Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 610/2023 AI generated

Supreme Court appeal nullified for failure to formulate specific grounds of casation distinct from merits-based arguments.

Case Number Decizia nr. 610/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal as null and unsubstantiated, thereby leaving the first-instance judgment which had dismissed the plaintiff’s initial claim intact and final. The dispute concerned a judicial bailiff’s administrative challenge to a disciplinary sanction imposed by the National Union of Bailiffs’ Superior Disciplinary Commission, where the plaintiff had appealed the appellate court’s rejection of that challenge. The court’s decision was grounded in procedural law, specifically the mandatory requirements for appeals to the Supreme Court under Articles 486, 487, and 489 of the Romanian Code of Civil Procedure, which require that an appeal be motivated by specific grounds of illegality or casation; the court held that the plaintiff’s failure to formulate distinct legal critiques of the lower court’s reasoning, instead merely repeating the original claim’s arguments, rendered the appeal null and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Supreme Court appeal nullified for failure to formulate specific grounds of casation distinct from merits-based arguments: Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea în lipsă.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code disciplinary dismissal grounds of challenge procedural requirement challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 august 2019, pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul executor judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti – Comisia Superioară de Disciplină, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 17 din 19.07.2019, emisă în dosarul nr. x/2019 de pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti – Comisia Superioară de Disciplină.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. - executor judecătoresc, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti – Comisia Superioară de Disciplină, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 8 din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Executor Judecătoresc A., solicitând admiterea căii de atac, rejudecarea cauzei şi admiterea contestaţiei formulate.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs s-a depus întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Justiţiei, prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Încheierea de suspendare a soluţionării cauzei

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea în lipsă.

6. Alte aspecte procesuale relevante

Judecata recursului a fost reluată la cererea recurentului-reclamant, la termenul din 8 februarie 2023, conform menţiunilor din practicaua prezentei decizii.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a calificat excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimatul-pârât Ministerul Justiţiei, ca reprezentând o excepţie a nulităţii recursului pentru nemotivare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă. Astfel, recurentul-reclamant susţine, generic, că instanţa de fond a respins în mod nelegal contestaţia dedusă judecăţii, iar argumentele expuse în recurs redau integral susţinerile din cererea de chemare în judecată, cu referire la pretinsa nelegalitate a actului administrativ atacat, fără nicio referire concretă la considerentele sentinţei recurate.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind investită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, prezentarea unor argumente de nelegalitate care nu au legătură cu conţinutul sentinţei recurate nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege, şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea conţinutului cererii introductive de instanţă, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. - executor judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. - executor judecătoresc împotriva sentinţei civile nr. 8 din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.