal court's declination order was superseded by the establishment of first-instance competence.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 1357 C. civ, art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over civil delictual liability claim for punitive interest against public guarantee fund based on Civil Code rather than administrative procedural silence: The dispute involved a corporate claimant seeking the enforcement of late-payment interest and punitive legal interest for a period of three to four years, arising from the defendant public insurance guarantee fund’s failure to resolve payment claims related to insolured insurers within the statutory 30-day deadline. While the Court of Appeal argued the matter fell under administrative contentious jurisdiction because the fund’s silence was assimilated to a refusal decision under the Fiscal Procedure Code, the Supreme Court determined the action was a civil delictual liability claim for patrimonial damage. Citing Article 1349 and Article 1357 of the Civil Code, the Court held that because the claimant did not seek the prior annulment of an administrative act or the establishment of unjustified refusal, the dispute remained within the civil sphere; consequently, as the subject matter value was below 200,000 RON, the lower court retained jurisdiction under Article 94 of the Code of Civil Procedure, and the appeal court's declination order was superseded by the establishment of first-instance competence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule authorizing the High Court to establish the competent court for the resolution of the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11.03.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA"), în principal, obligarea FGA la plata sumei de 157.550,22 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligaţia de a soluţiona cererile de plată formulate de A. şi momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată, iar, în subsidiar, obligarea FGA la plata sumei de 133.593,58 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată şi momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 8737 din 1 iulie 2022, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că o cerere precum cea din litigiul pendinte, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente nesoluţionării în termen a unor cereri de plată având ca obiect despăgubiri datorate de societăţi de asigurări aflate în faliment, intră, în fapt, în sfera de reglementare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, ce se completează cu cele ale art. 1357 şi următoarele din C. civ. în ceea ce priveşte repararea prejudiciului.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1942 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului.
În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că, deşi, în speţă, nu se critică o decizie emisă de pârât, de respingere a sumelor pretinse, acţiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamantă este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa de răspuns a FGA este asimilată deciziei de respingere a cererii.
Totodată, antereferita instanţă a evocat prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, apreciind că acestea sunt aplicabile procedurii jurisdicţionale pendinte, câtă vreme dispoziţiile art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021, privind aplicarea în timp a unei astfel de ordonanţe de urgenţă, vizează exclusiv procedurile administrative.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine că reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului FGA în principal la plata sumei de 157.550,22 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligaţia de a soluţiona cererile de plată formulate de A. şi momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.
Cererea de chemare în judecată cuprinde şi un petit subsidiar privind obligarea pârâtului la plata sumei de 133.593,58 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată şi momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.
Instanţa învestită cu regulatorul de competenţă are în vedere şi faptul că, prin notele de şedinţă depuse de reclamantă la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2022, aceasta, fiind asistată de un practician al dreptului – avocat, a clarificat obiectul cererii de chemare în judecată, particularizându-l în funcţie de cauza juridică a pretenţiilor formulate, ocazie cu care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.
Printr-o astfel de precizare, reclamanta a învederat că obiectul litigiului este reprezentat de o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1349 şi art. 1357 C. civ., prin care a solicitat acoperirea unui prejudiciu apreciat de reclamantă ca fiind cauzat de pârât patrimoniului său, prin neplata, timp de 3-4 ani, a sumelor cuvenite.
Înalta Curte reţine că, prin punctul nr. 77 al Decizie nr. 22/2019 din 24/06/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2019 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 22/10/2019, s-a statuat că cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ.
Or, reclamanta nu se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administraţiei stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească, obiectul acţiunii fiind acoperirea prejudiciului apreciat de reclamantă ca fiind generat patrimoniului său de neexecutarea, în termen, a unei obligaţii de plată.
De asemenea, acţiunea formulată de reclamantă nu cuprinde o cerere principală de anulare a unui act administrativ, o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau un petit menit să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorităţii la a răspunde cererii formulate.
În acest context, Înalta Curte reţine că cererea reclamantei reprezintă o acţiune patrimonială ce, chiar dacă are ca obiect obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani, este de competenţa instanţei civile, atunci când nu se cere sau nu se solicită anterior anularea unui act administrativ pretins nelegal ori constarea caracterului nejustificat al unui refuz sau solicitarea de plată nu are legătură cu un contract administrativ.
Prin urmare, faţă de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, competenţa materială revine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.
Totodată, în virtutea prevederilor art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine instanţei civile de la sediul pârâtului, ce, în cauza pendinte, se află în circumscripţia Judecătoriei Sector 2.
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.