Transfer of state public domain land to local authority lacking demonstrated public interest or utility under public property law

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara– secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională Timişoara a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Timişoara – Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Guvernul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea parţială a H.G. nr. 1016/2005, Anexa 2. nr. crt. 1582, act prin care s-a trecut în mod nelegal şi netemeinic imobilul înscris în CF nr. x, având nr. top x, în suprafaţă de 13063 mp, situat în oraşul Timişoara, str. x, în proprietatea publică a Municipiului Timişoara;

- revenirea la situaţia anterioară prin recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului Român - prin CFR pentru imobilul anterior nominalizat.

2. Soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual

2.1 Curtea de Apel Timişoara – secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 335 din 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, ca tardiv formulată.

2.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 6287 din 10.12.2019, a admis recursul formulat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 335 din 15 decembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

3. Soluţia pronunţată în fond după casare

Curtea de Apel Timişoara – secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 127 din 05.06.2020:

- a admis acţiunea reclamantei;

- a anulat nr. crt. 1582 din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.

- a obligat pârâtul Guvernul României la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, care au solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Având în vedere faptul că recurenţii au formulat critici de nelegalitate comune cu privire la hotărârea judecătorească contestată, critici ce pot fi încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la prezentarea şi analizarea acestora în mod grupat.

Recurenţii arată faptul că prima instanţă a interpretat şi a aplicat greşit prevederile art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărârea contestată a fost adoptată, prin însuşirea de către Executiv a proiectului iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competenţe în domeniul administraţiei publice locale, la elaborarea şi adoptarea actului fiind respectate normele de tehnică legislativă prevăzute atât de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificări şi completări, cât şi de Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în vigoare la momentul adoptării H.G. contestate în cauză).

Prin hotărârile autorităţilor publice locale, nu se delimitează proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judeţean aparţinând, deci, autorităţilor locale. Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale. De altfel, intervenţia Guvernului asupra inventarelor astfel cum au fost ele însuşite prin acte ale autorităţilor locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerinţă în autonomia locală, consacrată prin Constituţie şi prin Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (în vigoare la acea dată), cât şi depăşirea atribuţiilor conferite prin Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste completări la inventarul bunurilor din domeniul public al municipiului Timişoara au fost însuşite de Consiliul Local Timişoara prin hotărâre emisă de o autoritate a administraţiei publice locale, act ce a fost adus cunoştinţă publică (prin afişare în locuri autorizate şi prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj), în condiţiile prevăzute de art. 81 din Legea nr. 24/2000, republicată şi de Legea nr. 215/2001, republicată.

Terenul în litigiu nu face parte din infrastructura feroviară, fiind înscris în cartea funciară ca "teren arabil". Prin urmare, nu poate fi considerat "teren aferent Regionalei CFR Timişoara" cum este înscris în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Statului Român pe anul 2018, având nr. de înregistrare x/13.11.2018 - poziţia 11 din Anexa 16.

Doar în anul 2018, terenul respectiv a fost inclus în inventarul domeniului public al Statului Român, conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, la data respectivă terenul aparţinând domeniului public al Municipiului Timişoara, atestat prin H.G. nr. 1016/2005 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 874 bis/2005.

Interesul public care a determinat trecerea terenului respectiv în domeniul public al Municipiului Timişoara a fost menţionat prin H.C.L.M.T. nr. 166/2003 (act administrativ asupra căruia Prefectul a exercitat controlul de legalitate), hotărâre ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1016/2005. Ca atare, prima instanţă a eludat dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare. 5. Apărările formulate în cauză

Intimata Compania de Căi Ferate "CFR" S.A. prin Sucursala Regională Timişoara a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia nulităţii recursurilor. De asemenea, în subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, pentru apărările prezentate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Excepţia nulităţii recursurilor este nefondată, având în vedere faptul că memoriile de recurs cuprind critici cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă care pot fi subsumate cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.2. Referitor la recurs

Aşa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de faţă, intimata Compania de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională Timişoara a solicitat instanţei de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 8 şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, verificarea legalităţii nr. curent 1582 din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a anulat poziţia criticată din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005 cu motivarea că emitentul actului administrativ unilateral cu caracter individual contestat în cauză nu a făcut dovada existenţei unei cauze de utilitate publică sau unui interesul public care ar fi justificat schimbarea regimului juridic al bunului imobil nominalizat la poziţia anterior menţionată.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriilor de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi la apărările intimatei, Înalta Curte constată următoarele:

În primul rând, referirea făcută de recurentul Guvernul României la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu prezintă relevanţă, deoarece în cauză nu s-a contestat respectarea prevederilor art. 58 şi urm. din această lege în care se arată faptul că, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni evenimente legislative; acestea din urmă pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar şi prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică.

În al doilea rând, este corectă susţinerea făcută de recurentul Guvernul României în sensul că voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judeţean aparţine autorităţilor locale, iar aceasta se manifestă prin emiterea hotărârii consiliului local/judeţean. Într-adevăr, efectul juridic al actului emis de autoritatea publică centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale. Însă, măsura administrativă de trecere a unui bun imobil din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale trebuie să respecte cerinţele impuse de Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În concret, conform prevederilor art. 3 alin. (4) din legea în discuţie (forma în vigoare la momentul emiterii hotărârii atacate în speţă): "domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege: "Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului."

Din interpretarea dispoziţiilor normative anterior citate se desprinde concluzia, corect evidenţiată în sentinţa recurată, potrivit căreia trecerea unui bun imobil din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale trebuie să fie justificată de un interes public.

Relevante pe această chestiune sunt şi prevederile art. 1 din legea analizată în care se stipulează faptul că: "Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public."

Totodată, la punctul III din Anexa la Legea nr. 213/1998 sunt enumerate, cu titlu exemplificativ, o serie de bunuri care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor.

Or, nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 şi nici din cel al notei de fundamentare care însoţeşte acest act administrativ nu rezultă împrejurările care au determinat calificarea terenului în litigiu ca fiind de uz sau de interes public. Situaţia este similară şi în privinţa H.C.L. Timişoara nr. 166/2003 şi a documentaţiei sale (act administrativ care a stat la baza adoptării hotărârii de guvern analizate).

De asemenea, în cele două acte administrative anterior nominalizate nu se regăseşte evidenţiată nici cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a considerat de către autorităţile publice emitente ale acestor acte că se impune adoptarea măsurii de trecere a terenului din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Timişoara.

Aşa cum s-a reţinut în sentinţa recurată, bunul în litigiu este un teren care la data emiterii hotărârii contestate era înscris în CF nr. x a Municipiului Timişoara provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. x, ca fiind în proprietatea Statului Român prin C.F.R., drept de proprietate dobândit: "în baza Legii nr. 4287/1921, Ordonanţei Direcţiunii Generale a Justiţiei Cluj nr. 16615 din 20 decemvrie 1921 şi nr. 9491 din 20 decemvrie 1928, a Jurnalului Consiliului de Miniştri din 5 martie 1937, publicat în Monitorul Oficial nr. 61 din 15 martie 1937 şi cu titlul de cumpărare/nr. 2604 din 26 mai 1923, nr. 4337 din 9 aprilie 1937, nr. 1295, nr. 1296 şi nr. 1297 din 8 aprilie 1946, nr. 2634 din 8 august 1946 şi nr. 2407/1947/nr. 740 din 30 martie 1949" (aşa cum rezultă din extrasele de carte funciară aflate la dosar fond nr. x/2016).

În temeiul O.U.G. nr. 12/1998, a H.G. nr. 581/1998 şi a contractului de concesiune nr. x/2002, intimata Compania de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională Timişoara a dobândit dreptul de concesiune asupra imobilului în discuţie, având nr. topo x, în suprafaţă de 13063 mp, situat în strada x nr. 63, pe o perioadă de 49 de ani.

În fine, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanţă şi evenimentul legislativ ulterior intervenit, respectiv H.G. nr. 835/24.10.2018 privind actualizarea, modificarea şi completarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, administrată de Ministerul Transporturilor, concesionate Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R."- S.A.; terenul în litigiu, în suprafaţă de 13063 mp, care figurează în CF nr. x, se regăseşte la poziţia 11 din Anexa 16 – Lista bunurilor – terenuri ce alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în concesiunea CN "CFR" S.A. – Secţii de circulaţie interoperabile, la data de 31.07.2018, sub nr. MF 147802, fiind menţionat că respectivul teren este aferent SR CF Timişoara, înscris în CF locală interoperabilă.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (8) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a interpretat şi a aplicat corect dispoziţiile din Legea nr. 213/1998 mai sus indicate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursurilor, precum şi recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor.

Respinge recursurile declarate de Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local Timişoara prin Primar şi Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 127 din 5 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2023.