Taxpayer wins annulment of state aid interest and penalties under COVID amnesty; recovery decisions quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 02.07.2021 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nt. 421/42/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia de Ajutor de Stat- Unitatea de Implementare a Schemei de Ajutor de Stat instituţie prin H.G. Nr. 1680/2008 şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, a solicitat:

- anularea în integralitate a Deciziei de soluţionare nr. 582902 din data de 20.04.2021 emisă de către MFP-DGAS şi comunicată Societăţii la data de 27.04.2021 (denumită în continuare "Decizia de soluţionare", ataşată în Anexa nr. 2) privind soluţia de respingere a Contestaţiei nr. x formulată de A. (ataşată în Anexa nr. 3);

- anularea în integralitate a Deciziei nr. 582313/18.02.2021 (denumită în continuare "Decizia de respingere", ataşată în Anexa nr. 4) prin care a fost respinsă Cererea nr. x/14.12.2020 privind anularea obligaţiilor accesorii formulată de Societate în temeiul O.U.G. nr. 69/2020 (denumită în continuare "Cererea de amnistie", ataşată în Anexa nr. 5);

- obligarea MFP-DGAS la emiterea unei Decizii prin care să dispună anularea obligaţiilor accesorii în sumă totală de 9.394.801,26 RON reprezentând obligaţii accesorii aferente ajutorului de stat de recuperat în cuantum total de 43.634.726 RON stabilit potrivit Deciziei de recuperare nr. 9211/28.07.2020 (în continuare .Decizia de recuperare" ataşată în Anexa nr. 6), constând în: suma de 7.994.174,26 RON stabilită cu titlu de dobândă prin Decizia de recuperare şi suma de 1.400.627 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/26.10.2020 (denumită în continuare "Decizia de accesorii", ataşată în Anexa nr. 7).

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate de societate cu titlu de obligaţii accesorii reprezentând dobânzi în sumă totală de 9.394.801,26 RON, astfel cum rezultă din dovezile de plată ataşate în Anexa nr. 8, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (11) din Ordinul nr. 2100/2020 coroborat cu art. 168 din Codul de procedură fiscală.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 34 din data de 23 februarie 2022, Curtea de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia de Ajutor de Stat- Unitatea de Implementare a Schemei de Ajutor de Stat instituţie prin H.G.NR. 1680/2008, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 34 din data de 23 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prealabil dezvoltării motivelor de recurs, recurenta-reclamantă arată că sentinţa recurată a vizat soluţionarea mai multor aspecte legale referitoare atât la modalitatea în care a decurs Procedura de anulare a obligaţiilor bugetare constând în obligaţiile accesorii aferente ajutorului de stat recuperat, cât şi la modul de interpretare a prevederilor art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020.

Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se susţine că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialităţii - soluţia a fost pronunţată prin raportare la prevederi legale care nu au fost invocate de pârâte şi au fost evocate pentru prima dată.

În susţinerea acestui motiv de recurs, se arată că prima instanţă a reţinut:

- aplicabilitatea supremaţiei dreptului european;

- comunicarea Comisiei privind noţiunea de ajutor de stat astfel cum este menţionată la articolul 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ("TFUE") - fără a menţiona nici măcar numărul acestei comunicări;

- comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale şi incompatibile (2007/C272/05);

- comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale şi incompatibile (2019/C 247/01);

- jurisprudenţa CJUE - spre exemplu: Cauza C-459/93, Siemens vechiul Comisia, Cauza C-610/10.

Or, până la momentul redactării hotărârii atacate niciuna dintre părţile din proces nu a invocat aplicabilitatea prevederilor europene sau cauzele anterior menţionate în prezenta speţă, ci instanţa de fond le-a evocat pentru prima dată de la începutul procedurii de amnistie ca rezultat a unei cercetări proprii efectuată după închiderea dezbaterilor.

În acest sens, susţine că o analiză succintă relevă faptul că în cuprinsul niciuneia dintre întâmpinările depuse la dosarul cauzei de către intimate nu au fost invocate aceste prevederi şi, cu atât mai puţin în cererea de chemare în judecată depusă de recurenta-reclamantă.

Or, soluţionând cauza prin prisma unor dispoziţii legale care nu au fost puse anterior în discuţia părţilor, consideră că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv principiul contradictorialităţii.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de fond în mod vădit eronat a reţinut că ajutorul de stat de care a beneficiat reclamanta reprezenta ajutor de stat ilegal, consecinţa fiind incompatibilitatea dintre mecanismul amnistiei şi cel al recuperării integrale a accesoriilor aferente.

În mod vădit nelegal, prima instanţă a reţinut că ajutorul de stat recuperat reprezintă, în fapt, un ajutor de stat ilegal, după cum urmează:

"Instanţa reţine că mecanismul de recuperare a ajutorului de stat este reglementat la nivel european prin Comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale şi incompatibile (2007/C272/05) şi Comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale şi incompatibile (20I9/C247/01)."

Or, ajutorul de stat de care a beneficiat Societatea a fost acordat în temeiul H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile ("H.G. nr. 1680/2008") care instituie un ajutor de stat ce nu a fost considerat ilegal de către Comisia Europeană prin emiterea unei decizii în acest sens.

Or, atâta timp cât nu ne aflăm în prezenţa unui ajutor de stat ilegal, ci doar în situaţia în care s-a dispus recuperarea parţială a unui ajutor de stat pentru că din motive obiective nu s-a putut îndeplini una dintre condiţiile acestuia nu este de natură să conducă la destabilizarea pieţei interne care "cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispoziţiile tratatelor" ce se întinde pe tot teritoriul Uniunii Europene întrucât nu au existat avantaje colaterale unui ajutor de stat ilegal.

În concluzie, solicită să se constate că normele legale ce vizează recuperarea ajutorului de stat ilegal nu sunt aplicabile prezentei cauze întrucât reclamanta nu se regăseşte în această situaţie specială deoarece nu este beneficiara unui ajutor de stat ilegal.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a reţinut în mod vădit nelegal faptul că nu se poate dispune anularea dobânzii aferentă ajutorului de stat recuperat invocând prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014 ce prevăd faptul că furnizorii au obligaţia de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat în cazul în care condiţiile de acordare nu au fost îndeplinite împreună cu dobânda aferentă.

Cu toate acestea, o astfel de prevedere nu echivalează cu imposibilitatea statului de a dispune anularea sumei reprezentând dobândă.

În primul rând, contrar susţinerilor nelegale din sentinţa recurată, anularea accesoriilor calculate la obligaţia principală nu echivalează cu acordarea de sprijin financiar întrucât amnistia fiscală reprezintă, în fapt, un ajutor de stat permis (reglementat în mod expres de lege drept o excepţie a ajutorului de stat).

În al doilea rând, în cuprinsul sentinţei recurate nu se indică nicio prevedere europeană sau jurisprudenţă care să prevadă o interdicţie cu privire la anularea dobânzilor aferente unui ajutor de stat recuperat ce fusese acordat din bugetul propriu al unui stat membru.

Într-adevăr, Regulamentul ce vizează recuperarea ajutoarelor de stat ilegale menţionează obligativitatea recuperării acestor dobânzi pentru a da eficacitate Deciziilor Comisiei, însă aceste reguli nu pot fi interpretate şi aplicate extensiv unor situaţii ce nu au fost expres prevăzute de lege, aşa cum rezultă din principiul general potrivit căruia normele speciale sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Prin urmare, în speţa pendinte instanţa de fond în mod greşit a făcut aplicarea normelor europene privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale situaţiei reclamantei întrucât pentru situaţia de fapt particulară în care aceasta se regăseşte, statul este cel care implementează la nivel naţional procedura de recuperare a ajutoarelor de stat pentru neîndeplinirea condiţiilor de acordare, situaţie nereglementată la nivelul Comunicărilor şi Regulamentelor invocate de instanţă ce se referă exclusiv la recuperarea ajutoarelor de stat ilegale sau incompatibile.

În al treilea rând, instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea sentinţei recurate doar prevederile generale din O.U.G. nr. 77/2014 ce reglementează materia ajutorului de stat şi, respectiv obligaţia de a se recupera ajutoarele de stat în cazul neîndeplinirii condiţiilor de acordare, însă aceasta omite faptul că O.U.G. nr. 69/2020 ce implementează facilitatea fiscală este norma specială în raport de această lege.

Plecând de la specificul derogatoriu al O.U.G. nr. 69/2020 ce implementează anularea accesoriilor aferente ajutorului de stat recuperat rezultă că aceasta reprezintă o normă specială în raport de art. 33 şi din O.U.G. nr. 77/2014 ce prevede procedura de recuperare a ajutorului de stat.

Ca atare, instanţa de fond era obligată să facă aplicarea acestei norme aşa cum, de altfel, a reţinut chiar în cuprinsul sentinţei recurate, respectiv să dispună anularea obligaţiilor accesorii aferente ajutorului de stat recuperat întrucât acesta nu se încadrează în situaţia de excepţie prevăzută de art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020 dat fiind faptul că se restituie în bugetul de stat, şi nu în cel al Uniunii Europene.

În continuare, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a omis să ia în considerare faptul că O.U.G. nr. 69/2020 a fost emisă drept măsură destinată să atenueze efectele financiare negative provocate de pandemia de COVID-19, aceasta fiind o măsură compatibilă cu piaţa internă.

Plecând de la faptul că, pe de-o parte, facilitatea fiscală implementată de O.U.G. nr. 69/2020 reprezintă, în fapt, o măsură permisa, iar pe de altă parte, această Ordonanţă a fost emisă în contextul necesităţii atenuării efectelor negative financiare generate de pandemia de COVID-19, consideră că această măsură poate fi calificată drept un ajutor de stat ce este considerat compatibil cu piaţa internă, aşa cum rezultă din art. 107 alin. (2) din TFUE:

"(2) Sunt compatibile cu piaţa internă:

(b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare."

Or, consideră că este de notorietate faptul că pandemia COVID-19 reprezintă un eveniment extraordinar ce cade sub incidenţa art. 107 alin. (2) lit. (b) din TFUE întrucât a constat într-o urgenţă sanitară majoră pentru cetăţenii şi pentru societăţile din toate statele membre ale Uniunii. Acest eveniment extraordinar a determinat un şoc major pentru economie, atât pe plan mondial, cât şi la nivelul Uniunii Europene şi, pe cale de consecinţă, a dat naştere necesităţii de a răspunde economic pentru a atenua repercusiunile negative asupra economiei.

Rezultă din cele de mai sus că printre răspunsurile economice se regăseşte şi adoptarea O.U.G. nr. 69/2020 ce vizează anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 inclusiv ce reprezintă un ajutor de stat compatibil cu piaţa internă.

Având în vedere că măsura de anulare a accesoriilor este recunoscută în mod imperativ drept compatibilă cu piaţa internă ca efect al aplicării cu prioritate a supremaţiei dreptului UE (i.e. art. 107 alin. (2) lit. b) din TFUE), considerăm că instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi aplicat normele de drept material atunci când a conchis că anularea accesoriilor nu poate fi dispusă întrucât este necesară recuperarea acestora pentru menţinerea condiţiilor de egalitate pe piaţa internă, atâta timp cât o astfel de amnistie este de jure compatibilă cu piaţa internă.

Modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să elimine de la beneficiul anulării obligaţiile accesorii aferente unui ajutor de stat recuperat este de natură să dea naştere unei situaţii discriminatorii ce încalcă prevederile art. 16 şi art. 53 din Constituţie

În baza art. 16 din Constituţie intitulat "Egalitatea în drepturi":

"(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

Principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal, adică situaţiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal.

Astfel, în soluţionarea unei cereri similare cu cea din prezenta cauză, Tribunalul Botoşani a reţinut în cuprinsul sentinţei civile nr. 405/11.10.2021 (ataşată în Anexa nr. 2) că: "Reclamanta nu se regăseşte în situaţia de excepţie reglementata de art. Cap. II, art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, întrucât acest text de lege se referă doar la accesoriile aferente unor creanţe bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene, pentru care este necesară virarea accesoriilor la bugetul Uniunii Europene: "accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată şi nu se anulează, dacă instituţia sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii".

Or, în situaţia de faţă, aşa cum rezultă din Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data de 03.02.2017, Capitolul IV- Date despre sursa de finanţare a "Cererii de solicitare a ajutorului de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie- septembrie 2015", sursa de finanţare este bugetul naţional.

De altfel, actul normativ prin care a beneficiat reclamanta de sprijinul financiar constatat ulterior ca necuvenit este Ordonanţa de urgenţă 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie- septembrie 2015, act normativ care la art. 10 prevede în mod expres, ca unică sursă de finanţare pentru acest ajutor, bugetul de stat:

"Art. 10 (1) Resursele financiare necesare aplicării prezentei scheme de ajutor de stat se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie MADR pe anul 2015, la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare", titlul 40 "Subvenţii", articolul 40.15 "Sprijinirea producătorilor agricoli"; (2) în situaţia în care sumele necesare depăşesc prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie, valoarea sprijinului se reduce proporţional pentru toţi beneficiarii".

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat că atribuţiile judecătorului implică identificarea normei incidente, analiza conţinutului său şi o necesară aplicare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Astfel, în activitatea sa de înfăptuire a justiţiei, judecătorul interpretează legea, realizând un echilibru între spiritul şi litera ei, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor şi o aplică raportului conflictual dedus judecăţii, soluţionându-l printr-o hotărâre judecătorească, întemeiată pe un raţionament juridic, care stabileşte soluţia judicioasă aplicabilă situaţiei de fapt care a generat conflictul.

Părţile trebuie să indice aspectele de fapt si temeiul de drept al solicitărilor sau susţinerilor lor, fără însă ca judecătorul să fie obligat să le aibă în vedere exclusiv la pronunţarea soluţiei, putându-şi întemeia soluţia pronunţată pe alte texte de lege decât cele invocate de părţi, întrucât acestuia îi revine îndatorirea de a stabili norma de drept aplicabilă situaţiei din speţă.

Nu se poate susţine ca procedând în acest mod, judecătorul nesocoteşte principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil, reglementat de dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. şi nici dreptul la apărare al reclamantei, câtă vreme textele legale reţinute de instanţa de fond ca temei al soluţiei pronunţate nu au determinat recalificarea juridică a acţiunii, după cum nu se poate susţine nici că i s-ar fi negat reclamantei dreptul de a beneficia de o cale de atac efectivă, prin analizarea apărărilor sale doar în faţa instanţei de recurs, fiind astfel privată de accesul la două grade de jurisdicţie.

Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a avut în vedere şi a analizat atât argumentele de fapt, cât şi dispoziţiile legale invocate de părţi, arătând motivele pentru care a respins susţinerile reclamantei şi fundamentându-şi soluţia pronunţată pe dispoziţiile legislaţiei interne şi europene cu aplicabilitate în speţă, respectiv O.U.G. nr. 69/2020, Ordinul 2100/2020, H.G. nr. 1680/2008, O.U.G. nr. 77/2014. Invocarea de către instanţa de fond a prevederilor europene la care face referire recurenta-reclamantă în cuprinsul recursului şi raportarea la acestea a rezultat tocmai din trimiterile din legislaţia naţională.

Este complet nefondată critica recurente-reclamante potrivit căreia instanţa de fond ar fi trebuit sa pună în discuţia părţilor "aplicabilitatea supremaţiei dreptului european", dat fiind principiul fundamental, consacrat şi de dispoziţiile art. 4 din C. proc. civ. şi prin urmare cunoscut şi aplicabil erga omnes, al supremaţiei dreptului UE, judecătorul naţional fiind obligat să interpreteze dreptul naţional în conformitate cu dreptul UE şi să lase, dacă este cazul, neaplicata norma naţională contrară. De aceea, în speţă, nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat că în situaţia în care s-ar anula dobânda aferentă ajutorului de stat de recuperat stabilit prin Decizia de recuperare a ajutorului de stat nr. 9211/28.07.2020 s-ar rupe echilibrul care exista pe piaţa internă înainte de acordarea ajutorului de stat şi s-ar crea un avantaj financiar unei întreprinderi, prin crearea unei situaţii financiare îmbunătăţite ca rezultat al intervenţiei statului în condiţii care diferă de condiţiile normale de piaţă.

Recuperarea ajutorului de stat se realizează cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2014 care reglementează obligaţia furnizorilor de ajutor de stat de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat în cazul în care beneficiarii de ajutor de stat nu respectă obligaţiile menţionate în acordul pentru finanţare.

Conform prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014, ajutorul de stat ce trebuie rambursat sau recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii acestuia până la data rambursării sau recuperării integrale.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 151 din Ordinul nr. 324/2016 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Finanţelor Publice a procedurilor privind stoparea/recuperarea ajutorului de stat sau de minimis, cuantumul dobânzii se calculează până la recuperarea efectiva a tuturor sumelor aferente ajutorului de stat, adăugate fiind la ajutorul de stat de recuperat.

Conform dispoziţiilor art. VIII alin. (1) din O.U.G. nr. 69/2020, de măsura de anulare a unor obligaţii accesorii beneficiază toţi contribuabilii persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate.

Însă art. VIII alin. (6) din acelaşi act normativ prevede că: "accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată şi nu se anulează, dacă instituţia sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii".

Reclamanta nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 69/2020, întrucât accesoriile aferente ajutorului de stat de recuperat stabilit prin Decizia de recuperare a ajutorului de stat nr. 9211/28.07.2020 nu sunt de natura celor care se amână la plată şi se anulează, astfel că nu pot face obiectul unei acordări de facilităţi, iar pentru dobânda aferentă nu poate fi aplicată nicio reducere.

Restituirea integrală a accesoriilor şi a ajutorului de stat în cauza are scopul de a restabili situaţia care exista pe piaţa internă înainte de plata ajutorului, prin anularea avantajului de care a beneficiat respectiva societate faţă de concurenţii săi, în caz contrar aflându-ne în situaţia în care acordarea de sprijin unor întreprinderi, prin implementarea unui plan de plată mai avantajos, este susceptibilă a constitui ajutor de stat. Aşadar, anularea accesoriilor calculate la obligaţia principală echivalează cu acordarea de sprijin financiar, prin implementarea unui plan de plată mai avantajos, creându-se astfel un avantaj financiar reclamantei.

În motivarea soluţiei de respingere a recursului propusă prin întâmpinare, intimata-pârâtă DGRFP Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, a arătat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că în speţă suntem în prezenta unui ajutor de stat acordat potrivit H.G. nr. 1680/2008 care, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (5) aplică prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 800/2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art. 87 şi 88 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x, nr. 214 din 09.08.2008, situaţie în care prima instanţă a invocat normele europene precum şi jurisprudenţa în materie având în vedere întrepătrunderea existentă între normele specifice, judecătorul având competenţă exclusivă în interpretarea şi aplicarea dreptului.

Recurenta nu poate susţine că niciuna din părţi nu a invocat aplicabilitatea normelor europene când însuşi ajutorul de stat este definit de Articolul 107 alin. (1) din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene, este reglementat printr-o serie de regulamente date în aplicarea acestora, actele normative naţionale emise în aplicarea ajutorului de stat au la bază aplicarea regulamentelor europene ale Comisiei europene, astfel cum rezultă atât sentinţa recurată cat şi din întreaga legislaţie specifică ajutorului de stat anterior menţionată, în cauză nefiind vorba despre nici o vătămare dintre cele menţionate.

Cu privire la invocarea de către recurenta-reclamantă a dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă DGRFP Galaţi a arătat că mecanismul de recuperare a ajutorului de stat este reglementat la nivel european prin Comunicarea Comisiei nr. 2007/C 272/05 şi 2019/C247/01.

Potrivit Comunicării 2007/C 272/05 pct. 13-15 Curtea Europeană de Justiţie scopul recuperării este de a restabili situaţia care exista pe piaţă înainte de acordarea ajutorului, acest lucru fiind necesar pentru menţinerea condiţiilor de egalitate pe piaţa internă, în conformitate cu art. 3 lit. g) din TFUE, iar pentru aceasta dobânda trebuie recuperată pentru sumele acordate în mod ilegal.

Tot astfel, Comunicarea Comisiei 2019/C247/01, pct. 10 stabileşte că "TFUE împiedică statele membre să acorde întreprinderilor avantaje financiare într-un mod care ar putea denatura concurenţa pe piaţa internă, iar pct. 16 stabileşte că "scopul recuperării este de a restabili situaţia care exista pe piaţă înainte de plata ajutoarelor (…) iar pentru a elimina orice avantaje colaterale ajutorului ilegal, trebuie recuperată şi dobânda la suma ajutorului acordat (...)."

Prin restituirea dobânzii de recuperat, beneficiarul ajutorului pierde avantajul financiar rezultat din disponibilitatea ajutorului în cauză în mod gratuit de la data la care acesta a fost pus la dispoziţia beneficiarului, pană la data restituirii sale.

Făcând aplicaţia principiului supremaţiei dreptului european care garantează aplicarea prioritară a dreptului UE, inclusiv a jurisprudenţei CJUE în raport cu legile naţionale ale statelor membre, având în vedere prevederile art. 107 alin. (1) şi art. 108 alin. (3) din TFUE, precum şi jurisprudenţa CJUE menţionată, prima instanţă a concluzionat corect că prin anularea dobânzii aferentă ajutorului de stat de recuperat stabilită prin Decizia nr. 9211/28.07.2020, s-ar rupe echilibrul care exista pe piaţa internă înainte de acordarea ajutorului de stat şi s-ar crea un avantaj financiar unei întreprinderi, prin crearea unei situaţii financiare îmbunătăţite ca rezultat al intervenţiei statului în condiţii care diferă de condiţiile normale de piaţă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a arătat că prima instanţă a realizat aplicarea în concret, la situaţia de fapt dedusă cercetării judecătoreşti, a dispoziţiilor legale incidente raportului juridic.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţia României consacră principiul supremaţiei dreptului european potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Pe cale de consecinţă, în cadrul raţionamentului aplicat actului de judecată, instanţa este abilitată a examina din oficiu compatibilitatea reglementărilor interne cu dispoziţiile europene relevante.

Pe de altă parte, argumentele bazate pe supremaţia dreptului european nu sunt străine de actele contestate în cauză şi de apărările formulate de Ministerul Finanţelor.

Astfel, în cadrul adresei de răspuns nr. x din data de 18.02.2021, punctul de vedere al Ministerului Finanţelor în sensul că pretenţiile recurentei-reclamante nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. VIII alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 69/2020 a fost fundamentat inclusiv pe principiul supremaţiei dreptului european asupra legislaţiilor naţionale ale statelor membre.

S-a argumentat că în contextul dispoziţiilor speciale ale O.U.G. nr. 77/20144, care este armonizată cu reglementările europene în domeniu şi ale Comunicării Comisiei pentru o punere în aplicare eficientă a deciziilor Comisiei de obligare a statelor membre să recupereze ajutorul de stat ilegal şi incompatibil (2007/C 272/05), anularea accesoriilor calculate la obligaţia principală echivalează cu acordarea de sprijin financiar, prin implementarea unui plan de plată mai avantajos, similar împrumutului cu dobândă preferenţială, situaţie susceptibilă a constitui ea însăşi, ajutor de stat.

Aceeaşi argumentaţie a fost prezentată de Ministerul Finanţelor şi în cadrul apărărilor scrise formulate în faţa primei instanţe, pentru termenul de judecată din data de 12.01.2021.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, intimatul-pârât a arătat că, în baza jurisprudenţei europene, recuperarea ajutorului de stat, inclusiv dobânda aferentă, are ca scop repunerea întreprinderii beneficiare în aceeaşi situaţie ca cea existentă înainte de acordarea ajutorului de stat, în raport cu concurenţii săi de pe piaţă.

Realizarea recuperării ajutorului de stat fără perceperea dobânzii nu este de natură să repună beneficiarul de ajutor în situaţia iniţială dinainte de acordarea ajutorului, menţinându-se într-o poziţie mai favorabilă faţă de concurenţii săi de pe piaţă.

Nici susţinerea recurentei-reclamante că O.U.G. nr. 69/2020 este o normă specială în raport cu O.U.G. nr. 77/2014 nu este întemeiată deoarece, în raport cu sfera de reglementare, ambele sunt norme speciale.

În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora instanţa de fond a omis să ia în considerare faptul ca O.U.G. nr. 69/2020 a fost emisă drept măsură destinată să atenueze efectele financiare negative provocate de pandemia de COVID-19, aceasta fiind o măsură compatibilă cu piaţa internă (pct. 3.2.3 pag. 13 din recurs), intimatul-pârât a arătat că, aşa cum se arată în preambulul O.U.G. nr. 69/2020, actul normativ a luat în considerare necesitatea prevenirii de noi datorii la bugetul general consolidat, precum şi necesitatea acordării unor şanse de redresare economică a contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de criza SARS-COV-2.

În speţă, nerespectarea de către recurentă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute în acordul de finanţare precede momentului aplicării Comunicării Comisiei, respectiv începând cu data de 19 martie 2020, având în vedere impactul economic negativ al epidemiei de COVID-19.

De reţinut este faptul ca ajutorul de stat a fost acordat cu condiţia realizării contribuţiei la dezvoltarea regională, precum şi a atingerii cifrei de afaceri asumate, aceste condiţii nefiind respectate de către recurentă, cu consecinţa recuperării ajutorului de stat acordat.

Astfel, se observă că imposibilitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în acord nu este cauzată/influenţată de efectele pandemiei COVID-19 (cu debut în martie 2020), ci de alte aspecte, iar neîndeplinirea condiţiilor din acordul de finanţare a fost adusă la cunoştinţa recurentei în repetate rânduri, fără şanse de redresare, înainte de debutul pandemiei COVID-19.

Nu în ultimul rând, aplicarea cu prioritate, de către instanţa de fond, a prevederilor Comunicării Comisiei, act juridic legitim din sfera dreptului comunitar, nu constituie discriminare sau restrângerea exerciţiului unor drepturi, aşa cum eronat a arătat recurenta-reclamantă, întrucât legislaţia comunitară stabileşte că recuperarea unui ajutor de stat trebuie făcută de îndată şi în mod efectiv, un stat membru neputând să invoce aspecte de natură procedurală naţionale pentru a împiedica implementarea unei decizii a Comisiei Europene.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

6.1. Înalta Curte apreciază că este nefondat primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii prin aplicarea normelor de drept comunitare şi a jurisprudenţei CJUE.

Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, prima instanţţă a analizat atât argumentele de fapt, cât şi dispoziţiile legale invocate de părţi, arătând motivele pentru care a respins susţinerile reclamantei şi a fundamentat soluţia pronunţată pe dispoziţiile legislaţiei interne şi europene cu aplicabilitate în speţă, respectiv O.U.G. nr. 69/2020, Ordinul nr. 2100/2020, H.G. nr. 1680/2008 şi O.U.G. nr. 77/2014.

Este nefondată afirmaţia recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de fond ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor aplicabilitatea cu prioritate a dreptului european, dată fiind existenţa principiului supremaţiei dreptului european, principiu consacrat de dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi art. 4 din C. proc. civ.. Instanţa de judecată este obligată să examineze din oficiu compatibilitatea reglementărilor interne cu dispoziţiile europene relevante.

Pe de altă parte, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a invocat prevederile dreptului european, atât prin adresa de răspuns nr. x/18.02.2021, cât şi prin apărările scrise formulate în faţa primei instanţe. În acest sens, intimatul-pârât a arătat că pretenţiile recurentei-reclamante nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. VIII alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 69/2020, de vreme ce, în contextul dispoziţiilor speciale ale O.U.G. nr. 77/20144, care este armonizată cu reglementările europene în domeniu, anularea accesoriilor calculate la obligaţia principală echivalează cu acordarea de sprijin financiar, prin implementarea unui plan de plată mai avantajos, similar împrumutului cu dobândă preferenţială, situaţie susceptibilă a constitui ea însăşi, ajutor de stat.

6.2. Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat.

Conform art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020, accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată şi nu se anulează, dacă instituţia sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 2100/2020, "Nu se amână la plată şi nu se anulează accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene, dacă instituţia sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii. În acest caz organul fiscal competent solicită instituţiei/autorităţii publice care a transmis titlul executoriu să confirme dacă sumele respective sunt de natura celor pentru care nu se amână la plată şi nu se anulează accesoriile."

Din interpretarea logică a acestor texte de lege, cu aplicarea argumentului de interpretare logică per a contrario, rezultă că accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat se pot anula conform O.U.G. nr. 69/2020 dacă instituţia sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării nu trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene aceste accesorii.

În speţă suntem în prezenţa unui ajutor de minimis acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor - Acţiuni generale, a unor sume nerambursabile, astfel cum prevăd disp. art. 8 din H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile.

De aceea, în temeiul art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020 şi art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 2100/2020, recurenta-reclamantă beneficiază de anularea obligaţiilor accesorii aferente ajutorului de stat de recuperat.

În al doilea rând, este adevărat că dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014 prevăd că ajutorul de stat sau de minimis, care trebuie rambursat sau recuperat, include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii acestuia până la data recuperării sau a rambursării integrale.

De aceea, conform acestor dispoziţii legale, recurenta-reclamantă ar fi avut obligaţia plăţii dobânzii aferente ajutorului de stat rambursat de la data plăţii acestuia până la data rambursării integrale, obligaţie care ar fi trebuit executată numai dacă ulterior nu ar fi intrat în vigoare O.U.G. nr. 69/2020, care a prevăzut posibilitatea anulării obligaţiei de plată a dobânzii aferente ajutorului de stat de restituit, cu îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. IX din acest act normativ.

În consecinţă, nu există o contradicţie între dispoziţiile celor două acte normative menţionate, ci ele se completează, din moment ce O.U.G. nr. 69/2020 presupune existenţa unei obligaţii accesorii de plată (precum dobânda aferentă ajutorului de stat de restituit), obligaţie care se naşte în baza art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014.

Chiar dacă ar fi existat o neconcordanţă sau contradicţie între dispoziţiile din cele două acte normative menţionate, s-ar fi aplicat cu prioritate dispoziţiile art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020, acestea având caracter special faţă de dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014, deoarece vizează situaţia anulării unei obligaţii accesorii de plată (în speţă, problema în discuţie fiind tocmai cea a anulării unei asemenea obligaţii), în timp ce dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014 se referă la sfera mai largă a ajutorului de stat.

În al treilea rând, aplicarea principiului supremaţiei dreptului european nu înlătură aplicarea dispoziţiilor art. VIII alin. (6) şi art. IX din O.U.G. nr. 69/2020, deoarece dispoziţiile dreptului european se referă la ajutoare de stat ilegale şi incompatibile, ceea ce nu este cazul ajutorului de stat acordat recurentei-reclamante.

Astfel, potrivit art. 1 lit. f) din Regulamentul (CE) NR. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE: "(f) ajutor ilegal înseamnă un ajutor de stat nou, pus în aplicare cu încălcarea condiţiilor prevăzute la articolul 93 alin. (3) din tratat (...);"

Această definiţie s-a menţinut şi în art. 1 lit. f) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene potrivit căreia:,,(f) ajutor ilegal înseamnă un ajutor de stat nou, pus în aplicare cu încălcarea condiţiilor prevăzute la articolul 108 alin. (3) din TFUE (...)."

De asemenea, art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 77/2011 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 defineşte ajutorul de stat ilegal drept "ajutorul acordat fără respectarea procedurilor naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat."

Ajutorul de stat de care a beneficiat recurenta-reclamantă a fost acordat în temeiul H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, care instituie un ajutor de stat ce nu a fost considerat ilegal de către Comisia Europeană prin emiterea unei decizii în acest sens.

Nu se confundă ajutorul de stat ilegal, care este acordat fără respectarea procedurilor naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat cu ajutorul de stat ce a fost obţinut de către recurenta-reclamantă în conformitate cu prevederile legale aplicabile, care nu a mai putut fi păstrat ca urmare a neîndeplinirii unei condiţii asumate prin acordul de finanţare. Normele referitoare la ajutoarele de stat ilegale au caracter special şi nu pot fi aplicate prin analogie la alte situaţii decât cele expres reglementate.

În consecinţă, normele comunitare (Regulamentul nr. 659/1999, Regulamentul nr. 2015/1589, Comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale şi incompatibile (2007/C 272/05) şi Comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale şi incompatibile (2019/C 247/01) şi jurisprudenţa CJUE (Cauza T-459/93, Siemens vechiul Comisia; Comisia/Spania Magefesa II; C-610/10, Hotărârea Curţii de Justiţie din 4 aprilie 1995, Comisia/Italia (Alfa Romeo); C-348/93, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 8 iunie 1995, Siemens/Comisia, T-459/93) menţionate de instanţa de fond nu sunt aplicabile ajutorului de stat acordat recurentei-reclamante, ca urmare a faptului că acesta nu este un ajutor de stat ilegal.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, a art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 din C. proc. civ., precum şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată, va anula Decizia de soluţionare nr. 582902 din data de 20.04.2021 emisă de către MFP-DGAS privind soluţia de respingere a Contestaţiei nr. x formulată de A. şi Decizia nr. 582313/18.02.2021 prin care a fost respinsă Cererea nr. x/14.12.2020 privind anularea obligaţiilor accesorii formulată de Societate în temeiul O.U.G. nr. 69/2020 şi va obliga MFP-DGAS la emiterea unei Decizii prin care să dispună anularea obligaţiilor accesorii în sumă totală de 9.394.801,26 RON, aferente ajutorului de stat de recuperat în cuantum total de 43.634.726 RON stabilit potrivit Deciziei de recuperare nr. 9211/28.07.2020.

Cu privire la cheltuielile de judecată, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., considerând că onorariul avocatului reclamantei este vădit disprorţionat de mare atât în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, cât şi în raport cu activitatea desfăşurată de avocat, astfel încât va obliga pe intimatul-pârât MFP-DGAS la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată efectuate în recurs, către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 34 din 23 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia de Ajutor de Stat - Unitatea de Implementare a Schemei de Ajutor de Stat instituţie prin H.G.NR. 1680/2008, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti.

Anulează Decizia de soluţionare nr. 582902 din data de 20.04.2021 emisă de către MFP-DGAS şi comunicată Societăţii la data de 27.04.2021 privind soluţia de respingere a Contestaţiei nr. x formulată de A. şi Decizia nr. 582313/18.02.2021 prin care a fost respinsă Cererea nr. x/14.12.2020 privind anularea obligaţiilor accesorii formulată de Societate în temeiul O.U.G. nr. 69/2020.

Obligă MFP-DGAS la emiterea unei Decizii prin care să dispună anularea obligaţiilor accesorii în sumă totală de 9.394.801,26 RON, aferente ajutorului de stat de recuperat în cuantum total de 43.634.726 RON stabilit potrivit Deciziei de recuperare nr. 9211/28.07.2020.

Obligă MFP-DGAS la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată efectuate în recurs, către recurenta-reclamantă, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2023.