Securitate worker status: restriction of fundamental rights via intelligence operations and O.U.G. 24/2008 applicability
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision that established the defendant's status as a former Securitate worker. The case arose from a lawsuit filed by the National Council for the Study of the Securitate Archives to determine whether a former military intelligence officer, who had directed sources and authenticated documents related to the interception of correspondence and telephone conversations of a monitored individual between 1983 and 1985, qualified as a Securitate worker under Romanian law. The court held that the defendant's actions, including the collection of private information and facilitation of surveillance measures for non-national security reasons, constituted a restriction of fundamental rights and freedoms, meeting the statutory criteria for the definition of a Securitate worker. Relying on Article 2, lit. a) of Emergency Governmental Ordinance No. 24/2008, the court ruled that an individual who, while performing their professional duties within the limits of their authority, suppressed or restricted fundamental human rights is liable to be designated as a Securitate worker, rejecting the defense that the defendant was merely following superior orders.
Legislator headnote
AI generatedart. 490 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Securitate worker status: restriction of fundamental rights via intelligence operations and O.U.G. 24/2008 applicability: În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate existenţa calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 965 din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 965 din 18 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca neîntemeiată.
În esenţă, recurentul-pârât a arătat că a fost acuzat netemeinic pentru încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. În acest sens, a susţinut că nu există nicio dovadă scrisă de el prin care să fi solicitat interceptarea corespondenţei sau a convorbirilor telefonice, acuzarea rezumându-se la o Notă raport a sursei "B." (fără importanţă opresivă) şi la o Notă de analiză întocmită la ordinului primit de la Şeful Serv. I A – colonel C.. În opinia sa, aceste documente nu pot constitui mijloace de probă în instanţă. Totodată, a arătat că nu poate fi vinovat de culpa celor doi ofiţeri care au instrumentat dosarul "Poeta". Ca militar, a depus un jurământ în sensul respectării ordinelor superiorilor, a unităţii naţionale, independenţei şi suveranităţii României.
1.4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că, prin activităţile desfăşurate, recurentul-pârât a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate de legislaţia din acea vreme. Îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care ofiţerul a cules informaţii despre titulara dosarului, prin dirijarea şi instruirea surselor de pe lângă aceasta, precum şi prin solicitarea investigaţiilor complexe, cum reiese din documentele întocmite de acesta sub semnătură olografă. Odată ce informaţiile care ar trebui să rămână în sfera privată devin obiectul de lucru al autorităţilor, pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, se produce ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de Securitate.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 2 februarie 2023, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, constatând că recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin cererea nr. x/09.03.2016, adresată CNSAS de către numita D., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. x, dosar în care figurează recurentul-pârât, cererea fiind legală, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (7) şi alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008.
Intimatul-reclamant a susţinut că activităţile desfăşurate de recurentul-pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la viaţă privată, la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, fiind astfel îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.
Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Curtea de apel, redând în mod exhaustiv fragmente din notele informative, notele de constatare, nota raport şi nota de analiză depuse de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul de lege şi că prin activităţile informativ-operative desfăşurate, pârâtul a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, garantate de legislaţia din acea vreme, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale.
Criticile recurentului-pârât vizează în fapt aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/208, reprezentând o reluare a apărărilor formulate în faţa primei instanţe, prin întâmpinare.
Acesta a susţinut că nu există nicio dovadă scrisă de el prin care să fi solicitat interceptarea corespondenţei sau a convorbirilor telefonice, acuzarea rezumându-se la o Notă raport a sursei "B." (fără importanţă opresivă) şi la o Notă de analiză (întocmită la ordinului primit de la Şeful Serv. I A). În opinia sa, aceste documente nu pot constitui mijloace de probă în instanţă.
Însă, reţine instanţa de control judiciar că intimatul-reclamant a prezentat în probaţiune mai multe înscrisuri care dovedesc că recurentul-pârât, prin activităţile informativ-operative desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice), secretul corespondenţei şi implicit al convorbirilor telefonice (art. 33 din Constituţia României din 1965). În acest sens, în mod corect a reţinut prima instanţă Informarea din 05.04.1983 primită şi semnată olograf de pârâtul A. din cadrul U.S. MUREŞ, Nota informativă a sursei "E." preluată de pârât, în calitate de ofiţer de legătură, certificarea pe traducerea în limba română a unei scrisori adresată persoanei supravegheate, datată 08.04.1983, semnată olograf de pârât, Nota ofiţerului la Nota informativă (xerocopie după original) datată 13.05.1983, întocmită şi semnată olograf de pârât, Nota informativă din 13.05.1983 a sursei "F." preluată de pârât în calitate de ofiţer de legătură al sursei, Adresa U.S. MUREŞ - Cabinet către U.M. 0647 Bucureşti (indicativul numeric al Unităţii Speciale "S", specializată în interceptarea şi controlul interceptarea corespondenţei - n.n.), datată 13.05.1983, formular tipizat, completat olograf de A., Notă de analiză în cadrul D.U.I. "Poeta" (numele conspirativ de urmărire al titularei, n.n.), datată 16.01.1984, întocmită şi semnată olograf de A. din cadrul I.J.S. MUREŞ, Serviciul 1A, indicativ 104/PG, Notă raport din 20.11.1985 (exemplar pe hârtie carbon), întocmită şi semnată olograf de pârât.
Constată Înalta Curte, fără a relua conţinutul acestor înscrisuri, că este demonstrată participarea recurentului-pârât la instrumentarea dosarului de urmărire al titularei, prin activităţi care au constat în culegerea de informaţii prin dirijarea şi instruirea surselor pe lângă aceasta, în vederea verificării informative şi a cunoaşterii atitudinilor, faptelor şi concepţiilor titularului, precum şi prin interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice ale acesteia.
În mod corect prima instanţă a apreciat îndeplinirea ambelor condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât, prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Astfel, recurentul-pârât în calitate de fost angajat al fostei Securităţi, având gradul de maior în cadrul IJS Mureş Serviciul 1 (1983), respectiv Serviciul 1 A (1984-1985), prin măsurile dispuse, a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, garantate de legislaţia din acea vreme, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale.
Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, prelucrând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.
Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se poate apăra invocând natura muncii desfăşurate, în sensul că nu avea competenţe de a solicita interceptarea convorbirilor telefonice, or respectarea ordinelor superiorilor, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voinţa leguitorului fiind de a califica ca fiind lucrător al Securităţii şi persoana care, acţionând în limitele profesiei şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reieşind concluzia că este suficient ca prin activităţile derulate de angajatul Securităţii să se producă o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant.
Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 965 din 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.