Judicial Inspection Resolution Annulment: Nullity of Recourse for Failure to Meet Article 488 Cassation Requirements

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspecţia Judiciară, B., C., D., E., F. şi G., solicitând anularea rezoluţiilor inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 şi nr. C20-870 din 24 iulie 2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 348 din 12 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. şi a respins cererea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului B., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Totodată, prima instanţă a respins cererea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor Inspecţia Judiciară, D., E. F., C. şi G., ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs reclamantul A., prin care, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurentul a învederat că, prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a încălcat drepturile sale de proprietate asupra terenului situat în jud. Iaşi.

În opinia recurentului, instanţa de fond a interpretat greşit probele aflate la dosar, cu încălcarea liberului său acces la înfăptuirea justiţiei, conform tratatelor europene la care România a aderat, prevederilor Constituţiei României şi noului C. proc. civ., reţinând eronat faptul că, prin plângerile formulate, recurentul ar fi susţinut aspectul potrivit căruia, în anii 1958-1959, H. ar fi fost deposedat de toate bunurile, respectiv casă şi teren în suprafaţă de 3,93 ha, fiind mutat forţat pe teritoriul Comunei Tomeşti, unde i-a fost repartizat un teren de 3000 mp şi o casa în stare avansată de degradare. În acest sens, recurentul a arătat că o astfel de reţinere ar avea un caracter contradictoriu celei de la pagina 5, alin. (2) al sentinţei recurate, unde judecătorul fondului a precizat că terenul pe care se află amplasată casa recurentului a fost revendicat de moştenitorii numitului H., fiind nelegală revendicarea formulată de moştenitorii numitului I.. De asemenea, recurentul a criticat şi reţinerea faptului că nu ar fi formulat cerere de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 pentru diferenţa de proprietate până la suprafaţă de 3000 mp.

Printr-un alt set de argumente, recurentul a învederat că prima instanţă nu s-a implicat în aflarea adevărului, ignorând faptul că, în esenţă, acesta era scopul procesului penal, sens în care a făcut trimitere la faptul că un aspect necercetat de procurorii parchetelor din Iaşi a fost acela că primarul Comunei Tomeşti nu a avut niciun drept să intervină, în numele instituţiei pe care o reprezenta, într-o cauza civilă, precum cea dintre recurent, J. şi D..

A mai învederat recurentul că, într-un dosar soluţionat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, a fost constatată infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale săvârşită de J., dosarul fiind, însă, nelegal clasat. Totodată, recurentul a subliniat că, prin încheierea nr. 475 din 26.08.2020 a fost admisă, în dosarul nr. x/2020, plângerea sa, instanţa dispunând completarea urmăririi penale de către procurori.

3. Apărările formulate în cauză

3.1. Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă D. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind că aspectele învederate de recurent prin memoriul de recurs nu se încadrează în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a formulat apărări prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală.

3.2. În cauză a formulat întâmpinare şi intimata – pârâtă Inspecţia Judiciară, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul – reclamant A., ca nefondat, apreciind soluţia primei instanţe drept temeinică şi legală.

4. Răspunsurile la întâmpinări

Prin răspunsurile formulate faţă de ambele întâmpinări depuse în cauză, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, atât a excepţiei invocate de intimata D., dar şi a apărărilor formulate de cele două intimate asupra chestiunilor de fond ale cauzei, exhibând, în acest sens, argumente similare celor expuse în memoriul de recurs.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă D., Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulată în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanţă şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu verificarea legalităţii rezoluţiilor inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 şi nr. C20-870 din 24 iulie 2020.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că respingerea ca tardiv formulată, prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-870 din 24 iulie 2020, a plângerii formulate de recurent împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1234/A din 09 aprilie 2020, a fost una legală, dată fiind depăşirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Cu privire la lucrarea nr. C20-869, instanţa de fond, realizând o verificare din perspectiva criteriilor reglementate de art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, asupra conduitei magistraţilor ce au instrumentat şi soluţionat dosarele aflate atât pe rolul parchetelor cât şi pe rolul instanţelor de judecată, evocate de recurent, a concluzionat că rezoluţia nr. 1160/A/02.04.2020 şi rezoluţia inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 au fost emise în condiţii de legalitate. Din această perspectivă prima instanţă a verificat dacă procedura de examinare a existenţei indiciilor privind săvârşirea abaterii disciplinare a fost realizată conform normelor constituţionale prevăzute de art. 124, dar şi conform art. 2 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu art. 16 alin. (2) şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004.

Prin calea de atac promovată, recurentul-reclamant A. a evocat, însă doar formal, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 16 pct. 1 şi 2 din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 4 şi 6 C. proc. civ., expunând argumente ce au vizat chestiunile ce au făcut obiectul analizei în cauzele soluţionate de magistraţii împotriva cărora recurentul a formulat plângere disciplinară. În raport, însă, de obiectul litigiului pendinte, astfel de susţineri nu îndeplinesc exigenţele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme niciunul dintre argumentele evocate nu priveşte raţionamentele logico - juridice evocate de prima instanţă prin hotărârea atacată, or maniera în care judecătorul fondului a soluţionat cererea de anulare a rezoluţiilor inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 şi nr. C20-870 din 24 iulie 2020 (mai precis, chestiunea tardivităţii plângerii formulate împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1234/A din 09 aprilie 2020 or chestiunea conformităţii rezoluţiei nr. 1160/A/02.04.2020 şi a rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 cu prevederile art. 124 din Constituţie, or cu cele ale art. 2 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu art. 16 alin. (2) şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, toate privite din perspectiva condiţiilor reglementate art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004).

O critică în sensul prevederilor art. 488 şi art. 489 C. proc. civ. ar fi presupus formularea unor argumente prin care partea recurentă să justifice raţiunile pentru care aceasta consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată sau care sunt motivele raţionamentului – logico juridic al judecătorului fondului ce sunt contradictorii ori străine de natura cauzei, elemente ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs. Aspectul unui caracter contradictoriu al manierei de reţinere a unor detalii ale situaţiei de fapt incidente în dosarele soluţionate de magistraţii împotriva cărora a fost formulată plângerea disciplinară nu poate fi valorificat în sensul evocat de recurent, câtă vreme nu priveşte chestiunea dedusă judecăţii în cauza pendinte, respectiv legalitatea rezoluţiilor inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 şi nr. C20-870 din 24 iulie 2020.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificat modul în care acestea au fost încălcate, precum şi reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească modul de apreciere a probelor echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte va admite excepţia invocată de intimata-pârâtă D. şi va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 348 din 12 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata D..

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 348 din 12 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.