Invalidation of discrimination fine: procedural due process violations and ambiguous classification of age-based discrimination versus incitement to hatred

Şedinţa publică din data de 02 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

3. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – C. proc. civ. a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., anularea Hotărârii CNCD nr. 321/24.03.2021", prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 3000 RON.

3. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti – C. proc. civ. a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1598 din 8 noiembrie 2021, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul B., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.

Totodată, a respins, în rest, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. procedură civilă

Recurentul-reclamant susţine că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv a dreptului la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.), egalitatea (art. 8 C. proc. civ.), dreptul de dispoziţie al părţilor (art. 9 C. proc. civ.), obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului (art. 10 C. proc. civ.), contradictorialitate (art. 14 C. proc. civ.), rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.).

Prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt stabilită fără ca în cauză să se fi administrat probe în acest sens şi fără a avea posibilitatea de a formula apărări cu privire la acestea.

Recurentul-reclamant susţine că a aflat pentru prima oară în sentinţa recurată că postarea sa a fost preluată şi de alte publicaţii online, decât cele două menţionate în hotărârea CNCD atacată, la dosar neexistând nicio dovadă în acest sens.

Instanţa de fond a apreciat că este nereală susţinerea reclamantului în sensul că numai două publicaţii au preluat postarea, însă aceasta este de fapt susţinerea pârâtului prin hotărârea atacată.

În lipsa administrării oricăror probe, prima instanţă a reţinut un număr de urmăritori şi altul de prieteni pe care reclamantul le-ar avea pe Facebook, însă numărul diferă de cel indicat în întâmpinare, care, de asemenea, nu este însoţit de nicio probă.

Nu este clar nici la care moment este stabilit acest număr, pentru a se putea formula apărări în consecinţă, iar instanţa de fond nu a dorit să se administreze probe în apărare.

Şi cu privire la poziţia pe care reclamantul o are în societate, instanţa de fond a procedat similar, invocându-se căutări pe Google, care nu au fost puse în discuţie şi faţă de care nu există nicio probă la dosar, încălcându-se principiul egalităţii părţilor în procesul civil.

Aceeaşi este abordarea primei instanţe şi cu privire la partea din postare care constituie fapta de discriminare.

În hotărârea CNCD atacată este citat repetat şi minimal analizat în concret un singur fragment, respectiv, "pensionarii care Urăsc pe tineri şi «schimbările» din jur – atât de plini de ură că până şi familia lor fuge de ei".

În partea introductivă a hotărârii CNCD este inserat mesajul integral, dar fără vreo subliniere a anumitor paragrafe, iar prin întâmpinare se realizează astfel de sublinieri pe care prima instanţă le preia ca atare, ignorând conţinutul hotărârii atacate.

De asemenea, nici din perspectiva temeiului de drept al sancţionării recurentului-reclamant nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil, nefiind clar în care din cele două teze ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000 se încadrează fapta menţionată, deoarece instigarea la ură este o faptă mai gravă, iar atingerea demnităţii unui grup este o chestiune ce ţine, inclusiv de particularităţi subiective.

3.2. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii – art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivarea admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât B., prima instanţă nu a făcut nicio referire la argumentul principal adus de către reclamant şi anume faptul că hotărârea CNCD atacată face referire la petiţia nr. 7568/24.11.2020, care ar fi dus la formularea unei autosesizări la dosar.

Împrejurarea că disp. art. 19 din O.G. nr. 137/2000 permit sesizarea din oficiu a Consiliului director al CNCD, iar art. 13 din Ordinul nr. 144/2008 reglementează autosesizarea invocată de prima instanţă ca argumente în motivarea admiterii excepţiei, nu răspund argumentului indicat, şi anume, existenţa unei petiţii ce a stat la baza hotărârii CNCD.

Prima instanţă nu a răspuns cu primire la motivul legat de depăşirea atribuţiilor CNCD în pronunţarea Hotărârii nr. 321/24.03.2021, respectiv lipsa oricărei analize, alta decât cea a necesităţii limitării dreptului la liberă exprimare.

Intimatul-pârât nu are printre atribuţii limitarea acestui drept, ci investigarea şi sancţionarea faptei de discriminare, în cadrul acestei analize este chemat să stabilească necesitatea atingerii dreptului la liberă exprimare.

Recurentul-reclamant susţine că a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că prin procedura în faţa CNCD s-a încălcat dreptul la o procedură echitabilă, deoarece autosesizarea nemotivată nu cuprinde decât o trimitere generală la art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi întreaga postare, astfel că nu s-au putut face apărări concrete.

Hotărârea CNCD nu stabileşte în mod coerent elemente esenţiale, încadrarea faptei într-una din cele două ipoteze, criteriul de discriminare, dreptul grupului vizat care este pus în balanţă cu dreptul la liberă exprimare.

Prima instanţă a respins aceste argumente cu motivarea că reclamantul a cunoscut fapta şi temeiul juridic, deoarece s-au formulat apărări atât în procedura jurisdicţională, cât şi prin cererea de chemare în judecată, deşi chiar prima instanţă complineşte lipsurile din cuprinsul actului atacat arătând care este criteriul de discriminare.

Cu privire la încadrarea faptei în disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, motivarea este contradictorie, menţinându-se că s-ar încadra în teza a doua a articolului, dar se aduc argumente în sensul că postarea reprezintă un discurs instigator la ură, care nu se bucură de protecţia dreptului la liberă exprimare, ceea ce este reglementat la prima teză a articolului.

Şi cu privire la criteriul de discriminare, motivarea este contradictorie, deşi se reţine că aceasta este vârsta, se face referire la categoria socială a pensionarilor sau a votanţilor C., în final, cea mai mare parte a motivării referindu-se la votanţii pensionari C..

3.3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 2 din aceeaşi ordonanţă, precum şi cu greşita aplicare a art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 8 din Convenţie fiind incident din perspectiva modului în care fapta este încadrată în teza a doua, art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Recurentul-reclamant arată că nicio persoană nu s-a simţit lezată în propria demnitate pentru a formula o petiţie către CNCD, iar hotărârea autorităţii a fost pronunţată ca urmare a unei petiţii formulate de un membru al Consiliului Director, care nu este pensionar.

Astfel, nu se poate susţine că presupusa atingere adusă demnităţii unei categorii de persoane a atins gradul necesar de severitate pentru a putea reprezenta o atingere adusă dreptului la viaţă privată, în înţelesul Convenţiei, pentru a se putea trece la punerea în balanţă a acestui drept cu cel la liberă exprimare.

Prima instanţă a reţinut că pensionarii/persoanele în vârstă reprezintă o categorie care se bucură de o protecţie specială, potrivit jurisprudenţei CEDO, ceea ce pare să justifice de ce ar fi prezumată atingerea adusă demnităţii acestora, însă nu se indică nicio hotărâre CEDO.

Recurentul-reclamant evidenţiază jurisprudenţa CEDO în domeniu, arătând că instanţa de la Strasbourg a admis că "vârsta" este un posibil criteriu de discriminare enumerat la "alte motive" în cuprinsul art. 14 din Convenţie, însă nu a acordat aceeaşi greutate ca altor criterii.

Dacă se apreciază că acest grad minim de severitate a fost atins se impune o analiză prin punerea în balanţă a celor două criterii pe baza condiţiilor stabilite de CEDO, dar nu pentru a se stabili dacă declaraţiile constituie element de incitare la ură, ci care dintre drepturi primează.

Analiza instanţei de fond, cât şi a intimatului-pârât a fost viciată pentru că s-a propus un scop diferit din care rezultă o preferinţă implicită, prezumată pentru dreptul la demnitate, indicându-se Hotărârea din cauza Gheorghe Florin Popescu v. România.

Libertatea de exprimare este aplicabilă nu numai informaţiilor şi ideilor care sunt primite favorabil, deşi sunt privite ca inofensive sau cu indiferenţă, ci şi acelora care ofensează, şochează sau deranjează.

Nu există nicio reglementare naţională sau europeană din care să rezulte că dreptul la liberă exprimare este mai restrâns în cazul persoanelor cu experienţă în comunicarea publică sau cu o anumită pregătire profesională.

În mod greşit, prima instanţă a stabilit că postarea recurentului-reclamant nu reprezintă o contribuţie la o dezbatere publică, în contextul în care se referă în mod expres la analiza votanţilor unui partid, în timpul campaniei electorale şi conţine explicit îndemnul de a vota pentru a contracara pe cei enumeraţi în postare.

Instanţa de fond a generat şi o răsturnare a analizei necesităţii limitării dreptului la liberă exprimare, ajungându-se la concluzia că recurentul-reclamant ar fi trebuit să se exprime într-un anumit fel, că s-au utilizat în mod gratuit judecăţi de valoare lipsite de orice bază factuală, eliminându-se din analiză scopul postării.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant invocă încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, cuprinse la art. 8, art. 9, art. 10, art. 14 şi art. 22 din C. proc. civ., respectiv dreptul la un proces echitabil, egalitatea, dreptul de dispoziţie al părţilor, obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului, contradictorialitatea şi rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Prima critică se referă la reţinerea de către prima instanţă a faptului că postarea a fost preluată şi de alte publicaţii online decât cele două menţionate în hotărârea CNCD, că există un număr de urmăritori şi altul de prieteni pe care reclamantul îi are pe Facebook, număr diferit decât cel deja ştiut, fără să existe nicio dovadă în acest sens şi fără să se pună în discuţia părţilor această împrejurare, însă aceste aspecte au fost avute în vedere la analiza făcută de către judecătorul fondului în privinţa stabilirii existenţei faptei de discriminare.

De asemenea, se critică considerentele referitoare la poziţia pe care reclamantul o are în societate, situaţie stabilită în urma unor căutări făcute de judecător pe Google, fără să fie puse în discuţia părţilor şi fără să existe nicio probă la dosar.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate, având în vedere că cele sus-menţionate nu au fost puse în discuţia părţilor şi nu sunt probate, neexistând nicio dovadă depusă la dosar, apreciindu-se că, sub acest aspect, prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv disp. art. 6, art. 8 şi art. 14 din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reţine că este fondată şi critica referitoare la preluarea unor paragrafe şi apărări din întâmpinare, deşi în hotărârea CNCD atacată acestea nu există, constatându-se că din acest punct de vedere prima instanţă a ignorat conţinutul hotărârii, ceea ce conduce la încălcarea disp. art. 6, art. 8 şi art. 14 din C. proc. civ.

Din perspectiva temeiului de drept al sancţionării recurentului-reclamant, acesta consideră că prin considerentele sentinţei recurate nu s-a lămurit care dintre cele două ipoteze ale disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000 sunt incidente înc auză.

Înalta Curte reţine că este fondată această critică, întrucât atât prin hotărârea CNCD, cât şi prin sentinţa de fond se face referire la ambele ipoteze ale textului, instigarea la ură şi atingerea demnităţii unui grup, caz în care nu i-a permis reclamantului să formuleze apărări consistente, de unde rezultă că au fost încălcate dis part. 6 din C. proc. civ.

2. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant susţine că, în privinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., argumentul esenţial referitor la existenţa unei petiţii şi nu a unei autosesizări din partea oricărui membru al Consiliului Director la CNCD nu a fost analizat şi, mai mult, nu s-a depus la dosar nota de autosesizare.

Înalta Curte va respinge ca nefondată această critică, la dosarul de fond există Nota de autosesizare nr. x/24.11.2020, neavând relevanţă că aceasta este numită în hotărârea CNCD "petiţie", eroarea neputând să afecteze respectarea disp. art. 19 din O.G. nr. 137/2000, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.

Cu privire la critica legată de depăşirea atribuţiilor CNCD la pronunţarea Hotărârii nr. 321/24.03.2021, se reţine că recurentul-reclamant a invocat în faţa instanţei de fond că motivarea acestei hotărâri este în sensul justificării unei ingerinţe în dreptul la liberă exprimare, nu are în vedere şi nu analizează dacă postarea respectă principiul nediscriminării.

Instanţa de fond motivează în sensul existenţei competenţei CNCD de a investiga încălcarea disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, însă nu răspunde la susţinerea reclamantului, argumentul adus de acesta fiind esenţial în dezvoltarea cauzei, iar critica este fondată.

Referitor la respingerea de către prima instanţă a argumentului că lipsurile/incoerenţele hotărârii CNCD atacate îi afectează posibilităţile concrete de a se apăra, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a răspuns la această cerere, reclamantul fiind nemulţumit de răspuns, însă această împrejurare nu echivalează cu inexistenţa motivării, astfel cum este cuprinsă în disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În fine, recurentul-reclamant susţine existenţa unor motive contradictorii în privinţa criteriului de discriminare, când deşi se reţine că acest criteriu este cel al vârstei înaintate, se face referire la categoria socială a pensionarilor şi respectiv la cea a votanţilor C. sau la adresa pensionarilor votanţi C..

Înalta Curte reţine că această critică este fondată, instanţa de fond nereuşind să ajungă la nicio concluzie în privinţa criteriului de discriminare, amestecând nepermis criteriul de discriminare în funcţie de vârstă, categorie socială sau apartenenţă politică.

3. Cu privire la criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant invocă aplicarea greşită a disp. art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, făcând referire la ambiguitatea criteriului de discriminare, la teza aplicabilă din cuprinsul disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi la răsturnarea analizei necesităţii limitării dreptului la liberă exprimare, aspecte care au fost deja analizate cu ocazia considerentelor expuse în privinţa motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Întrucât criticile fondate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., conduc la soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, motivele de nelegalitate referitoare la pct. 8 vor fi analizate cu ocazia reluării judecării fondului pricinii.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se dispună admiterea recursului reclamantului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond care va ţine seama de cele arătate în prezenta decizie de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1598 din 8 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.