Annulment of administrative sanction for discrimination due to failure to individualize facts and provide adequate motivation of administrative act

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 noiembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ("CNCD", "Consiliul") şi B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 451/27.05.2020, pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2020 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 21 din 31 martie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B.;

(ii) a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 451/27.05.2020 emisă de pârâtul CNCD, cu excepţia articolului 1 şi motivelor care au stat la baza adoptării acestuia;

(iii) a obligat pârâţii la plata în solidar, în favoarea reclamantului, a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu avocaţial.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 21 din 31 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât pârâtul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi B..

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul CNCD a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, întrucât hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În motivarea recursului, pârâtul afirmă, contrar susţinerilor instanţei de fond potrivit cărora în cuprinsul hotărârii nu sunt individualizate faptele imputate reclamantului, că la pct. 5 din hotărârea CNCD contestată sunt menţionate câteva dintre comentariile cititorilor paginii de Facebook a intimatului-reclamant la postările acestuia din datele de 28.09.2019, 29.09.2018, 05.12.2019 şi 11.01.2020. Deşi respectivele comentarii nu-i aparţin intimatului-reclamant, acestea sunt de natură a aduce atingere convieţuirii paşnice dintre români şi maghiari.

Subliniază recurentul-pârât că intimatul-reclamant nu a fost sancţionat pentru preluarea unor ştiri pe blogul său personal, ci pentru că nu a acţionat cu bună-credinţă, neluând măsurile adecvate pentru înlăturarea de pe pagina de Facebook a comentariilor care pot duce la proliferarea urii etnice.

Mai arată recurentul că postările intimatului abordau subiecte de interes public care atingeau subiecte discutabile, intimatul fiind conştient, în calitate de om politic, de reacţiile generate în rândul cititorilor săi şi de faptul că acestea vor genera divergenţe de opinii şi chiar comentarii ofensatoare.

Totodată, susţine recurentul-pârât, în calitate de administrator al paginii de Facebook, intimatul-reclamant avea obligaţia de a filtra comentariile virulente ale cititorilor, menţinându-le pe acelea care nu aduc atingere demnităţii, nu promovează ura şi intoleranţa. Nu poate fi invocată lipsa oricărei responsabilităţi a administratorului paginii de Facebook, persoană fizică sau juridică, căreia îi revine o obligaţie de garanţie obiectivă, având responsabilităţi faţă de utilizatorii şi comentatorii paginii de Facebook. Intimatul-reclamant putea şi trebuia să cenzureze/să elimine comentariile cu conţinut degradant, umilitor şi ofensator la adresa persoanelor cu apartenenţă la comunitatea maghiară, activitatea de administrare a unor spaţii online neputând fi folosită sau tolerată în scopuri contrare drepturilor constituţionale şi legale.

În sensul celor expuse anterior, recurentul-pârât CNCD solicită a fi avută în vedrea jurisprudenţa CEDO în cauza Delfi vs. Estonia, dar şi deciziile ÎCCJ nr. 2617/2019 şi nr. 6178/2019.

Din perspectiva dreptului la liberă exprimare, arată recurentul-pârât că acest drept comportă şi obligaţii şi responsabilităţi, iar câtă vreme comentariile de pe pagina de Facebook a intimatului lezează dreptul la demnitate al comunităţii maghiare, acestea nu pot fi protejate de art. 10 din Convenţia EDO, sens în care invocă Decizia nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale.

3.2. Pârâta B. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Consideră recurenta-pârâtă că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, apreciind incorect că faptele intimatului-reclamant nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate discriminatorii, întrucât se încadrează în categoria opiniilor politice şi sunt justificate de interesul public al subiectelor aduse în discuţie.

Arată recurenta-pârâtă că libertatea de exprimare este un drept esenţial, însă nu unul absolut, exercitarea sa presupunând îndatoriri şi responsabilităţi şi fiind supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. Prin dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, legiuitorul a stabilit limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, statuând că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine şi, totodată, sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Susţine recurenta-pârâtă că, pentru justa soluţionare a cauzei, trebuie analizat dacă intimatul-reclamant a urmărit doar informarea publicului cu privire la un subiect de interes public sau a urmărit instigarea la un comportament discriminatoriu, degradant, nejustificat, plin de ură la adresa membrilor comunităţii maghiare, de natură a aduce atingere demnităţii celor vizaţi, astfel cum a statuat şi CEDO în cauza Irlande c Royaumme-Uni. Intimatul-reclamant a facilitat exprimarea pe pagina sa de Facebook a unor mesaje denigratoare la adresa comunităţii maghiare, printr-o formă agresivă, cu îndemnuri la ură împotriva grupului ţintă. Acesta foloseşte în mod intenţionat platforma sa politică pe reţele de socializare, pentru a cumula voturi şi susţinători, recurgând la postări cu mesaje având un titlu sau o formulare provocatoare.

Deşi subiectele aduse în discuţie sunt de interes public, consideră recurenta că este necesar a se analiza şi stilul şi limbajul utilizate, promovarea limbii române, care face parte din programul politic al partidului intimatului-reclamant, putând fi realizată prin programe speciale derulate în rândul populaţiei maghiare, iar nu în maniera exprimată de intimat. Acesta nu recunoaşte dreptul la respectarea limbii maghiare, consacrat de tratatele internaţionale şi de prevederile constituţionale şi, în loc să promoveze convieţuirea liniştită dintre maghiari şi români, instigă în mod constant la ură şi discriminare.

Referitor la postările ce au făcut obiectul sesizării CNCD, recurenta-pârâtă redă conţinutul acestora şi învederează că: postarea din 28.09.2019 poate fi accesată şi în prezent pe pagina de Facebook a intimatului-reclamant, având 6300 vizualizări şi generând 30 reacţii, 2 comentarii şi 7 distribuiri; postarea din 29.08.2019 poate fi accesată şi în prezent pe pagina de Facebook a intimatului-reclamant şi a generat 2 reacţii, 33 comentarii şi o distribuire; postarea din 05.12.2019 poate fi accesată şi în prezent pe pagina de Facebook a intimatului-reclamant şi a generat 143 reacţii, 69 comentarii şi 24 distribuiri; postarea din 11.01.2020 poate fi accesată şi în prezent pe pagina de Facebook a intimatului-reclamant şi a generat 61 reacţii, 14 comentarii şi 9 distribuiri.

Subliniază recurenta-pârâtă că intimatul-reclamant nu a promovat niciodată o soluţie şi nu a susţinut ajutorul dat celor de etnie maghiară să înveţe limba română, doar a expus opinii fără o bază factuală obiectivă. Limbajul şi expresiile folosite se încadrează în sintagma afirmaţiilor degradante, iar acest comportament nu poate fi justificat de interesul public şi nu poate fi acceptat într-o societate democratică, contrar celor reţinute de instanţa de fond, fiind îndeplinite condiţiile legale pentru atragerea răspunderii intimatului-reclamant pentru fapte de discriminare.

În opinia recurentei-pârâte, există o diferenţă între informare cu privire la diverse probleme sociale şi economice şi maniera în care intimatul-reclamant a acţionat şi care excede limitelor dreptului la liberă exprimare, prevăzut de art. 10 din Convenţia EDO. Calitatea de politician nu îi conferă intimatului-reclamant limite mai largi ale libertăţii de exprimare, ci dimpotrivă, responsabilitatea acestuia de a oferi informaţii cititorilor săi trebuie tratată cu mai multă rigurozitate.

Recurenta-pârâtă consideră că prima instanţă a reţinut greşit că intimatul-reclamant nu poate fi ţinut răspunzător, întrucât nu are calitatea de organ de presă, pentru a avea la dispoziţie mecanisme şi obligaţii specifice pentru cenzurarea comentariilor cititorilor, aceasta fiind o sarcină excesivă, de natură a afecta libertatea de exprimare. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, obligaţia de a cenzura comentariilor cititorilor revine nu doar organelor de presă, ci tuturor persoanelor care sunt administratori ai unei pagini de internet, chestiune deja consacrată în practica instanţelor europene şi în jurisprudenţa naţională (cauza Delfi c. Estonia, decizia ÎCCJ nr. 3216/2014, sentinţa civilă nr. 383/2019 a Judecătoriei Hunedaoar, pronunţată în dosarul nr. x/2018).

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinări faţă de ambele recursuri declarate de pârâţi, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat de pârâţi, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul cererilor de recurs formulate de pârâţi, Înalta Curte constată că pârâtul CNCD a formulat critici cu privire la ambele motive de nulitate reţinute de instanţa de fond, susţinând, pe de-o parte, caracterul motivat al hotărârii contestate, iar pe de altă parte, întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea existenţei faptei de discriminare, în timp ce recurenta-pârâtă B. s-a raportat doar la această din urmă chestiune disputată, necontestând concluzia instanţei de fond referitoare la lipsa motivelor actului administrativ.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât CNCD prin care se susţine că Hotărârea nr. 451/2020 îndeplineşte cerinţa motivării actului administrativ.

Instanţa de fond a reţinut că în cuprinsul hotărârii nu sunt identificate în nici un fel nici postările ce fac obiectul analizei, nici comentariile cititorilor care ar cuprinde mesaje denigratoare şi, deşi se face referire la îndemnuri fără echivoc la ură împotriva comunităţii maghiare, nu rezultă care ar fi aceste îndemnuri şi acestea nu sunt individualizate, spre a putea fi analizate de către instanţă. Contestând aceste considerente, recurentul-pârât CNCD a susţinut că postările în discuţie sunt menţionate la pct. 5 al Hotărârii, fiind redate câteva dintre comentariile cititorilor paginii de Facebook a intimatului-reclamant la postările acestuia.

Instanţa de recurs constată că menţiunile de la pct. 5 al hotărârii nu fac parte din analiza Consiliului asupra cererii cu care a fost sesizat, ci reprezintă o redare a conţinutului petiţiei înregistrată cu nr. x/22.01.2020 de B.. Afirmaţiile redate se referă la o singură postare, din 28.09.2019, fiind selectate trei comentarii la această postare, deşi petiţia adresată CNCD privea patru postări, din datele de 28.09.2019, 29.09.2018, 05.12.2019 şi 11.01.2020 şi comentariile aferente. Or, prezentarea (parţială) a aspectelor ce fac obiectul sesizării petentei nu scuteşte autoritatea de obligaţia de a indica faptele ce fac obiectul analizei sale, cu atât mai mult cu cât, consecutiv constatării lipsei calităţii procesuale pasive a petentei B., Consiliul s-a autosesizat cu privire la "mesajele denigratoare la adresa comunităţii maghiare", conform pct. 13 al Hotărârii nr. 451/2020, fără a indica în mod expres dacă autosesizarea priveşte toate postările indicate de petentă şi comentariile aferente, sau doar pe cea din 28.09.2019 şi cele trei comentarii. Concluziv, în lipsa arătării exacte a faptelor intimatului-reclamant, respectiv a postărilor/comentariilor apreciate a contura conţinutul faptei discriminatorii, nu se poate susţine că a fost îndeplinită obligaţia de motivare a actului administrativ, existând şi neclarităţi asupra obiectului autosesizării Consiliului.

Verificând mai departe conţinutul hotărârii atacate, Înalta Curte constată că prezentarea faptelor imputate intimatului-reclamant şi a raţionamentului pe care Consiliul l-a folosit pentru a stabili caracterul discriminatoriu al acestora nu se regăseşte în capitolul V – Motivele de fapt şi de drept al hotărârii, care ar trebui să cuprindă considerentele care sprijină soluţia.

Recurentul-pârât s-a rezumat la a reda, în pct. 13-17 din hotărâre, o serie de argumente generice referitoare la definiţia discriminării şi a caracterului contravenţional al faptei de discriminare, precum şi la limitele libertăţii de exprimare, iar în privinţa intimatului-reclamant, a arătat că acesta a facilitat exprimarea pe Facebook a unor mesaje denigratoare la adresa comunităţii maghiare, printr-o formă agresivă, cu îndemnul fără echivoc spre ură împotriva comunităţii maghiare (pct. 15), comunitatea maghiară fiind discriminată pe criteriul etnic, expresiile jignitoare utilizate fiind de natură a aduce atingere dreptului minorităţilor prevăzut de Legea nr. 33/1995, orice discriminare bazată pe apartenenţa la o minoritate naţională fiind interzisă (pct. 13, ultimul paragraf). Tot în pct. 15, a mai reţinut CNCD că "Prin prezentarea opiniei sale în calitate de persoană publică pe o reţea de socializare, reclamatul (...) nu face altceva decât să îndemne pe cititor la ură împotriva grupului ţintă".

Niciuna dintre referirile la intimatul-reclamant nu este însoţită de exemple care să individualizeze pretinsele facilitări ale exprimării unor mesaje denigratoare la adresa comunităţii maghiare, nu fixează momentul temporal la care s-au produs faptele şi nici contextul în care s-au făcut afirmaţiile discriminatorii. Deşi CNCD susţine existenţa unui "îndemn fără echivoc" spre ură împotriva minorităţii maghiare şi că intimatul îndeamnă cititorii la ură împotriva grupului ţintă, nu explică în ce modalitate s-a realizat acest îndemn şi din ce postări/afirmaţii rezultă, cu atât mai mult cu cât, astfel cum susţine şi în recurs, fapta pentru care s-a dispus sancţionarea intimatului-reclamant era aceea de facilitare a mesajelor denigratoare pe pagina sa de Facebook, iar nu de promovare personală a unor astfel de mesaje.

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a actului administrativ este esenţială, în lipsa considerentelor care justifică emiterea actului neputând fi efectuat controlul judiciar de legalitate a măsurilor dispuse. Această obligaţie implică atât prezentarea motivelor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ, cât şi a temeiurilor de drept care susţin decizia autorităţii, iar în cazul de faţă, obligaţia trebuia îndeplinită prin prezentarea, în cuprinsul hotărârii contestate, a totalităţii faptelor reţinute în sarcina intimatului-reclamant, a textelor de lege aplicabile speţei, dar şi a raţionamentului logico-juridic al CNCD, care să releve legătura dintre faptele intimatului şi invocata discriminare a comunităţii maghiare.

Este de observat şi că nemotivarea actului administrativ reprezintă o cauză de nulitate care, odată constatată de instanţa de contencios administrativ, face inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant.

În cauză, prima instanţă a constatat în mod corect că hotărârea CNCD contestată nu este corespunzător motivată, aspect care era suficient pentru admiterea acţiunii şi anularea actului administrativ. Este adevărat că instanţa de fond a făcut şi o analiză a celorlalte motive de nelegalitate invocate, care priveau condiţiile legale pentru constatarea existenţei faptei discriminatorii, însă Înalta Curte apreciază că o astfel de analiză este superfluă, în prezenţa unui act administrativ care nu respectă cerinţa motivării.

Cum, în recurs, pârâtul CNCD nu a prezentat argumente de natură a demonstra caracterul motivat al Hotărârii nr. 451/2020, Înalta Curte va menţine soluţia primei instanţe de anulare a hotărârii CNCD pentru viciul nemotivării actului administrativ.

În atare situaţie, câtă vreme se confirmă existenţa unui motiv de nulitate al actului administrativ, Înalta Curte constată că nu mai prezintă utilitate analiza criticilor formulate de recurenţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. cu privire la îndeplinirea condiţiilor de existenţă a faptei discriminatorii, întrucât, indiferent de considerentele instanţei de control judiciar asupra acestei chestiuni, soluţia de anulare a actului administrativ se menţine.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca nefondate.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-pârâţi la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 3000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de complexitatea redusă a cauzei, care se reflectă în activitatea desfăşurată de avocat, urmând ca recurenţii-pârâţi să suporte aceste cheltuieli în cuantum egal, respectiv câte 1500 de RON fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. împotriva sentinţei civile nr. 21 din 31 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 3000 RON, reprezentând onorariu avocaţial, respectiv câte 1500 de RON fiecare.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.