Quashing of judgment ordering payment of veterinary concession compensation and remand for compliance with statutory verification procedures

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Dolj – secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. - Cabinet Medical Veterinar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 60.000 de RON, respectiv 10.000 de RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, şi anume de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, pentru fiecare contract încheiat aferent unei circumscripţii sanitar veterinară.

A solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 03.02.2021, Tribunalul Dolj – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civilă din cadrul Tribunalului Dolj.

La Tribunalul Dolj – secţia a II-a civilă, dosarul a fost înregistrat la data de 08.02.2021, sub nr. x/2020*.

La termenul de judecată din data de 25.03.2021, Tribunalul Dolj – secţia a II-a civilă a invocat excepţia necompetentei materiale şi prin sentinţa nr. 52 din 25 martie 2021 a admisă excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A. - Cabinet Medical Veterinar, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – A.N.S.V.S.A., în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 08 aprilie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021.

Prin sentinţa nr. 150 din 11.05.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, iar prin sentinţa civilă nr. 8714/08.11.2021, Judecătoria Craiova – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinare competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care a constatat conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Prin decizia nr. 207 din 02.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin decizia nr. 113 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.S.V.S.A.;

A admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – A.N.S.V.S.A.;

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 60.000 RON, aferente perioadei ianuarie- iunie 2020 şi la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 113 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova– secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului critică hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 500/2002, art. 1 - 4 din O.G. nr. 22/2002).

În acest sens, arată că în conformitate cu dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a acestei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora, iar potrivit art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004, beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative.

De asemenea, acelaşi text de lege prevede că decontul, însoţit de documente justificative, se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară; decontarea sumei respective se realizează în maximum 20 de zile de ta depunerea acestuia; decontul şi documentele aferente pentru ipoteza de la alin. (1) a art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 sunt verificate şi vizate de către medicul veterinar oficial al Circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, care stabileşte şi penalităţile aplicabile conform art. 8, înainte de depunerea oficială la registratura achizitorului; decontul justificativ şi documentele aferente pentru ipoteza de la alin. (5) a art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 sunt verificate de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate şi bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, fiind aprobat de directorul executiv în vederea realizării plăţii.

Aşadar, verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A.

În cauza de faţă, arată că verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de intimatul-reclamant sunt atributul exclusiv al D.S.V.S.A. Dolj, astfel că autoritatea centrală nu are calitate procesuală pasivă, actul administrativ emis în soluţionarea cererii emanând de la instituţia publică subordonată.

Mai arată că A.N.S.V.S.A. nu poate participa, în calitate de parte, în prezentul dosar nici în considerarea calităţii de ordonator principal de credite, pentru argumentele învederate în faţa primei instanţe.

Pe fond, arată că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. V din Legea nr. 236/2019, art. I pct. 2, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. III şi art. IV din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Susţine că din art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 reiese că verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumelor, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A.

Consideră că prima instanţă a reţinut în mod nelegal că acordarea sumei de 10.000 RON lunar pentru beneficiarii contractelor de concesiune nu ar fi condiţionată de elaborarea normelor metodologice ale legii, ceea ce, în opinia sa, contravine art. IV şi art. V din Legea nr. 236/2019, din care reiese că tocmai legiuitorul a reglementat că normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 urmează să fie aprobate prin hotărâre de Guvern.

Mai arată că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 la data de 05.02.2020, conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizionată în administraţia publică, recurenta-pârâtă prezentând pe larg demersurile efectuate în vederea elaborării proiectului de hotărâre. Arată că în urma analizării şi preluării observaţiilor şi propunerilor formulate după afişarea proiectului pe site, forma actualizată a proiectului de act normativ a fost afişată la data de 28.02.2020 şi transmisă în circuitul de consultare preliminară interministerială la data de 04.03.2020.

Precizează că în cadrul procedurii de consultare interministerială au fost primite, de asemenea, observaţii şi propuneri, în urma cărora a fost elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, afişat pe site-ul A.N.S.V.S.A. la data de 26.05.2020.

Recurenta-pârâtă susţine că, întrucât prin adresa din 14.05.2020, din etapa de elaborare a hotărârii de Guvern, Ministerul Justiţiei a susţinut că este necesară introducerea de norme exprese la nivel de reglementare primară,inclusiv pentru dreptul prevăzut de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nu poate fi de acord cu argumentul instanţei de fond în sensul că, din interpretarea dispoziţiilor art. IV şi art. V din Legea nr. 236/2019, nu reiese că acordarea sumei de 10.000 RON lunar pentru beneficiarii contractelor de concesiune ar fi condiţionată de elaborarea normelor metodologice ale legii, respectiv că elaborarea acestora nu apare ca o condiţie a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019.

Date fiind demersurile A.N.S.V.S.A. pentru adoptarea normelor metodologice, consideră că în cauză nu este vorba despre neelaborarea în termen a acestor norme, fiind necesar a se respecta procedura de elaborare, iar în urma adoptării proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului în şedinţa Guvernului din data de 22.07.2020, acesta a devenit Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656/24.07.2020.

Precizează că Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, reprezintă Normele Metodologice de aplicare, fără de care dreptul solicitat de către intimatul-reclamant nu putea fi acordat, O.U.G. nr. 117/22.07.2020 intrând în vigoare la data de 24.07.2020.

Totodată, arată că prin Legea nr. 236/2019 s-au introdus o serie de modificări în funcţionarea sistemului sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor unitar, aşa încât, câtă vreme legislaţia primară de reglementare a activităţilor sanitar-veterinare publice nu era suficient de reglementată, nici normele metodologice nu puteau fi emise, având în vedere că acestea din urmă se dau doar în aplicare prevederilor legii.

Recurenta-pârâtă menţionează că dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat de către reclamant plata sumei de 60.000 RON, pentru perioada 16.03.2020 - 30.06.2020, nu poate fi valorificat în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menţionate de art. V din acelaşi act normativ.

Critică considerentul instanţei de fond, în sensul că în ceea ce priveşte art. IV din Legea nr. 236/2019, O.U.G. nr. 117/2020 nu are caracterul unor norme metodologice, câtă vreme prin acest act normativ a fost abrogat art. IV al Legii nr. 236/2019 şi înlocuit cu un text propriu noului act normativ, care a detaliat şi condiţiile de acordare a sumei de 10.000 de RON lunar beneficiarilor contractelor de concesiune, raportat la faptul că O.U.G nr. 117/2020 a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 291/15.12.2020.

Consideră că prima instanţă, cu încălcarea art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a reţinut că pârâta a refuzat nejustificat să îşi îndeplinească o obligaţie legală, prevăzută de art. IV din Legea nr. 236/2019, în condiţiile în care în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat, întrucât A.N.S.V.S.A. a răspuns solicitării reclamantului prin adresa nr. x/27.08.2020, iar împrejurarea că intimatul-reclamant este nemulţumit de răspunsul primit, nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale.

Prin urmare, în condiţiile în care plata sumelor solicitate este o obligaţie stabilită de lege în sarcina direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, soluţia instanţei de fond de obligare a A.N.S.V.S.A. la plata acestei sume este dată cu aplicarea greşită a art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Pe de altă parte, arată că potrivit art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, plata acestei sume nu se face în orice condiţii, ci doar cu respectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1), art. 8 din Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, respectiv Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004, din interpretarea cărora rezultă că voinţa legiuitorului a fost în sensul ca suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, beneficiarilor contractelor de concesiune pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, numai în baza decontului şi a documentelor justificative, iar beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă au încheiat, în condiţiile legii, cu D.S.V.S.A. judeţene, respectiv a Muncipiului Bucureşti, un act adiţional la acestea şi numai în baza decontului şi a documentelor justificative prevăzute în Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004), în urma verificărilor acestora în condiţiile 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Susţine că instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata sumei de 60.000 RON, aferentă perioadei ianuarie- iunie 2020, fără a motiva dacă din înscrisurile depuse rezultă că intimatul-reclamant a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de textele de lege incidente, reţinând că elaborarea normelor nu apare ca o condiţie a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019. Aceasta cu atât mai mult cu cât perioada pentru care s-a solicitat în speţă recunoaşterea dreptului este anterioară adoptării prevederilor specifice de aplicare a temeiului de drept invocat.

Precizează, contrar susţinerilor intimatei-reclamante şi reţinerilor instanţei de fond, că dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea 236/2019 este un drept sub condiţie, şi anume: existenţa unui contract de concesiune/contract de servicii; existenţa unui act adiţional la contractul de concesiune/contractul de servicii încheiat potrivit O.U.G nr. 117/2020; prestarea serviciilor prevăzute în actul adiţional la contractul de concesiune/contract de servicii încheiat potrivit O.U.G nr. 117/2020; depunerea decontului şi a documentele justificative; verificarea acestora de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale şi de către serviciul/biroul control oficial - sănătate şi bunăstare animală, respectiv de către serviciul/biroul economic din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; aprobarea directorului executiv.

În plus, arată că legea a prevăzut şi situaţii care pot conduce la diminuarea sumelor acordate, acestea fiind enumerate la art. 8 din Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004) şi, deşi a invocat acest aspect în faţa instanţei de fond, aceasta nu a verificat intervenirea unei asemenea situaţii.

De asemenea, recurenta-pârâtă consideră că în mod neîntemeiat instanţa de fond a dispus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, solicitând ca instanţa de recurs să facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, precum şi aplicarea prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi a fost legal citat, intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 august 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. este titularul contractului de concesionare nr. x din 01.09.1999, încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în calitate de concedent, şi P.F.A A. în calitate de concesionar, pe o durată de 15 ani.

La acest contract a fost încheiat actul adiţional aferent, încheiat cu DSVSA Dolj, pentru Circumscripţia Sanitar Veterinară de Asistenţă Argetoaia.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă refuzul pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de a achita lunar reclamantului suma de 10.000 de RON, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, respectiv pentru perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – A.N.S.V.S.A. şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 60.000 RON, aferente perioadei ianuarie- iunie 2020, reţinând, în esenţă, că normele metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit în textul legii, iar elaborarea acestora nu apare ca o condiţie a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019; că în ceea ce priveşte art. IV din Legea nr. 236/2019, O.U.G nr. 117/2020 nu are caracterul unor norme metodologice, câtă vreme prin acest act normativ în mod expres a fost abrogat art. IV al Legii nr. 236/2019 şi înlocuit cu un text propriu noului act normativ, care a detaliat şi condiţiile de acordare a sumei de 10.000 de RON lunar beneficiarilor contractelor de concesiune, aspecte pentru care instanţa de fond a reţinut că sunt fondate pretenţiile deduse judecăţii, deoarece pârâta a refuzat nejustificat să îşi îndeplinească o obligaţie legală (ope legis), prevăzută de art. IV din Legea nr. 236/2019.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă critică prin cererea de recurs respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A., astfel că autoritatea centrală nu are calitate procesuală pasivă, actul administrativ emis în soluţionarea cererii emanând de la instituţia publică subordonată.

Contrar susţinerii recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că această instituţie, prin Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj, are calitatea de concedent în actul adiţional nr. x/22.08.2014 la contractul de conseciune nr. x/01.09.1999.

În plus, suma solicitată în prezenta cauză, de 10.000 RON pe lună se acordă, conform prevederilor art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, nefiind relevantă împrejurarea că plata efectivă a sumei în discuţie se face prin direcţiile judeţene.

Prin urmare, în raport cu aspectele de mai sus şi faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine, în acord cu considerentele instanţei de fond, că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA are calitate procesuală pasivă în cauză, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia fiind în mod corect respinsă de către prima instanţă.

Pe fond, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA este fondat, fiind incident motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv interpretarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material.

Astfel, aminteşte Înalta Curte reţine că la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cea pe care se întemeiază cererea reclamantului, dispoziţiile art. IV aveau următorul conţinut:

Articolul IV - (1) Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti atribuie medicilor veterinari organizaţi în condiţiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege.

Dispoziţiile legale redate nu pot fi aplicate disociat de contextul legislativ în care au fost adoptate, ci trebuie citite împreună cu alte dispoziţii din actul normativ la care se referă însuşi titlul legii, scopul adoptării acesteia fiind modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004.

Prevederile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, la care trimite art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, au fost modificate prin această lege, având următorul cuprins: "(2) Pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, în situaţiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii."

Coroborând dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 cu textul legal în urmă redat, trebuie admis că nu pot fi determinate, doar pe baza acestora, care dintre activităţile sanitar-veterinare la care se referă art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 vor fi sub incidenţa acestui text legal, legiuitorul prevăzând că direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor încheia contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, pentru efectuarea unor activităţi sanitar-veterinare dintre cele cuprinse în programele menţionate, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 trebuie interpretate în cadrul normativ creat ca urmare a completării art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 cu alin. (6)-(11), din care rezultă că acordarea sumei de 10.000 RON lunar nu poate avea ca unic temei dispoziţiile pe care reclamantul a întemeiat cererea sa.

Astfel, susţinerea intimatului-reclamant vizând condiţia sine qua non acordării sumei de 10.000 RON/lunar ca fiind existenţa contractului valabil încheiat este nereală, întrucât suma în discuţie nu putea fi acordată doar ca urmare a existenţei unui contract între părţi, ci ca efect al respectării acestuia, demonstrată prin depunerea deconturilor şi a documentelor doveditoare ale realizării acţiunilor sanitar-veterinare pe teritoriul de competenţă.

Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative prevedea la art. V. că: "În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului."

Textul de lege redat mai sus a fost abrogat prin O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, care în Anexă conţine "Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă", acestea reprezentând Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, inclusiv în privinţa pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Anexa din O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, constituie Anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 şi reprezintă Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

Din această perspectivă, în condiţiile în care O.U.G. nr. 117/2020 a intrat în vigoare la data de 24 iulie 2020, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 09.11.2020, se impunea ca instanţa de fond să ţină cont de aceste prevederi, respectiv de condiţiile şi de procedura de acordare a sumei solicitate, de 10.000 RON pe lună.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu au fost emise Norme metodologice pentru aplicarea dispoziţiilor ce stau la baza pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată şi, cu atât mai mult a reţinut în mod greşit, că nu este ţinută în soluţionarea cauzei de aceste norme, în condiţiile în care Guvernul nu a emis în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 normele metodologice de aplicare.

De altfel, chiar în preambulul O.U.G. nr. 117/2020 se prevede că aceasta a fost adoptată "având în vedere faptul că prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative a fost prevăzută acordarea unei sume de 10.000 RON, lunar, beneficiarilor contractelor încheiate în vederea realizării activităţilor sanitar-veterinare publice, aspect insuficient reglementat la nivel de legislaţie primară."

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA a sesizat în mod corect că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, pe lângă normele de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, au fost modificate şi prevederile art. 15 alin. (2) şi (7) din O.G. nr. 42/2004, fiind corelate aceste dispoziţii cu metodologia de aplicare a lor.

În acest sens, se impun a fi reţinute prevederile art. I din O.U.G. nr. 117/2020, prin care au fost modificate prevederile art. 15 alin. (2), (6) şi 7 din O.G. nr. 42/2004, acestea având în urma modificării următorul conţinut:

"(2) Pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie contracte de concesiune pe o durată de 4 ani cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, în situaţiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii. (...)

(6) Pentru atribuirea contractelor prevăzute la alin. (2), prin ordin al preşedintelui Autorităţii sunt stabilite circumscripţiile sanitar-veterinare pentru care urmează a fi declanşată procedura de atribuire, la propunerea direcţiilor sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin arondarea teritoriilor administrative ale comunelor şi oraşelor identificate în baza codului Sistemului informatic al Registrului unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât fiecare circumscripţie să cuprindă exploataţii nonprofesionale pe o rază de maximum 30 km şi un număr minim de animale ce atinge 300 de unităţi vită mare, denumite în continuare U.V.M., respectiv lista circumscripţiilor sanitar- veterinare pentru care există contracte de concesiune şi/sau de prestări servicii în executare.

(7) Concesionarii activităţilor prevăzute la alin. (2), care asigură prin unităţile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploataţiile nonprofesionale din circumscripţia sanitar-veterinară contractată, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorităţii, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferente activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării."

De asemenea, în speţă se impun a fi avute în vedere şi prevederile art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, respectiv art. 8 alin. (7) din Anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, prevederile alin. (1) - (6) ale art. 15 din O.G. nr. 42/2004 se aplică în mod corespunzător şi decontului prevăzut la art. 6, aferent activităţilor din luna pentru care se întocmeşte acest decont, depus de beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, astfel cum este contractul din speţă, care a fost încheiat la data de 01.09.1999.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, reiese că acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună nu operează în mod automat atunci când există un contract de concesiune sau prestări servicii, ci acestea se acordă doar pentru operaţiunile expres prevăzute în textul de lege, derulate de către cabinetele veterinare.

Cu alte cuvinte, plata sumei 10.000 RON, este condiţionată de îndeplinirea unui program zilnic şi de efectuarea unor anumite activităţi care trebuie dovedite, în cadrul unei proceduri de verificare şi control, efectuate de către direcţiile sanitare veterinare judeţene din cadrul A.N.S.V.S.A.

Or, din această perspectivă, prima instanţă a reţinut în mod greşit că suma de 10.000 de RON pe lună se impune a fi acordată în considerarea existenţei contractului de concesiune sau prestări servicii la care se referă O.G. nr. 42/2017, fără respectarea procedurii prevăzute la art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 şi, respectiv Anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, procedură ce presupune modalitatea de depunere a decontului justificativ, documentele şi avizele ce trebuie să însoţească acest decont, precum şi modalitatea de verificare a acestora.

Împrejurarea că suma de 10.000 de RON nu se acordă automat, ci presupune îndeplinirea anumitor condiţii reiese şi din art. 8 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 şi, respectiv Anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, care prevede diminuarea acestor sume atunci când se constată anumite nereguli.

Prin urmare, prima instanţă a făcut o aplicare şi interpretare greşită a prevederilor legale incidente, arătate mai sus, în acest mod fiind încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Astfel fiind, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, reţinând că normele de aplicare a O.G. nr. 42/2004 constituie Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, fiind preluate ca atare în Anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, precum şi faptul că acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună este condiţionată de efectuarea anumitor activităţi, astfel cum s-a arătat mai sus în prezenta decizie, precum şi de urmarea unei anumite proceduri de verificare şi control din partea autorităţii cu atribuţii în acest sens, ce presupun întocmirea unui decont justificativ şi depunerea documentelor doveditoare aferente acestui decont, sumele putând fi acordate doar după efectuarea acestor operaţiuni.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA împotriva deciziei nr. 113 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova– secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA împotriva deciziei nr. 113 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova– secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023.