Finality of appellate decisions rejecting appeals against declinatory jurisdiction orders in administrative litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court's decision and leaving the lower court's declination of territorial jurisdiction in force. The dispute involved an administrative action filed by a driver against a Police Inspectorate to obtain the return of a retained driving license, where the first-instance court declinatory transferred the case to another jurisdiction and the appellate court subsequently rejected the plaintiff's appeal against that declination as inadmissible. Relying on the principle that judicial decisions not subject to appeal are final, the court held that the appellate decision resolving the appeal against a declinatory judgment constituted a final decision not subject to further appeal, citing Article 132(3) of the Code of Civil Procedure, Article 20(1) of Law No. 554/2004, and Article 634 of the Code of Civil Procedure, which establishes that decisions rendered on appeal are final and exempt from further legal challenges.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 248 din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Finality of appellate decisions rejecting appeals against declinatory jurisdiction orders in administrative litigation: În susţinerea căii de atac promovate, recurenta a învederat, în esenţă, încălcarea, de către prima instanţă, a prevederilor art. 1, art. 4, art. 7, art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, dar şi a O.U.G. nr. 195/2002, apreciind că declinarea de competenţă teritorială a condus la ecranarea acţiunii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată şi probată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2020 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Politie al Judeţului Bihor, restituirea permisului de conducere reţinut din data de 9 iulie 2018.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 649 din 30.09.2020, Tribunalul Bihor a admis excepţia necompetenţei teritoriale a unei astfel de instanţe, invocată din oficiu de instanţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Timiş.
1.3. Împotriva sentinţei civile nr. 649 din 30.09.2020 a Tribunalului Bihor, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, urmare rejudecării, să se revină asupra competenţei teritoriale cu respectarea principiului disponibilităţii, prin raportare la teza I din art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea judecătorească atacată
Prin decizia civilă nr. 153 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, împotriva sentinţei nr. 649/CA din 30.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o integral.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile indicate în punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta A., prin care, invocând prevederile art. 53 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi admiterea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 649 din 30.09.2020 a Tribunalului Bihor.
În susţinerea căii de atac promovate, recurenta a învederat, în esenţă, încălcarea, de către prima instanţă, a prevederilor art. 1, art. 4, art. 7, art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, dar şi a O.U.G. nr. 195/2002, apreciind că declinarea de competenţă teritorială a condus la ecranarea acţiunii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată şi probată.
A mai arătat recurenta că, în cauză, hotărârea atacată contravine şi prevederilor art. 9 C. proc. civ., ce reglementează principiul disponibilităţii, coroborate cu cele ale art. 33 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citat, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul Rutier nu a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la cererea de recurs
Analizând, cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, în scopul identificării limitelor învestirii instanţei de recurs în raport de memoriul de recurs depus în dosarul cauzei, dar şi de precizările recurentei – reclamante realizate în cadrul şedinţei publice la care dosarul pendinte a rămas în pronunţare, Înalta Curte reţine că prin calea de atac exercitată în cauză recurenta – reclamantă a învestit instanţa de judecată exclusiv cu controlul de legalitate al deciziei civile nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar nu şi cu cel al încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, prin care a fost soluţionată cererea de recuzare a completului de judecată R2CAF al Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, compus din doamnele judecător B., C. şi D., formulată de recurenta A..
Menţiunile din cuprinsul cererii de recurs referitoare la cererea de recuzare (precum cele de la fila x şi urm.) au caracter general, reprezentând doar o trimitere formală la cererea de recuzare depusă în faţa Curţii de Apel Oradea, fără ca din conţinutul acestor menţiuni să rezulte intenţia recurentei de a formula cale de atac şi împotriva antereferitei încheieri. Pe cale de consecinţă, acestea nu pot fi calificate drept motive de recurs, iar niciuna dintre celelalte critici evocate prin memoriul de recurs nu este îndreptată împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de recuzare.
În raport de astfel de aspecte, contrar celor arătate de recurenta – reclamantă în şedinţă publică, Înalta Curte constată că nu a fost învestită cu un recurs îndreptat împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, ci doar cu o cale de atac îndreptată împotriva deciziei civile nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, prin sus indicata hotărâre judecătorească, a fost soluţionat recursul formulat de recurenta – reclamantă împotriva unei sentinţe de declinare de competenţă, pronunţată de Tribunalul Bihor.
În cazul acţiunilor în contencios administrativ legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar o singură cale de atac, şi anume recursul. Totodată, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ., "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac (...)".
Potrivit art. 634 alin. (1), pct. 1 şi 5 C. proc. civ.: Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului [...] 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, iar conform alin. (2) al aceluiaşi text normativ: Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.
Înalta Curte reţine şi că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituţia României: Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Or, împotriva modalităţii de soluţionare a recursului nu exista deschisă calea formulării unui nou recurs.
Raportat la datele speţei de faţă, Înalta Curte observă că decizia civilă nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, împotriva sentinţei nr. 649 din 30.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă, nefiind supusă unei căi de atac, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1), pct. 1 şi 5 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.