Bar exam challenge dismissed: courts lack jurisdiction over exam question substance and grading.

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 31 decembrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii U.N.B.R.- Consiliul U.N.B.R., Comisia Permanentă U.N.B.R. şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, anularea parţială a Hotărârii Nr. 5 din data de 4 octombrie2019 a Consiliului U.N.B.R şi obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii de primire a reclamantei în profesia de avocat stagiar, conform art. 37 din Statutul Profesiei de Avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011, cu modificările si completările ulterioare.

1.2. Prin sentinţa nr. 390 din data de 9 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 3 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea din oficiu şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile antereferite, în sensul menţionării sintagmei "excepţia necompetenţei teritoriale" în locul celei de "excepţia necompetenţei materiale".

1.3. Cererea iniţială de chemare în judecată a fost modificată de reclamantă prin cererea adiţională depusă în cauză, prin care aceasta a solicitat să se constate că a fost încălcat Regulamentul Cadru (Hotărârea nr. 463/05.06.2019 a Consiliului U.N.B.R.) cu privire la întrebarea nr. 31 din cuprinsul grilei nr. G4, în sensul că aceasta nu face parte din tematica examenului de admitere în profesie - Avocaţi Stagiari şi întrebarea nr. 65 din cuprinsul grilei nr. G4, în sensul că aceasta nu respectă art. 14 alin. (3) lit. a), punctul 1 din acelaşi Regulament. Totodată reclamanta a solicitat să se dispună anularea parţială a hotărârii nr. 5 din data de 5 octombrie 2019 a Consiliului U.N.B.R., în sensul admiterii plângerii referitoare la grila nr. 4 - întrebările nr. 31 şi nr. 65, cu consecinţa anulării acestora şi a acordării unui punct pentru fiecare dintre aceste întrebări. A mai cerut reclamanta obligarea pârâtelor la reanalizarea lucrării sale şi la reevaluarea acesteia, având în vedere consecinţa anulării întrebărilor nr. 31 şi nr. 65 din grila nr. 4 şi acordarea câte unui punct pentru fiecare dintre acestea, precum şi obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii de primire în profesie pe numele său, ca o consecinţă a anulării întrebărilor nr. 31 şi nr. 65 din grila nr. 4 şi acordării câte unui punct pentru fiecare dintre acestea, rezultând astfel un punctaj de 71 puncte, ce justifică admiterea sa în profesia de avocat.

1.4. Cauza a fost înregistrată la data de 18 august 2020 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 21 din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii U.N.B.R.- Consiliul U.N.B.R., Comisia Permanenţă U.N.B.R. şi Institutul Naţional pentru Pregătire şi Perfecţionarea Avocaţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta B., prin care, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, constatarea faptului că Regulamentul Cadru (Hotărârea nr. 462/05.06.2019 a Consiliului U.N.B.R.), privind procedura de organizare a examenului de primire în profesia de avocat stagiar, a fost încălcat, motiv pentru care a solicitat anularea parţială a Hotărârii nr. 5 din 5 octombrie 2019 a Consiliului U.N.B.R., în sensul admiterii plângerii referitoare la Grila nr. 4, întrebările nr. 31 şi nr. 64, cu consecinţa anulării acestora şi acordării celor două puncte aferente acestor întrebări. Totodată, recurenta a solicitat ca, în rejudecare, să se dispună obligarea pârâţilor la reanalizarea lucrării sale şi la reevaluarea acesteia, ca o consecinţă a anulării celor doua întrebări şi acordării celor două puncte, şi obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii de primire în profesia de avocat stagiar, drept consecinţă a îndeplinirii punctajului minim de 70 puncte, respectiv 71 puncte.

În susţinerea căii de atac formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că nu a solicitat instanţei de fond să se substituie examinatorilor şi să înlocuiască evaluările acestora cu propriile evaluări, ci să se să se pronunţe dacă prin modul de redactare a întrebărilor grilă s-au încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019.

În opinia recurentei-reclamante sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 554/2004, în condiţiile în care s-a reţinut că neîncadrarea unui subiect în tematica de concurs sau faptul că un subiect de concurs conţine întrebări controversate în doctrină sau în practică intră în atribuţiile de analiză discreţionare ale comisiei de soluţionare a contestaţiilor, care nu pot face obiectul acţiunii în contencios administrativ, întrucât ar presupune cenzurarea modului în care această comisie a înţeles să puncteze, pe barem, elementele necesar a fi tratate în subiectele de concurs.

A mai învederat recurenta că aspectele evocate de ea au vizat chiar legalitatea examenului/concursului, respectiv dacă acesta a fost organizat în conformitate cu Regulamentul cadru emis chiar de către U.N.B.R., motiv pentru care ar fi incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar din analiza înscrisurilor depuse la dosar, reiese fără echivoc faptul că atât întrebarea cu nr. 31 — renunţarea la moştenire, Grila 4, cât şi întrebarea cu nr. 64 din aceeaşi grile au fost formulate cu încalcarea prevederilor art. 14 al antereferitului regulament. În acest sens, recurenta a evocat aspectele statuate prin hotărârile judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Braşov, apreciind că, în mod eronat, prima instanţă nu a dat eficienţă acestora în cauza pendinte.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimaţii-pârâţi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta - reclamantă B., prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimaţii – pârâţi, ca neîntemeiate, subliniind că instanţa de judecată se bucură de deplinătate de jurisdicţie şi că o acreditare a opiniei intimaţilor în sensul limitelor controlului pe care instanţa de judecată ar fi chemată să îl realizeze asupra procedurilor de organizare şi desfăşurare a unui examen, ar ridica serioase probleme de respectare a dreptului de acces la o instanţă, prin raportare la art. 6 C. proc. civ., respectiv art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în vederea delimitării controlului de legalitate pe care Înalta Curte este chemată să îl realizeze, se reţine că, prin cererea de chemare în judecată, dar şi prin memoriul de recurs, recurenta – reclamantă solicită, în principal, verificarea legalităţii soluţionării contestaţiei la barem, iar, în subsidiar, verificarea legalităţii soluţiei date contestaţiei la punctaj (soluţia dată chestiunii punctajului depinzând de soluţia dată chestiunii baremului). În raport de astfel de aspecte, criticile ce vizează aspectul legalităţii modului de soluţionare a contestaţiei la punctaj urmează a avea soarta soluţiei date chestiunii principale a contestaţiei la barem (neexistând critici de legalitate distincte şi individuale).

De asemenea, examinând memoriul de recurs depus în cauză, instanţa de control judiciar observă că, deşi reclamanta a formulat recurs întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, având în vedere că, în speţă, criticile formulate de către recurentă nu vizează faptul că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanţa de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

De altfel, şi dacă s-ar trece peste aceste aspecte, se reţine că un astfel de motiv de casare nici nu ar fi fondat, câtă vreme motivarea hotărârii recurate este conformă rigorilor statuate prin prevederile art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia EDO.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, hotărârea atacată respectând dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de judecătorul fondului.

Instanţa de fond a exercitat controlul de legalitate a hotărârii Consiliului UNBR contestate, inclusiv din perspectiva analizării criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată care priveau nemulţumirea reclamantei legată de notarea lucrării de examen şi aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Regulamentul-cadru, concluzionând în mod corect că, în condiţiile în care reclamanta nu a invocat motive referitoare la organizarea şi desfăşurarea examenului, criticând doar subiectele şi modul în care s-au soluţionat contestaţiile la barem şi, pe cale de consecinţă, punctajul ce i-a fost acordat, iar nu procedura în sine de examen, instanţa nu poate să se substituie comisiilor prevăzute de Regulamentul-cadru şi să se pronunţe asupra modului de redactare a subiectelor de examen sau asupra notelor ce se acordă participanţilor la examen ori să soluţioneze contestaţiile la barem, aceste atribuţii revenind în exclusivitate comisiilor menţionate mai sus, în funcţie de competenţele fiecăreia.

Aşadar, instanţa de fond nu a omis să analizeze solicitarea reclamantei de a verifica dacă, prin modul de redactare a întrebărilor grilă, s-au încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019, ci a reţinut, în mod just, că instanţa de contencios administrativ poate exercita controlul de legalitate doar cu privire la modul în care a fost respectată procedura de organizare şi desfăşurare a examenului, faţă de care, în speţă, reclamanta nu a invocat critici, fără a se putea însă substitui comisiilor de examen pentru evaluarea baremului sau a lucrărilor candidaţilor.

De asemenea, nu se poate reţine nici teza unei motivări insuficiente sau contradictorii, instanţa având obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea. În acest sens sunt şi aspectele statuate în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României, unde Curtea EDO a arătat că: "... deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Nu în ultimul rând, instanţa de recurs nu identifică, în considerentele sentinţei atacate, motive străine de natura cauzei şi, în orice caz, pentru a fi incidentă această ipoteză ar trebui ca hotărârea atacată să cuprindă exclusiv motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care, şi dacă s-ar aprecia că recurenta ar fi formulat critici subsumate unui astfel de caz de casare, acestea ar fi nefondate.

Analizând, în continuare, criticile prin care recurenta – reclamantă evocă incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le găseşte, de asemenea, ca fiind nefondate, în contextul în care prima instanţă a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt deduse analizei în cauza pendinte.

Din această perspectivă se reţine că recurenta – reclamantă a participat la examenul de primire în profesia de avocat stagiar organizat de pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, sesiunea august 2019.

În urma publicării baremului de evaluare a examenului din data de 30.08.2019, reclamanta a formulat contestaţie cu privire la întrebările nr. 3, nr. 31 şi nr. 65 din Grila G4 - avocaţi stagiari, arătând, printre altele, că rezolvarea întrebării nr. 31 nu se regăseşte în tematica de examen, iar întrebarea nr. 65 conţine probleme de drept controversate în doctrină şi practică.

Prin Procesul-verbal din data de 2 septembrie 2019, emis de Comisia Naţională de Examen, au fost admise, printre altele, contestaţiile la barem pentru întrebarea nr. 3 a Grilei 4 (printre care şi contestaţia formulată de recurenta – reclamantă) şi respinse, printre altele, contestaţiile ce priveau întrebările nr. 31 şi nr. 65. Totodată, la data de 7 septembrie 2019, recurenta – reclamantă a formulat contestaţie la punctaj, invocând şi prin aceasta aspectele privind necesitatea anulării întrebării nr. 31.

Prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 5/04.10.2019 a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea august 2019, precum şi rezultatele definitive ale acestui examen, astfel cum acestea au fost comunicate de către Comisia Naţională de Examen şi publicate pe paginile de internet ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A., dispunându-se primirea în profesie a candidaţilor declaraţi admişi la examen.

Potrivit acestei Hotărâri, reclamanta a fost declarată respinsă la examen, acumulând un total de 69 de puncte, inferior punctajului minim de 70 de puncte prevăzut de Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, republicată în formă consolidată potrivit Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 462/05.06.2019.

După ce a urmat procedura plângerii prealabile, respinsă prin Decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 35/09.11.2019, reclamanta a promovat acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea în parte a hotărârii de validare a examenului, în ceea ce o priveşte, cu consecinţa primirii sale în profesie ca avocat stagiar, ca efect al admiterii contestaţiei la barem, al anulării celor două întrebări contestate şi al recalculării punctajului obţinut, pretinzând, în esenţă, că modul de redactare a întrebărilor grilă pe care le-a contestat încalcă dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019.

Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, cu referire la art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea U.N.B.R. nr. 462/05.06.2019, sunt nefondate.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice astfel cum a fost republicat prin Hotărârea nr. 462 din 05 iunie 2019 a Consiliului U.N.B.R., Comisia de examen este compusă din Comisia de organizare a examenului, Comisia de elaborare a subiectelor, Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj.

În cadrul fiecărei comisii funcţionează mai multe subcomisii corespunzătoare ca număr cu cel al disciplinelor de examen, iar cele de elaborare a subiectelor au, potrivit art. 14 alin. (3) din Regulamentul – cadru şi atribuţiile elaborării subiectelor de examen şi elaborării baremului de evaluare.

Conform art. 15 alin. (1) din Regulamentul - cadru Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem soluţionează, sub coordonarea preşedintelui comisiei de examen şi cu consultarea membrilor Comisiei de elaborare a subiectelor, contestaţiile la barem şi adoptă baremul definitiv, care se publică pe paginile web ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A., punctajul acordat de comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj fiind definitiv conform art. 24 alin. (5).

Prin urmare, în procedura de soluţionare a contestaţiilor la barem comisia învestită este ţinută a verifica respectarea exigenţelor art. 14 alin. (3) din Regulamentul - cadru, fiind obligată a invalida baremul iniţial dacă şi în măsura în care o întrebare conţine o problemă controversată în doctrină sau în practică.

Potrivit art. 21 alin. (6) din Regulamentul-cadru în situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări, punctajul corespunzător întrebării/întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaţilor.

Or, în cauza de faţă, se reţine că atât elementele evocate de recurentă privind faptul că rezolvarea întrebării nr. 31 nu s-ar fi regăsit în tematica de examen, precum şi cele privind faptul că întrebarea nr. 65 ar conţine probleme de drept controversate în doctrină şi practică au fost analizate de Comisia Naţională de Examen în soluţionarea contestaţiilor la barem, membrii unei astfel de comisii apreciind, în urma evaluării efectuate, că aspectele evocate inclusiv de recurenta- reclamantă nu sunt întemeiate.

Legea nr. 554/2004 pune la îndemâna subiecţilor de drept privat o acţiune în contencios subiectiv, configurată în principal prin prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) şi (11), însă, în mod contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în raport de textele legale expuse în paragrafele anterioare, într-o atare sferă de competenţă a instanţelor de judecată nu intră şi posibilitatea de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceştia şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor.

Prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul la o instanţă de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen ori concurs decât în ceea ce priveşte controlul legalităţii procedurii de desfăşurare a examenului sau concursului respectiv (ex. respectarea competenţelor, termenelor şi condiţiilor legale ori regulamentare). Într-un astfel de control nu intră, însă, şi evaluarea realizată de examinatori (printre care şi cei ce fac parte din comisiile de soluţionare a contestaţiilor la barem şi punctaj) asupra modului de formulare a întrebărilor. În condiţiile acordării posibilităţii formulării unei contestaţii la barem, aspectele legate de conţinutul subiectelor de concurs şi baremele de notare nu pot face obiect al controlului instanţei de contencios administrativ, o atare instanţă nefiind îndreptăţită a stabili răspunsul corect sau soluţia la contestaţia la barem (admitere sau respingere), ce intră exclusiv în marja de apreciere a comisiilor de elaborare a subiectelor şi comisiilor de soluţionare a contestaţiilor.

Că este aşa rezultă inclusiv din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, Decizia nr. 172 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014, şi Decizia nr. 725 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015, dar şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât cea evocată şi de instanţa de fond (Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii împotriva Olandei, prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan împotriva Franţei) dar şi prin cea constând în Decizia de inadmisibilitate din 2 septembrie 2003, pronunţată în Cauza Eisenberg împotriva Franţei şi Hotărârea din 24 februarie 2005, pronunţată în Cauza Nowicky împotriva Austriei. Astfel, evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru admiterea într-o profesie nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenţia EDO, îndepărtându-se atât de la competenţa normală a unui judecător, învestit, de regulă, cu soluţionarea unui diferend, cât şi de la garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie.

Aceleaşi argumente sunt incidente şi din perspectiva limitelor controlului de legalitate ce poate fi exercitat în privinţa contestaţiei la punctaj.

În consecinţă, este corectă concluzia judecătorului fondului potrivit căreia nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ aspectele cu privire la modul de formulare a subiectelor ori de soluţionare a contestaţiilor la barem ori punctaj, din perspectiva conformităţii răspunsurilor cu tematica de examen or a caracterului controversat sau necontroversat al unei chestiuni de drept ce a făcut obiectul unei întrebări, câtă vreme astfel de aspecte au făcut obiectul unei evaluări realizate de examinatorii ce au făcut parte din Comisia Naţională de Examen, cu ocazia soluţionării contestaţiilor la barem şi punctaj.

Totodată, instanţa de recurs constată că jurisprudenţa evocată de recurenta – reclamantă nu poate produce efecte în cauza pendinte, întrucât, în lipsa identităţii de părţi, nu este incident un efect pozitiv de lucru judecat, iar jurisprudenţa instanţelor de judecată nu reprezintă, până la urmă, izvor de drept.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei civile nr. 21 din 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.