Reclassification of judicial IT specialists under Law No. 153/2017: denial of salary assimilation to judges and inapplicability of property rights protection under ECHR Protocol No. 1

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia şi Curtea de Apel Alba Iulia, au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 61 din 28.11.2017 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia, privind încadrarea în baza Legii nr. 153/2017, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună admiterea plângerii; anularea Hotărârii nr. 61 din 28.11.2017 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii nr. 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 177/RU/31.07.2017 a Vicepreşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia; reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 16 din 29 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII Secţiunea a 4-a şi ale art. 22 din Anexa V Capitolul VIII Secţiunea 6 la Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (2), art. 75, art. 138 alin. (5) şi art. 111 alin. (1) din Constituţia României şi a respins cererea de suspendare a cauzei ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi Curtea de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 16 din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat, în esenţă, că hotărârea recurată nu respectă prevederile art. 425 C. proc. civ., ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care motivarea sentinţei atacate este lacunară, iar prima instanţă nu a ţinut cont de petitele cererii de chemare în judecată, nu a procedat la analiza tuturor apărărilor formulate, nu a analizat jurisprudenţa CEDO şi a Curţii Constituţionale, invocată prin acţiune, ignorând dispoziţiile art. 1 Protocolul 1 CEDO, precum şi cele ale art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au reiterat, în esenţă, argumentele formulate prin cererea de chemare în judecată şi au arătat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu aplicarea greşită a principiilor de rang constituţional cu care a fost sesizată. În acest sens, aceştia au apreciat că prima instanţă s-a pronunţat în mod greşit cu privire la principiul egalităţii în drepturi, principiul drepturilor câştigate, principiul încrederii legitime şi al securităţii juridice, principiul ierarhizării şi al importanţei valorii sociale protejate.

Recurenţii-reclamanţi au învederat că specialiştilor IT, deşi se află într-o poziţie de ierarhizare superioară grefierilor începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017, li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor, însă o asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv şi rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalităţii prin prisma art. 53 din Constituţie

De asemenea, în raport de criteriul importanţei şi responsabilităţii muncii prestate de specialiştii IT, modificarea statutului din punct de vedere salarial nu este justificat prin raportare la eventuale schimbări intervenite la nivelul atribuţiilor, iar în însăşi expunerea legii se accentuează scopul majorărilor salariale.

Recurenţii-reclamanţi au subliniat că întreaga plângere a vizat recunoaşterea statutului lor salarial, modalitatea de încadrare în baza noii legi a salarizării, sens în care au arătat că efectul acestei încadrări îl constituite asimilarea din punct de vedere salarial personalului auxiliar al instanţei, cu consecinţa diminuării considerabile a indemnizaţiei salariale.

Aceştia au apreciat că pentru a se evita orice formă de discriminare, era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toţi specialiştii din sistemul judiciar, în baza Cap. I lit. b) pct. 4 din lege, şi pe cale de consecinţă, majorările salariale aplicabile de la 1 ianuarie 2018, să fie aplicabile şi specialiştilor IT. În caz contrar, se pune problema încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au considerat că cele invocate se circumscriu întru totul dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi Curtea de Apel Alba Iulia nu au formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 2 februarie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi, specialişti IT în cadrul Tribunalului Alba, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 177/RU/31.07.2017 şi a Hotărârii nr. 61 din 28.11.2017 emise de intimaţii-pârâţi, şi reîncadrarea lor în grila de salarizare prevăzută de Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază.

Curtea de Apel Bucureşti, constatând că actele atacate au fost emise în acord cu reîncadrarea operată prin noua lege unică de salarizare a personalului plătit din fonduri publice – Legea nr. 153/2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că hotărârea este nemotivată având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost analizate în mod lacunar, în sensul că prima instanţă nu a procedat la analiza temeinică a tuturor apărărilor formulate, cu trimiteri ample la principiile încălcate de către autorităţile pârâte, analiză care nu cuprinde şi raţiunea pentru care respectivele apărări au fost înlăturate.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, fiind respectate cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Împrejurarea că prima instanţă nu a analizat pertinenţa unora dintre principiile invocate în susţinerea cererii s-a datorat, în principal, faptului că de aceste linii directoare ale dreptului, reclamanţii s-au prevalat şi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate cu care prima instanţă a sesizat Curtea Constituţională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituţional, iar înlăturarea din fondul normativ a unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competenţa exclusivă a instanţei constituţionale.

Totodată, se reţine că analiza principiilor respective de către prima instanţă se impune cu caracter subsidiar, adică doar în situaţiile nereglementate de lege, pentru că, în raport cu art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenţii determinate.

Or, drepturile salariale ale recurenilor-reclamanţi sunt reglementate prin lege, prima instanţă analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Judecătorul fondului a demonstrat analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme. Faptul că recurenţii nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat.

În mod corect prima instanţă a reţinut că argumentele recurenţilor-reclamanţi în susţinerea solicitării acestora privind reîncadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiştilor IT şi din care rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiştii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiştilor IT este clară, fiind opţiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

Încă din anul 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior Legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Mai mult, se constată că şi anterior anului 2011 specialiştii IT au fost încadraţi tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conţinut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că: "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni."

În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul justiţiei, în sensul că "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea ca specialiştii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

Având în vedere considerentele expuse anterior, instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile recurenţilor-reclamanţi în sensul că instanţa de fond nu a indicat temeiurile ce susţin necesitatea măsurii adoptate de legiuitor şi s-a bazat, în analiza efectuată, exclusiv pe puterea discreţionară a legiuitorului.

Totodată, din validarea aplicabilităţii principiilor invocate, recurenţii-reclamanţi tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei acestora şi să se aplice în privinţa determinării componentei lor salariale dispoziţii legale incidente altei categorii socio – profesionale din familia ocupaţională "Justiţie", în speţă judecători, solicitare care în aparenţă contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenţii-reclamanţi în susţinerea demersului judiciar.

De altfel, din dispoziţiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcţii (specialist IT), nu rezultă că specialiştii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, aşa cum susţin recurenţii-reclamanţi. Or, principiile stabilite de Legea nr. 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte şi nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

Referitor la susţinerile recurenţilor-pârâţi, în sensul că prima instanţă nu a analizat în mod efectiv incidenţa dispoziţiilor art. 1 Protocolul CEDO, în sensul că dreptul la un salariu are o valoare patrimonială şi se circumscrie acestor prevederi, Înalta Curte reţine că, în Convenţie, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum [a se vedea Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei (MC), nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007 II, şi, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX]. Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existenţa unei "contestaţii reale" sau a unei "plângeri credibile". O creanţă poate fi considerată drept o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai atunci când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmată de o jurisprudenţă consacrată a instanţelor [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 45-52, CEDO 2004 IX].

În cauză nu s-a făcut dovada unei hotărâri judecătoreşti definitive de recunoaştere a dreptului la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin aplicarea prevederilor legale analizate, aşa încât afirmaţia recurenţilor-reclamanţi că există un temei suficient în dreptul intern pentru pretenţiile acestora, constând tocmai în dispoziţiile legilor anterioare care recunosc statutul special al specialiştilor IT nu poate constitui un argument privind existenţa unui "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în cauză nu este aplicabil art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.

În fine, legat de necesitatea analizei existenţei sau nu a unei discriminări în cauză, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect judecătorul fondului a arătat că nu poate înlătura de la aplicare dispoziţiile legale menţionate anterior, citând Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţi ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 16 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.