Tax exemption for exciseable product losses: failure to meet statutory documentation and qualifying study requirements under the former Fiscal Code

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea deciziei nr. 189/24.04.2018 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei şi a deciziei de impunere nr. x/19.09.2017, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 431 din 6 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a anulat în parte ambele acte contestate, respectiv în ceea ce priveşte accizele pentru alcool etilic şi accesorii, obligaţii identificate la punctul I din dispozitivul deciziei nr. 189/2018, respingând, în rest, cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior în punctul I.2, au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând casarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin recursul ANAF sunt invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar recursul declarat de DGAMC este încadrat formal în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate de cele două pârâte sunt similare, fiind prezentate în cele ce urmează.

Astfel, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv nu răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de fond nearătând argumentele proprii pe care îşi întemeiază soluţia şi nici pe cele pentru care a înlăturat apărările pârâtelor. Instanţa nu a prezentat motivele pentru care şi-a format convingerea în sensul temeiniciei cererii reclamantei în privinţa impunerii suplimentare în materia accizelor şi a preluat concluziile raportului de expertiză, ignorând obiecţiunile formulate de către pârâte la concluziile lucrării de specialitate.

Instanţa nu a motivat care sunt normele de drept material încălcate la emiterea actului de impunere şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, rezumându-se la citarea textelor legale incidente fără o analiză pertinentă a acestora şi fără o argumentare în sensul aplicării sau neaplicării lor în cauză.

Celelalte critici sunt subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentinţă s-a reţinut că organul fiscal a înlăturat nejustificat studiile depuse de reclamantă la organele vamale, apreciind că "Studiul privind coeficienţii maximi de consumuri tehnologice, specifici activităţii de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport pentru bioetanol", întocmit de B. S.A. Ploieşti, nu este relevant întrucât a fost întocmit pentru produsele accizabile din categoria produselor energetice şi nu pentru produsul accizabil alcool etilic-bioetanol.

Recurentele-pârâte consideră nelegal argumentul instanţei de fond, având în vedere că prin actele atacate se precizează clar motivul pentru care studiile nu au putut fi valorificate, şi anume:

- studiul întocmit de către B. S.A. nu este aplicabil produsului accizabil alcool etilic - bioetanol, studiul făcând referire la produsul energetic bioetanol. Din analiza studiului s-a constatat de organul fiscal că acesta a avut în vedere la stabilirea coeficienţilor de consumuri tehnologice şi, implicit, a pierderilor de bioetanol ce intervin pe parcursul activităţii de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport, destinaţia finală a bioetanolului - aceea de produs energetic, iar nu natura reală a produsului (depozitat, manipulat, distribuit şi transportat)- aceea de alcool etilic. Astfel, chiar dacă destinaţia finală a produsului este una energetică, în fapt contribuabilul verificat a produs şi livrat alcool etilic;

- conform metodologiei în vigoare folosită la elaborarea studiului menţionat (AP 42-Section 7.1/2006-0rganic Liquid Storage Tanks, API 42/2008-Chapter 5-Petroleum Industry, MMPS-Chapter 19- Section 1- Evaporative Loss from fixed roof), B. S.A. Ploieşti precizează că produsul bioetanol se încadrează în categoria produselor petrochimice lichide;

- conform pct. 83 alin. (29) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, bioetanolul este definit ca fiind "alcool etilic realizat în antrepozitele fiscale de producţie a alcoolului etilic", respectiv un "produs destinat utilizării în producţia de produse energetice şi în alte industrii, exclusiv industria alimentară";

- conform definiţiei general acceptate, petrochimia are în vedere produsele petroliere, gazele de sondă, gazul metan şi nu produsele ce au calitatea de alcool etilic. Astfel, prin prisma naturii sale, a componenţei materiilor prime ce se folosesc la obţinerea bioetanolului (cereale, porumb, iar nu produse petroliere), acesta nu este produs petrochimic, ci este un alcool etilic, care nu poate fi folosit pentru uzul alimentar, datorită prezenţei în componenţa sa a unor compuşi chimici cum sunt: sulf, acid acetic, cloruri anorganice, methanol, etc care-l fac incompatibil cu folosirea în industria alimentară.

În concluzie, studiul privind coeficienţii maximi de consumuri tehnologice, specifici activităţii de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport pentru bioetanol, întocmit de B. S.A. Ploieşti nu are relevanţă în cazul produsului alcool etilic - bioetanol, fabricat şi livrat în regim suspensiv de accize de către A..

Instanţa de fond a omis faptul că studiul este întocmit pe baza normelor API (American Petroleum Institute), acceptate prin Ordinul 615/18.10.2004 al M.E.C., privind metodologia de aprobare a coeficienţilor maximi de consumuri tehnologice, specifici activităţilor de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport al uleiurilor minerale şi produselor petroliere tipice şi atipice din activităţile specifice industriei petroliere, care nu este aplicabil produsului accizabil alcool etilic -bioetanol.

Menţionează şi că reclamanta a întocmit şi depus lunar la autoritatea competentă "Situaţia privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie de alcool şi băuturi spirtoase" prevăzută la art. 206 indice 55 alin. (2) din Codul fiscal, pentru produsul bioetanol, pentru a cărui producţie a fost autorizată.

În mod greşit şi nelegal instanţa de fond retine în considerentele sentinţei că studiul întocmit de către B. S.A. Ploieşti a fost înlăturat eronat de organul fiscal, Curtea considerând ca organul fiscal trebuia să se raporteze la destinaţia finală a produsului.

O astfel de soluţie este nelegală, studiul invocat de societate nefiind aplicabil produsului accizabil alcool etilic - bioetanol din motivele arătate mai sus.

Sentinţa este criticată şi în ceea ce priveşte acceptarea studiului întocmit de către Universitatea Politehnică, în privinţa căruia instanţa reţine că ar corespunde criteriilor legale, putând fi utilizat în cauză.

Concluzia este greşită, instanţa omiţând a analiza legalitatea utilizării acestui studiu, dat fiind că Universitatea Politehnică, conform datelor de înfiinţare, are codurile CAEN 8542 şi 7219 şi nu îndeplineşte condiţia de-a avea înscris în obiectul de activitate una dintre activităţile cu codurile CAEN 7112, 7120 sau 7490, aşa cum este reglementat de art. 206 indice 7 alin. (6) indice 1 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Este criticată neobservarea de către instanţa de fond a codurilor CAEN deţinute de Universitatea Politehnică, în calitate de autoare a studiului, raportat la textul de lege incident, care se referă la alte coduri CAEN, ceea ce conduce clar la concluzia că diferenţele în minus de alcool etilic-bioetanol constatate la recepţie de către destinatari nu pot fi încadrate legal în coeficienţii stabiliţi prin acest studiu.

Analizând considerentele sentinţei, se observă că instanţa de fond, fără a aplica propriul raţionament juridic, acceptă şi redă încadrarea legală efectuată de expertul tehnic, precizând că "studiul Universităţii Politehnice Bucureşti se circumscrie prevederilor art. 20630 şi art. 207 Codul fiscal".

Or, potrivit art. 201 din C. proc. civ., expertiza este un mijloc de probă menit să furnizeze instanţei o simplă opinie în domeniul de specialitate numit, expertul neavând competenţa juridică să facă încadrarea legală.

Se cere instanţei de recurs să observe că, şi dacă s-ar aplica coeficienţii menţionaţi în studiul Universităţii Politehnice, nu este posibilă utilizarea unei medii anuale, ci ar fi trebuit aplicaţi pentru fiecare livrare de produs accizabil coeficienţii maximali de pierdere, conform condiţiilor de temperatură specifice perioadei în care a fost efectuat transportul (vară, iarnă, etc).

Spre exemplificare, nivelul pierderilor aferente livrărilor de bioetanol efectuate în regim suspensiv către La C. cu DAI-urile nr. x/09.12.2014, nr. x/09.12.2014, nr. x/10.12.2014 şi nr. x/11.12.2014, pentru care s-a calculat acciză în sumă totală de 1.674.409,20 RON (anexa nr. 11 a raportulului de inspecţie fiscală), este de 1,356%, de aproape 7 (şapte) ori mai mare decât coeficientul maxim de pierdere pentru lunile de iarnă calculat prin studiul menţionat.

Sentinţa este criticată şi pentru greşita reţinere, bazată pe raportul de expertiză tehnică, conform căreia "bioetanolul este un biocarburant din clasa alcoolilor, un produs atipic care se abate de la tipul obişnuit de combustibil, dar are aceeaşi utilizare".

Destinaţia finală a produsului a fost una energetică, însă A. S.R.L. a produs şi livrat în fapt alcool etilic, aşa cum este încadrat şi clasificat în Sistemul armonizat de denumire şi clasificare a mărfurilor, adoptat prin Regulamentul CEE nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, preluat în România prin Legea nr. 159/2005. Deşi reclamanta a solicitat reîncadrarea tarifară a produsului bioetanol în categoria produselor energetice, Autoritatea Naţională a Vămilor a menţinut încadrarea bioetanolului în categoria de alcool etilic.

Având în vedere regimul special privind mişcarea produselor accizabile, legiuitorul a reglementat foarte clar condiţiile în care pierderile de produse accizabile care intervin în timpul în care acestea se află într-un regim suspensiv de accize nu sunt considerate eliberare pentru consum şi, implicit, nu sunt accizate.

În perioada supusă verificării sunt aplicabile prevederile art. 206 indice 7, alin. (5), alin. (6) şi alin. (6 indice 1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile legale anterior menţionate, înlăturând în mod nelegal apărările DGAMC referitoare la neidentificarea unor documente justificative din care să rezulte aceste lipsuri (procese-verbale, rapoarte etc). De asemenea, reclamanta nu a înregistrat în evidenţa contabilă aceste lipsuri şi, ca atare, nu a calculat încadrarea acestora în coeficienţii de perisabilitate admişi conform reglementărilor legale.

Conform evidenţei contabile a reclamantei, cantităţile fabricate sunt egale cu cele facturate (expediate), respectiv încasate. În aceste condiţii, reclamanta nu a îndeplinit condiţiile prevăzute la lit. b) şi d) ale art. 206 indice 7, alin. (6 indice 1) din Codul fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă A. S.R.L nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 09.07.2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căilor de atac formulate

Analizând sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate şi în lumina normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele următoare:

În ceea ce priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinut de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat hotărârea pronunţată într-o manieră care corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând argumentele pentru care a procedat la anularea în parte a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 189/23.04.2018 şi a deciziei de impunere nr. F–MC545/19.09.2017 (emisă în baza RIF nr. x/19.09.2017), respectiv în ceea ce priveşte impunerea suplimentară în materie de accize.

Chiar dacă unele dintre argumentele expuse de pârâte în apărare nu au fost tratate de prima instanţă, nu se poate reţine nemotivarea hotărârii, aceasta cuprinzând raţionamentul logico-juridic ce stă la baza soluţiei adoptate.

Instanţa şi-a întemeiat hotărârea în special pe concluziile raportului de expertiză în specialitatea chimie organică, prin care sa stabilit că întreaga cantitate de bioetanol aflată în regim de antrepozit, suspensiv de accize, constatată lipsă şi faţă de care organele fiscale au aplicat dispoziţiile art. 206 indice 6, art. 206 indice 7 alin. (5), alin. (6) şi alin. (6 indice 1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu Normele metodologice de aplicare cuprinse în H.G. nr. 44/2004, reprezintă pierderi specifice activităţii de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport a produsului bioetanol, care se caracterizează printr-un grad ridicat de volatilitate.

Judecătorul fondului a tratat inclusiv relevanţa studiilor prezentate de către reclamantă, precum şi obiecţiunile formulate de pârâte la raportul de expertiză, invalidând opinia organului fiscal care nu a acceptat studiul B. pentru că nu se raportează la natura produsului, ci la destinaţia finală a acestuia. În această privinţă, judecătorul fondului a apreciat că raportarea la destinaţia finală a produsului ar fi deja validată prin hotărâri judecătoreşti pronunţate între aceleaşi părţi, referitoare la aceeaşi problemă a accizelor, aşa încât aspectele de drept fiscal tranşate în litigiile anterioare s-ar bucura de putere de lucru judecat.

Se constată din această prezentare a argumentelor instanţei de fond că sentinţa recurată este motivată, instanţa prezentând motivele adoptării soluţiei de anulare parţială a actelor administrative fiscale.

Ceea ce susţin recurentele-pârâte este greşita aplicare a normelor de drept fiscal şi greşita respingere a apărărilor pe care le-au formulat, raportat la dreptul substanţial incident. Aceste critici se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vor fi tratate în cele ce urmează.

Astfel, analizând sentinţa din perspectiva motivului de recurs ultim arătat, prin raportare la criticile formulate de recurentele-pârâte, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 206 indice 6 şi art. 206 indice 7, alin. (5) şi alin. (6 indice 1) din vechiul Codul fiscal.

Este de menţionat că perioada controlată fiscal a fost mai 2012- septembrie 2015.

În materie de accize, decizia de impunere a stabilit o bază impozabilă suplimentară şi respectiv accize suplimentare în sumă de 10.591.844 RON împreună cu accesoriile aferente, pentru diferenţe în minus de 288.747 litri de alcool etilic-bioetanol, la cantitatea de produs livrată de reclamantă în perioada menţionată.

Intimata-reclamantă a susţinut atât în etapa administrativă a litigiului cât şi în faţa instanţei de fond că lipsurile cantitative se datorează gradului înalt de volatilitate al produsului, fiind aplicabile dispoziţiile de excepţie ale Codul fiscal care prevăd că pentru produsele accizabile distruse total sau pierdute iremediabil în timpul în care se află într-un regim suspensiv de accize nu se datorează acciza dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.

Trimiterile intimatei-reclamante la dispoziţiile noului Codul fiscal sunt greşite, raportat la perioada supusă controlului fiscal fiind incidente dispoziţiile din art. 206 indice 6, 206 indice 7 alin. (5), (6) şi (6 indice 1) din vechiul Codul fiscal, dispoziţii a căror aplicabilitate, de altfel, a fost reţinută şi de către instanţa de fond.

Rezumativ, chestiunea litigioasă a cauzei este reprezentată de îndeplinirea sau nu de către reclamantă a condiţiilor cerute de vechiul Codul fiscal pentru neaplicarea accizei, în situaţia identificării lipsurilor cantitative.

Astfel, potrivit art. 206 indice 7 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, (n)u se consideră eliberare pentru consum distrugerea totală sau pierderea iremediabilă de produse accizabile, dacă acestea intervin în timpul în care se află într-un regim suspensiv de accize şi dacă:

a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, contaminării, inundaţiilor sau altor cazuri de forţă majoră;

b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deţinerii sau deplasării produsului;

c) distrugerea este autorizată de către autoritatea competentă.

Iar potrivit art. 206 alin. (6 indice 1) din vechiul Codul fiscal, (p)entru produsele accizabile aflate în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (5) nu se datorează accize, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) se prezintă imediat autorităţii competente dovezi suficiente despre evenimentul produs, precum şi informaţii precise cu privire la cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România, în cazul prevăzut la alin. (5) lit. a);

b) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea distrugerii totale sau a pierderii iremediabile;

c) se încadrează, în cazul menţionat la alin. (5) lit. b), în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor şi instalaţiilor sau în coeficienţii maximi de pierderi specifice activităţilor de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport prevăzuţi în studiile realizate la solicitarea antrepozitarului interesat de către institute/societăţi comerciale care au înscris în obiectul de activitate una dintre activităţile cu codurile CAEN 7112, 7120 sau 7490 şi au implementate standardele de calitate ISO 9001, ISO 14001 şi OHSAS 18001; şi

d) sunt evidenţiate şi înregistrate în contabilitate.

Instanţa de fond şi-a bazat hotărârea pe concluziile raportului de expertiză în specialitatea chimie organică, prin care s-a reţinut că pierderile s-ar încadra în coeficienţii de pierdere stabiliţi prin studiile prezentate de reclamantă, realizate de B. S.A. şi de Universitatea Politehnică Bucureşti.

Însă, acest raport a privit o chestiune factuală, respectiv încadrarea sau nu a cantităţii constatate lipsă în coeficientul mediu de pierdere datorată volatilităţii produsului, prevăzut în cele două studii.

Se constată că deşi instanţa de fond a expus raţionamentul său, acesta este eliptic şi nu analizează dacă sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de legea fiscală, anterior menţionate pentru ca pierderile să nu fie considerate eliberare pentru consum.

Or, în cauză autorităţile fiscale au reţinut că reclamanta nu a întocmit procese-verbale privind pierderile iremediabile de produs accizabil şi nici nu a evidenţiat şi înregistrat în contabilitate aceste pierderi. Aceste aspecte nu au fost contestate prin cererea de chemare în judecată.

Studiile invocate de reclamantă ar fi putut avea relevanţă numai în condiţiile întocmirii proceselor-verbale cu privire la pierderi şi a înregistrării acestora în contabilitate.

În plus, studiile prezentate de reclamantă nu respectă cerinţele prevăzute în art. 206 indice 7 alin. (6 indice 1) lit. c) din vechiul Codul fiscal.

Astfel, studiul B. nu tratează produsul accizabil din perspectiva naturii sale, ci a destinaţiei finale, de produs energetic. Or, pentru stabilirea unor coeficienţi maximi de pierderi specifice activităţilor de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport a produsului accizabil nu este relevantă destinaţia, ci natura acestuia. Bioetanolul fiind un alcool etilic, iar nu un produs petrolier, nu putea fi primit un studiu întocmit pe baza unei metodologii specifice produselor petroliere şi care nu este aplicabil produsului accizabil alcool etilic - bioetanol.

Nici studiul întocmit de Universitatea Politehnică nu corespunde cerinţelor Codul fiscal întrucât autoarea studiului nu are înscris în obiectul de activitate una dintre activităţile cu codurile CAEN menţionate la aceeaşi lit. c) a alin. (6 indice 1) al art. 206 indice 7 din Cod.

Instanţa de fond a stabilit, ignorând textele de lege aplicabile, că sunt suficiente constatările expertului în chimie organică consultat pentru a stabili că lipsurile cantitative s-ar încadra în coeficienţii maximi de pierderi specifice.

Răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de autorităţile fiscale pârâte reliefează clar că expertiza s-a ocupat de un calcul matematic al încadrării cantităţii lipsă în coeficienţii maximi medii (vară, iarnă) indicaţi în studiile de care se prevalează reclamanta, fără nicio preocupare asupra încadrării acestor studii în exigenţele cerute de legea fiscală. Această verificare, de altfel, era atribuţia instanţei de fond, subsumată exercitării rolului său de a aplica legea.

În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul fiscal pentru neaplicarea accizei, organul fiscal considerând corect lipsurile de produs drept eliberare spre consum, accizabilă, conform cu dispoziţiile art. 206 indice 6 din Codul fiscal.

Cât priveşte invocata putere de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti pronunţate între aceleaşi părţi cu privire la aspecte de drept fiscal similare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a dat în mod greşit valenţă aşa-zisei puteri de lucru judecat, nefiind incidente dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi 431 din C. proc. civ.

Perioada verificată, pentru care a avut loc impunerea suplimentară, este diferită în litigiul pendinte faţă de litigiile anterioare. În statuarea asupra cauzei deduse judecăţii, instanţa nu a fost ţinută a respecta chestiuni de fapt, tranşate în drept în pricini anterioare purtate între aceleaşi părţi, ci a fost chemată să analizeze impunerea în materie fiscală pe o perioadă diferită, în lumina dreptului substanţial aplicabil.

Ca atare, ceea ce poate fi reţinut cu caracter de recurenţă este numai maniera de aplicare a legii fiscale, aspect care nu este ocrotit de punerea de lucru judecat.

De altfel, hotărârile judecătoreşti amintite de instanţa de fond nu sunt singurele pronunţate între aceleaşi părţi, în sens contrar fiind tranşat un alt litigiu prin sentinţa nr. 1360/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 237/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 206 indice 7 alin. (5), (6) şi (6 indice 1) din vechiul Codul fiscal, dispunând anularea impunerii suplimentare în materie de accize, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de normele amintite, lipsurile invocate a se datora pierderii iremediabile de produs (prin prisma volatilităţii ridicate) nefiind evidenţiate în documente justificative, înregistrate în contabilitatea reclamantei şi nici bazate pe studii adecvate cu privire la coeficienţii maximi de pierdere specifici produsului.

Pentru toate aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâte, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 431 din 6 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.