Jurisdiction for challenging expropriation compensation and ownership records set in a Government Decision: Civil versus Administrative Court Competence under Special Expropriation Law

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.03.2021 pe rolul Tribunalul Vaslui – secţia civilă, iniţial sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., anularea în parte a deciziei de expropriere nr. 1504/2019 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor; obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri evaluate provizoriu la 250.000 RON reprezentând: diferenţa dintre valoarea reală de circulaţie a imobilului expropriat şi cea rămasă după expropriere; chiria pe o perioada de 2 ani într-un spaţiu similar, perioadă necesară construirii unei noi clădiri; scăderea cifrei de afaceri pe perioada necesară relocării activităţii; costurile implicate de mutarea utilajelor; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a precizat că înţelege să solicite şi anularea în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019 în privinţa anexelor care fac parte integrantă din hotărâre, cu privire la titularul dreptului de proprietate identificat la poziţia 2 din anexe şi a cuantumului despăgubirilor stabilite, capăt de cerere cu privire la care a arătat că are calitate de pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Telecomunicaţiilor prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Prin încheierea de la termenul din data de 29.03.2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui – secţia civilă în dosarul nr. x/2021 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019, fiind format în acest sens dosarul nr. x/2022.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 461 din 12 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 (format în urma disjungerii din dosarul nr. x/2021, Tribunalul Vaslui – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în ceea ce priveşte cerea de anulare în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019, privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

În considerentele sentinţei s-au reţinut dispoziţiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ. privind competenţa curţilor de apel în materia contenciosului administrativ, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

Tribunalul Vaslui a mai reţinut că prin cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019, act administrativ emis de Guvernul României, autoritate publică centrală.

A constatat că, deşi acest capăt de cerere a fost formulat într-o procedură de contestare a actelor emise pentru exproprierea unor bunuri imobile necesare pentru realizarea unui obiectiv de interes naţional, legi speciale în domeniu, respectiv Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 255/2010, acestea nu prevăd o procedură specială de contestare a hotărârii de Guvern, motiv pentru care se aplică dispoziţiile generale de contestare a actelor administrative emise de autorităţile centrale prevăzute de legea generală, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentinţa nr. 134/2022 din data de 5 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei Curţii de Apel Iaşi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Vaslui, sens în care s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că Legea nr. 255/2010 stabileşte cadrul juridic privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, la art. 4 fiind arătate etapele procedurii de expropriere, iar Hotărârea de Guvern nr. 637/27.08.2019, a cărei anulare parţială s-a solicitat, a fost emisă ca urmare a parcurgerii primei etape din cele indicate la art. 4 din lege, în care se adoptă prin hotărâre a guvernului sau prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale sau judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean şi local, amplasamentul lucrărilor, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului de fezabilitate, sursa de finanţare, precum şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, a listei proprietarilor aşa cum rezultă din evidenţele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici şi termenul în care acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la dispoziţia proprietarilor de imobile.

Instanţa a reţinut parcurgerea şi a celei de-a treia etape a procedurii de expropriere prin emiterea deciziei de expropriere nr. 1507/2019, procedura urmând a se finaliza cu emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În condiţiile în care instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de anulare în parte a anexelor Hotărârii Guvernului nr. 637/27.08.2019 cu privire la titularul dreptului de proprietate identificat la poziţia 2 din anexe şi la cuantumul despăgubirilor stabilite, hotărâre adoptată în cadrul primei etape a procedurii de expropriere, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 potrivit cărora "Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia (...) sunt de competenţa instanţelor de drept comun."

A mai reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 19 din acelaşi act normativ care reglementează procedura de atacare doar a hotărârii finale de stabilire a cuantumului despăgubirii, emise de comisia specială, art. 23 mai sus prezentat statuează posibilitatea contestării în justiţie şi a despăgubirilor stabilite în cadrul etapelor anterioare ale procedurii de expropriere.

Astfel, întrucât instanţa de drept comun în materie de expropriere este, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, Curtea de Apel a constatat că în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Vaslui, imobilul vizat pentru expropriere aflându-se în circumscripţia teritorială a acestei instanţe.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, astfel cum este şi cazul soluţiilor legislative prevăzute la art. 22 şi 23 din Legea nr. 255/2010.

Stabilind o astfel de competenţă specială, legiuitorul a făcut o derogare de la cenzura actelor administrative conform dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, având în vedere natura juridică pur civilă a dreptului de proprietate în legătură cu care dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie prevăd că "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire."

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui – secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie competenţa materială de soluţionare a cauzei în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta de ocolire Bârlad", respectiv a anexelor care fac parte integrantă din hotărâre, cu privire la titularul dreptului de proprietate identificat la poziţia 2 din anexe şi a cuantumului despăgubirilor stabilite.

Se constată, astfel, că obiectul principal al litigiului, din care s-a disjuns cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului regulator de competenţă, vizează o decizie de expropriere emisă în conformitate cu Legii nr. 255/2010.

Prin urmare, raporturile juridice născute prin actul a cărui anulare se solicită sunt guvernate de legea specială în temeiul căreia a fost emisă decizia de expropriere şi hotărârea de Guvern atacate, şi anume Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.

Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluţionare a acţiunilor în justiţie privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică şi, totodată, stabileşte legitimarea procesuală pasivă a autorităţilor sau instituţiilor publice care au atribuţii şi competenţe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la articolul 9 din acest act normativ.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010; "(1) Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun".

Înalta Curte constată că în speţă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Anexa nr. 2 a Hotărârii de Guvern nr. 637/27.08.2019, ipoteză în care se aplică norma de competenţă anterior citată.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora: "Dispoziţiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi".

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează despăgubiri datorate ca urmare a exproprierii pentru utilitate publică, iar dreptul comun în materie de expropriere este reprezentat de Legea nr. 33/1994, care în preambul prevede că: "În vederea realizării unor lucrări care servesc unor utilităţi publice şi ţinând seama de caracterul de excepţie conferit de Constituţia României şi de C. civ. cedării prin expropriere a dreptului de proprietate privată, drept a cărui protecţie se realizează, de altfel, prin garantarea şi ocrotirea sa de către lege, în mod egal, indiferent de titular, se adoptă prezenta lege, care cuprinde dispoziţii de natură să asigure atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, cât şi apărarea dreptului de proprietate privată."

Prin urmare, întrucât cererea de acordare a despăgubirilor este accesorie exproprierii, competenţa de soluţionare a acestora aparţine instanţei competente pentru cererea de expropriere, art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevăzând în acest sens că: "soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere".

O asemenea interpretare reiese şi din prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120."

Având în vedere că imobilul din speţă se află în Municipiul Bârlad, localitate aflată în raza de competenţă a Tribunalului Vaslui, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine accestei instanţe.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut în mod corect că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".

Astfel, având în vedere obiectul litigiului, ce priveşte un act administrativ prin care s-au stabilit despăgubiri pentru exproprierea unui imobil, emis în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010, precum şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, art. 123 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte constată că Tribunalul Vaslui – secţia civilă este instanţa competentă să soluţioneze cauza de faţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vaslui – secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în favoarea Tribunalului Vaslui – secţia civilă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023.